Politica locală

11 martie 2016

MANGALIA: Iarna cu diferiţi primari

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 18:44

MANGALIA: Iarna cu primar PSD – iarna cu primar PNL

comparatie-psd-pnl-mangalia

 „Apropierea campaniei ii face pe unii sa isi piarda simtul realitatii, sa inventeze si sa minta, dar adevarul sta in cifre.
     Cifre reale ce arata banii care raman in buzunarul cetateanului la fiecare factura de intretinere.
     Cifre reale ce arata numarul de zile pe care le-au petrecut cetatenii orasului dardaind in case intr-o singura luna de iarna.
     Ganditi-va numai cat ar fi platit fiecare familie daca ar fi avut zi de zi caldura in timpul administratiei PSD, daca pentru numai 16 zile au platit intretinerea mai mult decat au platit pentru o luna intreaga cu caldura zilnica anul trecut”.

Sursa: pnl mangalia, miercuri, 9 martie 2016.

mangalianews.ro

MANGALIA: Iarna cu primar PDL – iarna cu primar PSD – iarna cu primar PNL

comparatie-pdl--psd-pnl-mangalia

După cum se vede foarte sec din cifre, în administraţia Iorguş am plătit cel mai puţin la căldură. Iorguş a ales cea mai bună soluţie la vremea respectivă, aşa cum şi Radu a ales cea mai bună soluţie după alegerea sa ca primar. Cel care a stricat ceea ce a construit Iorguş referitor la căldură a fost TUSAC. Radu a trebuit să plătească bani foarte mulţi către Callatis Therm ca să plece şi apoi alţi bani buni ca să capitalizeze noua Goldterm. Cu toate astea şi cu gazul în plus nu a reuşit performanţa lui Iorguş.

Calculele făcute pentru coloana cu Iorguş, sunt la acelaşi număr de gigacalorii consumate ca în calculele făcute cu Radu primar. Nu sunt fan Iorguş.

 

Loturi de case pentru tineri

Filed under: administraţie publică,PSD — lucian visa @ 15:49

Primăria Mangalia repartizează loturi de case pentru tineri

Comunicat de presă

În această perioadă, reprezentanţii Primăriei municipiului Mangalia trimit invitaţii tuturor solicitanţilor care au depus cereri pentru obţinerea unui teren gratuit de casă, în baza Legii 15/2003. Conform reglementărilor în vigoare, unităţile administrativ-teritoriale pot oferi, la cerere, tinerilor cu vârste între 18-35 de ani, suprafeţe de teren cuprinse între 150-300 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. La data depunerii cererii, solicitanţii nu trebuie să deţină sau să fi deţinut în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe, atât în localitatea în care fac solicitarea, cât şi în alte localităţi. Cererea se depune doar acolo unde solicitantul are domiciliul. “Zilele următoare, solicitanţii vor veni la sediul Primăriei pentru a-şi reactualiza dosarul, până la data de 15 aprilie. După această dată, comisia de selecţie a dosarelor va stabili lista de priorităţi, în funcţie de mai multe criterii legale, aprobate în Consiliul Local”, a declarat primarul Radu Cristian. Printre criteriile de selecţie se numără: venitul mediu net lunar/membru de familie, bonitatea financiară, situaţia locativă şi starea civilă actuală, numărul de persoane aflate în întreţinerea solicitanului, precum şi vechimea cererii şi perioada locuită în municipiul Mangalia. “Deocamdată, avem la dispoziţie un număr de 319 loturi de case, cu suprafeţe cuprinse între 220 şi 300 mp, conform legii. Până acum, s-a făcut cadastru şi intabulare pe întreaga lotizare, iar în prima şedinţă de CL sperăm să se aprobe PUZ-ul. Ulterior, loturile vor fi dezmembrate şi repartizate către solicitanţi. Odată cu punerea în posesie, Primăria va demara procedurile pentru implementarea unui proiect european prin care se vor trage utilităţi în zonă, până la finalul perioadei legale în care se pot construi casele”, a mai spus primarul Radu Cristian.

mangalia.ro

Repartizarea de către Primăria Mangalia a loturilor de case pentru tineri, o promisiune electorală fantezistă!

COMUNICAT DE PRESĂ PSD MANGALIA:

În urma comunicatului de presă trimis de Primăria Mangalia, potrivit căruia edilul ar acorda 319 loturi de teren, pentru construcţia de case, potrivit Legii 15/2003, tinerilor cu vârsta sub 35 de ani, mă văd nevoit să intervin în calitate de consilier local.

Demersul anunţat de către primar nu este decât o promisiune electorală nerealistă. Pe de altă parte, dacă ar fi dorit cu adevărat să ajute tinerii să îşi ridice o casă, ar fi făcut-o în cei patru ani de mandat, nu, acum, în apropierea alegerilor.

Precizez faptul că această iniţiativă este iluzorie, deoarece la Primăria Mangalia sunt înregistrate 80 de cereri de revendicări, în baza Legii 10/2001, nerezolvate nici până în prezent. Mai mult, Legea 10/2001 nu permite încheierea unor contracte de închiriere, concesiune şi nici atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de casă potrivit Legii 15/2003 până când nu sunt soluţionate toate dosarele de retrocedare.

PSD Mangalia susţine acordarea în folosinţă gratuită a loturilor de casă destinate tinerilor. Imediat după alegerile locale, vom finaliza, în termen de 30 de zile, toate dosarele de revendicare. Ulterior, vom da curs tuturor solicitărilor tinerilor care doresc să intre în posesia loturilor de teren gratuite în vederea construcţiei locuinţelor individuale.
În acest fel, măsurile vor fi luate potrivit legilor în vigoare, în plus, tinerii chiar vor beneficia de suprafeţele de teren solicitate, astfel că nu le vom da doar pe hârtie, aşa cum procedează primarul în cazul burselor şcolare pe care elevii cu rezultate bune la învăţătură nu le-au primit încă.

psdloturidecasa3

Nu pot să nu punctez şi faptul că în patru ani de mandat, primarul Radu Cristian nu a fost în stare să asigure utilităţile celor care deţin loturi de casă în cartierul Dobrogea I. Acum însă, în prag de campanie, amăgeşte, din nou, electoratul cu oferirea unor loturi situate în câmp, care nu dispun de utilităţi.

Preşedinte executiv PSD Mangalia
Consilier local Paul Foleanu

 

Program special de lucru al Serviciului impozite și taxe din Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:25

Anunţ de interes public

Serviciul de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia anunţă modificarea programului de lucru cu publicul, pană la data de 31 martie 2016, după cum urmează:

-Luni – Joi, între orele 08:30 – 17:30;

-Vineri, între orele 08:30 – 12:30.

Contribuabilii pot solicita înștiințarea de plată la adresa de mail taxe@primaria.mangalia.ro, sau la tel. 0241/751060. Impozitele pot fi achitate și  prin bancă (ordin de plată) sau prin poștă(mandat poștal).

10 martie 2016                                  Biroul de presă

mangalia.ro

Powered by WordPress