În ciuda tuturor factorilor de decizie care au dat avize NEGATIVE celor doi mastodonți apăruți pe faleza din Mangalia și au spus, clar, că acestea sunt ridicate ILEGAL, cu un tupeu și o sfidare a legii fără margini, patronii SC Corsa continuă construcțiile, în plin sezon estival.
Azi am constatat, cu stupoare, că muncitorii antamați de SC Eco Corsa SRL pentru clădirile ILEGALE sunt la treabă, pe șantier, în plin sezon estival, când astfel de construcții (vorbind de cele legale, desigur), ar trebui să fie stopate.
Mai mult, SFIDÂND orice lege din România, patronii acestei societăți, au postat numerele de telefon la care se poate suna pentru a fi închiriate spații în aceste clădiri construite ILEGAL!
Cu girul primarului Radu Cristian (care a mai girat, de exemplu, și activitatea celui mai bun prieten al său, Dorinel Colgiu, aflat în prezent în arest pentru o șpagă de 15.000 de euro) și al tovarășului său din PNL, onor prefectul Silviu Iulian Coșa și în ciuda avizelor NEGATIVE ale Apelor Române, ale Agenției pentru Protecție Mediului, ale Gărzii de Mediu (care a și amendat SC CORSA SA), ale Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța și Inspectoratului de Stat în Construcții București, cele două clădiri ILEGALE sunt edificate în continuare.
În scurt timp acestea vor obtura, definitiv, priveliștea mării cu care noi, mangalioții adevărați, dar și turiștii din Mangalia suntem obișnuiți.
USR Mangalia nu se va opri aici: vom sesiza, în continuare, ILEGALITATEA crasă ce are loc sub ochii cetățenilor, chiar dacă va trebui să apelăm la singura instituție care a tulburat cuibul cu viespi de la Mangalia: Direcția Națională Anticorupție Constanța. Ne vom adresa si Corpului de Control a Prim-Ministru. Dacă e bal, bal să fie!
Să fie rezultatul negocierii între consilierul Iorguș și primarul Radu ?
mincinosu a declarat mai demult că investitorii au înțeles că primăria îi susține și de aceea au venit în sudul litoralului. Poate că și Iorguș a înțeles acest acest lucru. Poate că în mandatele sale nu l-a susținut suficient pe investitorul finu !
Comentariu by lucian visa — 27 iulie 2024 @ 17:11
Daca se construiește în plin sezon estival de ce nu s-a făcut sesizare la Politia Locală pentru a constata și da amendă?
Comentariu by Aurel — 27 iulie 2024 @ 17:13
Păi finu are autorizație de construcție dată de primarul Mangaliei, ce să facă Poliția locală ? Inspectoratul de stat în construcții a constatat ilegalitatea autorizației, dar nu poate o poate anula. A înaintat prefectului o adresă în acest sens. Prefectul PNL putea ataca autorizația, dar nu a făcut-o. Atacul prefectului ar fi suspendat autorizația până la finalizarea procesului.
Comentariu by lucian visa — 27 iulie 2024 @ 17:20
Semi, informeaza in scris la d-na canditata la Presedentie.
https://www.cotidianul.ro/noua-blonda-a-lui-basescu-mesajul-cu-care-defileaza/
Din raspuns si vom descoperi daca si cine „tine de 6” la faradelege.
Comentariu by nabuco — 27 iulie 2024 @ 17:21
Încă o dovadă în plus că pe viitor majoritatea în Consiliul Local va fi 8 PNL + 5 PSD = 13 majoritate absolută.
Cu 13 consilieri PNL+PSD în pixul lui Radu, nu mai conteaza ce vor zice viitorii consilieri AUR și USR.
Comentariu by Mentalistul — 27 iulie 2024 @ 19:15
Ce mai vreti cand avocatul lui Corsa este presedintele executiv PSD si fost candidat la primar Paul Foleanu?
Comentariu by OzzyFan — 27 iulie 2024 @ 21:30
Situaţia este trimisă „la sistem”. Sistemul trebuie lăsat să lucreze.
Abordarea asta funcţionează în ambele direcţii: şi când construcţia este ilegală, şi când proprietarul este hărţuit.
Dacă sistemul lucrează prost, se vor comite nişte fapte.
Comentariu by Vipera cu elice — 28 iulie 2024 @ 8:54
Dumnul Vişa a comentat corect. La momentul ăsta autorizaţia de construire este valabilă până când prefectul o va ataca în instanţă şi va cere suspendarea ei. Dacă instanţa nu va suspenda autorizaţia pe perioada procesului proprietarul poate lucra bine-mersi până la decizia finală.
