După scandalul din iarna 2011 – 2012, când fosta firmă de termoficare, Callatis Therm, a lăsat tot municipiul Mangalia în frig, reprezentanții acesteia au pretenții bănești din partea administrației locale. Pe rolul instanțelor s-au tot înregistrat dosare civile și pe contencios administrativ, chiar și la Înalta Curte, în care societatea invocă unele datorii destul de consistente, din partea primăriei și Consiliului Local Mangalia. Firma a reușit performanța de a bloca unele conturi ale Primăriei Mangalia.
Pentru cei care poate au uitat sau nu știu despre ce este vorba cu această firmă, societatea Callatis Therm SA a oprit furnizarea căldurii către populația Mangaliei, în plină iarnă (2011-2012), când temperaturile au fost extrem de scăzute în acea perioadă, invocând unele datorii pe care Primăria și Consiliul Local le-ar fi avut către ea. S-au făcut presiuni asupra autorităților, fostul prefect din acea perioadă, Claudiu Palaz, a găsit, personal, soluții pentru remedierea problemei combustibilului folosit de această firmă, pentru asigurarea căldurii orașului. S-a deschis și dosar penal pe numele administratorilor firmei, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au autosesizat, iar directorul de atunci, un tânăr de 27-28 de ani, Simion Nikitas, a fost reținut pentru a i se cere socoteală. Nimic nu pare să-i fi impresionat și au continuat să țină populația Mangaliei în ger.
Creanțe de milioane de lei
Potrivit unor reprezentanți ai administrației publice locale, după tot acest episod îndelungat, prelungit pe toată perioada sezonului rece, aceeași firmă cere, de ani buni, stingerea unui debit de circa 6-7 milioane de lei, la care au mai adăugat și penalități, reușind să blocheze conturile primăriei pe care s-a pus poprire. S-a ajuns și la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe plan local, cel mai recent dosar civil în care SC Callatis Therm SA apare în calitate de creditor, a fost înregistrat la Judecătoria Mangalia, pe 12 februarie 2020, având ca obiect ”Validare poprire”. Instanța de fond a admis excepția tardivității cererii, însă hotărârea nefiind definitivă, a fost atacată la Tribunalul Constanța, cu apel, înregistrat luni, 6 iulie.
Însă, din câte am aflat de la unii reprezentanți ai administrației locale, în acest moment se caută modalități de a scăpa de poprirea pusă pe conturile primăriei, dar și pentru a scăpa de datoria față de Callatis Therm.
Ce spune primarul Cristian Radu
”Sunt niște escroci ordinari, care vor să blocheze tot orașul, așa cum ne-au blocat în frig cu opt ani în urmă. Și ei, și avocatul lor au dat șpăgi peste tot ca să obțină de la noi milioane de lei. Sunt doar niște escroci. Noi căutăm soluții pentru a scăpa o dată de ei”, a declarat, pentru Focus Press, primarul Cristian Radu.
Adevărul despre firma Callatis Therm SA
Aminteam mai devreme de Nikitas Simion, care apărea ca director general al firmei ”de apartament” care a preluat, la vremea aceea, contractele de furnizare a căldurii în municipiul Mangalia. Însă, potrivit datelor obșinute la vremea aceea și a informațiilor apărute în spațiul public, acet puști de nici 30 de ani era, cumva, ”conetcat”, prin intermediul unor alte persoane, cu fostul primar PSD, Mihai Claudiu Tusac, eliberat din funcţie în 14 noiembrie 2011, după ce ANI l-a declarat incompatibil.
De precizat că, până în ianuarie 2011, căldura în Mangalia era furnizată de de SC Rominservice Therm, o companie care din 2003 avea contract de delegare gestiune cu primăria şi al cărei acţionar majoritar era Rompetrol SA (Petromidia) cu 66,67%. Timp de 7 ani nu au fost probleme cu căldura chiar dacă primăria întârzia cu plăţile. Toți locuitorii orașului știu și pot confirma asta. Datoriile se recuperau mai ales din subvenţiile pentru combustibil.
Încrengături și afaceri ”în familie”, cu banii din subvenții
Însă, după venirea lui Tusac la primărie, situația s-a schimbat, iar datoriile către Rompetrol au ajuns la aproape 15 milioane de lei.
Trecând peste modul în care Callatis Therm a pus mâna pe contractele de furnizare a energiei termice în Mangalia (tot cu girul primarului Tusac și al finului său, Cătălin Ciupercă), primăria Mangalia a plătit, în 2011, subvenţii în cuantum de 15 milioane de lei, în contul datoriilor.
În aceeași perioadă, Guvernul României a tăiat subvenţia la căldură, din cauza măsurilor de austeritate, iar primăria sub ”tutela” lui Claudiu Tusac, a rămas fără fondurile necesare. Firma de distribuţie termică a majorat, însă, tarifele la gigacalorie, refuzate de consilieri dar câştigate în instanţă de SC Callatis Therm. Ca o dovadă a faptului că se îngrijea de situația acestei firme ”de casă”, Mihai Claudiu Tusac nici măcar nu a atacat soluția dată pe fond, în care Callatis Therm a avut câștig de cauză, în detrimentul municipalității.
Revenind în prezent, primăria se luptă în instanță, în mai multe dosare, cu cei de la Callatis Therm, pentru datoriile moștenite de la Tusac, făcute tot de acesta.
Daniel ALBU, focuspress.ro 09.07.2020