Politica locală în Mangalia

25 iulie 2024

Exclusivitate! Capul operaţiunii „şpagă de la agenţii economici locali”, retezat de către procurorii DNA Constanţa!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:45

Bucuria echipei PNL Mangalia din 9 iunie 2024, dată de câştigarea unui nou mandat al primarului Cristian Radu, a fost înăbuşită de reţinerea fix la o lună distanţă, mai exact, pe 9 iulie 2024 a omului care conducea, din umbră, recoltarea şpăgilor de la agenţii economici, nimeni altul decât Dorinel Colgiu. Dacă iniţial, Colgiu a scăpat cu doar 24 de ore de reţinere, fiind plasat, temporar, sub control judiciar, la data de 16 iulie 2024, a căzut bomba peste Primărie: Dorinel a fost arestat pentru 30 de zile!

Şoc şi groază nu doar pentru Colgiu, ci şi pentru cplegii săi de muncă şi de campanie, care s-au temut şi, unii, încă se mai tem că vor ajunge, la rândul lor, în vizorul DNA Constanţa.

Potrivit procurorilor DNA, Colgiu, în calitate de director al societăţii de termoficare Goldterm S.A., aflată în subordinea Consiliului Local, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, suma de 15,000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor din Primăria Mangalia şi Poliţia Locală Mangalia.

Astfel, Colgiu a fost prins în flagrant, la data de 9 iulie 2024, în zona Oficiului Poştal Mangalia, unde i s-au adus la cuoştinţă acuzaţiile, după care a fost culcat la pământ şi încătuşat. Sub scaunul din dreapta faţă a autoturismului lui Colgiu au fost găsiţi într-o pungă 60.000 de lei. La percheziţia domiciliară efectuată la Colgiu, procurorii au găsit o mică avere, respectiv 166.700 lei, 17.800 euro şi 1.000 de dolari, bani care, cel mai probabil, proveneauu tot de la agenţii economici şantajaţi şi ameninţaţi cu amenzi.

Pentru locuitorii Mangaliei, surpriza nu a reprezentat-o prinderea lui Colgiu şi descoperirea acelor sume mari de bani, ci faptul că, în sfârşit, el şi gaşca veselă din PrimăriaMangalia a fost oprită, întrucât întreg municipiul şi, mai ales, agenţii economici ştiau cum procedează funcţionarii de lux ai urbei, de mai bine de 10 ani.

Cei mai afectaţi de aceste practici sunt agenţii economici, sufocaţi cu amenzi de Poliţia Locală, fiind de notorietate, de exemplu, că unul dintre aceştia, Cosmin Truşcă a primit într-un an şi jumătate peste 70 de amenzi de la Poliţia Locală!

Care era tactica lui Colgiu de a strânge bani de la agenţii economici?  

Agenţilor economici nu li se eliberau autorizaţii de funcţionare, deşi făceau demersuri în acest sens la Primărie. Apoi, erau vizitaţi o dată, de două, de trei ori de poliţiştii de la Locală care îi „binecuvântau” cu amenzi foarte mari. Ulterior, direct sau prin intermediari, Colgiu se întâlnea cu ei sau doar cu intermediarul şi le cerea, cu tupeul arhicunoscut, sume de bani care porneau, în ultima vreme, de la 5.000 euro în sus!

Cele 15.000 de euro, pretinse de către Colgiu, din care în maşina lui personală au fost găsite doar 12.000 de euro, ar fi fost pretinse de la agentul economic denunţător în perioada cuprinsă între sfârşitul lui iunie – începutul lui iulie 2024, adică după alegerile locale.

Ca o paranteză, în fiecare campanie electorală, echpa PNL Mangalia nu s-a zgârcit la bani, cheltuind sume imense. Astfel, acum după recentele alegeri locale era nevoie ca banii cheltuiţi să fie recuperaţi, iar avântul echipei vesele din Primărie era susţinut şi de câştigarea unui nou mandat, care le asigura reînnoirea abonamentului nu doar la banii publici, ci şi ai privaţilor. Tocmai proaspăta victorie i-a dat lui Colgiu îndrăzneala să continue ceea ce făcea de multă vreme, să strângă bani. Mulţi bani.

