- Potrivit DNA, Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
- Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Se schimbă judecătorul dosarului în care Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, a fost trimis în judecată alături de alte persoane, cauza fiind instrumentată de procurorii DNA Constanța!
Judecătorul Cătălin Jigău, de la Curtea de Apel Constanța, investit inițial cu soluționarea prezentului dosar, s-a mutat la Tribunalul Militar Iași, motiv pentru care cauza penală mai sus precizată a fost repartizată, potrivit datelor noastre, magistratului Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța, care a prezidat ședința de judecată la termenul trecut (7 septembrie 2023).
Conform portalului instanțelor de judecată, noul termen de judecată (în faza camerei preliminare) a fost fixat pentru data de 24 octombrie 2023.
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va putea fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Potrivit DNA, Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Tot în acest dosar, pe lângă Cristian Radu, au mai fost trimiși în judecată, conform DNA, următorii:
„Boiţă Petrina, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța, Dumitrana Romulus, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de primar, Călin Didi George, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Vlădescu Daniel, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Fotin Diana-Ionela, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Negru Maria, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia, avocat în cadrul Baroului București (nr. Grimberg Andrei Costin, potrivit portal instanțe de judecată), toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată“.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
„În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte. În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus. Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză“, potrivit DNA. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
Dosarul terenurilor din Portul Tomis
În prezent, conform datelor noastre, magistratul Ciprian Coadă face parte și din completul de judecată investit cu soluționarea în apel a dosarului privind cele trei terenuri din Portul Tomis (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați), unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.
Prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, prin achitarea inculpaților – Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) – pe motiv că faptele imputate de procurori nu sunt prevăzute de legea penală.
Decizia de achitare a fost contestată la Curtea de Apel Constanța și repartizată completului de judecată C. 4 A, format în prezent, conform datelor noastre, din magistrații Ciprian Coadă și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.
În trecut, în diferite dosare și completuri de judecată, în atenția celor doi magistrați s-au aflat: Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, omul de afaceri Sorin Strutinsky, Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, George Daniel Papari, fost director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL), Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Mazăre.
Recent, Ștefania Pîrlogea a făcut parte din completul de judecată care a soluționat definitiv dosarul în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost deferit justiției pentru fals intelectual.
Marți, 10 octombrie 2023, un complet de continuitate alcătuit din judecătorii Ileana Anastasiu, Marius Cristian Epure și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța, a decis condamnarea definitivă lui Valentin Vrabie la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.
De precizat că în opinie minoritară, unul dintre judecătorii de la Curtea de Apel Constanța a dorit achitarea lui Valentin Vrabie, în temeiul art. 16 al.1 lit. b C.pr.pen., respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
De precizat că acest dosar a fost soluționat în primă instanță, de judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, prin condamnarea lui Valentin Vrabie la un an și șapte luni de executare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Ionuț Zagoneanu, Ziua de Constanța 17.10.2023
Cum de nu a comentat încă paranoicul ăla de care râde lumea că și-a făcut sondaje doar cu el și încă 2 partide, fără posibilitatea de a adăuga și alții CUM E NORMAL.
Comentariu by Aurica — 17 octombrie 2023 @ 19:37
Pt. #1
https://www.lucianvisa.ro/2023/10/16/cristian-radu-a-dat-un-nou-contract-fara-licitatie-fostului-consilier-cristian-dragan/#comment-787909
… acum 24h.
Comentariu by nabuco — 17 octombrie 2023 @ 21:09
Pt 1: Până îți comentează paranoicul, îți zic eu: Ia fă tu un sondaj cu câte partide vrei! Ce te reține?
Atâta frustrare pe tine și pe alți nimici, încât nici nu vă dați seama cât de dezgustător se vede.
Stai și te milogesti că nu a fost inclus nu știu ce partid intr-un sondaj de Facebook, cu asta arăți că e important sondajul.
Ia fă tu un sondaj, să vedem câți îți votează în el în 2 zile, cât ține un sondaj. Rezultatul va fi același, poți să pui incluzi 100 de partide, 70% din voturi sunt pe Ozzy.
Și am să explic de ce. Să votezi public un candidat fără șanse, te faci de râs. De aceea, nu votează decât cei care vor să-si arate prietenia. Cei pe care îi vezi că mă votează online sunt curajoșii, pentru că îi ia ticăloșii lui Radu la ochi. Sunt cei care susțin activ și vor să arate asta, astfel conving și pe ceilalți. Pe lângă aceștia, sunt mult mai mulți care nu expun public votul lor, dar în cabina de vot mă votează.
Celelalte partide sunt inexistente în activitate. Oamenii lor nu au vreo notorietate, sunt partide formate din 2-3 oameni. Dacă sunt incluși în sondaje, oricum e irelevant. Sondajele i-ar face vizibili pe nimici care nu au făcut ceva ca să fie cunoscuți.
Zici că râde cineva de sondaj? Râde și votează candidatul Ozzy, se expun public. De aceea votează mulți candidatul Ozzy, dacă ar fi doar 100 ar face Radu liste negre cu ei. Dar votând 1.000 online, nu poate intimida pe toți 1.000.
La ora aceasta minim 6.000 votează candidatul Ozzy.
Ca să nu mai suferi, fă sondajul tău. Cu ce partide și cu care candidați dorești să-i măsori. Eu fac o petrecere și te superi de ce nu te-am invitat la ea. Eu invit pe cine vreau. Fă-ti petrecerea ta, dacă suferi de petrecere! Dar degeaba o faci, pentru că nu vine lumea la a ta. De aceea pretinzi că e normal să te invit la petrecerea mea. Nu, nu-i normal, din contră. Dacă nu vreau să te primesc, stai acasă! E umilitor cum cerșești la ușă.
Comentariu by Mentalistul — 17 octombrie 2023 @ 23:32
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02uPuA2sWWR1JCuoz14v3Pim7brW81hsidCrYVVtXTzxxtEBNgoV1c37WyB9oNeGbYl&id=100041307531799
Votul se încheie peste 21 ore.
Mai e timp să votați pe Radu Cristian sau pe Nicu Moroianu. Ori pe USR.
Nu am inclus PSD din următoarele motive:
– nu am știut pe cine să pun, nu au un candidat să tragă votul pe partid în sus, deci niciunul să poată să îl învingă pe Radu;
– americanii au decis ca PSD și PNL să meargă cu alianță în alegeri, pe liste comune. Este nevoie de stabilitate la granița NATO cu războiul Ucraina-Rusia. Vezi la Polonia, a câștigat partidul extremist (gen AUR), dar guvernul e făcut de ceilalți.
– dacă PSD nu va fi obligat la alianța cu PNL, PSD va merge în alianță cu mine candidat. În formula aceasta umilim pe Radu Cristian.
Restul partidelor, care la noi nu există, nu vor aduna împreună nici 1.000 de voturi.
În 2020, candidații lui USR, PMP, UNPR etc. nu au adunat împreună 1.000 de voturi. În conditiile in care USR a luat la Constanța mai bine decât PSD, cu 4% mai puțin decât PNL.
Asta arată că oricum ar sta AUR pe național, la Mangalia posibil sa nu ia voturi de 1 consilier. Cum a pățit USR.
În realitate, în Mangalia, politic nu există decât PNL, PSD și Ozzy-pe persoană fizică. Sunt într-o poziție atât de neutră și atât de confortabilă, încât orice s-ar întâmpla cu alianța PSD-PNL, pentru mine este bine.
Medgidia și-a pierdut primarul, pe un caz fără prejudiciu. Radu Cristian e judecat de Coadă, pentru un prejudiciu dovedit, de milioane de euro. E terminat politic.
Cine râde de cine?
Ar fi râsul curcilor să fie obligat PSD să meargă în campanie cu Radu Cristian.
Ar fi de râsul lumii să meargă PNL în campanie cu un condamnat penal (pe fond).
Acum și dacă vreau să mă las, circumstanțele mă obligă să continui, sunt candidatul cel mai stabil. Deci cu cele mai multe șanse.
Comentariu by Mentalistul — 18 octombrie 2023 @ 0:20
Ce simplu pare, dar nu e.
Comentariu by lucian visa — 18 octombrie 2023 @ 10:52
Buna ziua, d.le Visa.
Ce mai faceti? cum mai stam cu politica la Mangalia? Vad ca toti sunt penali in functii publice.
Nu chiar toti, doar cei care sunt la butoane, Ce parere aveti de urmatoarea campanie el3ectorala?
Ca un bun cunoscator ce sunteti si un fin observator as dori sa va cer o parere despre situatia la rece a Mangaliei. Unde suntem dupa alegerile din 2012. Cum stam cu economia Mangaliei? Observ ca numai anumiti candidati sunt vocali, dar si tacerea este un raspuns.
Pana la urma a cui este Padurea Comorova? Ale cui sunt monstruozitatile din beton pe malul marii, cand unii luau foc si indignati masurau gardul , daca are sau nu un metru.
Pai betoanele alea , parca sunt buncare, neimportant ale cui sunt.
Pe bune, chiar asa de tampiti suntem
sau ne credeti, degeaba va acoperiti cu acte, semnaturi, avize si toate tampeniile, nu vedeti ca acolo este un mastodont de beton, care nu are ce cauta pe faleza de pe malul marii.
Poate se gaseste cineva sa ne explice, pentru ca la un moment dat o sa ne ceara votul nostru. Ce ziceti?
Domnilor viitori Primari, ati putea incepe de acum cu explicatiile. Numai bine.
Comentariu by Valy — 18 octombrie 2023 @ 17:40
Pt. #6
https://focuspress.ro/sotia-lui-zanfir-iorgus-vrea-sa-extinda-boemul-neptun-din-23-august/
Cat despre „mastodont de beton, care nu are ce cauta pe faleza de pe malul marii” a vazut Ozzy cu ochii lui dosarul si personal nu se poate face nimic.
😉
Comentariu by neighbor — 18 octombrie 2023 @ 18:41
Pt 7: Dacă atât ai înțeles tu, pot să îți zic noapte bună.
Am spus ca am scris primăriei oficial și mi-a răspuns la fel de oficial că sunt construcții în conformitate cu legea.
Dacă din asta ai înțeles că nu se poate face nimic, atât îți poate capacitatea cognitivă.
Pentru mine răspunsul înseamnă mai multe posibilități, printre care și aceea că documentele au fost eliberate prin abuz în serviciu, deoarece ei știu cel puțin 2 legi care nu permit construcții acolo.
Comentariu by Mentalistul — 18 octombrie 2023 @ 21:41
Daca Valy (#6) ar fi facut parte din comisia de urbanism din partea PER, ar fi studiat dosarul si ne-ar fi dat un raspuns consultandu-se cu avocatii pe care ii cunoaste.
https://htcp.eu/unde-i-multa-minte-e-si-ridicol/
„Cultura este rugul pe care ard caracterele nobile în noaptea minţii, pentru a-i lumina pe cei din jur.”
Comentariu by nabuco — 18 octombrie 2023 @ 22:56
Pt 5: Dacă este simplu pentru oricine, ar fi putut să o facă oricine. Este imposibil pentru mintea multora.
Doar 2% dintre oameni pot vedea că e posibil. Nu am așezat eu tabla de șah, dar m-am poziționat astfel pe ea încât oricare ar fi mutările adversarului, am mutarea de șah-mat.
Dacă nu ar face alianța aceea USL2, la ce au mai făcut Rotativa? PNL dacă nu o respecta, avea dat guvernul jos. PSD ar fi luat guvernarea cu ajutorul cui? Ar fi fost guvern tehnocrat și Ciolacu nu ar mai fi fost premier, visul lui. Alianță PSD-PNL este cea mai inteligentă mișcare, dacă o vot face pentru toate 4 alegerile.
Nu poți să te duci PNL la luptă împotriva unui primar PSD, să îl faci Mu_e PSD, să câștigi primar, iar apoi să spui oamenilor că să voteze alianța PSD-PNL. Majoritatea primarilor din țară sunt PSD-PNL. Vor trage să câștige un alt mandat. Apoi ai majoritatea primarilor din țară care trag pentru parlamentare, împotriva ce? AUR? USR? Opoziție care nu coabitează, partide izolaționiste.
99% din presă e a PSD-PNL.
Dacă nu vor merge în alegeri cu alianță între PSD-PNL, PNL riscă să dispară ca PD-L, iar PSD riscă să piardă guvernarea, pentru că nu se va putea face o majoritate, doar dacă PSD și AUR fac alianță. Dacă AUR nu intră la guvernare, va dispare până la alegerile următoare.
Dacă AUR intră la guvernare, PSD pierde sprijinul UE și al americanilor.
Deci, multe șanse să fie alianță PSD-PNL pe toate 4 alegerile.
Dacă se întâmplă altfel și PSD va avea candidat, pe mine mă avantajează. Stroe e ținut doar pentru relația lui cu PNL, dacă alianta PSD-PNL nu se va întâmpla, Stroe va fi înlocuit și voi fi candidatul PSD. Dacă alianța se ține, Stroe rămâne, dar la Mangalia candidatul comun PSD-PNL va fi Radu Cristian. Înseamnă că votul anti-Radu se va canaliza pe un singur candidat.
