- Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
- Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Joi, 7 septembrie 2023, la Curtea de Apel Constanța a avut loc un nou termen de judecată – în faza camerei preliminare – în dosarul în care Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru data de 24.10.2023, pentru emiterea unei adrese pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru unul dintre inculpați.
Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Potrivit datelor noastre, dosarul se află în atenția completului C. 3 CP şi PI corupţie prezidat la termenul de azi de magistratul Ciprian Coadă, de la judecător în cadrul Secţiei Penale și pentru cauze penale cu minori şi de familie din Curtea de Apel Constanța, inițial, titularul completului C. 3 CP şi PI corupţie fiind magistratul Cătălin Jigău.
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va putea fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Tot în acest dosar, pe lângă Cristian Radu, au mai fost trimiși în judecată, conform DNA, următorii:
„Boiţă Petrina, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța, Dumitrana Romulus, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de primar, Călin Didi George, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Vlădescu Daniel, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Fotin Diana-Ionela, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Negru Maria, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia, avocat în cadrul Baroului București (nr. Grimberg Andrei Costin, potrivit portal instanțe de judecată), toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată“.
Ionuț Zagoneanu, Ziua de Constanța 07.09.2023