De peste 10 ani, în oraş se ştia că pentru orice autorizaţie, aviz, certificat trebuia să tratezi cu Colgiu care nici nu era ieftin, nici nu era străin de Primărie. Ca să explicăm, în prezent, Colgiu este cercetat în stare de arest pentru trafic de influenţă, deoarece lucrând la Goldterm, nu mai avea calitatea de funcţionar public. Dacă ar fi continuat să lucreze în Primărie la compartimentul Mass-Media, pe care l-a condus din 2012 pân în.2017, ar fi fost, în prezent, cercetatat în stare de arest pentru luare de mită, fiind funcţionar, iar pedeapsa pe care o risca ar fi fost între 3 – 10 ani închisoare. Pentru trafic de influenţă, riscă, însă mai puţin, între 2 – 7 ani de închisoare.

Colgiu negocia în maşina personală cu radioul dat la maximum

Revenind, la dosar, surse judiciare ne-au menţionat faptul că agentul economic denunţător era secătuit de bani încă din anul 2022, când, prin acelaşi intermediar, i s-a cerut, mai întâi, suma de 2.000 de euro, după care „comisionul”  s-a dublat, fiind de 4.000 euro, iar ulterior a ajuns la 10.000 euro!

De asemenea, pentru fiecare demers ori etapă de funcţionare a activităţii unei societăţi, se cereau bani separat, aspecte dovedite cu convorbirile telefonice purtate de către Colgiu cu intermediarul.  De exemplu, dacă un agent economic avea nevoie atât de autorizaţie de funcţionare, cât şi de autorizaţie de construcţie i se spunea, „dai atât pentru funcţuionare, dar pentru construcţie, altă socoteală”…

După ce agenţii economici dădeau banii ceruţi, nu erau lăsaţi să intre în legalitate, tocmai pentru a fi storşi în continuare de bani, erau doar toleraţi să funcţioneze fără autorizaţii, nu mai erau „călcaţi” de Poliţia Locală, şi deci, nu mai primeau amenzi.  Aşa se face că unii întreprinzători nu reuşeau nici după 2 – 3 ani de încercări să primească autorizaţii, fiind nevoiţi să cotizeze pentru a nu fi aspru amendaţi.

Pentru a nu fi auzit cum pretinde bani, Colgiu vorbea cu intermediarul în maşină şi dădea volumul radioului la maximum. De asemenea, sursele noastre ne-au spus că în dosar se regăsesc mai mulţi funcţionari din primărie, ale căror nume vor fi făcute publice după finalizarea anchetei.

Chiar dacă averile strânse în cei 12 ani de acces la bani publici şi avantaje cu nemiluita au mai dispărut din declaraţiile de avere ale unor funcţionari, nivelul de trai ridicat la care au ajuns este vizibil.

Printre cei cărora li s-au evaporat conturile grase din bănci, terenurile, vilele, apartamentele din declaraţiile de avere se află atât primarul Cristian Radu, care ne este greu să credem că nu era la curent cu comisioanele pretinse de la agenţii economici, cât şi dirijorul său din umbră, omul care i-a făcut sondajele încă de la alegetile din 2012, omul responsabil cu comunicatele de presă laudative şi manipulatoare, omul care a coordonat toate campaniile electorale, care îi conducea pe colegii din Primărie, care avea grijă ca firma sa să aibă contracte pentru consultanţă media cu cât mai multe instituţii publice, omul responsabil cu conturile fantomă de pe o reţea de socializare prin care erau denigraţi, inclusiv recent în perioada mai – iunie 2024, adversarii politici, cel de la care erau achiziţionatele torturile pentru pensionari, unicul Dorinel Colgiu, ale căror averi colosale au dipărut din declaraţiile de avere.

La fel de înstăriţi sunt şi alţi funcţionari din Primăriei, cu referire la cei care fac parte din echipa exclusivistă a primarului, ce afişează atât în viaţa reală, cât şi pe reţelele de socializare un trai lipsit de griji. Maşini scumpe, apartamente, locuinţe de vacanţă, haine ale unor designeri celebri, conturi îndopate, vacanţe exotice, toate au devenit lucruri banale pentru unii funcţionari din Primărie, care, nu au cum să le fi achiziţionat doar din salarii. Tocmai de aceea, ar fi util ca procurorii să-i ia pe toţi la puricat şi să-i întrebe cum au reuşit să se îmbogăţească atât de mult în 10-12 ani?!

