Liberalii caută și negociază, zilele acestea, o nouă garnitură de conducere. Nu doar Nicolae Ciucă este în vizorul grupurilor de interese din PNL, ci și cele două portavoce ale sale, Rareș Bogdan și Lucian Bode.
Surse apropiate PNL afirmă că se dorește înlăturarea celor doi, potrivit gândul.ro. Acest lucru s-ar putea întâmpla, desigur, în cadrul forurilor de conducere ale partidului, Consiliul Național, apoi Congresul.
Cum poate scăpa PNL de Ciucă
Conform statutului, Congresul se întrunește o dată la patru ani, la convocarea Consiliului Național. Și asta se întâmplă, teoretic, după alegerile parlamentare. Doar că, în ultimii trei ani, liberalii și-au schimbat doi președinți, pe Ludovic Orban, la termen, în 2021, și pe Florin Cîțu, la ordin, în 2022.
Pentru o „debarcare” a lui Ciucă este nevoie de un Congres Extraordinar. Asta în cazul în care generalul Ciucă nu capitulează și își dă demisia, pe modelul lui Cîțu, din 2 aprilie 2022, căruia i s-a spus că ar fi o scrisoare în care i se cere să părăsească funcția. Cîțu a afirmat atunci că nu a văzut nicio scrisoare.
Așadar, în situații speciale, Consiliul Național hotărăște convocarea Congresului Extraordinar, prin votul majorității membrilor prezenți, la cererea:
a) Președintelui partidului;
b) majorităţii membrilor BPN;
c) majorităţii președinţilor BPJ, cu acordul BPJ respective.
Cum președintele partidului, adică cel vizat pentru înlăturare, nu va cere convocarea CN, totul stă în pixul baronilor locali sau în dreptul Biroului Politic Național, controlat, cel puțin până în prezent, de Lucian Bode.
La un viitor congres, PNL ar trebui să aleagă o nouă moțiune, adică „alternativa programatică în privinţa liniei politice a partidului”.
Statutul spune că „Moţiunea câștigătoare devine Programul de acţiune politică al PNL pentru următorii ani, până la următorul Congres în care se alege un președinte al PNL”.
Moțiunea vine la pachet cu o nouă conducere sau invers. Adică, președintele și echipa sa din Biroul Politic Național. De menționat faptul că, în eventualitatea unei demisii sau a unei înlăturări din funcție, Nicolae Ciucă își va păstra o poziție de membru în Biroul Politic Național, notează gandul.ro
După modificarea statutului, la Congresul din 2021, chiar și foștii președinți interimari ai partidului, cum ar fi Raluca Turcan și Alina Gorghiu, au un loc în BPN.
Rareș Bogdan și Lucian Bode, pe făraș cu Ciucă
Surse politice susțin că prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, și secretarul general, Lucian Bode, au provocat nemulțumiri în rândul greilor liberali.
Cei doi au demonstrat o lipsă de loialitate față de coaliția de guvernare și au atacat frecvent partenerii de coaliție, atât înainte, cât și în timpul campaniei electorale.
Cel mai recent atac al lui Rareș Bogdan la adresa PSD a fost în urmă cu doar o săptămână, când a criticat decizia premierului Marcel Ciolacu, din al cărui Cabinet face parte și PNL, de a organiza consultări cu partidele politice pe tema calendarului electoral.
Lucian Bode, mâna dreaptă a lui Nicolae Ciucă, nu poate scăpa de ochii critici ai liberalilor. Cum Nicolae Ciucă este un novice în ale politicii, dar și în bucătăria internă liberală, partidul a fost lăsat pe mâna „bătrânului” Lucian Bode.
Pe umerii lui Ciucă, dar și ai lui Bode, se pun rezultatele dezastruoase din alegerile locale. La europarlamentare, liberalii s-au scos „pe barba” PSD.
Însă, la locale, unde au mers separat, s-a văzut adevărata valoare. Așa cum relatam aici, situația din PNL nu e chiar atât de roz, după alegeri.
PNL-ul lui Ciucă a fost bătut la scor dublu de PSD-ul lui Ciolacu, liberalii pierzând în fața social-democraților, chiar și în urbanul mare. PNL a pierdut pe mâna lui Ciucă și Bode patru consilii județene, pe care le controla.
La primării, PNL a obținut un scor cu aproape 20% mai mic decât PSD, luând 1133 de primari, față de aproape 1700 cât a luat PSD.
Mirela Pascal, Replica 07.07.2024