Politica locală în Mangalia

24 iulie 2024

Turiștii, invitați de OMD Mangalia să viziteze apele termale din Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 13:28
  • Stațiunea Mangalia se bucură de un climat blând de câmpie, ceea ce o face potrivită pentru tratamente și relaxare pe tot parcursul anului.
  • Temperatura medie anuală, de 11,2°C, oferă condiții optime pentru o varietate de tratamente și terapii.
  • Izvoarele minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate și mezotermale (cu temperaturi între 21°C și 27°C) constituie o resursă valoroasă pentru tratarea și ameliorarea unei game variate de afecțiuni.

Organizația de Management al Destinației Mangalia amintește celor cvare ajung în sudul litoralului să nu uite de izvoarele minerale cu proprietăți terapeutice remarcabile. Stațiunea Mangalia este cunoscută drept o oază de sănătate și relaxare, fiind singura stațiune maritimă din România care deține izvoare minerale cu proprietăți terapeutice remarcabile.

Izvoarele minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate și mezotermale (cu temperaturi între 21°C și 27°C) constituie o resursă valoroasă pentru tratarea și ameliorarea unei game variate de afecțiuni. Stațiunea Mangalia se bucură de un climat blând de câmpie, ceea ce o face potrivită pentru tratamente și relaxare pe tot parcursul anului. Temperatura medie anuală, de 11,2°C, oferă condiții optime pentru o varietate de tratamente și terapii.

Printre beneficiile apelor termale și ale climei stațiunii Mangalia se numără:

· Reducerea durerilor și ameliorarea afecțiunilor reumatismale degenerative și inflamatorii.
· Tratamentul afecțiunilor neurologice periferice și centrale, precum paralizii și pareze.
· Îmbunătățirea stării generale a organismului în afecțiuni posttraumatice sau postoperatorii.
· Susținerea tratamentului pentru afecțiuni ginecologice cronice.
· Ameliorarea problemelor cardiovasculare, respiratorii, dermatologice și metabolice.

Stațiunea Mangalia dispune de două baze moderne de tratament la Hotelul Mangalia și Sanatoriul Mangalia, oferind o gamă variată de terapii personalizate. Printre tratamentele disponibile se numără:

· Băi calde cu nămol și împachetări calde cu nămol terapeutic.
· Instalații pentru inhalații și aerosoli.
· Terapii cu apă mezotermală pentru afecțiuni reumatismale și neurologice
.
Indicațiile terapeutice acoperă o gamă largă de afecțiuni, de la cele reumatismale și neurologice până la afecțiuni ginecologice și asociate.

Prin combinarea tratamentelor moderne cu izvoarele minerale naturale și climatul blând, Stațiunea Mangalia oferă o oportunitate unică pentru recuperare și refacere a sănătății și stării de bine.
Nicoleta Baciu, Ziua de Constanța 24.07.2024

FB Semiran Abdurefi

Filed under: USR — lucian visa @ 12:55
USR Mangalia s-a înființat în 2018 și de atunci ne desfășurăm activitatea, neîntrerupt, într-un spațiu-sediu de partid plătit, la prețul pieții, din cotizațiile încasate de la membri.
Cerem, de 6 ani, conform legii, să închiriem un spatiu de la primărie, așa cum au și celelalte partide pnl, psd, chiar și pnțcd, care nici nu mai există… De tot atâția ani, primăria refuză cererile noastre, căci primarul și-a luat pe persoană fizică toate spațiile si dispune de acestea așa cum dorește, căci în Mangalia functionează doar relațiile de subordonare și cele de grup infracțional organizat.
Am transmis, din nou, în baza Legii nr 334/2006 din 17 iulie 2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, Art 26, alineatul (1) si (2) o cerere prin care am solicitat repartizarea unui spatiu pe raza municipiului Mangalia, care să deservească drept sediu pentru activitățile politice ale filialei USR Mangalia și am fost refuzați, așa cum ne așteptam.
Stimate primar ales Radu Cristian, USR Mangalia nu o să fie niciodată părtaș la ilegalitățile pe care de faceți cu atâta dexteritate în administrația locală, așa că nu vă bucurați degeaba, căci promitem să fim consecvenți și să revenim cu cereri ori de câte ori vom considera răspunsurile dvs neadecvate!

Powered by WordPress