Politica locală în Mangalia

31 martie 2015

Administraţia locală „gâfâie” prin tribunale. Primăria Mangalia se apropie de faliment: are sute de dosare în instanţă şi miliarde de achitat

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 10:31

Primăria Mangalia este caz unic în România. Are pe rolul instanţelor de judecată circa 200 de dosare, multe dintre ele reprezentând litigii cu societăţi care s-au considerat nedreptăţite de-a lungul licitaţiilor organizate de administraţia locală, şi care acum cer daune, ori cu persoane cărora nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate. „Avem o serie de dosare grele, suntem vizaţi de popriri pe conturi, în vederea recuperării unor sume fabuloase de bani. Dacă pierdem în instanţă, putem pune lacătul pe primărie. Un singur dosar dacă pierdem, eu anunţ de pe acum că ne vom îndrepta împotriva foştilor primari, pentru a recupera prejudiciul”, declară actualul edil al Mangaliei, Cristian Radu. Unul din dosare se referă la o licitaţie organizată în 2007 pentru traseul de minicare. Două dintre societăţile participante care au fost eliminate de la licitaţie s-au adresat instanţei, evaluatorul calculând că li s-a adus un prejudiciu de 27 de miliarde de lei vechi. Primăria Mangalia este bună de plată în cazul de faţă, numai că „momentan, s-a obţinut suspendarea executării silite”, explică Radu. suspendarea executării silite vine ca urmare a unei plângeri şi a unui dosar penal constituit pe numele evaluatorului: „Nu avea cum să stabilească o astfel de sumă ca prejudiciu. Nu puteau acele firme să câştige atâţia bani dacă ar fi câştigat licitaţia pentru minicare”, susţin reprezentanţii Primăriei Mangalia. Mai departe, un alt dosar aflat pe rolul instanţelor este cel privind montarea unor stâlpi în municipiu. „Sunt stâlpii moşteniţi de la fostul primar Zanfir Iorguş. Montarea lor a fost făcută fără să existe o hotărâre aprobată de Consiliul Local. În schimb, există un contract prin care avem de achitat 100 de mii lunar, pe perioada 2007-2014”, a declarat Cristian Radu. Iar exemplele nu se opresc aici: la fel de celebră este şi concesionarea terenurilor din curtea Spitalului Mangalia, în condiţiile în care Crucea Roşie notificase primăria, încă din 2002, cu privire la faptul că revendică acea suprafaţă. „Dacă pierdem procesul, trebuie să plătim 5 milioane de euro, atât cât a fost evaluat respectivul teren”, a menţionat Radu.

Alexandra ANTON, Replica 31.03.2015

Figurantul zilei : Leonard Tănase

Filed under: PNL — lucian visa @ 10:26

Consilierul local Leonard Tănase e veşnic în Primăria Mangalia. Are, n-are treabă, Leo din sudul litoralului se face că pregăteşte ceva: ba un concert prin 2016, ba un eveniment de deschidere a sezonului estival 2015, respectiv 2018. Nu de alta, dar e bine să fie disponibil, că poate căutătorii de tinere talente cad cu privirea şi spre ‘mnealui…

Replica 31.03.2015

30 martie 2015

George Măndilă este noul preşedinte PNL – fracţiunea PDL

Filed under: PNL — lucian visa @ 15:42

În ședința din data de 27 martie ac, Biroului Politic Județean al PNL Constanța – fracțiunea PDL, a adoptat o hotărâre prin care a adus modificări în conducerea Biroului Politic PNL Mangalia – fracțiunea PDL, astfel:
– George Măndilă – președinte PNL – fracțiunea PDL Mangalia;
– Valentin Ciuraru – secretar general PNL – fracțiunea PDL Mangalia.

George Măndilă este consilier judeţean, iar în cadrul Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa ocupă funcţia de secretar general.

Chiar dacă are experienţă în ale politicii, Măndilă conducând şi Partidul Noua Generaţie, este regretabil că PDL-ul nu acordă credit membrilor din Mangalia care nu sunt promovaţi sau lansaţi, ci, mai degrabă, îndepărtaţi. Până la luarea acestei decizii, PDL Mangalia a fost condus de către preşedintele interimar Viorel Vătafu.

editiadesud.ro 30.03.2015

29 martie 2015

Ramona Mănescu : „Dacă biroul PNL va considera că trebuie, sigur că voi accepta să intru în cursa internă pentru Primăria Constanţa“

Filed under: PNL — lucian visa @ 11:57

Europarlamentarul Ramona Mănescu susţine, astăzi, o conferinţă de presă la Constanţa.

În acest context, liberala a declarat: „Dacă biroul PNL va considera că trebuie, sigur că voi accepta să intru în cursa internă pentru Primăria Constanţa“.

Amintim că Mănescu a revenit în Organizaţia PNL Constanţa în urmă cu doar câteva zile.

Ada CODĂU, Loredana DĂSCĂLESCU, Ziua de Constanţa 29.03.2015

28 martie 2015

Soluţie “anti-ANAF”: legalizarea bacşişului. Agenţii de turism au luat foc: ameninţă cu boicotarea sezonului estival dacă inspectorii antifraudă continuă „jihadul”!

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 11:40

Faptul că România e o ţară de nebuni nu mai miră pe nimeni, ultimele isprăvi ale Executivului în domeniul combaterii evaziunii fiscale par extrase din filme horror. Direcţia Antifraudă a ANAF, un fel de stat în stat, a reuşit să sperie o ţară întreagă prin măsuri greu de conceput.

Supărat că inspectorii de la Antifraudă i-au închis, pentru 30 de zile localul Cafe Cafe, Cătălin Nedelcu vinde localul. Anunţul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook. „Afacere Cafe Cafe de vânzare. Include personalul, marfa, echipamentele şi toate dotările specifice. Posibilitate de deschidere imediată. Nu include locaţia (spaţiu în chirie)“, se arată în postare. Reamintim că localul Cafe Cafe, închis până pe 18 aprilie de inspectorii Antifraudă, este deţinut de Cătălin Iuliu Nedelcu, condamnat luna trecută la un an de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi de 15.000 de lei. De pe plan local, trecem în Capitală, unde situaţia este strigătoare la cer: 16 unităţi comerciale închise, printre care una din campusul Regie, pentru nejustificarea a 3,28 lei şi, a doua, este celebra shawormerie de la Dristor.

Patronatele din turism s-au întâlnit, vineri, într-o şedinţă explozivă la Constanţa, cu oficiali guvernamentali, în care au anunţat că dacă ordonanţa prin care ANAF a declanşat o adevărată vânătoare prin afacerile lor nu se modifică, ei vor sabota deschiderea sezonului la 1 mai. Vor fi lacăte la uşile hotelurilor şi magazinelor pe litoral? Oficialii prezenţi vineri, la Constanţa, susţin că depun toate eforturile să nu se întâmple asta. La conferinţa de la Pavilionul Expoziţional, la care au mai participat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Daraban, secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Marcel Bogdan Pandelică, preşedintele Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Daniel Iluşcă sau vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu. Discuţiile au ajuns până la un nivel absurd, în care s-a relevat faptul că ANAF acţionează ca Securitatea anilor 1950, obligând angajaţii, în timpul controalelor, să îşi golească buzunarele sau coşurile de gunoi! „Când vine organul de control, cheamă toţi ospătarii, toţi angajaţii, îi pune să scoată din buzunar absolut tot ce au. Aşa se fac controalele… (…) Vorbim de hotelieri care au contracte cu chartere, companii de transport aerian, cu tour-operatori externi, hotelieri care au prevăzute în clauze contractuale anumite penalităţi dacă nu pot să-şi ducă la îndeplinire serviciile. A fost discuţie amplă, vă daţi seama ce-ar însemna să continuăm aceste abuzuri de control vis-a-vis de tot ce înseamnă turism. Nu există o proporţionalitate între ceea ce înseamnă intenţie şi greşeală. O diferenţă între 5 şi 10% bani găsiţi în plus la casa de marcat care să ducă la închiderea unităţii şi punerea în concediu fără plată sau, cum vreţi, disponibilizarea angajaţilor, asta nu aduce nici un plus valoare economiei”, a spus Matichescu.

