Politica locală în Mangalia

25 iunie 2024

Primarul din Mangalia, obligat de instanță să elibereze firmei Marian Parc SRL o autorizație de funcționare și să-i achite 2.000 lei

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 15:00
  • Societatea Marian Parc SRL l-a dat în judecată pe primarul Municipiului Mangalia, solicitând emiterea unui act.
  • Mai exact, societatea a cerut de la primarul din Mangalia o autorizație de funcționare pentru anul 2024 în vederea desfățurării activității recreative la punctul de lucru situat în Municipiul Mangalia, stațiunea Neptun.

Pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost depus pe data 29.04.2024 dosarul cu indicativul 3037/118/2024 și obiectul – acţiune în constatare obligare emitere act.

Părţi dosarului aflat în stadiul procesural de fond sunt:  SC Marian Parc SRL – reclamant și Primarul Municipiului Mangalia Cristian Radu – pârât.

În ședința din data de 21.06.2024, magistrați au admis cererea.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Marian Parc SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mangalia. Obligă pârâtul să elibereze în favoarea reclamantei autorizația de funcționare nr. 16035/05.03.2020 vizată pentru anul 2024 în vederea desfățurării activității având cod CAEN 9329 – alte activități recreative la punctul de lucru situat în Municipiul Mangalia, stațiunea Neptun, strada Școlii nr. 14B, Parc Distracții Prichindel, județul Constanţa. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței pe 21.06.2024. Document: Hotarârea din 21.06.2024“, se spune în soluția pe scurt.

Despre Marian Parc SRL

Înființată în anul 2002, firma are sediul pe strada Eufrosina Popescu, Nr. 19, București, Sector 3 ți desfășoară actrivități
recreative și distractive. Firma este controlată de Dumitru Marian, cu 90% din capitalul social,  și Dumitru Mia, cu 10% din capitalul social. Administratorul firmei este Dumitru Marian.

Potrivit termene.ro, Dumitru Marian mai este asociat si administrator în Ferris Wheel SRL,  asociat și administrator  în  Parc Distracții Prichindel SRL București, asociat unic și administrator în UFO BIT SRL București, asociat în  Agrement Prichindel SRL București, asociat și administrator în Coredo Com Impex SRL Constanța și Administrator în  Brucomela SRL Mangalia.

Nicoleta Baciu, Ziua de Constanța 25.06.2024

4 Comments

  1. N-au plătit șpaga ? Foarte bine au procedat. Primăria Mangalia trebuie înăbușită în procese, inclusiv penale pentru abuz în serviciu. Doar așa se vor dezvăța de a fi jupâni și de nu a respecta legea. Timpul vostru se apropie de sfârșit! Sper ca mincinosul să nu-și termine mandatul în libertate!

    Comentariu by lucian visa — 25 iunie 2024 @ 15:02

  2. ptr 1 – sa ai gura aurita, privind mandatul.

    Comentariu by pop — 25 iunie 2024 @ 17:27

  3. Iadul a ramas fara conducator. Talpa iadului a candidat si a castigat fraudulos functia de primar al Mangaliei. Scapati-ne de Scaraotchi.

    Comentariu by dana — 26 iunie 2024 @ 17:34

  4. De dat a dat doar ca nu a dat unde trebuie

    Comentariu by Vasile — 27 iunie 2024 @ 17:14

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress