Politica locală în Mangalia

31 decembrie 2023

Dosar la Tribunalul Constanța. Vizați Eco Corsa SRL, Inspectoratul Județean în Construcții Constanța și UAT Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 11:18

Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul nr.8738/118/2023, care are ca obiect anulare act administrativ proces verbal NR.PV412797/12.10.2023, PV NR 412829

Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 27.12.2023, pe secția de contencios administrativ şi fiscal. Obiectul dosarului constă în anulare act administrativ proces verbal NR.PV412797/12.10.2023, PV NR 412829, fiind în stadiul de fond.

Părți în dosar sunt Eco Corsa SRL Mngalia cu sediul ales, în calitate de reclamant și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța și UAT Mangalia, prin primar, în calitate de pârâți.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată nu a fost stabilit termen în dosar.

Despre Eco Corsa SRL

Firma este fondată în anul 2002. Pe anul 2022, a raportat 6 salariați, o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei, cu un profit de 1,25 milioane lei. Sediul social este la Hotel Corsa din Mangalia, pe strada Teilor nr. 11. Liliana Daniela și Remus Octavian Becheru sunt asociați, cu cote egale, cât și administratorii companiei.Liliana Daniela Becheru apare, alături de Remus Octavian Becheru și în firmele Octavia Ecol SRL și Grand Service SRL. Remus Octavian Becheru mai este membru cooperator fondator în Bio-Cop Zim & Maf Cooperativa Agricolă.

Amintim că, la începutul lunii octombrie a acestui an, autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanța anunţa publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru societatea Eco Corsa SRL, reprezentată de Becheru Remus-Octavian.

APM a decis că nu trebuie efectuată evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Construire corp recepție, salon restaurant p+1e parțial cu terasa circulabilă, piscină exterioară, ascensor exterior de persoane, amenajare interioară și recompartimentare, modernizare fatade imobil existent hotel corsa, amenajări exterioare și organizare de șantier, cu respectarea reglementarilor urbanistice menționate în cuprinsul certificatului de urbanism”, amplasat in Judetul Constanta, Municipiul Mangalia, str. Teilor, nr. 11-13.

Cătălina Băltărețu, Ziua de Constanța 29.12.2023

30 decembrie 2023

De unde a avut un funcționar public din Primăria Mangalia 66.000 de euro să împrumute o firmă din Bragadiru?!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 8:49

Toată suflarea omenească din Mangalia a auzit de Dorinel Colgiu, mâna dreaptă a lui Cristian Radu. Asociat, mai ales, cu firma Consiliului Local Mangalia, Goldterm, implicată de-a lungul anilor în mai multe scandaluri, Colgiu poate fi înscris, cu ușurință, pe lista bugetarilor de lux, cu salarii nesimțite… E atât de bogat, încât își permite să împrumute firme cu zeci de mii de euro. Dar de unde are Colgiu atâția bani?

Colgiu, salariu de lux la firma Consiliului Local Mangalia

Doru Colgiu e directorul general al Goldterm Mangalia, firma Consiliului Local Mangalia și știe tot ce mișcă în Primăria Mangalia. Nu degeaba e mâna dreaptă a lui Cristian Radu! Colgiu, deși este un bugetar, nu putem spune că trăiește de pe o zi pe alta… ci este unul dintre acei angajați ai statului care câștigă bani cu nemiluita. Atât de bogat, încât își permite să împrumute cu bani anumite firme. Una dintre acestea este Dori Stef Invest SRL, din Bragadiru, deținută, în acte, de Mustățea Viorel și Mustățea Nela. Colgiu a împrumutat firma cu peste 66.000 de euro. În 2022, Colgiu a mai oferit un împrumut de aproape 483.000 de lei propriei firme, Vio Star Compani, unde angajatul lui Radu este asociat cu soția lui, Ioana Carmen. Dacă facem o analiză a ultimei declarații de avere, asta ca să ne luminăm puțin și să aflăm de unde a avut Colgiu atâția bani, aflăm că și-a vândut în 2021, nu mai puțin de 4 case, pe trei dintre ele a obținut în jur de 90.000 de euro, iar pe una a bifat 423.507 lei. În 2022, a mai vândut două terenuri, din Domnești și Bragadiru… cui credeți? Propriei firme, Vio Star Compani. Unul dintre acesta l-a tranzacționat cu 121.500 lei, celălalt cu 32.400 lei. Acum, întrebarea este: de unde are angajatul statului atâtea imobile?

De unde a avut un functionar public din Primaria Mangalia 66.000 de euro sa imprumute o firma din Bragadiru?!

De exemplu, terenul din Bragadiru era cumpărat de Colgiu împreună cu Ioana Cogiu și firma Dori Stef Invest, din Chiajna, despre care am vorbit mai sus.

Așadar, n-ar fi rău dacă Agenția Națională de Integritate ar lua la puricat averea lui Colgiu. S-ar putea să găsească multe surprize…

Societatea care a înspăimântat locuitorii Mangaliei cu facturi enorme

Revenind la Goldterm Mangalia SA, de unde Colgiu încasează15.450 lei pe lună, trebuie reamintite câteva momente cheie, care au marcat istoria acestei societăți. Compania a luat ființă după situația dramatică din iarna 2011-2012, când locuitorii orașului au fost lipsiți de căldură și apă caldă, iar serviciul de termoficare a revenit sub tutela municipalității. Administrarea acestuia o continuat să prezinte însă hibe, un episod șocant fiind cel petrecut în iarna anului 2022-2023, când unii mangalioți s-au trezit cu factori enorme la căldură. Acestea deoarece, printr-o hotărâre de Consiliu Local din iulie 2022, consilierii liberali de la Mangalia au votat eliminarea subvenției la căldură, deși aleșii din coaliției au propus acordarea subvenției, ca în fiecare an.

Consilierii locali de la PNL au votat pentru eliminarea subvenției pentru prețul gigacaloriei. Tot în iulie 2022, s-a votat și tariful gigacaloriei pentru iarna 2022-2023. Astfel, prețul gigacaloriei, la Mangalia, a fost de 798,27 lei + TVA de 5%, adică un total de 838 de lei. Așa se face că mangalioții au ajuns să plătească întreținerea unui apartament cu 2 camere peste 3.000 de lei. Cu mult față de cât își pot permite unii dintre ei. Anul acesta, pentru că se apropie alegerile, Cristian Radu a decis să acorde tuturor subvenția, mărind plafonul de acordare a ajutorului la 4.600 de lei. Dar, deja, din 7.000 de abonați au mai rămas 4.000.

Mirela Pascal, Replica 30.12.2023

29 decembrie 2023

Fost director din CJ Constanța și un șef din Primăria Mangalia, trimiși în judecată de DNA

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 12:58

Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, fostului director din Consiliul Județean Constanța, Ermil Chelariu și a unui șef birou în cadrul Direcției Gospodărire Urbană și Servicii de Utilități Publice din cadrul Primăriei Mangalia. Speța are legătură cu acuzațiile asupra șefului CJ, Mihai Lupu, care au fost clasate, la jumătatea lunii decembrie.

Așadar, au fost trimiși în judecată, de DNA Constanța, CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și ROȘU ADRIAN, șef birou în cadrul Direcției Gospodărire Urbană și Servicii de Utilități Publice din cadrul Primăriei Mangalia, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 (un) an  și 4 (patru) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada martie – aprilie 2023, inculpații Chelariu Ermil și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), demersuri care ar fi avut ca urmare câștigarea de către acesta din urmă a mai multor licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.
Contractele obținute de omul de afaceri în maniera de mai sus s-ar fi ridicat la suma totală de 735.877 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. În cauză, față de suspecții Lupu Mihai și Constantin Petrică Adrian procurorii anticorupție au dispus soluția clasării. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Chelariu, suspendat din funcție

Precizăm că, în noiembrie, Ermil Chelariu a fost suspendat din funcție. Motivul invocat: ”incapacitatea temporară de muncă”. Mihai Lupu, președintele CJ, a semnat dispoziția privind suspendarea de drept a raportului de serviciu, pe o perioadă mai mare de o lună, pentru incapacitate temporară de muncă, al functionarului public, șeful Directiei Generale Administrarea Domeniul Public si Privat-Autoritate Judeteana de Transport.

Mirela Pascal, Replica 29.12.2023

26 decembrie 2023

Primăria Mangalia a lansat o licitație de 7,9 mil. de lei. Vezi despre ce este vorba!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:55

Primăria Mangalia a lansat o procedură de licitație ce vizează înființarea unui nou cimitir pe raza municipiului, pe strada Oituz, numărul 107. Autoritatea locală a inițiat acest demers încă din anul 2019, în cadrul programului de dezvoltare a municipiului, atunci când a obținut și avizul de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța. Valoarea contractului scos la licitație este de 7.921.936 de lei, fără TVA.

Primăria Municipiului Mangalia intenționează să încheie un acord cadru ce are ca obiect execuția lucrărilor pentru înființarea unui nou cimitir în municipiu, cu o durată de 4 ani. Valoarea estimată a contractului scos la licitație este cuprinsă între 1.980.484,03 lei fără TVA și 7.921.936,11 lei fără TVA.

Arealul amplasamentului este situat în partea de vest a municipiului Mangalia, pe strada Oituz. Terenul unde se doreşte a se realiza investiţia este în suprafaţă totală de 133 104.99 mp şi este liber de construcţii. Cimitirul va cuprinde aproximativ 7890 morminte (dimensiunile unei parcele sunt de aproximativ 14.7ml x 9.50ml – mormantul având o dimensiune de aproximativ 1.20ml x 2.50ml, circulatie între ele de 30 cm, rezultând 30 morminte); este necesară sistematizarea incintei, cu alei carosabile de 5m latime şi alei pietonale transversale de 2m lăţime, care vor facilita accesul la toate locurile de morminte. Inhumarea se va face la 2m adâncime. Gropile zidite şi cavourile se execută pe baza de autorizatie de construire. mSe interzice amplasarea unor construcţii cu funcţiuni cu poluare majoră, generatoare de riscuri tehnologice sau naturale.

La capătul cimitirului se prevede o parcare cu o capacitate de 120 locuri.

Andreea CONDURACHE, Replica 26.12.2023

22 decembrie 2023

– . Hoția de la gura copiilor.

Filed under: PER — lucian visa @ 12:26

(VIDEO) Scandal monstru în Consiliu Local Mangalia, pe marginea taxelor pe care le vor avea de achitat agenții economici din oraș și stațiuni

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 12:23

Scandal monstru în Consiliul Local Mangalia, pe marginea stabilirii taxelor și impozitelor locale pentru 2024 și pentru instituirea taxei speciale pentru eliberarea/vizarea autorizației /avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață în oraș și stațiuni.

Vă prezentăm, în continuare, fragmente din ședința cu scântei de astăzi:

editiadesud.ro 21.12.2023

21 decembrie 2023

Oficial! Auditul de la Primăria Mangalia, în atenția procurorilor Camera de Conturi Constanța a sesizat DNA cu privire la înstrăinarea unor terenuri care aparțin UAT-ului. Ce spune primarul Radu Cristian?

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:35
  • Camera de Conturi Constanța a confirmat printr-un răspuns oficial transmis cotidianului ZIUA de Constanța, urmare a unei adresei pe Legea 544/2001, faptul că a sesizat Direcția Națională Anticorupție Constanța, după efectuarea auditului la Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia, care s-a încheiat cu raportul de audit nr. 40928/30.05.2023
  • Constatările reținute și consemnate în raportul întocmit în anul 2023 la UAT Mangalia intră sub incidența dispozițiilor legale enunțate anterior, la data prezentei neavând caracter public, mai transmite Camera de Conturi Constanța
  • Surse din cadrul DNA, Serviciul Teritorial Constanța au confirmat pentru ZIUA de Constanța că există în lucru un dosar în urma sesizării Curții de Conturi
  • Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian a precizat pentru ZIUA de Constanța că în 2019 a fost adoptat PUG-ul care a oprit orice construcție în Pădurea Comorova
  • Radu mai spune că sesizarea este o temă falsă, aruncată de un anumit partid cu un an înainte de alegerile locale
  • Întrebat fiind dacă va candida anul viitor din partea PSD, primarul municipiului Mangalia a spus că rămâne membru PNL

Camera de Conturi Constanța a confirmat printr-un răspuns oficial transmis cotidianului ZIUA de Constanța, în urma unei adresei pe Legea 544/2001, faptul că a sesizat Direcția Națională Anticorupție Constanța, după efectuarea auditului la Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia, care s-a încheiat cu raportul de audit nr. 40928/30.05.2023.

În răspunsul formulat, se arată următoarele: „Conform Programului de activitate al Curtii de Conturi pe anul 2023, Camera de Conturi Constanța a efectuat la UAT Mangalia misiunea cu tema „Verificări cu privire la aspecte legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entității”, și a întocmit Raportul de control înregistrat la Camera de Conturi Constanța sub nr. 40928/30.05.2023.

Având în vedere ca în actul de control întocmit la UAT Mangalia au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârșite cu încălcarea legii penale, constând în înstrăinarea, cu nerespectarea prevederilor legale, a unor terenuri aparținând domeniului public al Municipiului Mangalia, în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 coroborat cu art. 34 lit. c) din RAAPE și în baza Hotărârii Plenului Curții de Conturi  nr. 522/14.09.2023, instituția  a sesizat Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, întrucât Raportul de control nr. 40928/30.05.2023 și întreaga documentație aferentă se află la dosarul unei cauze penale, în această speță sunt incidente prevederile art. 277 alin. (2) din Codul penal (Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare), potrivit cărora constituie infractiune „dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probe sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauza penală, înainte de a se dispune o soluție de netrimitere în judecată ori de soluționare definitivă a cauzei, de către un funcționar public care a luat cunoștintă de acestea în virtutea funcției.”

„De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare), „procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”. Prin urmare, constatările reținute și consemnate în raportul întocmit în anul 2023 la UAT Mangalia intră sub incidența dispozițiilor legale enunțate anterior, la data prezentei neavând caracter public”, mai transmite Camera de Conturi Constanța.

Menționăm că surse din cadrul DNA, Serviciul Teritorial Constanța au confirmat pentru ZIUA de Constanța că există în lucru un dosar în urma sesizării Curții de Conturi.
Dosarul vizează Pădurea Comorova din sudul litoralului.

„Este o temă falsă, aruncată de un anumit partid cu un an înainte de alegerile locale”!

Contactat telefonic, primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian a precizat pentru ZIUA de Constanța următoarele: „Știu că există sesizarea, au făcut-o inclusiv la Primărie, inclusiv mie mi-au făcut plângere, cu toate că în 2019 am adoptat PUG-ul care a oprit orice construcție în Pădurea Comorova.

Este o temă falsă, aruncată de un anumit partid cu un an înainte de alegerile locale. Din informațiile mele, această speță a mai fost cercetată de organele de cercetare penală, însă nu cunosc finalitatea acelei cercetări. Nu pot însă să nu mă întreb, de ce timp de 20 de ani, inspectorii de la Curtea de Conturi nu s-au sesizat cu privire la această situație, sau chiar în ultimii ani, pentru ca vin la noi destul de des. Nu mă plâng că vin, să nu fiu greșit înțeles. Dar se puteau sesiza încă din 2008 când Pădurea Comorova a ținut prima pagină în ziare”.

Întrebat fiind dacă va candida anul viitor din partea PSD, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu a spus că rămâne membru PNL.

Vom reveni.

Lavinia Siclitaru, Ziua de Constanța 20.12.2023

Divorțează avocatul inculpat în dosarul de corupție al lui Cristian Radu

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:24

Avocatul căruia Cristian Radu i-a plătit tarife de 200 de ori mai mari, să reprezinte primăria Mangalia în procese, divorțează de soția Cristiana, care apare în rechizitoriul DNA. În perioada 21.11.2014-21.07.2022, Grimberg și fosta consoartă au încasat suma de 14.052.510 lei, iar din aceasta, suma de 13.852.940 a fost încasată doar de la Primăria Mangalia. 81,98 % din această sumă a fost virată în conturile personale ale lui Andrei Grimberg, din țară și străinătate, dar și în conturile Cristiana Grimberg, care lucra în același cabinet.

Radu Cristian e acuzat de abuz în serviciu după ce, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu societatea de avocatură, reprezentată de Andrei Costin Grimberg, avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Printre cei trimiși în judecată alături de Radu Cristian se află și avocatul cu pricina. Pare-se că problemele penale în care avocatul e implicat au condus și la probleme familiale.

Avocatul s-a despărțit de soția sa, Cristina, cei doi fiind în plin divorț. Precizăm că Grimberg și fosta consoartă au încasat suma de 14.052.510 lei, iar din aceasta, suma de 13.852.940 a fost încasată doar de la Primăria Mangalia. 81,98 % din această sumă a fost virată în conturile personale ale lui Andrei Grimberg, din țară și străinătate, dar și în conturile Cristiana Grimberg, care lucra în același cabinet.

Revenind la divorț, precizăm că nu este unul ușor, având în vedere că la mijloc sunt implicați și copiii celor doi. Mai mult, s-a realizat și o anchetă psihosocială la domiciliului fostei soții, acolo unde locuiesc copiii, pe care avocatul a și contestat-o, de altfel. Procesul de divorț încă este pe rolul instanței de judecată.

Grimberg a dus-o bine pe spinarea mangalioților

Așa cum spuneam și mai sus, avocatul deține calitatea de inculpat în dosarul lui Cristian Radu.

Reamintim că, potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu societatea de avocatură un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte. În perioada 21.11.2014-21.07.2022, SCA Grimberg și asociații a încasat suma de 14.052.510 lei, iar din aceasta, suma de 13.852.940 a fost încasată doar de la Primăria Mangalia. Iar 81,98 % din această sumă a fost virată în conturile personale ale lui Andrei Grimberg, din țară și străinătate, dar și în conturile soției lui, Cristiana, care lucra în același cabinet. Sunt sume de bani la care unii nici nu îndrăznesc să viseze, nici măcar colegi de-ai lui Grimberg. Iar dacă ne uităm ce casă are inculpatul din dosarul lui Radu, înțelegem cât de bine a dus-o!

Dacă tot n-a mai supt bani de la Mangalia, soția lui Grinberg a ajuns consilier juridic la Consiliul pentru Combaterea Discriminării

Fosta soție a lui Andrei Costin Grimberg a ajuns bugetar, acesta fiind cooptată, încă de anul trecut, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în funcția de consilier juridic. S-a suspendat din avocatură pentru a nu fi incompatibilă. Să înțelegem că soția lui Grimberg câștigă mai bine la stat, decât din avocatură? Posibil, dacă DNA le-a stricat ploile și s-au terminat fondurile de la Primăria Mangalia!

Mirela Pascal, Replica 21.12.2023

19 decembrie 2023

Mohammad Murad ar vrea să bage lacul Neptun într-un circuit turistic

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:44

În iunie 2023, Consiliul Local Mangalia, la inițiativa primarului Radu Cristian, a adoptat  hotărârea nr. 150 prin care se dispune organizarea unei licitații publice privind concesionarea lacului 1 Neptun. Concesionarea se va face pentru o perioadă de 25 de ani cu posibilitatea prelungirii termenului, valoarea concesiunii fiind de 43967 euro/an. Zis și făcut. La licitație a participat… cine credeți? Mohamad Murad, prin firma sa Phoenicia Express SRL. Procedura a fost pusă sub semnul întrebării, astfel că societatea a contestat-o la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Concesionarea prin licitație publică a Cuvetei Lacului nr. 1 Neptun, tronson 1, lot 2, în suprafață totală de 22.617 mp, aparținând domeniului public al Municipiului Mangalia reprezintă un nou motiv de dispută între afaceristul Mohammad Murad și Primăria lui Cristian Radu.

Concesionarea are ca scop final amenajarea unor spații de agrement inclusiv agrement nautic, turism/cazare, alimentație publică, spații pentru desfășurarea activităților cultural artistice și spații de expoziție, în conformitate cu H.C.L nr. 150/29.06.2023 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019.

Mohammad Murad ar vrea sa bage lacul Neptun intr-un circuit turistic hotărârea Consiliului Local Mangalia, din iunie 2023

Un astfel de proiect, nu avea cum să fie ratat de cel mai mare operator economic în domeniul HORECA din sudul litoralului. A participat la licitație, însă documentația de atribuire a imobilului pare să nu fi fost efectuată în parametrii… legali.

Mohamad Murad a cerut, prin firma sa Phoenicia Express SRL, obligarea Primăriei Mangalia la remedierea caietului de sarcini, în sensul eliminării unui criteriu de eligibilitate din Instrucţiunile privind modul de elaborare și prezentare a ofertelor, respectiv certificatul de înregistrare emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul în raza căruia se afla sediul social al ofertantului. Adică, sediul firmei, potrivit caietului de sarcini, trebuie să fie pe raza județului Constanța, iar firma lui Murad are sediul în București.

 

Mohammad Murad ar vrea sa bage lacul Neptun intr-un circuit turistic Murad a renunțat la contestație

Interesat este că, la scurt timp după ce societatea lui Murad a contestat procedura la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a depus cerere de renunțare la contestație. Pesemne a ajuns la o înțelegere cu municipalitatea.

Phoenicia Expres SRL este controlată, cu 2 %, de Leila Murad, și Perla Majestic SA, cu 57 % din acțiuni, MBM PHEN HOLDING SRL, cu 41 % și Triumf Construct SA, cu 1 %. Anul trecut, societatea a avut cifra de afaceri de 65.389.657 de lei, profit în valoare de 4.216.127 de lei și datorii ce se ridică la suma de 187.454.251 de lei.

Mirela Pascal, Replica 19.12.2023

18 decembrie 2023

Convocatorul ședinței ordinare a CL Mangalia din 21.12.2023

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 11:34

Vezi convocatorul

Older Posts »

Powered by WordPress