Comentariu by bebe — 28 iulie 2024 @ 8:59
Domnule Visa nu va ie Rușine sa faceti comentarii la adresa oamenilor de care a-ti fost impreuna ? Erați viceprimar cand a-ti vândut : pădurea comorova , curtea spitalului , a-ti luat teren la km0 in NEPTUN ,cand Iorgus s-a facut propietarul in in tot orașul la mai multe terenuri , case nationalizate prin interpuși , mai ai Putinei deci Fata Mare !!!!
Comentariu by Florin — 28 iulie 2024 @ 9:27
Pt. #8
https://www.lucianvisa.ro/wp-content/uploads/2024/01/ISC.jpg
&
https://www.navy.ro/events/2010/48583_m.jpg
Doua institutii ale Guvernului care actioneaza diferit in aceeasi speta.
Comentariu by nabuco — 28 iulie 2024 @ 10:27
Prost ai fost prost ai ramas Ozzy . Esti un nimeni
Comentariu by Anonim — 28 iulie 2024 @ 11:05
Pt.9
Nu îmi rușine. Construcțiile de acolo sunt o sfidare adusă locuitorilor Mangaliei.
Cât am fost eu viceprimar (1996-2000) nu s-a vândut nimic din Comorova și nici din curtea spitalului.
Despre km0 am tot explicat, inclusiv cu acte.
Comentariu by lucian visa — 28 iulie 2024 @ 11:14
@9 Nea Florine, inainte sa te apuci sa asterni pe hartie(in cazul nostru, pe net) ce iti trece prin cap, mai bine ai lua niste cursuri de gramatica, pentru ca esti praf. Si, in cazul asta, nu poti sa spui ca ti-a luat-o inainte autocorrect-ul, ca Ozzy. Cand citeste cineva asa ceva nici nu mai conteaza continutul mesajului, pentru ca ti se face greata pana ajungi la sfarsit. Si ne mai miram ca rezultatul votului de la alegeri a fost cel care a fost.
Comentariu by Anonim — 28 iulie 2024 @ 18:14
Buna asta! M am amuzat!
Comentariu by Anonim — 28 iulie 2024 @ 18:32
Pt.13
Au incheput sa sara ,,lacheii” in aparare?
Comentariu by Dan Vucea — 28 iulie 2024 @ 18:36
@15 Nea Dane, nu are nicio legatura gramatica cu apartenenta politica si servilismul de partid. Era pur si simplu o constatare si o analiza pe text referitoare la maltratarea limbii romane de catre unii „analisti politici” ai acestui blog. Si daca nu ai inteles din prima unde bat, te rog sa mai citesti inca o data si daca tot in ceata vei fi, atunci mai bine renunta la comentarii inutile.
Comentariu by Anonim — 28 iulie 2024 @ 19:54
Pt. #16
poate-ti aduce aminte p’aia cu scrumiera.
PS: https://www.replicaonline.ro/explicatia-halucinanta-a-lui-bodnaras-dupa-ce-fiul-politist-a-fost-prins-beat-si-drogat-la-volan-599799
Comentariu by nabuco — 28 iulie 2024 @ 20:09
se numea doi s un sfert.si asta trebuia sa faca,
dar cum si acolo sunt pusi pe pile , politic toti analfabetii deveniti puscariasi dar reabilitati( cine stie, stie ) si tinuti in sistem pe functii babane in asteptarea pensiei speciale, la ce sa te astepti??
Comentariu by Anonim — 28 iulie 2024 @ 20:35
Pt 13: Să îi luăm dreptul de vot!
Ba mai mult, să-l ardem pe rug, cum făceau cu vrăjitoarele în evul mediu!
Am o propunere mai utilă: Cine scrie cu greșeli gramaticale, să îi fie dezvăluit ip-ul.
Bazel, de ex., ca să nu se dea de gol, se apucă să se autosugestioneze că e un incult și nu cunoaște gramatica limbii românești. Îi iese de fiecare dată, fără efort.
Nu-i iese niciodată partea cealaltă, când vrea să se autosugestioneze că este inteligent. Se blochează el în el.
Comentariu by Mentalistul — 28 iulie 2024 @ 23:32
Pt.16 Intodeauna,dar intodeauna conteaza si este cel mai important continutul mesajului si apoi cum este tansmis(scris).Cat despre servilism politic,ai grija sa nu vorbesti de ….funie in casa spanzuratului.
Comentariu by Dan Vucea — 29 iulie 2024 @ 13:31