Politica locală în Mangalia

24 aprilie 2019

Clejanii și Voltaj, în concert, de 1 Mai, la Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 19:22

Primăria Mngalia organizează de 1 Mai, la debutul sezonului estival, o serie de spectacole cu muzică live pentru toate gusturile, dedicat localnicilor, dar și turiștilor care vor petrece minivacanța de 1 Mai, la mare. În această zi, comunitatea din Mangalia sărbătorește și Ziua Mangaliei, iar autoritățile locale au pregătit concerte în aer liber cu participarea invitaților de la Voltaj și Clejanii. Tot în această zi, locuitorii orașului, dar și turiștii care se vor afla în Mangalia, vor avea parte de multe surprize. Maratonul muzical va începe la orele 14:00, miercuri, 1 Mai și va fi susținut timp de aproape zece ore, pe scena exterioară a Casei de Cultură. În cadrul evenimentului, vor mai avea loc prestații muzical-artistice susținute de artiști locali, intercalate cu înregistrări audio cu melodii aparținând diferitelor genuri muizicale, apreciate în acest moment. Tot de Ziua Mangaliei, în proximitatea Casei de Cultură, vor fi amenajate câteva corturi, unde vor fi pregătite diferite preparate gustoase și savuroase pentru cei care vor petrece 1 Mai, la Mangalia. Autoritățile locale au mai pregătit un eveniment de excepție, între 9 – 12 mai, când se va desfășura Super Rally Mangalia, un spectacol automobilistic de senzație.

Replica 24.04.2019

OBORUL din Mangalia se va organiza în Portul Turistic – parcarea de lângă Clubul Nautic

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 18:58

După cum ne informează reprezentanții Primăriei, începând de Sâmbătă, 18 Mai, OBORUL (piața volantă) din Mangalia se va organiza în parcarea din spatele Clubului Nautic, situat în Portul Turistic, renunțându-se la actualul amplasament din zona industrială. Târgul orășenesc (Oborul) va fi deschis sâmbăta și duminica, în această nouă locație.

IMPORTANT! În acest Târg, va fi interzisă comercializarea animalelor vii!

Spațiul respectiv va fi dotat cu mobilier specific de Obor, mese, umbrele mari, cu frigidere pentru păstrarea alimentelor și toalete ecologice, după modelul Pieței volante din Sibiu.

mangalianews.ro 24.04.2019

22 aprilie 2019

1.700 de stejari și frasini din Pădurea Comorova, tăiați cu avizul Primăriei Mangalia și al Gărzii Forestiere

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:43

O societate de stat din portofoliul Ministerului Turismului a defrișat 26.000 de metri pătrați de teren (2,6 hectare) din Pădurea Comorova. Este vorba de terenul aflat la est de halta CFR din stațiunea Neptun. Un pădurar din Negru-Vodă, care s-a ocupat de marcarea copacilor în vederea tăierii, a declarat pentru Ordinea.Ro că societatea Neptun-Olimp SA ”a extras” 1.400 de arbori de pe acest lot, în special stejari și frasini viabili, care aveau peste 100 de ani. În paralel, potrivit sursei citate, s-au mai extras 360 de arbori de pe un lot de aproximativ un hectar. În total, peste 1.700 de arbori au fost tăiați de pe cele două loturi, la care s-ar mai adăuga, potrivit sursei citate, încă un lot de 0,7 hectare, defrișat la rândul său. ”Nu știu câți arbori s-au extras de pe lotul cel mic, dar de pe astea două s-au tăiat aproximativ 1.700 de arbori. Sunt aproximativ 400 de metri cubi de lemn.”, a declarat Gigi Cazan, pădurarul din Negru-Vodă. Acesta mai spune că directorul societății de stat Neptun-Olimp SA, Cătălin Caracostea, ar fi convenit contractual cu o societate autorizată din Băneasa să ”extragă” materialul lemnos, contra-cost. Marcarea arborilor în vederea tăierii s-a efectuat în baza unei autorizații de punere în valoare emisă de Ocolului Silvic Murfatlar.   

Contactat telefonic de Ordinea.Ro, șeful Ocolului Silvic Murfatlar, inginerul Valentin Neagu, a declarat următoarele:

”Terenul respectiv este curți-construcții, proprietate privată, deci nu era prins în pădure. Pe acest teren s-a regenerat arboret. Este vegetație forestieră, din afara fondului forestier național. Societatea Neptun-Olimp SA a făcut solicitare, care s-a avizat favorabil de către compartimentul de mediu al Primăriei Mangalia. Eu sunt legat de mâini și de picioare, făceam un abuz dacă nu dădeam curs cererii. Repet, există un aviz al Primăriei Mangalia. Eu am informat Garda Forestieră Națională, care mi-a transmis în scris cum trebuie procedat. Nu au fost trei loturi, ci două. Un lot de 2,6 hectare proprietatea SC Neptun-Olimp SA și un lot de 0,7 hectare, proprietatea unor persoane fizice.” – s-a spălat pe mâini Valentin Neagu.

Contactat telefonic, directorul SC Neptun-Olimp SA, constănțeanul Cătălin Caracostea, a declarat pentru Ordinea.Ro următoarele:

”În primul rând, lucrurile sunt în felul următor. Ați sunat la Cătălin Caracostea, care este reprezentantul lui SC Neptun-Olimp SA, o societate cu capital majoritar de stat, o societate care a aprobat un proiect de investiții, camping, pentru acest teren nu a schimbat destinația curți-construcții pe care o avea și va face un camping. Ca să facă acest camping, să obțină avizele, (societatea – .r.) a trebuit să facă o ședință de consiliu de administrație și să-și ia avizele de la Romsilva, care are autoritate, de la Garda Forestieră, care poate să verifice documentele și să-și dea avizul pe această lucrare, un aviz de la Primăria Mangalia. Sunt toate documentele, conform legislației în vigoare pentru demararea unei astfel de acțiuni. De la Primăria Mangalia am solicitat ca proprietari ai terenului intravilan un  aviz pentru acțiunea care este acolo. În sezonul estival 1990, acea suprafață de teren era liberă, nu era absolut niciun copac acolo. Aceea (tăiată acum – n.r.) este o vegetație crescută spontan, este și verificat la Garda Forestieră. Deci, stațiunea Neptun-Olimp și Pădurea Comorova are arondată din totdeauna o persoană de la Garda Forestieră. Există și acum un angajat, un pădurar, care se ocupă de această zonă. Și domnii de la București, de la Garda Forestieră, ca să dea avizul pentru lucrare, au verificat în arhică și au văzut foarte clar că acolo nu era construit nimic. Mai mult, în zona aceasta (la extremitatea nordică a lotului – n.r.), SC Neptun-Olimp SA are construit un depozit din anii 1970. Era drum tehnologic, era un câmp. Dar nefiind construit nimic, an de an a crescut vegetație spontan, ca pe orice teren. Dacă mergeți acolo și vedeți rădăcinile, nu există o rădăcină mai mare de 30 de centimetri.” – declară Caracostea.

 
În realitate, pe teren se află rădăcini mai mari de 30 de centimetri, așa cum reiese din imaginile filmate de noi. De asemenea, există zone ample de unde societatea a extras deja rădăcinile din pământ, pentru a se șterge urmele acestei fapte. Nu în ultimul rând, terenul nu era o întindere de vegetație, cum susține directorul Caracostea, ci o pădure în toată putera cuvântului. Pe de altă parte, apartenența acestei suprafețe la intravilan, nu era un argument suficient pentru defrișarea arborilor fără nicio măsură de împădurire a altor suprafețe cel puțin în echivalent. Ca dovadă, întreaga pădure este în intravilan, însă nu se poate autoriza legal defrișarea. PUZ-ul pădurii, vehi din 2004, prevede că se poate construi pe o suprafață maximă de 5%, cu plantarea în alte zone a 3-5 arbori pentru fiecare arbore tăiat. 

Precizăm că am încercat să obținem un punct de vedere din partea Primăriei Mangalia, care a avizat defrișarea, cu o inconștiență ieșită din comun, însă acest lucru nu a fost posibil. De asemenea, am solicitat un punct de vedere în scris de la Garda Forestieră, pe care îl vom publica în momentul în care va fi transmis. Detaliile măcelului ecologic le găsiți în clipul atașat. Va urma!

Adrian Cârlescu, ordinea.ro 22.04.2019

18 aprilie 2019

A început procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al S.C. Goldterm S.A.

