Politica locală în Mangalia

28 august 2023

Primăria Mangalia a mai încheiat un contract cu firma care a târât-o prin instanțe

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 13:10

Primăria Mangalia a încheiat recent încă un contract cu firma Dicon Mid Construct SRL, de data aceasta pentru actualizarea documentațiilor SF/DAL și întocmirea proiectului tehnic aferent obiectivului de investiții „Creștere a eficienței energetice a Școlii Sf. Apostol Andrei“. Nu este prima colaborare între societate și municipalitate, care a fost chiar nevoită în anul 2022 să plătească 53.000 de euro aceleași companii, după ce a fost dată în judecată pentru întârzieri la plata unor facturi fiscale, ce reieșeau din alte două contracte. 

Recent, Primăria Mangalia a încheiat un contract pentru prestarea serviciilor de actualizare a documentației tehnico-economice, faza documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, elaborare proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului în perioada de realizare a lucrărilor pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Școala Sf. Apostol Andrei“, cu firma Dicon Mid Construct SRL.

Valoarea totală a achiziției este de 198.500 de lei, adică nu mai puțin de 40.204,16 de euro.

Municipalitatea nu se află la prima colaborare cu societatea din Giurgiu, încheind în lunile martie, respectiv aprilie 2022, alte două contracte cu aceasta. În primul contract se urmărea a fi executate serviciile de expertiză tehnică și audit energetic pentru trei obiective, printre care și sediul primăriei Mangalia. Iar în cel de-al doilea contract avea același obiect, fiind vizate trei unități de învățământ din cadrul municipiului. Ce s-a întâmplat după însă, aduce aminte de fenomenul ajuns deja cunoscut drept denumirea de  „mecanismul jafului organizat din Mangalia”, modalitate prin care s-au pierdut din patrimoniul local în jur de 20.000 de metri pătrați de teren în buza mării, în trecut.

Ca și în alte cazuri, primul pas este unul simplu. Primăria municipiului Mangalia a înregistrat întârzieri la plata facturilor fiscale, emise în baza înțelegerii, încălcându-și astfel obligația de plată, în termenul stipulat contractual, a serviciilor de care a beneficiat. Societatea a mers în instanță, întrucât nu a fost remunerată pentru serviciile prestate, iar Primăria municipiului Mangalia a fost obligată să plătească peste 53.000 de euro firmei Dicon Mid Construct SRL. Din acești bani, 257.040 lei reprezintă costul contractelor pentru serviciile de expertiză tehnică și audit energetic, și 8.893 de lei reprezintă penalitățile de întârziere. Întreaga situație amintește de unul dintre evenimentele relatate de consilierul local Ozghiun Menabit, în cadrul unui interviu acordat ziarului Replica.

„Factura de 1 milion de lei a plecat de la, să zicem, Cioroianu SRL, care conjunctural este și finul primarului. Primarul nu a plătit banii, ei s-au dus în instanță și au cerut despăgubiri și până să le obțină, au vândut drepturile litigioase unei firme din Arad. Firma din Arad a venit, primăria din două termene a pierdut. Și iată cum a fost obligată primăria să plătească. Nici măcar primăria, ci Consiliul Local. Consiliul Local nu deține patrimoniu, nu poți să îl execuți. S-au gândit ei atunci să execute terenuri din Mangalia. Au executat 20 de mii de metri pătrați, exact terenul dintre Saturn și Venus, terenul acela care este între plajă și stradă. Adică cel aflat în buricul stațiunii. Ca și cum nu s-ar fi găsit în Dobrogea un teren sau în altă zonă. Atunci când ești executat, prima dată te întreabă, deci înseamnă că cineva din primărie a confirmat că poate fi executat acel teren. Și nu este singurul caz. Este un sistem prin care ei justifică devalizarea bugetului. Se face contract cu cineva care dă apă, nu plătește apa, încep să curgă penalitățile și la final vine firma și cere penalitățile, după care primăria pierde. Este o metodă de a scoate bani din bugetul local.”, a relatat acesta.

Ciudat este, de asemenea, că noua achiziție a fost realizată prin cumpărare directă, fără organizarea unei licitații electronice, deci Primăria Mangalia a ales cu bună știință și încheie un nou contract cu firma care a târât-o prin instanțe. Precizăm că firma Dicon Mid Construct SRL îl are ca unic administrator pe Niculae Costin, și are ca obiect de activitate Dezvoltare Imobiliară. În anul fiscal 2022 a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de  524.704 de lei, profit de doar 10.744 de lei și datorii ce se ridică la suma de 217.007 de lei.

Ana Maria LIPAN, Replica 28.08.2023

2 Comments

  1. Nu e nici o surpriza, ramine de vazut cit din suprafata respectiva ii va reveni lui radu c., ca la orice contract.
    Votati r c , fie tot la primarie sau in parlament.

    Comentariu by pop — 28 august 2023 @ 16:18

  2. https://www.libertatea.ro/stiri/klaus-iohannis-spital-floreasca-raniti-crevedia-4646986

    Comentariu by nabuco — 29 august 2023 @ 13:56

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress