„A fost o execuţie la care ne aşteptam” – a comentat un social-democrat constănţean, imediat după şedinţa de la PSD în care s-a stabilit componenţa noului Guvern. Toate organizaţiile care au fost alături de Liviu Dragnea la momentul când s-a tranşat soarta lui Mihai Tudose (fostul premier) au fost recompensate, în timp ce “opoziţia” a fost trasă pe tuşă: bunăoară, PSD Constanţa nu mai are nici un ministru în Cabinetul Viorica Dăncilă, deşi, în afară de susţinerea arătată faţă de fostul premier, nimeni nu şi-a mai bătut capul să explice de ce respectivele persoane nu mai sunt considerate potrivite să pună în aplicare programul de guvernare.
Pe de altă parte, au existat şi victime colaterale în şedinţa de vineri, ca de exemplu Ecaterina Andronescu, aspiranta la funcţia de ministru al Educaţiei, care însă n-a primit votul colegilor, sub pretextul că a făcut recent o declaraţie „nefericită” la adresa protestatarilor #rezist; în realitate, era mai important să fie mulţumită şi Moldova, prin nominalizarea suceveanului Valentin Popa.
O altă dovadă că noul Guvern va avea în componenţă oameni „arondaţi” pe criteriul „mulţumirii” organizaţiilor care au „jucat” alături de Dragnea „cartea mazilirii lui Tudose” este şi înfiinţarea unui nou post de viceprim-ministru pentru Ana Birchall (parlamentar de Vaslui!). „Eu cred că această desemnare a miniştrilor din Guvernul care va fi gestionat de Viorica Dăncilă dă un semnal foarte serios în ceea ce priveşte reprezentarea regiunilor, iar de data aceasta, ca urmare a numeroaselor obiecţii, Moldova este foarte bine reprezentată la nivelul cel mai înalt al Guvernului.
Ana Birchall, care este deputat de Vaslui, a căpătat votul tuturor membrilor Comitetului Executiv pentru a fi vicepremier al Guvernului României”, a declarat, după şedinţa de la partid, Dumitru Buzatu, preşedintele PSD Vaslui. Reamintim că tocmai Buzatu este cel care a cerut demisia lui Tudose în celebra şedinţă CEx a PSD. Un alt lider PSD care a forţat demisia lui Mihai Tudose este preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene. Din aceste considerente, ministerul Economiei a fost „atribuit” unui nemţean, Dan Andruşcă. Din partea Moldovei însă, de remarcat o absenţă: Vrancea lui Marian Oprişan, care se poziţionase ca aliat al lui Mihai Tudose.
Un alt „baron” social-democrat „sărit” la masa împărţelii este Niculae Bădălău, cel care cinduce o importantă organizaţie – cea de la Giurgiu. Bădălău nu a fost nici el „trup şi suflet” cu Dragnea în disputa cu Tudose, ba mai mult, în timpul negocierilor pentru noul Guvern a preferat să plece din ţară.
Brăila lui Tudose, Buzăul lui Ciolacu şi Constanţa, OUT din Guvern!
PSD Brăila, de unde provenea Mihai Tudose, este evident că nu a primit nici un minister, în schimb Tulcea obţine Ministerul Finanţelor, prin Eugen Orlando Teodorovici. Teodorovici are strânse legături cu anumiţi social-democraţi de la Constanţa. Asta nu înseamnă însă că situaţia PSD Constanţa este oarecum „salvată”, chiar dacă, să nu uităm, pentru postul de secretar general al Guvernului a fost nominalizată Sevil Shhaideh.
Ea este „fina” lui Liviu Dragnea, deci nominalizarea nu are nici o legătură cu faptul că Sevil Shhaideh este de la Constanţa. Revenind la Ministerul Finanţelor, de punctat că Ionuţ Mişa, cel pe care îl înlocuieşte Orlando Teodorovici, este constănţean, dar are adeziune la PSD Bucureşti şi se comentează că a ajuns ministru ca urmare a recomandărilor de la Bucureşti, şi nu de la Constanţa. Constanţa, aşadar, a avut doi miniştri: Felix Stroe (Transporturi) şi Mircea Titus Dobre (Turism). Ambii au transmis mesaje de susţinere pentru Mihai Tudose. Greşită mişcare, pentru că acum Transporturile vor fi gestionate de Lucian Şova, vicepreşedinte PSD Bacău (din nou Moldova!), iar Turismul – de Bogdan Trif, de la PSD Sibiu.
„Pedepsită” a fost şi organizaţia PSD Buzău, care nu a mai primit nici un post. Marcel Ciolacu (PSD Buzău) a fost vicepremier în Guvernul Mihai Tudose. El a demisionat imediat după anunţul demisiei lui Tudose. De altfel, în zilele premergătoare demisiilor celor doi, fostul premier Tudose nu se sfia să dezvăluie, la un post de televiziune, cât de strânsă este legătura sa social-democratul buzoian: „Dacă mâine pleacă Ciolacu, plec şi eu. Este cel mai muncitor din Guvern”. Un alt buzoian care a rămas „pe dinafară” este Lucian Romaşcanu, ministerul Culturii fiind „atribuit” lui George Ivaşcu.
Evident, au rămas „pe poziţii”, adică îşi păstrează posturile, „amazoanele” Lia Olguţa Vasilescu (Craiova) şi Carmen Dan (Videle).
Dacă la PSD lucrurile au fost tranşate în funcţie de „cine pe cine a susţinut” în disputa cu fostul premier, partenerii de guvernare ai PSD, ALDE nu a avut probleme în desemnarea „noilor” vechi miniştri, cu o singură excepţie. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că Toma Petcu de la Energie a cerut să se retragă, din motive de sănătate, locul lui fiind luat de Anton Anton. Biroul Politic Central al ALDE a validat, vineri, lista cu propunerile de miniştri din partea acestei formaţiuni pentru Cabinetul Dăncilă, cei patru miniştri din Guvernul Tudose urmând să îşi păstreze portofoliile. Cele patru propuneri ale ALDE sunt: Graţiela Gavrilescu pentru Ministerul Mediului, aceasta urmând să fie în continuare şi vicepremier, Teodor Meleşcanu pentru Ministerul Afacerilor Externe, Viorel Ilie la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Anton Anton pentru Ministerul Energiei, în locul lui Toma Petcu.
Lista completă a Guvernului Viorica Dăncilă
PREMIER: Viorica Dăncilă
SECRETAR GENERAL AL GUVERNULUI: Sevil Shhaideh
VICEPREMIER FĂRĂ PORTOFOLIU: Viorel Ștefan
VICEPREMIER ȘI MINISTRU AL DEZVOLTĂRII: Paul Stănescu
VICEPREMIER PENTRU IMPLEMENTARE AFACERI EUROPENE: Ana Birchall
PSD
MINISTRUL AFACERILOR INTERNE: Carmen Dan
MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE: Mihai Fifor
MINISTRUL FINANȚELOR: Orlando Teodorovici
MINISTRUL AGRICULTURII: Petre Daea
MINISTRUL EDUCAȚIEI: Valentin Popa
MINISTRUL MUNCII: Olguța Vasilescu
MINISTRUL ECONOMIEI: Daniel Andruşcă
MINISTRUL TRANSPORTURILOR: Lucian Şova
MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: Radu Oprea
MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: Sorina Pintea
MINISTRUL CULTURII: George Ivaşcu
MINISTRUL APELOR ȘI PĂDURILOR: Ioan Deneş
MINISTRUL CERCETĂRII: Nicolae Burnete
MINISTRUL COMUNICAȚIILOR: Bogdan Cojocaru
MINISTRUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI: Ioana Bran
MINISTRUL TURISMULUI: Bogdan Trif (PSD Sibiu)
MINISTRUL PENTRU DIALOG SOCIAL: Adrian Dobre
MINISTRUL PENTRU ROMÂNI DE PRETUTINDENI: Natalia Intotero
MINISTRUL PENTRU FONDURI EUROPENE: Rovana Plumb
MINISTRUL PENTRU AFACERI EUROPENE: Victor Negrescu
ALDE
MINISTRUL JUSTIȚIEI: Tudorel Toader
MINISTRUL AFACERIOR EXTERNE: Teodor Meleșcanu
MINISTRUL ENERGIEI: Anton Anton
MINISTRUL PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL: Viorel Ilie
Graţiela Gavrilescu, vicepremier
A.C., Replica 28.01.2018