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:21

mangalia.ro

FARUL GENOVEZ din Mangalia a fost VANDALIZAT!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:51

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, este foarte revoltat de faptul că farul de pe digul din oraș (cunoscut ca Farul Genovez) care a fost renovat chiar în cursul anului 2018, a fost vandalizat de persoane cu rea voință. Acesta a postat un mesaj în mediul online referitor la astfel de persoane care nu știu să aprecieze ceea ce are orașul Mangalia mai frumos.

”În cursul zilei de astăzi am aflat, cu mâhnire, faptul că a fost vandalizat, din nou, farul de pe digul din Mangalia. Îndrăgitul obiectiv turistic, pe care toată lumea îl cunoaște drept Farul Genovez, a fost renovat în toamna anului trecut de către Primăria Mangalia, pentru a-i reda strălucirea de odinioară. Însă, din păcate, există răuvoitori care nu se pot abține să nu distrugă bunurile de pe domeniul public. Sunt, cu siguranță, aceiași oameni care vandalizează și mobilierul stradal, iar apoi arată cu degetul către primar, acuzând că nu gospodărește bine orașul. Astfel de gesturi sunt supărătoare pentru întreaga comunitate, iar pentru a nu se mai întâmpla așa ceva, avem nevoie, în primul rand, de educație civică. Sunt importanți cei 7 ani de acasă, dar și conștientizarea tuturor locuitorilor că trebuie să avem grija de oraș ca de propria noastră casa”, a scris primarul Radu Cristian pe pagina sa de socializare.

Replica 18.04.2019

Un comentariu tot din Replica

Mangaliot(18 apr 10:01)
Ca sa vedeti ce lucrari facuse de 300 de milioane. A pus 2 bucati de policarbonat in geamuri si a dat o mana de var. Isi freaca mainile acum ca a luat vantul o bucata de policarbonat ca sa mai arda inca 300 de milioane. Oare cine face lucrarile?

15 aprilie 2019

Totul pentru confortul genialilor noştri conducători RA-APPS face piscine şi jacuzzi la vilele de protocol din Neptun. Prietenul Robertei Anastase, printre câştigătorii contractului

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 11:13

Statul nu se zgârceşte când vine vorba despre confortul aleşilor noştri şi cheltuie milioane pentru ca aceştia să huzurească departe de ochii prostimii. RAAPPS va cheltui peste 750.000 de euro pentru construcţia a două piscine, un jacuzzi şi amenajarea unei porţiuni de plajă cu piatră specială, astfel încât tălpile fine ale conducătorilor să nu se ardă pe nisip când ies din vilele de procotol să facă o baie în mare. Una din firmele beneficiare este deţinută de fostul şef de campanie şi prietenul de familie al Robertei Anastase, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor în guvernarea PDL.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RA-APPS) a atribuit pe 25 martie 2019 un contract pentru construirea a două piscine şi a unui jacuzzi în complexu vilelor de protocol Lotus din staţiunea Neptun. „Proiectul implică construirea a două piscine exterioare cu suprafața construită de 278,51 mp și respectiv cu suprafața construită de 54,59 mp și a unui jacuzzi de 8 persoane cu suprafața construită de 13,69 mp, precum și a unei zone de plajă placată cu piatră naturală”, se arată în documentaţia de atribuire. Contractul a fost oferit fără organizarea de licitaţie electronică, în urma unei proceduri simplificate de achiziţie iniţiate pe 20 februarie 2019. Valoarea estimată iniţial era de 3.122.200 lei.

Contracte de 85 de milioane de euro

Câştigătoare a fost desemnată asocierea alcătuită din Topalis Engineering SRL (lider, reprezentată de Maria Rusea)- Klass Construct Engineering SRL (reprezentată de Dumitru Panţiru Pop, subcontractant cu 30% din lucrări)- Colen Impex SRL (reprezentată de Costin George Enescu). Cele trei firme, a căror asociere a fost unica înscrisă în competiţie, vor primi de la RA-APPS 2.903.648,74 lei, fără TVA. Interesant este faptul că SC Colen Impex SRL este deţinută de Alexandru Claudiu Coleşiu, fostul şef de campanie al Robertei Anastase, consilier al tatălui acesteia, pe când conducea compania de stat Conpet SA, dar şi partener de afaceri cu soţul politicienei. Prietenul Robertei Anastase a primit în ultimii ani aproape 50 de contracte de la stat, în valoare totală de 85 de milioane de euro.