Vom reveni, în perioada imediat următoare, cu declaraţiile de avere vechi şi actuale ale funcţionarilor din Primărie, pentru a arăta cetăţenilor Mangaliei cui au dat votul pentru încă 4 ani, mai exact, unor oameni îmbătaţi de mireasma banilor câştigaţi  prin intimidare, ameninţare şi tupeu! Tupeu că sunt protejaţi, de neatins şi de neoprit…

editiadesud.ro 25.07.2024

31 Comments

  1. https://focuspress.ro/cei-doi-functionari-publici-de-la-consiliul-judetean-si-de-la-primaria-mangalia-cercetati-in-dosarul-panselutelor-nu-sunt-de-acord-cu-trimiterea-in-judecata/

    Comentariu by I.S — 25 iulie 2024 @ 18:11

  2. Foarte bun articolul. Felicitari Editia de Sud.

    Comentariu by Anonim — 25 iulie 2024 @ 18:29

  3. @1
    😉

    Comentariu by nabuco — 25 iulie 2024 @ 18:53

  4. Da, bun articolul.

    Comentariu by Mentalistul — 25 iulie 2024 @ 19:17

  5. ̦ ̦.

    Șpaga mare s-a luat pentru că Regulamentul pentru Comerț prevede condiții imposibil de îndeplinit, condiții abuzive, ori adoptate abuziv.

    În opinia mea, atunci când scopul celor care au adoptat aceste prevederi abuzive în actele normative este șantajul pentru șpagă, trebuie cercetați pentru instituire de grup infracțional.

    Comentariu by Mentalistul — 25 iulie 2024 @ 19:34

  6. Urmează sa fie audiați și alți intermediari care încasau banii pentru Colgiu. Ei veneau cu ponturile si Colgiu rezolva . Bineînțeles pentru un comision baban . Sunt șmecheri care se cred deștepți dar de fapt sunt doar niste slugi mirsave .

    Comentariu by Anonim — 25 iulie 2024 @ 20:52

  7. like @5
    ‘..

    Comentariu by nabuco — 26 iulie 2024 @ 0:01

  8. Alo DNA intra și pe filiera transport din primăria Mangalia ,angajat al primăriei deține și societatea de transpotrt persaoane

    Comentariu by Nelson — 26 iulie 2024 @ 9:01

  9. Pt.8: Cu DNA nu merge cu rugăciuni ca la biserică. Te duci și scrii un denunț aici: https://maps.app.goo.gl/Hn5omRx1PfievzGEA

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 9:36

  10. Pt.5
    Ai dreptate, acolo este un grup infracțional.

    Comentariu by lucian visa — 26 iulie 2024 @ 10:48

  11. In puscarie sa zaca acest ordinar. Escroc ca si primarul.

    Comentariu by Anonim — 26 iulie 2024 @ 11:51

  12. Domnule Prefect,

     

    În data de 21.03.2024, a fost pus în discuție și adoptat, cu voturile a 10 consilieri locali din totalul de 19 consilieri locali în funcție,  proiectul de Hotărâre de Consiliu Local având ca și titulatură ”Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în Municipiul Mangalia”. Menționez că aceasta hotărâre a fost publicată pe pagina de internet a Primăriei Mangalia și are numărul 23/ 21.03.2024.

     Procesul-Verbal al acestei ședințe nu a fost aprobat de către Consiliul Local Mangalia.

     

    Problema 1:

     HCL Nr.23/21.03.2024, în Anexă, la art.7, punctul 2.16 adaugă sau modifică cuantumul taxei speciale pentru eliberarea/ vizarea autorizației/ avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață în Municipiul Mangalia pentru anul 2024, aprobată prin H.C.L. nr. 330/21.12.2023, cu urmatoarea prevedere „operatorii economici care solicită autorizarea vor fi obligați să achite taxa aferentă eliberării autorizației de funcționare/ avizului program de funcționare majorată cu 300 %”.

     

    HCL 330/ 21.12.2023 adoptată de Consiliul Local Mangalia, în Anexă conține REGULAMENTUL DE STABILIRE ȘI APLICARE A TAXEI SPECIALE PENTRU ELIBERAREA/ VIZAREA AUTORIZAȚIEI/ AVIZULUI PROGRAM DE FUNCȚIONARE PENTRU ACTIVITĂȚILE DE COMERCIALIZARE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR DE PIAȚĂ ÎN MUNICIPIUL MANGALIA PENTRU ANUL 2024, care prevede contravenții și sancțiuni la art.7:

    „Art. 7. Constituie contravenții:
    – depunerea peste termen a cererii;
    – nedepunerea cererii;
    – depunerea cererii cu informații eronate;
    – nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei.
    Depunerea peste termen a cererii privind eliberarea / vizarea autorizației /avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață sau depunerea cererii cu informații eronate, constituie contravenții și se sancționează cu amenda de la 280 lei la 1.116 lei .
    Nedepunerea cererii privind eliberarea / vizarea autorizației /avizului program de funcționare sau nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei, constituie contravenții și se sancționeză cu amendă de la 1.116 lei la 2.784 lei.
    Pentru neplata la termenele scadente, se datorează după aceste termene majorări de întârziere în cuantum de 1%, calculate pentru fiecare lună sau fracție de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.”

    HCL 330/21.12.2023 prevede contravenții și sancțiuni în Regulament, pentru depășirea termenului de depunere a cererii privind eliberarea / vizarea autorizației /avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață sau depunerea cererii cu informații eronate.

    Cu prevederea de la art.7, punctul 2.16 din HCL 23/ 21.03.2024:

    „În cazul nerespectării termenului de depunere, respectiv până la data de 1 mai, operatorii economici care solicită autorizarea vor fi obligați să achite taxa aferentă eliberării autorizației de funcționare/ avizului program de funcționare majorată cu 300 % , (cu excepţia operatorilor economici nou-înfiinţaţi sau pentru punctele de lucru nou-înființate).”

    operatorilor economici le este mărit cuantumul taxei de autorizare pe care trebuie să o plătească conform HCL 330/21.12.2023.

    Prin impunerea de noi taxe speciale sau modificarea celor deja adoptate, cu HCL 23/2024 este încălcat art.11 din Legea 273/ 2006 privind Finanțele Publice, actualizată, potrivit căruia impozitele și taxele locale trebuie stabilite în prealabil începerii exercițiului financiar fiscal-bugetar.

    Acest principiu vizează toate taxele și impozitele reglementate de Codul Fiscal, deci inclusiv, taxele și impozitele locale, categorie din care face parte și taxele speciale reglementate.

    Art.4, alin. (2) din Codul Fiscal prevede în mod clar că în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an.

    (va urma…)

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 12:59

  13. (Continuare…)
    Problema 2:

    Procesul-Verbal al ședinței Consiliului Local al Municipiului Mangalia din data de 21.03.2024 nu a fost aprobat de către Consiliul Local Mangalia.

    În forma adoptată și publicată pe pagina de internet a Primăriei Mangalia, este specificat că  HCL 23/ 21.03.2024 a fost adoptată cu un număr de 10 voturi „pentru” din numărul de 17 consilieri prezenți la ședință și un număr de 19 consilieri locali în funcție.

    Am participat la această ședință în calitate de consilier local și am fost prezenți un număr de 12 consilieri locali, din care doar 7 au votat „pentru”.

    Au mai asistat la ședință, cu platforma de videoconferință, un număr de 5 consilieri locali.

    Conform HCL NR.279/  23.12.2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Mangalia, art. Art. 23 din Anexa:
    《Cvorumul şedinţelor consiliului local
    (1) Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie. Se consideră prezenţi la şedinţă şi consilierii locali care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice, respectiv platforma online de videoconferință, în situațiile excepționale, constatate de autoritățile abilitate, care fac imposibilă prezența consilierilor locali la sediul Primăriei Municipiului Mangalia.》

    această prevedere a fost introdusă în urma adoptării HCL Nr.52/ 27.03.2020 – privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Mangalia, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate (ÎN URMA ADRESEI PREFECTULUI JUDETULUI CONSTANȚA!):

    《Art.1. În situații excepționale, constatate de către autoritățile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme și alte situații care fac imposibilă prezența consilierilor locali la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, ședințele Comisiilor de specialitate, precum și ședințele în plenul Consiliului Local al Municipiului Mangalia se vor desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de
    videoconferință.》

    Aceste prevederi au fost adăugate la Regulamentele de Organizare și Funcționare a Consiliului Local în urma masurilor adoptate pentru combaterea raspandirii coronavirus. De la 1 iulie 2023, România a ieșit oficial din situația excepțională cu H.G. nr. 20 din 27 iunie 2023 prevede încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generate de pandemia de COVID-19:

    „Articolul 1

    (1)   Se constată faptul că COVID-19 nu mai constituie o urgență de sănătate publică pe teritoriul României, iar starea de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 încetează.”

    Actele normative menționate anterior (HCL Nr.52/ 27.03.2020 și HCL Nr.279 / 23.12.2020) prevăd situațiile excepționale constatate de autoritățile abilitate când se consideră prezenți la ședință consilierii locali care participă prin utilizarea mijloacelor electronice. În data de 21.03.2024, NU EXISTA vreo situație prevăzută în art.23 din ROF al CL Mangalia. Numărarea pentru cvorumul votului pentru HCL 23/21.03.2024 a consilierii locali care au folosit mijloace electronice, fără să fie prezenți fizic la ședință, încalcă prevederile ROF al CL Mangalia.

    Nefiind aprobat un Proces-Verbal al ședinței CL din data de 21.03.2024, nu se poate constata cum au fost numărate voturile consilierilor locali, dacă au fost numărate și voturile online sau nu.

     

    Problema 3:

    Conform HCL 276/ 23.12.2020 privind ROF al CL Mangalia,

    Art. 24
    Desfăşurarea şedinţelor consiliului local
    (1) Şedinţele Consiliului Local al Municipiului Mangalia sunt publice.
    (2) Caracterul public al şedinţelor consiliului local este dat de:
    a) accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la procesele – verbale ale şedinţelor consiliului local;

    Nu există Proces-Verbal al ședinței CL din data de 21.03.2024 aprobat de CL Mangalia.

     

    In urma celor menționate, vă rog să analizați legalitatea adoptării HCL nr.23/ 21.03.2024 de către Consiliul Local Mangalia, și să luați toate și orice măsuri apreciați a fi necesare, pentru aplicarea corectă și unitară a legii, cât și să întreprindeți demersurile judiciare specifice pentru restabilirea stării de legalitate în privința taxei speciale de dezvoltare și promovare a turismului pe teritoriul  administrativ al  Municipiului Mangalia pentru anul 2024.

    Atașez HCL Nr. 23/21.03.2024, HCL Nr.330/21.12.2023, HCL Nr.52/27.03.2020 și HCL Nr. 276/23.12.2020.

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 13:00

  14. Like @12, @13 …
    … mai bine mai tarziu decat niciodata cu numar de inresistrare.

    Comentariu by nabuco — 26 iulie 2024 @ 13:08

  15. Nu te înțeleg cu „mai bine mai târziu”. Nici în ziua de astăzi nu au fost aprobate Procesele-Verbale, ca să poți atacă în instanță. Sau la Prefect.
    Au fost adoptate în ședința de la sfârșitul lui Martie, dar nu au fost publicate pe pagina de internet a Primăriei, ca să știu ce nr de HCL contest. Apoi mai e un lucru: în ședința CL am pus aceste probleme și Secretarul Municipiului a declarat că nu-i dă avizul de legalitate și în ședința ordinară urmatoare vine cu un punct de vedere. Legea ii permite. Dar nu a mai venit cu avizul pozitiv sau negativ. Asta înseamnă să aștepți următoarea ședință ordinară a CL. Care nu s-a convocat in fiecare lună. Mai ales pentru că a fost campanie pentru alegerile locale.

    După ce s-au încheiat alegerile, au aflat rezultatul că va continua camarila lui Radu la putere. Au forțat adoptarea nelegală a acelor HCL, ca să ia șpagă de la comercianții care functionează vara. După alegeri am intrat în vară și au început cu șantajul pentru șpagă. Era momentul supăraților, cum să stricăm așa moment?

    Și s-a făcut flagrantul la Colgiu. Șpaga era pentru a funcționa fără autorizație și pentru a evita taxele alea exorbitante. Au plusat și i-au blocat comerciantului conturile din bancă. Situație care blochează comerciantul complet. Asta a atins apogeul și s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple.

    Acum e momentul ca aceste HCL să fie abrogate. Pentru că au fost adoptate nelegal, prin abuz în serviciu și fals intelectual.
    Scopul acestor fapte a fost șantajul și constrângerea pentru șpagă. Adică poate exista o plângere pentru aceste măsuri abuzive denunțând instituirea de grup infracțional.

    Nu e „mai tarziu”, nu e niciodată, este exact când trebuie: atunci când am considerat eu că trebuie făcut.

    Dacă voiai mai devreme, puteai să faci dumneata aceste demersuri. Oricine poate face.

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 14:33

  16. Atunci pot spune doar bine acum.

    PS: https://www.cotidianul.ro/sa-ti-intinzi-cearsaful-pe-plaja-nu-e-gratis/
    e tara plina de „comercianti” …

    Comentariu by nabuco — 26 iulie 2024 @ 16:54

  17. Dar și dumneata, îți iei înțelepciunea din Cotidianul…

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 17:17

  18. https://www.youtube.com/watch?v=lHX_n8_S14A

    Comentariu by nabuco — 26 iulie 2024 @ 18:13

  19. Mentalistule de 4 ani nw omori cu furaciunile lui Radu dar nu ai facut pana acum o plangere si nu ai atacat pana acum un singur proiect de hotarare.Gargară si iar gargară.ai rupt 1500 din votul anti radu ca sa ce?Sincer iti spun dar ai grave probleme la cap.Ne ai albit cu Mensa,FBI,CIA etc.Cariera ta politica s a incheiat.Atata prostie nu am putut sa vad de la unul care se autointituleaza membru Mensa.Poate este MISA si nu am inteles noi bine.

    Comentariu by Anonim — 26 iulie 2024 @ 19:38

  20. Pt 19: Nu am speranța că ai capacitatea să pricepi, dar datoria mea este să ofer: https://youtu.be/UlYl6lJSsqU?si=lT26lFiWAhdLkc2q

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 21:22

  21. Mi-am amintit de Alegoria Peșterii a lui Platon, de fapt este vorba despre mai multe decât spune un video micuț. Este o lectură grea, nu este pentru pricine, dar plină de răspunsuri pentru ignoranții și ciudoșii de genul celui de la #19.

    《 ‐ Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s‐ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?
    ‐ Ba da.
    ‐ Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legați şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a‐şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s‐ar spune despre el că, după ce s‐a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să‐i dezlege şi să‐i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să‐l ucidă, oare nu l‐ar ucide?
    ‐ Ba chiar aşa.
    ………….
    ‐ Dar dacă lumea ar avea minte şi‐ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină.
    Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l‐ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n‐ar trebui să râdă necugetat, ci s‐ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viață mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinței; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiință înspre o viață mai luminoasă, nu s‐a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l‐ar socoti fericit pentru ceea ce i s‐a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l‐ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puțin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
    ‐ Foarte corect ceea ce spui.
    ‐ Aşa ceva trebuie să cugetăm despre aceste suflete, dacă ideile noastre sunt adevărate. Şi să nu socotim că educația este ceea ce unii pretind că ea este: într‐adevăr ei susțin că pot aşeza ştiința într‐un suflet în care ea nu se afla, ca şi când ar da vedere ochilor orbi.
    ‐ Da, ei susțin aşa ceva.
    ………
    ‐ Celelalte aşa‐zise virtuți ale sufletului par să fie cumva apropiate de virtuțile trupului ‐ de fapt ele nu există în el mai înainte, ci doar mai târziu apar în obiceiuri şi în ocupațiile omului. Însă capacitatea de a cugeta are, mai degrabă decât orice altceva, parte de ceva divin pare‐se, de ceva care face ca ea să nu‐şi piardă puterea niciodată. Numai că ea poate deveni, dând urmare „răsucirii” ceva folositor şi util, sau nefolositor şi vătămător. Ori n‐ai observat la cei socotiți ticăloşi dar iscusiți, că măruntul lor suflet e ager la vedere şi priveşte cu ascuțime scopurile spre care s‐a îndreptat, ca unul ce nu are o vedere slabă, dar e silit să slujească răului, încât, cu cât ar fi mai ager la vedere, cu atât ar săvârşi mai multe răutăți?
    ‐ Ba da.
    …….
    Prin urmare, fiecare la rândul său, trebuie să coboare către locuința comună a celorlalți şi trebuie să se obişnuiască a privi obscuritatea. Căci de îndată ce vă veți fi obişnuit cu ea, o veți vedea de nenumărate ori mai bine decât cei de acolo şi veți şti ce este fiecare dintre umbre şi a cui umbră este,
    fiindcă voi ați contemplat adevărul despre cele frumoase, drepte şi bune. În acest caz voi (ca şi noi) veți dura cetatea în stare de trezie iar nu de vis, aşa cum sunt durate azi majoritatea cetăților, de către cei ce se luptă unii cu alții pentru nişte umbre şi se sfădesc pentru dreptul de a cârmui, ca şi când acesta ar fi ceva însemnat. Adevărul este că cetatea în care cei meniți să conducă doresc cel mai puțin să conducă este, în chip necesar, cel mai bine şi mai neînvrăjbit durată; iar cea în care cârmuitorii se poartă pe dos, arată pe dos decât prima.
    ‐ Absolut.
    ‐ Atunci, oare crezi că nu ne vor da ascultare odraslele noastre, după ce vor auzi toate acestea şi nu vor voi să poarte partea lor de povară în cetate, fiecare când îi soseşte rândul, ci vor voi doar să locuiască toată viața unii împreună cu ceilalți, într‐un loc al purității?
    ‐ E cu neputință. Căci le vom prescrie ceva drept unor oameni drepți. Iar fiecare dintre ei se va îndrepta către conducere ca spre ceva silnic mai curând decât spre orice altceva, invers decât fac conducătorii de acum, din fiecare dintre cetăți.
    ‐ Astfel stau lucrurile prietene. Dacă celor meniți să conducă le vei afla o viață mai bună decât cea de conducător, este cu putință să ai o cetate bine orânduită. Căci numai în ea vor domni cei cu adevărat bogați, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într‐o viață bună şi rațională. Dacă vor veni în viața publică cei care acasă sunt cerşetori şi flămânzi, socotind că de aici ‐ din domeniul public ‐ le va fi dat să pună mâna pe bine, nu e cu putință să ai o cetate bine orânduită. Fiindcă odată ce cârmuirea ajunge un obiect de dispută, războiul pătrunzând în casă şi în interior, el îi nimiceşte şi pe cârmuitori şi pe restul cetății.
    ‐ Cu adevărat.
    ‐ Dar cunoşti vreo altă viață, în afară de cea proprie adevăratei filosofii, care să disprețuiască demnitățile politice?
    ‐ Nu, pe Zeus!
    ‐ Aşadar este necesar ca spre cârmuire să nu se îndrepte cei care o îndrăgesc. Căci altminteri cârmuitorii devin rivali în iubire şi se luptă unii cu alții.
    ‐ Cum să nu?
    ‐ Pe care alții, deci, îi vei determina să se îndrepte spre paza cetății, decât pe cei care, mai întâi, sunt cei mai buni cunoscători ai condițiilor ce fac o cetate să fie cel mai bine alcătuită, dar care, în plus, mai au şi alte cinstiri (decât cele politice), ca şi o viață mai bună decât cea politică?
    ‐ Pe nimeni alții.》

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 21:52

  22. Mă adresez lui #19:
    https://ibb.co/8mNmFDy
    ori
    https://ibb.co/qxdQqsF
    În dreapta, sus, e stampila de la registratură cu numărul de intrare. De astăzi. La următorul comentariu îți mai dau, pentru că mă lasă doar 2 link per comentariu.
    Astăzi am înregistrat 3 la prefectură. Pentru luni deja am scris încă 2, cu terenurile vândute din Portul Turistic, cer să fie atacate de prefect în instanță sau să notifice primarul să le modifice sau să fie abrogate.
    Asta am făcut astăzi. Ce o să urmeze? Din experiență va fi așa: prefectul va notifica Consiliul Local, primarul va intercepta și va reține corespondența, va veni cu un alt proiect HCL cu modificare sau anulare a acelor prevederi. Fără să spună de ce. Voi ataca și aceste modificări, ori dacă le anulează nu mai dă banii înapoi celor care au plătit conform modificărilor, reportează pentru anul următor și la anul oamenii vor uita să facă procedura.

    Alta e ideea acestui comentariu. Nu atac HCL-uri de dragul lui Radu Cristian, ci pe cele pe care le consider adoptate nelegal. Pe cele ticăloase, gândite de niște ticăloși.
    Au adoptat acele HCL pentru a cere șpagă.

    Nesimțitul de la nr.19 vrea să de convingă dacă eu chiar am atacat acele HCL. Nu-i ajunge că am scris, el știind motivul pentru care am scris aici: Când se vor anula sau se vor modifica acele HCL, să mi se acorde creditul. Dar nesimțitul își știe doar scopul lui și pentru asta înjură, jignește, face fără jenă orice ticăloșie, ca să mă facă pe mine să îi arăt ce am făcut concret, la ce stadiu e. Ca să știe cum să se pregătească.

    Pentru că mulți au dat șpagă să funcționeze fără autorizație sau fără să plătească acele taxe exorbitante. La fel cum a dat șpagă lui Colgiu, care a fost prins în flagrant cu ea.
    Dacă acele taxe dispar pentru că au fost adoptate nelegal, ori cerute prin abuz, nu se justifică șpaga dată și cei care au dar șpagă vor fi nemulțumiți. Plus că șpăgile în așteptare se vor topi (tranșa 2, tranșa 3).
    Cel de la #19 mă înjură fie pentru că este păgubit de șpăgile pe care nu le va mai primi; ori fie este un prost atât de tolomac, încât este doar un ciudos care e plin de oftică.

    Eu răspund oricărui prost pentru că:
    Daca cei destepti stau si o freaca si nu isi APĂRĂ ale lor VALORI, o sa creasca buruienile printre destepti, vor ajunge sa ii sufoce.

    Teo (stand-up) spunea ca inainte, prostii erau pusi la punct de destepti. Insa de cand cu internetul, s-au gasit prostii intre ei si comenteaza. Iar daca desteptii nu comenteaza, prostii cred ca au dreptate …

    Comentariu by Mentalistul — 26 iulie 2024 @ 22:42

  23. https://www.replicaonline.ro/hotul-care-a-dat-spargerea-la-liceul-bdquo-c-a-rosetti-ldquo-din-constanta-condamnat-la-8-ani-si-8-luni-de-inchisoare-599559
    Atunci la Mangalea in cazul lui Dorinel & Co. condamnarile vor fi cu doua cifre ?

    Comentariu by nabuco — 26 iulie 2024 @ 23:56

  24. Pt. #19

    https://www.cotidianul.ro/caramitru-ataca-din-nou-esti-mai-putin-inteligent-ghinion/

    Comentariu by nabuco — 27 iulie 2024 @ 0:41

  25. Tot ce facea Colgiu era cu acordul lui Radu Cristian . 80% RC -20% Colgiu . Puteti sa îi întrebați pe baietii de la garaj .

    Comentariu by Anonim — 27 iulie 2024 @ 9:49

  26. https://evz.ro/aproape-de-un-nou-2-mai-politist-beizadea-prins-beat-si-drogat-la-volan-pe-litoral.html
    ooops..un pui de psd ist?cum o fi ajuns asta comisar???

    Comentariu by Anonim — 27 iulie 2024 @ 14:17

  27. Cu riscul ca va fi desfiintata Paza de Coasta si trecuta in ograda altui minister dar beizadeaua nu va patì nimic, adica nici macar trecerea in rezerva cu degradare.

    Comentariu by nabuco — 27 iulie 2024 @ 14:26

  28. Pt.26
    Nu e fiul unuia din membri CA de Goldterm ? Acolo unde e director Colgiu.

    Comentariu by lucian visa — 27 iulie 2024 @ 15:11

  29. da.e fiul lui.
    m ar mira sa i se intample ceva atata timp cat majoritatea organelor au terminat facultatea din padure.
    cred c o sa l vedem fericit si tanar beneficiar de pensie speciala

    Comentariu by Anonim — 27 iulie 2024 @ 17:40

  30. Acest mesaj este pentru cârpele care nu au priceput: S-au abrogat tranșele 2 și 3 de la șpăgi. Nu mai trebuie să duceți șpagă, pentru că de la Primărie nu vă mai face nimeni nimic.

    Nici nu vă primește șpaga! Riscați să vă capcaneze la un flagrant de dare de mită, să pară ei corecți și să scape de belele lor.

    Comentariu by Mentalistul — 27 iulie 2024 @ 19:28

  31. like @30
    @ 17: https://www.marinasurf.ro/plaja-residence
    qed

    Comentariu by nabuco — 28 iulie 2024 @ 10:59

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress