Consilierul local din Mangalia Linica Stan a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, la Curtea de Apel Constanța.
Pe 12 februarie 2024, Linica Stan contesta Raportul de evaluare nr. 16468/G/II/13.04.2023, prin care ANI arăta că „în calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică.
Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administrator. Prin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin.(1), lit. a), b) și f) din O.U.G. nr. 57/2019.”
Iată soluția dată de judecătorii Curții de Apel:
Soluția pe scurt: Respinge acțiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Constanța. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 14.05.2024.
editiadesud.ro 14.05.2024
am inteles ca a pierdut.dar?i se vor lua boii de la bicicleta??
Comentariu by wow — 14 mai 2024 @ 16:30
Dacă ANI câștigă definitiv, atunci se va ajunge la un proces penal. Dar penalii sunt acceptați pe listele PNL.
Comentariu by lucian visa — 14 mai 2024 @ 19:19
@2 Este chiar o conditie sine-qua-non.
Comentariu by Anonim — 15 mai 2024 @ 8:56
la pnl mangalea sunt ca in fam.:
https://www.cotidianul.ro/un-sibian-candideaza-impreuna-cu-toata-familia/
Comentariu by nabuco — 15 mai 2024 @ 15:17