Bar lângă piscine

Complexul de vile Lotus a fost construit în timpul lui Nicolae Ceauşescu şi cuprinde vilele Lotus, Nufărul, Trandafirul şi Ghiocelul. Aici se refugiază departe de ochii prostimii de rând înalţi demnitari ai statului, într-un lux exorbitant, plătit din banii publici. Pe marginea celor două piscine va fi construit inclusiv un bar deschis. Lucrările trebuie finalizate în maxim trei luni, astfel încât premierul, miniştrii sau alţi demnitari să aibă ocazia de a se scălda în piscină nouă chiar din acest sezon estival.

R.C., Replica 15.04.2019

13 aprilie 2019

Ce firmă va asigura transportul între Mangalia şi staţiunile din municipiu

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:04

Primăria municipiului Mangalia a organizat o licitaţie pentru achiziţia de servicii de delegare a gestiunii serviciului public de transport local prin curse regulate în municipiul Mangalia, traseul Mangalia – Olimp. Atribuirea s-a făcut la data de 8 aprilie 2019. Contractul se va încheia pe o perioadă de şase ani şi priveşte servicii de transport persoane prin curse regulate în municipiul Mangalia – staţiunile Saturn, Venus, Jupiter, Neptun, Olimp.

Contractul urmează a fi încheiat pentru o perioadă determinată, respectiv până la data implementării proiectului „Sprijinirea mobilităţii urbane durabile la nivelul municipiului Mangalia, judeţul Constanţa”. Proiectul are obiect comun cu prezentul contract, transport local prin curse regulate în municipiul Mangalia, iar termenul preconizat de finalizare este anul 2022.

Valoarea totală a contractului este de 4.976.470 de lei. Firma câştigătoare este Seaside Tours SRL. Societatea a luat fiinţă în anul 2000, având sediul social în municipiul Mangalia. Capitalul social al firmei este de 25.000 de lei, cu un număr de 2.500 de părţi sociale, valoarea unei părţi fiind de 10 lei.

Asociaţi în firmă sunt Vasile Ioan Tarce, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 40 de procente, şi Ghiulten Ciucă, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 60%. Administratorul firmei este Vasile Ioan Tarce. Activitatea principală a firmei este „alte transporturi terestre de călători n.c.a.”. În anul 2017, firma a avut 15 salariaţi, o cifră de afaceri de 473.484 de lei şi o pierdere de 161.938 de lei.

Contractul de atribuire

Claudia Corbu, Ziua de Constanța 13.04.2019

12 aprilie 2019

Articol pornind de la un comentariu. PRIMARUL MANGALIEI, RADU CRISTIAN, A OBȚINUT UN TOTAL DE 33.241 EURO DIN FONDURILE EUROPENE ÎN ANII 2016, 2017 ȘI 2018

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 8:04


ANUL 2016
Proiecte europene pe buget:
8.386.364 lei (1.863.636 euro)
Finanțări europene încasate:
– 0 (zero) anul 2016
– 5.035.009 lei (1.118.800 euro) – pentru anul precedent, 2015

Anul 2017
Proiecte europene pe buget:
22.052.842 lei (4.900.631 euro)
Finanțări europene încasate:
7.450 lei (1.655 euro)

Anul 2018
Proiecte europene pe buget:
81.625.203 lei (18.138.934 euro)
Finanțări europene încasate:
144.345 lei (32.076 euro)

Fonduri europene pierdute în instanță:
(Mangalia dată în judecată de Ministerul Fondurilor Europene):
1.300.000 lei (288.000 euro) + penalități pentru accesarea nelegală din 2015

Total fonduri europene încasate în anii 2016-2018 = 33.241 euro

Diferența 24.903.201 euro – 33.241 euro = 24.869.960 euro au fost fondurile pierdute sau neimplementate în anii 2016, 2017 și 2018.

