Mangalia – politica locală

23 mai 2015

Aici sunt banii dumneavoastră ! Să fiţi sănătoşi, pentru că trebuie să-i plătiţi mulţi ani de acum înainte

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 9:40

spatiuVerde

Acţiunea gazonul continuă şi în spatele străzilor principale. De două zile a ajuns şi la spaţiul verde de lângă blocul meu şi cele învecinate. Metoda aleasă e pe departe cea mai costisitoare posibilă, poate chiar penală. Cu câteva zile înainte s-a cosit. De ce oare ? Apoi s-au tăiat gardurile din fier de acum 17-18 ani. După asta s-a decopertat stratul superior de pământ cu buruienile cosite. Probabil se va aduce alt pământ şi apoi se va planta gazon. O întreagă flotă de utilaje s-a adunat în zonă. Sute de litri de combustibil sunt arse inutil zilnic. Nu mai vorbesc despre deranjul făcut.

Dacă apelăm la un specialist neutru în înfiinţarea unei culturi noi, fie ea şi gazon, vom afla că se procedează cu totul altfel.  Mai întâi se erbicidează buruienile cu un erbicid total, de exemplu pe bază de glifosat. După două săptămâni se înlătură buruienile moarte şi se sapă zona respectivă. Apoi se plantează gazonul şi se udă, etc …

Pentru un ha de teren sunt necesari maxim 5 lt de ierbicid. Costul ar fi de 40 x 5, adică 200 lei pe ha. Mai trebuie un om cu un vermorel care să facă această operaţie. Aceasta ar scuti cositul, decopertarea şi transportul a sute de tone de pământ. Dar există vreun interes în acest sens ? Cei 9 milioane de euro credit nu trebuie cheltuiţi ? Chiar era o prioritate pentru Mangalia operaţiunea asta ? Ce părere au oare consilieri care au votat împrumutul ?

10 Comments

  1. http://www.replicaonline.ro/cristian-radu-223624/

    Comentariu by anonim — 23 mai 2015 @ 9:41

  2. parcul nu e proprietate privata?ca parca asa se vaita unu.

    Comentariu by anonim — 23 mai 2015 @ 9:42

  3. Cum să nu-i voteze parandărătul când şi el le-a dat terenuri prin locurile valoroase ale oraşului. De iertat am iertat sprijinul furibund acordat jumătăţelului şi găştii flămânde dar nu pot uita. Sper că la următoarele alegeri cei cu oarecare influenţă la purtătorii de ştampilă să gdeschidă mai bine ochii şi să gândescă mai pragmatic şi mai în serviciul oraşului, nu al navetiştilor.

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 23 mai 2015 @ 10:23

  4. Lume,lume…evenimente de evenimente…cand ati mai avut la Mangalia asa pleiada de activitati cultural sportive de mare angajament? A,da,stiu…din 2014,2013…
    http://www.mangalianews.ro/2015/05/23/programul-evenimentelor-organizate-la-mangalia-in-perioada-mai-octombrie-2015/

    Comentariu by Anonim — 23 mai 2015 @ 12:22

  5. Bogdan Maganu si gasca lui de trădători este deacord cu aceste lucrări pentru ca numai asa mai pot face si ei niste bani pina la anul viitor cind vor fi alungati din consiliu local . Niste hahalere ordinare in frunte cu Mazilu ciorbarul nr 1 din oras . Sa va fie rusine ciubucarilor ce sunteți ……profesore chiar nu iti este rusine cind ieși pe strada si se uita lumea la tine ca la ultimul fomist de linga RC ? Știai ca Dan Moldovan spune prin oras ca prin lucrările care le face prin oras te tine pe tine si pe Ariciu cu bani ca sa votați tot ce vrea primarul ? Om bartin si minte din p..a

    Comentariu by 123 — 23 mai 2015 @ 19:19

  6. Dan Moldovan mereu a fost un lingau notoriu pus numai pe furaciuni. Se crede pe val in orice mandat omu’. Pe vremea lui Tusac se ocupa cu falsificari de facturi si contracte false. Si-a inceput cariera usor timid cand Iorgus l-a propulsat in artele hotiilor.

    Comentariu by dan poenaru — 23 mai 2015 @ 20:14

  7. ptr. 5 şi 6:
    like !

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 23 mai 2015 @ 21:06

  8. Ptr.6. Ai fost lectorul lui Moldovan într-ale hoției în mandatul lui Iorguș?

    Comentariu by mona — 25 mai 2015 @ 7:57

  9. Pe vremea aia cu lectoratul se ocupa Botnăraş, că de tot în branşă era şi el. Adevăratul lector este Nae, ca între fin şi naş. Şi cum aşchia nu sare departe de trunchi, cineva a încercat să promoveze bac-ul după metode asimilate în familie. Lipsa de experienţă sau vigilenţa cui trebuie şi-au spus cuvântul.

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 25 mai 2015 @ 12:56

  10. http://www.green-report.ro/ecuadorul-a-doborat-recordul-mondial-plantand-aproape-650-000-de-copaci-intr-o-singura-zi/

    Comentariu by nabuco — 26 mai 2015 @ 12:58

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress