- Două dosare în care pârâți sunt societatea Eco Corsa SRL și primarul Municipiului Mangalia, iar parte reclamantă – Prefectul Județului Constanța au fost depuse la Tribunalul Constanța pe data de 26.07.2024.
- Potrivit portalului instanțelor de judecată, până la acest moment nu a fost stabilit primul termen de judecată.
- Pe firma Eco Corsa funcționează hotelul Corsa din Mangalia, decținut de soții Remus și Liliana Daniela Becheru, finii lui Zanfir Iorguș, fost primar al municipiuli Mangalia.
Pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe data de 26.07.2024 au fost înregistate două dosare în care pârâți sunt societatea Eco Corsa SRL și primarul Municipiului Mangalia, iar parte reclamantă – Prefectul Județului Constanța.
Este vorba despre dosarul cu indicativul 5031/118/2024 și obiectul – acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm/autorizaţia nr 328/05.12.2022, certificat nr. 671/27.09.2022.
Cel de-al doilea dosar are indicativul 5032/118/2024 și obiectul – acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm/ certificat nr 672/27.09.2022, autorizaţie nr.329/05.12.2022.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, până la acest moment nu a fost stabilit primul termen de judecată.
Despre Eco Corsa SRL
Înființată în anul 2002, firma are sediul pe strada Teilor, nr. 11, Bloc Corsa, Mangalia și se ocupă de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Firma este controlată de Liliana Daniela Becheru și Remus Octavian Becheru, fiecare cu câte 50% din capitalul social. Cei doi asociați sunt și administartorii firmei.
Potrivit termene.ro, Liliana Daniela Becheru mai este asociat si administrator în Octavia Ecol SRL și Grand Service SRL.
La rândul său, Remus Octavian Becheru este asociat și administrator în Octavia Ecol SRL și Grand Service SRL, precum și membru cooperator fondator și administrator în BIO-COP ZIM & MAF Cooperativa Agricolă.
În anul 2023, Eco Corsa SRL, cu 9 salariați, a raporat o cifră de afaceri de 4.218.635 lei și un profit de 1.831.480 lei.
Pe firma Eco Corsa funcționează hotelul Corsa din Mangalia. Soții Remus și Liliana Daniela Becheru sunt finii lui Zanfir Iorguș, fost primar al municipiuli Mangalia. Liliana Daniela Becheru este sora omului de afaceri Liviu Scarlat.
Litigiul a pornit de la dou vile, ridicate pe faleza din Mangalia
La începutul lunii octombrie 2023, APM Constanța anunţa publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru societatea Eco Corsa SRL, reprezentată de Becheru Remus-Octavian. APM a decis că nu trebuie efectuată evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Construire corp recepție, salon restaurant P+1e parțial cu terasa circulabilă, piscină exterioară, ascensor exterior de persoane, amenajare interioară și recompartimentare, modernizare fatade imobil existent hotel corsa, amenajări exterioare și organizare de șantier, cu respectarea reglementarilor urbanistice menționate în cuprinsul certificatului de urbanism”, amplasat în Județul Constanța, Municipiul Mangalia, strada Teilor, nr. 11-13.
Proprietarii hotelului Corsa din Mangalia vor să ridice două vile chiar pe faleza Mangaliei, terenuri intabulate în mandatul primarului Zanfir Iorgus, și concesionate ulterior către finii săi, Liliana Daniela și Remus Octavian Becheru.
Cei doi doresc să ridice două clădiri cu etaj pe faleza din fața Hotelului Corsa pe un teren de 428 mp și unul de 347 mp, ambele aflate în domeniul public al statului, după cum ne-a transmis Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL).
Deși legea interzice atât înstrăinarea, cât și construirea pe faleze și taluzuri, actualul primar, Radu Cristian, a autorizat proiectul imobiliar al Eco Corsa SRL.
Apele Române a respins solicitarea de avizare a construcțiilor, informând beneficiarul că încalcă legea. Cu toate acestea proiectul a fost validat de Primăria Mangalia.
Nicoleta Baciu, Ziua de Constanța 30.07.2024
Problemele mari vor fi pentru cei care au semnat autorizația de construire. Becheru, având autorizație, va cere restituirea banilor investiți și daune.
În curând Colgiu nu va mai fi singur. Sau poate că instanța va hotărâ că se construiește legal !!!
Comentariu by lucian visa — 31 iulie 2024 @ 12:30
Nimeni nu a crezut in demersurile mele și totusi mi-am ținut cuvântul până la capăt. Am muncit enorm pentru a ajunge în acest punct, de aici e datoria justitiei sa isi faca treaba, eu mi-am făcut-o.
Comentariu by Abdurefi Semiran — 31 iulie 2024 @ 14:06
like @2
Comentariu by nabuco — 31 iulie 2024 @ 15:59
Pt 2: Mai exact, ce ai muncit? Ce ai făcut să se ajungă în acest punct?
Cronologic, te rog. Să știe lumea!
Comentariu by Mentalistul — 31 iulie 2024 @ 16:10
Ozghiun! La super IQ-ul tau, pentru toate derapajele si frustrarile destepte pe care le ai, iti recomand un tratament in Tibet, langa Dalai Lama. Poate te trezeste…..
Comentariu by CARAGEA — 31 iulie 2024 @ 20:36
Like 5, cu precizarea că Dalai Lama este la Dharamshala în India.
Comentariu by lucian visa — 31 iulie 2024 @ 20:56
De înjurat știe orice prost sa înjure.
Dar răspunsul la întrebare nu l-am primit: ce a făcut Semiran pentru că ISC să constate eliberarea CU și AC in mod nelegal, ce a făcut Semiran ca Prefectul să atace pemtru anularea lor, ce a făcut Semiran pentru că prefectul să facă plângere penală astfel cum prevede legea (prefectul nu a făcut plângere penală, dar așa prevede legea și așa va face).
M-am săturat de minciuni de la cei care conduc orașul, de la politicieni, de la cei care manipulează oamenii.
Reamintesc ce am scris:
„Daca cei destepti stau si o freaca si nu isi APĂRĂ ale lor VALORI, o sa creasca buruienile printre destepti, vor ajunge sa ii sufoce.
Înainte, prostii erau pusi la punct de destepti. Insa de cand cu internetul, s-au gasit prostii intre ei si comenteaza. Si daca desteptii nu comenteaza, prostii cred ca au dreptate …”
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 9:37
DA PREFECTUL ANULEAZA IN INSTANTA AUTORIZATIA FARA MASURI DUPA CARE SE EMITE UN NOU CERTIFICAT DE URBANISM IN CARE SUNT TRECUTE TOATE AVIZELE LEGALE CE AU LIPSIT INITIAL SI IN FINAL SE EMITE O NOUA AUTORIZATIE!
Comentariu by IPSI — 1 august 2024 @ 9:38
Pt 8: Dacă autorizația este anulată pentru că a fost fals în declarații în cererea către Primărie, fals intelectual si uz de fals, săvârșite de solicitant, se mai poate elibera o altă Autorizație de Construire?
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 11:01
Subiectul discuției este că dl Vișa m-a acuzat pe mine că CL a votat schimbarea regimului juridic al acelor terenuri, astfel ca să nu mai fie prelungite contractele.
În contractul lui Eco Corsa scrie că intenția de a prelungi contractul trebuie declarată cu cerere la primărie cu cel puțin 1 an înainte de expirare. Ceea ce Becheru nu a făcut. Aici s-a încheiat dreptul lui de folosință al terenurilor.
Au avut ideea să facă prelungirea contractului și după expirare (precum la Moldovan), dar ce sa vezi, legea prevede ca terenurile care ies de sub contractele făcute înainte de legile actuale, sa se întoarcă în domeniul public, conform HG acela cu care se actualizează domeniile publice. Au fost obligați să aprobe această procedură și au întrat terenurile în domeniul public. Cu asta, s-a sigilat și nu a mai existat vreo posibilitate de a avea drept de folosință al terenurilor. Doar dacă ar fi scoase la licitație și câștigă Becheru licitațiile. Au venit apoi să bage terenurile în domeniul public. Este logic că nu se poate schimba regimul juridic dacă are contract pe ele. Ori prin schimbarea regimului juridic, prin forță majoră, contractul devine nul.
Am văzut ce au ridicat de gând, ca vor să încalce legea. I-am tras de atâtea ori de mânecă, pe unii i-a luat de guler DNA, dar nu au renunțat la hoții. Este legală schimbarea regimului juridic al unui teren (mai ales că justificarea a fost că la înnidipari nu pot acționa pe domeniul public)? Este legală. Îi ajută această schimbare de regim juridic să construiască? Nu, mai degrabă dovedește că Eco Corsa nu are drept de folosință al terenurilor.
Cum am scris, orice prost știe să înjure. Dar ia întreabă pe oricine dintre cei care mă acuză cu prostii, dacă ei știu despre ce am scris aici.
Ei vin cu insulte să mă acuze că mă dau deștept. Cum ar trebui să fie? Să mă dau prost?
Îți sunt de interes informațiile mele, ori nu îți sunt. Dar să acționezi pentru a răspunde cu un atac, că sunt eu nu știu cum, fără să combați ideea discutată, ce fel de caracter dovedești că ai?
Nu accept jigniri și insulte de la niște mincinoși. Pe proști îi iert, pentru că atât pot ei. Iar cei cărora le-am și explicat, iar ei în loc să aprecieze încep să atace mizerabil cu minciuni, se dovedesc a fi ticăloși. Dacă eu greșesc, cineva poate argumenta pe subiectul discutat. Dar cât timp subiectul discutat nu e argumentat, iar atacul este la persoană doar pentru că mi-am permis să aduc în discuție subiectul, e acțiune de ticăloși. Care folosesc minciuna, care folosesc atacul la persoană, care folosesc jigniri și injurii, pentru a submina credibilitatea celui care expune o idee.
Discuția este despre ce a făcut prefectul, iar USR ca de fiecare dată, în stilul lor, si-au atribuit. Am întrebat ce a făcut USR pentru asta.
Drept răspuns am primit jigniri și acuze. Am dovedit ca acuzele lor sunt tâmpite. Răspunsul a fost atac la persoană.
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 11:01
marea problema a opozitiei mangaliote.si nu numai a ei.e ceva national.
in loc sa se uneasca ei se cearta pe subiectul cine o are mai mare.
si uite asa…
Comentariu by Anonim — 1 august 2024 @ 11:41
https://www.facebook.com/share/p/8Y1vdaeiD64YM1Et/
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 12:06
Scuze, ăsta e în loc de răspuns:
https://www.facebook.com/share/p/Q36qwP9oqhFd6akP/
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 12:14
Ptr.10: Iata de ce USR este in Consiliul Local, iar tu nu mai esti. Punct.
Comentariu by Anonim — 1 august 2024 @ 15:11
Pt 11: Nu fac parte nici dintre cei la putere, nu fac parte nici din opoziție.
Mai am 3 luni de mandat și nu voi mai fi în politică.
Ceea ce spun și ceea ce fac este pentru că așa simt. Fără alt scop, doar să fie pus adevărul la locul lui. Dacă adevărul face lumină, minciuna dispare.
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 20:52
Pt 14: Eu sunt în Consiliul Local. Iar USR nu este în Consiliul Local.
A câștigat 2 locuri pentru mandatul viitor.
Am fost aproape 8 ani consilier local. Eu nu am făcut rău, ba m-am priceput să fac pentru oameni. Dar nu pentru că eram în Consiliul local am reușit ceva, ci din calitate de cetățean, de fiecare dată.
În Consiliul Local a contat votul majoritar.
PS: Ce ai scris, arată nivelul tău.
Comentariu by Mentalistul — 1 august 2024 @ 21:01
Like 16. Și, dacă și celelalte construcții de lângă portul turistic ar fi luate în vizor, chiar am putea crede ceva. Dar deocamdată credem că e numai de ochii lumii cu pata pusă pe Becheru.
Comentariu by Fane — 1 august 2024 @ 23:01
Pt. #17
De lângă sau din portul turistic ?
Comentariu by nabuco — 2 august 2024 @ 0:05
Din păcate, domnule M, cariera dumneavoastră politică s-a cam terminat, după 9 iunie 2024… Păcat, sau nu.. rămâne de văzut
Comentariu by anonim22 — 2 august 2024 @ 10:32
Pt 17:
https://ibb.co/m4GgZsP
și
https://ibb.co/9WZ4XcS
Cu dovezile astea poți să îți înghiți vorbele înapoi?
Dacă spargi o vază și apoi îți ceri scuze, se mai lipește la loc?
Îți tot dai greșit cu presupusul, de fiecare dată, și la fiecare următoarea iar vrei să ne convingi de altceva la fel de greșit? Se ce crezi că faci asta? Pentru că modul de gândire nu l-ai schimbat.
Comentariu by Mentalistul — 2 august 2024 @ 20:42
Pt. 19: Din păcate pentru cine?
Comentariu by Mentalistul — 2 august 2024 @ 20:44
1. Nu ma refeream la tine
2. Ce si pus tu si ce ziceam eu, uite nabuco s-a prins de ceva…
3. ai bagat ochii după plasa verde ?
Comentariu by 17 ptre 20 — 3 august 2024 @ 21:45
Pt. #8
https://www.cotidianul.ro/scrisori-document-avram-iancu-intransigent-fata-de-coruptie/
Comentariu by nabuco — 7 august 2024 @ 0:09