Comentariu by Mentalistul — 11 aprilie 2019 @ 22:12

Şedinţă haotică a Consiliului Local Mangalia: Replicile dure şi invectivele au acompaniat aprobarea bugetului pe 2019

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 7:59

De câteva minute a fost nevoie pentru ca bugetul pe anul în curs să treacă de votul majorității aleșilor locali, astăzi, după-amiază, în cadrul şedinţei ordinare a CL Mangalia. Asta în ciuda repetatelor solicitări ale consilierilor ALDE și PSD, prezenți la ședință, de a face unele amendamente pe marginea bugetului Mangaliei. Printre altele, consilierii de opoziție solicitau lista datoriilor Mangaliei, care s-ar cifra la 60 de milioane de lei (cu penalități, spun aceștia, de 100.000 de lei pe zi!), un punct de vedere cu privire la faptul că nu au fost prevăzute sumele necesare executării silite în procesele pierdute de primărie, dar și un răspuns la problema Serviciului de ecarisaj, al cărui buget ar fi egal cu cel al… Căminului de Bătrâni şi în condiţiile în care animalele fără stăpân sunt eutanasiate, nu îngrijite!
Trecând peste declarațiile consilierilor de opoziție, considerate populiste, majoritatea PNL-UNPR a aprobat bugetul urbei. În plus, potrivit viceprimarului Dragoș Angelescu, pe 8 aprilie a.c., Consiliul Județean Constanța a alocat Mangaliei 2,4 milione de lei, bani ce vor fi folosiți pentru Căminul de Bătrâni, dar și pentru suplimentarea sumelor alocate unităților de învățământ. Mai mult, o modificare adusă bugetului, într-o problemă semnalată de „Ediția de Sud” înainte de dezbaterea publică pe marginea acestuia, cea a burselor pentru elevi, vizează alocarea sumelor necesare acestor bonificații. Potrivit viceprimarului Angelescu, bursele vor fi alocate în câteva zile tuturor elevilor beneficiari.
După ceva vreme de când discuțiile purtate la limita bunului simț nu își mai făcuseră apariția în sânul Consiliului Local, la ședința de astăzi s-au ridicat voci, s-au adresat invective și jigniri. Lucru care, cu siguranță, se va repeta pe măsură ce campania electorală la locale se apropie. În urma votului bugetului și refuzului de a continua amendamentele aduse acestuia, consilierii Ozghiun Menabit (PSD) și Alexandra Silistră (PMP) s-au ridicat de la masă și au părăsit sala de ședințe.
Pe ordinea de zi au fost aprobate cu majoritate de voturi bugetul de venituri și cheltuieli a SC Goldterm Mangalia, organigrama aparatului de specialitate al primrului și Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Populației, regulamentul Cantinei Sociale, precum și alocarea Liceului „Ion Bănescu” a unui microbuz școlar și a două autoturisme Direcției de Cultură și Sport.
O mare parte a proiectelor de hotărâre au vizat, în continuare, vânzări de terenuri fără licitație. Unele au trecut cu votul a 13 consilieri (necesari unor astfel de proiecte), altele nu. Unul dintre proiectele norocoase a beneficiat și de prezența administratorului societății care solicitase vânzarea a 2.579 mp, în stațiunea Olimp. Este vorba despre Mohamad Murad, care a luat cuvântul în cadrul ședinței: „Nu am venit să cer niciun fel de ajutor de la primărie. Investiția aparține Mangaliei, chiar dacă sunt consilieri și pe stânga acestei mese, dar și pe dreapta, care nu prea sunt de acord. Mangalia nu s-a putut dezvolta, în timp, din cauza acestor lupte a unora împotriva altora, a intereselor personale. Prin investiția de la Olimp, de 40 de milioane de euro (este vorba despre Complexul Belvedere preluat acum un an de Murat n.r.), vor fi create cel puțin o mie de locuri de muncă, iar primăria va câștiga un milion de euro pe an. Fără astfel de investiții, nu puteți face nimic pentru litoral. Dacă ar fi fost vorba despre o firmă străină, patronul ar fi fost așteptat nu de primar, ci de Consiliul Județean, de ministru… Eu nu am pornit proiectul până nu am vorbit cu primarul, cu consilierii, care m-au sfătuit că merită o astfel de investiție. Este o investiție pe parte siguranță națională, nu am vrut să o fac, am fost rugat să o fac. Nu accept să mă împiedic de un consilier sau de o secretară de primărie. Dacă nu pot face aici investiția, mă duc spre Bulgaria!”, a concluzionat Mohamad Murad.
Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi, cerându-se, însă, totodată, secretarului primăriei să își asume legalitatea proiectului.

editiadesud.ro

8 aprilie 2019

Convocatorul ședinței ordinare a CL Mangalia din 11.04.2019

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:11

Older Posts »

Powered by WordPress