Politica locală în Mangalia

11 iulie 2024

Surse. Percheziții în Mangalia – Filmul flagrantului cu presupusa șpagă a lui Doru Colgiu

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 13:22
  • Procurorii DNA Constanța s-au deplasat la domiciliul lui Gavrilă Constantin-Alexandru, suspectat că ar fi intermediat mita lui Doru Colgiu. Surse judiciare au dezvăluit pentru cotidianul ZIUA de Constanța că banii care ar fi fost destinați lui Doru Colgiu au fost fotografiați de către organele de cercetare înainte ca omul de afaceri să-i arunce în curtea lui Gavrilă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a eliberat vineri, 5 iulie 2024, un mandat de percheziție domiciliară, la cererea Direcției Naționale Anticorupție! Procurorii DNA Constanța, împreună cu lucrători din DGA – SJA Constanța, s-au deplasat la domiciliul lui Gavrilă Constantin-Alexandru, cel suspectat că ar fi intermediat mita lui Doru Colgiu, despre care se vehiculează că ar fi „mâna dreaptă” a primarului Mangaliei Cristian Radu.

Potrivit DNA Constanța, la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, Dorinel Colgiu, în calitatea de director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparține Consiliului Local Mangalia) ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 de euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

Surse judiciare au dezvăluit pentru cotidianul ZIUA de Constanța că banii care ar fi fost destinați lui Doru Colgiu au fost fotografiați de către organele de cercetare, înainte ca omul de afaceri să-i arunce în curtea celui care ar fi intermediat șpaga, respectiv Gavrilă Constantin-Alexandru, cel care a candidat pentru Consiliu Local Mangalia din partea partidului Forța Dreptei.

Surse din anchetă au precizat că pe data de 8 iulie 2024 acesta s-ar fi trezit cu procurorii DNA la poartă, după ce, în aceeași zi, omul de afaceri B.M.D. i-ar fi aruncat peste gardul locuinței acestuia, din Mangalia, suma de 37.500 de lei. Gavrilă a menționat ulterior că și pe data de 4 iulie, antreprenorul i-ar fi aruncat peste gard tot o sumă de 37.500 de lei.

Fără a se opune controlului, Gavrilă Constantin Alexandru ar fi condus anchetatorii în dormitorul său și ar fi scos banii dintr-un sertar al unei comode – două teancuri de bancnote, unul compus din cupiuri de 200, 100 și 50 de lei, iar celălalt din cupiuri de 100 și 50 de lei. Cu privire la aceste sume, acesta ar fi declarat că ar reprezenta banii pe care i-ar fi solicitat lui B.M.D. să-i arunce în curtea imobilului de la adresa casei sale, în cele două tranșe.

La numărarea banilor, anchetatorii au stabilit că aceștia însumează doar 59.300 de lei, Gavrilă precizând că suma de 15.000 de lei ar fi cheltuit-o în scopuri personale.

Gavrilă Constantin-Alexandru le-ar fi declarat anchetatorilor că urma ca suma să-i fie remisă lui Colgiu Dorinel, pe data de 09.07.2024, în jurul orei 10, cum ar fi stabilit împreună.

Scopul remiterii sumei de bani, spun sursele judiciare, ar fi fost pentru ca Dorinel Colgiu să-și exercite influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Mangalia, inclusiv Poliția Locală Mangalia, astfel ca B.M.D. să nu fie sancționat pentru lipsa autorizației de funcționare și pentru a o obține ulterior, cu toate că nu ar îndeplini condițiile legale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

MIHAI TUDORICĂ, Ziua de Constanța 10.07.2024

17 Comments

  1. Nu se înțelege prea bine ce a fost. Poate ne explică cineva.

    Referitor la faptul că Doru Colgiu e mâna dreaptă a primarului, eu am îndoieli. Cred că e taman invers.

    Văd că pe mangalianews.ro nu nicio știre despre Colgiu.

    Comentariu by lucian visa — 11 iulie 2024 @ 13:25

  2. Buna „asta” cu mangalianews !
    🙂

    Comentariu by nabuco — 11 iulie 2024 @ 13:43

  3. mangalianews se stie ca e in tabara lor.deci ce ati vrea sa apara?
    ei mananca de unde se poate.de la mangalia, de la primaria limanu.doar sa laude maretele realizari

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 14:20

  4. Mai țineți minte Regulamentul pentru Comerț? L-a inițiat Radu Cristian și l-au adoptat consilierii PNL, fără vreo împotrivire de la consilierii PSD.
    Noi am luptat pentru că am știut despre ce este vorba: a fost adoptat astfel să nu se poată obține avizul orar de către majoritatea.
    Regulamentul prevede că este interzisă vânzarea de produse de patiserie la geam. În Neptun, sunt mai multe care vând la geam, cu autorizație de funcționare în care e trecut doar codul, fără descrierea „vânzarea de produse de patiserie și panificație”… care era interzis a fo emisă. Dar firmele fiind din Galați, Măcin etc. au primit aviz orar. Contra șpagă.
    E o firma cu vreo 12 tonete de înghețată. I s-a cerut șpagă pentru fiecare tonetă. Și tot așa.