Vor încerca tot felul de strategii. Acum încearcă sa împingă pe Dan Moldovan primul pe lista de consilieri AUR. Dacă nu se schimbă ceva la AUR Constanța, AUR Mangalia va continua să fie vândut lui Radu Cristian.
Nu sunt sigur că se va întâmpla cum am predictionat. Dar văd tabla de joc și m-am poziționat cel mai bine. Oricine altcineva nu are talentul acesta.
Comentariu by Mentalistul — 18 octombrie 2023 @ 23:02
Pt 9:”Cel mai mare inamic al cunoașterii nu este ignoranța, ci falsa cunoaștere.”
Autorizațiile de Construire sunt eliberate de Arhitectul Șef, nu sunt aprobate de Comisia de Urbanism. Nu există dosarul acelor construcții la Comisia de Urbanism, acel Valy de la PER nu ar fi avut acces la acel dosar.
Ce altceva ar fi putut face Valy de la PER?
Comentariu by Mentalistul — 18 octombrie 2023 @ 23:09
Pt. #5
Pe mine comentariile de la #10 si #11 m-au convins ca Mentalistul este singurul dintre candidati care nu confunda cacatul cu nutela.
🙂
Comentariu by nabuco — 18 octombrie 2023 @ 23:18
Arhitectul Sef fuge ca dracul de tamaie, pentru ca este pus sa semneze tot felul de matrapazlicuri, la ora aceasta nici nu stiu daca este in functie sau si-a dat demisia.
Normal marii consilieri de la PNL sunt yesmani pentru ca daca ii intrebi de doctrina sun in aer.
Mai este o problema, apropo de democratie, cum sa iti semnezi demisia in alb si cand ai miscat in front ii pune data si te da afara, adica te exclude. Inteleg ca Domnul Primar a facut multe, dar ce nu inteleg este cum sa iti sacrifici oamenii cu care tu ai lucrat. Daca a-ti observat de-a lungul timpului asta a facut. O fi bine, o fi rau nu stiu, dar la un moment dat decontezi tot.
Stiti ce inseamna un om fara suflet, inteleg dai bani si flori pensionarilor si te pozezi cu toti, desi banii sunt din bugetul local. Cultul personalitatii este la maxim, nici pe vremea comunistilor nu era asa.
Comentariu by Valy.M — 19 octombrie 2023 @ 7:52
Arhitectul șef după ce a văzut cum se face cercetarea pe acest subiect, și-a luat tălpășița.
Asta nu înseamnă că nu va răspunde.
Primarul a dat dispoziții de delegare a atribuțiilor sale către alții, i-a pus să semneze că vor fi responsabili în totalitate pentru atribuțiile delegate, și că primarul este exonerat. O prostie, primarul nu este exonerar pentru că dă el o dispoziție să fie exonerat.
Candidez tocmai pentru puterea de a îndrepta lucrurile. În loc să mă lupt prin instanțe câțiva ani, ori în loc să astept parchetul să cerceteze 10 ani, mai bine câștig la anul alegerile, apoi sunt demolate construcțiile ilegale, conform https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/264044.
Primarul actual se face că nu știe că autorizația de construire a fost eliberată prin abuz în serviciu, a delegat pe altul să semneze și crede că este exonerat.
Astfel că, cea mai rapidă rezolvare a acestei chestiuni este să câștig în alegeri. Unul dintre subiectele pe care le promit în campanie este că voi demola acele betoane și îi voi obliga în instanță să plătească cheltuielile pentru consolidarea taluzului.
Vreți dreptate? Votați-mă!
Nu mă votați? Atunci obișnuiți-vă că vor continua să existe acele construcții. Altcineva nu le va demola.
Comentariu by Mentalistul — 19 octombrie 2023 @ 8:05
Mai bine cu un destept in pierdere decat cu un prost in castig, asta vrei ?
Comentariu by Anonim — 19 octombrie 2023 @ 10:56
Incompetenții inventează că aș zice altceva, pentru că nu sunt în stare să contracareze ce zic.
Comentariu by Mentalistul — 19 octombrie 2023 @ 17:42
Pina se va judeca acest dosar, posibil sa mai fie inlocuiti judecatorii, pina se va prescrie fapta.
Comentariu by pop — 24 octombrie 2023 @ 7:08
Pt 7: Mai posibil că nu.
Fapta se prescrie în 2032.
Este faptă continuată până în 2022.
Comentariu by Mentalistul — 25 octombrie 2023 @ 14:02