Potrivit vicepreședintelui ANT, ne aflăm în stadiul lui „sperăm că…”, „încercăm să…”, invocând posibilitatea amendării în Parlament pentru ca turismul estival să poată exista în România și în 2015.

„Am rămas în Parlament, se mai pot aduce ultimele amendamente, vrem să reglăm cumva acest mod de a fi controlați agenții economici și de a legifera partea de plus, adică tips-ul. Ori putem să legiferăm partea de tips ca să se poată regăsi pe bonul fiscal și atunci nu mai există plusuri nefustificate, să ajutăm industria… că, până la urmă, nu faci un bine industriei, din contră, dacă te apuci și calculezi și vezi ce ar însemna, pe o perioadă de 30 de zile, zece operatori economici care au 300 de angajați să-și închidă unitățile alimentare… avem cazul unității Cafe Cafe, care l-a și scos la vânzare. 25 de angajați care acum stau și se întreabă ce vor face… (…) Încercăm ca până la 1 mai să putem să reglementăm acesta buzuri și să deteminăm pe cei de la Antifraudă ca aceste controale să le facă în limita unei proporționalități între intenție și greșeală”, a mai spus Matichescu.

Agenții economici au luat foc

Speriat de ştirile din presă, un administrator al unei agenţii de turism se pregăteşte pentru ce e mai rău. Dacă, până acum, era obişnuit cu „ţara lui Papură Vodă”, acum acesta susţine că măsurile din România nu pot decât să încurajeze migraţia turiştilor către Bulgaria. Acesta ne-a explicat de ce românii preferă Bulgaria, în detrimentul ofertelor locale. „Dacă nu se face ceva în privinţa ANAF, de la 1 mai nimic nu va fi deschis pe litoral. Hoteluri, magazine, nimic! Pentru 10 lei, ANAF îţi închide unitatea pentru 30 de zile şi îţi mai iei şi amendă de nu mai ştii de tine. Românii preferă Bulgaria pentru preţuri mici şi servire de 100 de ori mai bună ca la noi. Cine e de acord în plină vară să stea cu hotelul/ restaurantul închis? Şi să zicem că o rezolvă cu ANAF, dar te bubuie Sanepid, OPC, corpul de control al Primăriei şi tot aşa. Am ajuns să fim stat poliţienesc, total! Ai relaţii, te lasă în pace. Nu ştii pe nimeni, poţi să stai acasă. Exemplu: de Paşte, în Nisipurile de Aur (Bulgaria – n.r.), la demipensiune, cu absolut tot inclus, 60 de euro/ persoană/ 2 nopţi. Unde găseşti în România ceva competitiv la banii ăştia?”, ne-a spus acesta.

Marius Florian VASILE, Replica 28.03.2015

27 martie 2015

Plăţile făcute la obor

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 11:12

CentralizatorPlati

Plati

După cum se vede mai sunt şi alte persoane care au semnat lucrări neexecutate în viziunea procurorului. Filip Daniela, Stoica Laura, Voinea Toader, Mitu Maria, de ce nu sunt şi ei acuzaţi alături de Iorguş şi Botaş ?

„97 de ani de la unirea Basarabiei cu România”

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 10:38

97 de ani se împlinesc, astăzi, de la unirea Basarabiei cu România, un pas important pentru Marea Unire înfăptuită pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Evenimentul a fost sărbătorit în avans, pe 25 martie, la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Economic Mangalia, unde miercuri s-a desfășurat simpozionul „97 de ani de la unirea Basarabiei cu România”.

Activitatea, organizată de Colegiul Economic, în colaborare cu Asociația de Balcanistică și Slavistică din România, Complexul Cultural „Callatis” și Asociația „Cultul Eroilor” Mangalia, a fost deschisă de profesorul documentarist Ibolya Negoiță, care a prezentat programul și participanții la eveniment.

Cercetătorul științific dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful Muzeului „Callatis” din cadrul Complexului Cultural din Mangalia, vicepreședinte al Asociației de Balcanistică și Slavistică din România și vicepreședinte al Asociației „Cultul Eroilor” Mangalia, le-a vorbit elevilor despre importanța zilei de 27 martie 1918 în istoria românilor și a prezentat momentele mai importante care au dus la unirea Basarabiei cu România. El a vorbit despre intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, cu scopul declarat al eliberării teritoriilor locuite de români, aflate sub dominație străină, prăbușirea Imperiului țarist, înființarea Partidului Național Moldovenesc din Basarabia. Acesta a mai amintit despre desfășurarea, în ziua de 25 septembrie 1917, a Congresului Soldaților Moldoveni, constituirea Sfatului Țării, alcătuit din 150 de deputați, dintre care 105 erau români, proclamarea Republicii Democrate Moldovenești, în decembrie 1917, proclamarea independenței Basarabiei, la 24 ianuarie 1918, și adoptarea Hotărârii de Unire cu România, la 27 martie 1918.

„EROUL DIN FAMILIA MEA” Cu prilejul simpozionului, prof. Ibolya Negoiță, care este și prim-vicepreședinte al Asociației „Cultul Eroilor” Mangalia, a prezentat programul și regulamentul concursului organizat de Asociația „Cultul Eroilor” Mangalia, intitulat „Eroul din familia mea”. Concursul, aflat la cea de-a III-a ediție, va reuni, în acest an, participanți atât din România, cât și din Bulgaria. Înscrierile vor avea loc în perioada 1-10 mai 2015, iar premierea celor mai bune lucrări se va face pe 20 mai, în ajunul Zilei Eroilor, prăznuită anual de praznicul Înălțării Domnului. Cele mai bune lucrări vor fi publicate într-un volum care va fi lansat pe 15 august.

Telegraf 27.03.2015

26 martie 2015

Obor – oferta câştigătoare

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 17:00

licitatie_obor

25 martie 2015

Tot confortul pentru…morţi. Primăria montează dale în cimitir

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 18:18

Cristian RADU, primarul Mangaliei, 24 aprilie 2014, ora 18:30, pe pagina sa personală de Facebook: „Ca să se vadă ceva trebuie să facem o construcţie de durată, pe termen lung, iar asta nu se face de pe o zi pe alta sau de la un an la altul. Cu resursele financiare extrem de limitate pe care le avem, am făcut o listă de priorităţi pe care încercăm să o aplicăm în oraşul nostru.”.

Cimitirul Eternitatea, din cartierul Colonişti, care nu mai are locuri de veci libere de ani de zile, a intrat într-un amplu proces de modernizare a căilor de acces, în conformitate cu strategia de priorităţi, de veşnică pomenire, a primarului Cristian Radu. Astfel, plăcile betonate mai vechi, deşi solide şi trainice, au fost scoase de pe alei. În locul lor, o mână de muncitori au montat pavele… tot din beton, dar mult mai moderne, delimitate în laturi cu borduri rutiere. La descinderea noastră pe şantierul dintre morminte, la faţa locului se afla un singur muncitor, care s-a oprit din tras chiulul la venirea şefului său. Acesta din urmă ne-a relatat că este, la rândul lui, doar un angajat al firmei Mir Elis Construct SRL Constanţa, cea care execută lucrarea de modernizare a cimitirului. Şantierul a fost deschis în luna decembrie, iar lucrările au înaintat anevoios, datorită condiţiilor meteo din sezonul rece, nu tocmai prielnice pentru construcţii. În ciuda intemperiilor, firma a ţinut să-şi execute contractul, graba modernizării obiectivului fiind impusă de conducerea oraşului. Chestionaţi asupra oportunităţii proiectului, puţinii trecători au opinat că o prioritate mai mare ar fi avut amenajarea trotuarelor din zona caselor, unde locuiesc oameni cât se poate de vii. Totodată, locuitorii din Colonişti spun că nu au fost niciodată consultaţi cu privire la lista de priorităţi, cam dereglată, a primarului Radu, cea care a făcut ca aleile cimitirului să fie considerate mai importante decât trotuarele din cartierul celor în viaţă. Păi şi atunci cu cine s-a consultat Radu, că doar nu cu morţii din cimitir? Căci priorităţile oraşului se stabilesc prin consultare cu cetăţenii care plătesc taxe şi impozite, aşa cum spune legea, iar nu după cum îl taie mintea pe câte unul mai pasionat de confortul morţilor, decât de nevoile celor vii.

ziarulputerea.ro

Edilul Cristian Radu vrea să reclădească filiala PNL Mangalia doar cu oameni muncitori şi oneşti

Filed under: PNL — lucian visa @ 16:15

Marţi, după-amiază, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Local al filialei PNL Mangalia, în cadrul căreia au fost luate unele măsuri organizatorice. În acelaşi timp, întâlnirea a avut ca subiect principal reconstrucţia organizaţiei locale care are misiunea de a obţine un procent peste media naţională atât la viitoarele alegeri, cât şi în ceea ce priveşte încrederea cetăţenilor în formaţiunea politică.

Preşedintele PNL Mangalia, primarul Cristian Radu, ne-a declarat că în cadrul şedinţei BPL au fost validaţi 80 de membri noi, dar că aşteaptă ca formaţiunea să devină din ce în ce mai puternică, lucru ce va fi posibil doar în urma alăturării unui număr cât mai mare de simpatizanţi şi cetăţeni care nu au mai fost înregimentaţi politic.

Cum există anumite zvonuri potrivit cărora consilierii independenţi şi-ar dori să devină liberali cu scopul de a ocupa locuri eligibile la alegerile locale de anul viitor, edilul Cristian Radu ne-a declarat că uşa este deschisă, inclusiv, aleşilor actuali, numai că, deocamdată, nu s-a pus această problemă. „Oamenii pot fi interesaţi de funcţii publice sau de locuri eligibile pe lista pentru Consiliul Local, numai că trebuie să câştige aceste solicitări doar prin muncă, seriozitate şi onestitate. Partidul Naţional Liberal a avut, întotdeauna, oameni fideli, serioşi şi îmi doresc ca acest lucru să se menţină. Avem nevoie de oameni care să crească filiala, nu de persoane care să o tragă în jos. Până acum, consilierii independenţi nu mi-au adus la cunoştinţă intenţia de a se înscrie în PNL, însă nu exclud ca în viitor să nu se abordeze acest subiect. Oricum, fiecare cerere nouă de înscriere în filială va fi analizată, deoarece mizăm pe calitate, nu pe cantitate, chiar dacă orice vot contează. Doresc să mai precizez faptul că până la data de 31 martie ac, membrii vechi trebuie să-şi reconfirme statutul prin semnarea unor noi adeziuni”, a spus liderul PNL Mangalia, primarul Cristian Radu.

Referitor la zvonurile apărute în legătură cu aleşii independenţi ce au demisionat din PSD, PDL şi PRM, lucrurile nu pot fi departe de adevăr, deoarece, în prezent, consilierii sunt descoperiţi. Cum marea majoritate, dacă nu toţi, doresc să mai aibă statutul de consilier local şi din 2016 încolo, au mare nevoie să se regăsească pe listele unui partid solid, care să obţină un număr foarte mare de mandate, astfel să-i mulţumească atât pe proprii membri, cât şi pe cei nou-veniţi. Rămâne de văzut ce şanse vor avea independenţii şi dacă membrii PNL cu state vechi îi vor primi cu braţele deschise sau se vor supune unor eventuale decizii luate de către conducerea formaţiunii.

Mai trebuie spus faptul că în cursul zilei de joi, 26 martie, va avea loc o şedinţă comună a PNL şi fostului PDL Mangalia în care se vor stabili anumite direcţii, astfel încât să existe o colaborare la nivel local, nu divergenţe care să încurce activitatea celor două formaţiuni.

editiadesud.ro

Older Posts »

Powered by WordPress