    Gavrilă Constantin are „La 2 pași” de la Jupiter. Chiar pe plajă, ilegal, fără autorizație de construire, fără nimic. Dar e lăsat să funcționeze. Pentru că mafia acestor șpăgi, a biruriolor și intimidarilor asupra comercianților este condusă de primar, prin șeful Poliției Locale.

    Dl Gavrilă a intermediat o șpagă de la un comerciant cu magazin în Saturn, nu dau nume, 15.000 de euro ca să fie lăsat să funcționeze.

    Respectivul comerciant a denunțat la DNA. În data de 4 iulie, a aruncat peste gard, în curte la Gavrilă, suma de 37.500 lei (7.500 euro). Iar pe dat de 8 iulie a aruncat peste gard, la Gavrilă, diferența de 37.500 lei.

    Mai târziu, în aceeași zi, Poliția și DNA au intrat peste Gavrilă. Au găsit doar 60.000 de lei, pt că Gavrilă a întrat și el în bani, considerând că este partea lui. DNA probabil că i-a oferit art.19, să colaboreze la flagrant, pentru că le-a zis că se înțelesese cu Colgiu să îi ducă banii (60.000 lei) în data de 9 iulie (a doua zi), în jurul orei 10:00.

    S-au întâlnit pe stradă, Colgiu a luat banii, Poliția l-a luat la control și a găsit banii la el. Înainte de a-i aduce lui Colgiu, banii au fost pozați de DNA (seria,nr.). Flagrantul a reușit, are toate elementele. Urmează să fie identificați complicii.

    Judecătoarea de la Curtea de Apel a acceptat controlul judiciar de 60 de zile. Acum nah, doar cine vrea răzbunare sadică insistă că trebuia să i se dea 30 de zile reținere. Dacă era un altul, primea 30 de zile reținere. Și psihic era dus la starea în care să denunțe totul. Dar știm ce relație are Radu cu judecătorii din Constanța, știm cât de mulți bani au furat din buget sau au făcut șpagă.
    Dacă un singur magazin plătește șpagă 15.000 de euro, cu Regulamentul s-au gândit să oblige pe toți să dea șpagă, este vorba de 2-3 milioane de euro pe an. Intr-un mandat, sunt minim 12.000.000 de euro. Cu banii ăștia asfaltăm toate străzile și stațiunile.

    Locuitorii Mangaliei sunt 50% pensionari. Mai puțin și ies și eu la pensie. În mine există un conflict între iubirea de locurile natale și regretul pentru cum au ajuns locuitorii Mangaliei. Pentru că este rezultatul unui fenomen întins peste mulți ani. Pe de-o parte îmi vine să fug, să trăiesc intr-o comunitate mai bună, unde oamenii nu aleg sa fie conduși de hoți, unde oamenii nu sunt masochiști și umili, unde oamenii sunt raționali și drepți. Și să vin în Mangalia doar pentru vacanță. Am băgat în ultima mea casă atâția bani, încât și dacă aș închiria cu 2.000 de euro lunar, până sfârșitul vieții mele, tot nu aș recupera banii. Astfel că o păstrez pentru plăcerea mea, doar că nu știu dacă să devină casa de vacanță sau locuința mea oficială.
    Pe de altă parte, știu că am capacitatea cognitivă și puterea financiară să dezvoltăm Mangalia în mod privat.
    Dar cine mai are răbdarea să convingă oameni care au ales pe Radu Cristian pentru a 4-a oară? Cu cine să faci antreprenoriat? Cu cine să faci treabă, nu mai există oameni destui în Mangalia care să identifice Binele pentru ei.

    Și pe blogul ăsta, apar cu comentarii ticăloase niște personaje anonime (altfel nu au curaj), al căror caracter infect razbește din ceea ce comunică. Nu ei sunt problema mare, știm ca există astfel de cretini, vir trăi nefericiți în societate, oricum le va fi viața, ei sunt invidioși doar pentru că alții există; problema sunt cei care tac și nu se manifestă în niciun fel. Sunt cei care doar sunt curioși de ceea ce se întâmplă, doar pentru a ști împotriva cui să nu se pună. S-a ajuns la un așa nivel de lașitate, din teamă, încât oamenii tac și atunci când le sunt uciși semenii. Vecini au murit din cauza celor de la putere, și ei nu reacționează. Moare tânăr de apendicită, după ce s-a dus la un Spital Municipal, și oamenii nu se revoltă. Moare Bică boxerul din cauza primăriei, moare nea Gică Geambășanuk din cauza primăriei, nimeni nu se revoltă. Moare Viereanu după un ACV generat de primărie și Poliția Locală, l-am văzut pierind cu zile; singurul care a cerut dreptate am fost eu și am fost înjurat pentru asta. Mor copiii pentru că inhalează particule de azbest, din deșeurile periculoase îngropate în pământ, la ordinul lui Radu Cristian, în gropi astupate lângă grădinițe și școli.
    Azbestoza este o boală pulmonară fibrozantă interstiţială cronică, cauzată de expunerea prelungită la fibrele de azbest.
    În câțiva ani apar simptomele, iar părinții nu vor gândi o secundă la cine sunt vinovați, vor crede ca este un mare necaz pe care l-a acceptat Bunul Dumnezeu.

    Adică eu spun că există demersuri contra acestor ticăloși. Dar nu văd oamenii sa le dorească.
    Sincer, acum cu alegerile, a fost ocazia sa fie alungați. Oamenii nu au folosit-o, ba au intrat în cabină cu ștampila și i-au votat. Au dorit să trăiască așa, în continuare. Au dorit.
    Consider că nu este corect să mă opin dorinței lor. Astfel că păstrez pemtru mine: cine are tupeul să facă ticăloșii cu mine, pățește precum Colgiu. Precum Radu. Precum Didi. Precum Linica. Precum Filip. Precum Griguță. Precum Angelescu. Precum Zanfir. Precum mîțele din primărie care au prins tupeu doar din aroganță. Precum oricine îl ia amocul și vrea să muște din mine sau din ai mei.
    Am primit amenzi de 50.000 de lei.
    Polițistul local care a scris procesul verbal unde este acum?
    A dat și Arhitectul Șef amenda suplimentară, la comandă, în complicitate cu șeful Poliției Locale. Unde este arhitectul acela acum? L-am fugărit de nu a mai avut primăria arhitect șef aproape un an.
    Ia intrebati-mă, unde a fost chemat șeful Poliției Locale să i se ia declarații? (Dacă își face procurorul treaba, calitatea de martor va fi schimbată în inculpat.)

    Deci, dle Vișa, dacă nu ai înțeles filmul, ăsta e: Flagrantul a fost făcut ca la carte, contra lui Colgiu. Gavrilă a devenit colaborator pentru o înțelegere pe care sa vedem dacă o aproba instanța. Personal cred că nu, pentru că a fost prins în flagrant și el. Singurul care mai poate să pice în această acțiune este șeful Poliției Locale. Dacă există mesaje texte, convorbiri etc. Pentru că șpăgile nu s-ar da, dacă Poliția Locală nu ar închide ochii.

    La primar e greu de ajuns cu această acțiune. Nici nu a fost demarată pentru primar. Va fi adus la ascultare.

    Comentariu by Mentalistul — 11 iulie 2024 @ 14:41

  5. In locul lui Colgiu la adunat șpăgi pentru RC a venit Roscanianu Florinel zis si Piciu . Deci postul vacant a fost inlocuit foarte repede de o persoana foarte inteligenta . Oricum nu este nici o paguba daca acest specimen e luat oe sus de DNA . Oricum interesul lui RC este sa scape de toții fomiștii trăgători de sfori de lunga el .

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 14:43

  6. OZZY, E PUSTIE POLITICA LOCALA FARA TINE. LUPTA CUM POTI DAR RAMAI SI LUPTA CA ASTA TE CARACTERIZEAZA. TU AI CAPACITATE, ASTA S-A VAZUT, MULTI OAMENI AU VAZUT SPERANTA IN TINE, NISTE MII DE OAMENI. ALEGERILE SUNT FRAUDATE CA INTOTDEAUNA, CEL PUTIN 2000 DE VOTURI AU FOST OAMENI ADUSI DIN ALTE PARTI, VIZE DE FLOTANT, AU VOTA SI MORTII. SATANA ASTA A AVUT OAMENI PESTE TOT DAR MAI ALES LA EVIDENTA POPULATIEI.

    Comentariu by dana — 11 iulie 2024 @ 15:30

  7. Mentalistul ne omoara si acum . Gataaaaaaa

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 15:46

  8. Toate speranțele noastre se îndreaptă spre noul CL . Stiu sigur ca PSD. AUR si USR vor lucra numai in slujba cetățeanului din Mangalia .Inca putin si hoțul nr 1 Radu Cristian va dispărea pina in Decembrie .

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 15:51

  9. Cei mai afectați de beleaua lui Colgiu sunt cei 3 crai birfitori de la garaj … PICIU , PASA si mai nou ELVIS . Sa va fie rusine … sunteti de risul orasului . Ati ajuns slugile lui Colgiu .

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 15:55

  10. Eu încep sa ma întreb dacă Mangalia are nevoie de Politie locala. Aceasta politie pare a fi a primarului și nu a locuitorilor. N-ar fi bine dacă noul CL ar desfiinta-o ? Ce părere aveți?

    Comentariu by lucian visa — 11 iulie 2024 @ 17:12

  11. Trebuie sa rămână pol comunitara dar sa fue condusa de un profesionist venit prin concurs si trebuie controlat de CL . Sa se faca o comisie de control formata din mai multi consilieri locali care sa faca o evaluare lunara a tot ce face seful pol locale .

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 17:46

  12. PICIU ar fi bun de sef ka Pol Comunitara si Perca jurist . Doi analfabeți .

    Comentariu by Anonim — 11 iulie 2024 @ 18:24

  13. Pt 8: Aș fi bucuros să văd pe cineva că are capacitatea de a înțelege și a descifra hoțiile lui Radu.

    Dar cred că nu va avea ocazia cineva, pentru că după parlamentare va fi ordin de zi pe partide să nu crăcnească împotriva lui Radu.

    Pt.6 : Ieșirea asta din politică este benefică pentru mine și pentru echipa mea. Dar nu mai lupt pentru altcineva, doar pentru ai mei. La o adică, voi concentra toată potența financiară, toată cunoașterea, toate relațiile, pe chestiuni personale. Dacă are careva tupeul să ne facă vreo mizerie, își atrage toată urgia pe capul lui. Cu mine odihnit.

    Dar în rest, îi las pe aleșii locali de la partide să își arate potența. Cine știe, poate se ivește cineva în stare să stea în picioare.

    Comentariu by Mentalistul — 11 iulie 2024 @ 19:06

  14. https://www.cotidianul.ro/dispar-dobanzile-ametitoare-practicate-de-ifn-uri/

    Comentariu by nabuco — 11 iulie 2024 @ 19:45

  15. @10, Dl. Visa, politia locala este a primarului si la propriu si la figurat. Este directie in primarie deci doar primarul prin reorganizare o poate desfiinta. Dar cred ca noul consiliu local poate schimba conducerea Spitalului si incet incet, cate unul, sa cada toti infractorii si amantele lor de la conducere.

    Comentariu by dana — 11 iulie 2024 @ 20:03

  16. cont. @14

    https://www.cotidianul.ro/ioan-niculae-seful-fbi-pe-romania-m-a-vizitat-in-inchisoare/

    Comentariu by nabuco — 12 iulie 2024 @ 1:07

  17. Pt 14: Deja de la linkurile cu eoliene am înțeles că ai citit ce au scris despre veniturile mele, că vin din firme de eoliene, dintr-un IFN, din servicii portuare etc.
    Acele masuri din link de la #14 sunt pentru că unii au început să fie nesimțiți, ucid piața. Aceste măsuri sunt pentru protecția serviciilor financiare nebancare, pentru recuperarea credibilității acestir servicii, să nu stea o țară dependentă doar de băncile străine, iar banii patronatelor să ajungă în investiții, sa nu stea înghețați în bănci. Au ajuns IFN o cămătărie, trebuie să revină la menirea lor.
    Pentru a contracara cămătărie, există programe cum este FAMILY START. Caută în Google cu „family start” și vezi ce rezultate ies.

    Pretind și în prezent că putem face un Hub de Antreprenoriat, pentru că am instrumentele financiare, am echipa pentru consultanță (vezi https://www.ambasada.pro/what-we-offer), am echipa pentru accesarea de fonduri etc.
    Săptămâna aceasta am depus pentru finanțarea a 2 proiecte, în valoare de 90.000.000 lei. Dar atâta timp cât nu există un primar deschis pentru dezvoltarea economică a Mangaliei, nu fac nimic în Mangalia.

    Comentariu by Mentalistul — 12 iulie 2024 @ 10:06

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress