Mangalia – politica locală

17 august 2023

Știri justiție Constanța. Cristian Radu, primarul din Mangalia, trimis în judecată de DNA! Dosarul, amânat la Curtea de Apel

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 13:34
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Azi, 16 august 2023, la Curtea de Apel Constanța a avut loc primul termen în faza camerei preliminare în dosarul în care Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, județul Constanța, a fost deferit justiției de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța. 

Tot în acest dosar au mai fost trimise în judecată și alte persoane, respectiv:

Boiţă Petrina, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,

Dumitrana Romulus, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,

Călin Didi George, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,

Vlădescu Daniel, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,

Fotin Diana-Ionela, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,

Negru Maria, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,

Grimberg Andrei Costin – avocat în cadrul Baroului București.

Cei mai sus precizați sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Azi, 16 august 2023, judecătorii au acordat un alt termen în cauză, având în vedere că unul dintre inculpați nu a fost reprezentat de un avocat.

Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost amânat pentru data de 7 septembrie 2023.

Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă.

Potrivit DNA, edilul municipiului Mangalia, Cristian Radu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, document ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

„În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale“, potrivit DNA.

„Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte“, potrivit DNA.

„În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus“, se mai arată în ancheta procurorilor.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, spun anchetatorii, primăria municipiului Mangalia ar fi fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Rechizitoriul DNA poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.

IONUȚ ZAGONEANU, Ziua de Constanța 16.08.2023

20 Comments

  1. https://fb.watch/mtSRqHoUwU/

    Comentariu by Mentalistul — 17 august 2023 @ 15:34

  2. https://www.libertatea.ro/stiri/ministrul-justitiei-aplicatia-roarmis-privind-recuperarea-prejudiciilor-din-infractiuni-va-deveni-operationala-in-acest-an-4638743

    Comentariu by nabuco — 18 august 2023 @ 16:21

  3. Pt 2: Speri că Radu Cristian va fi condamnat până la alegeri? Nu va fi.

    Speri ca Radu Cristian sa piardă la alegerile locale? Cine să îl învingă la vot?

    Oricine altcineva nu are putere să îl învingă pe Radu Cristian. Obiectiv judecând, singurul care îl poate învinge sunt eu. Dacă mă sui pe un accesoriu de 10%, am câștigat. Sunt în poziția neutră că pot fi propus de oricare partid care are peste 10%.
    Dar și eu, trebuie să am chef ca să lupt cu mare talent.

    Comentariu by Mentalistul — 18 august 2023 @ 16:52

  4. PER+?=10,+ %
    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/b/b6/1952-De_doi_bani_speranta_w.jpg
    adica
    https://www.partycenter.ro/33208/lumanare-aniversara-in-forma-de-tort-pentru-nunta-amscan-178202-1-buc.jpg

    Comentariu by nabuco — 18 august 2023 @ 17:20

  5. cont. #4
    https://www.timesnewroman.ro/life-death/tragedie-intr-o-piata-din-bucuresti-7-oameni-au-disparut-intr-o-avalansa-de-pepeni/
    😉

    Comentariu by nabuco — 18 august 2023 @ 17:54

  6. #3
    Du-te- n plm@
    Esti doar un prost.Punct!
    Ps. Nu am calificare sa vad ca esti si dus!

    Comentariu by Nastratin — 19 august 2023 @ 19:01

  7. Pt 6: Sunt 3 posibilități:
    1. Fie ești din camarila lui Radu și îți aud scâncetul de jale.
    2. Fie ești dintr-un alt partid și îți aud cântecul de jale.
    3. Insultele tale nu au o motivație politică, ai ceva cu mine și atât.

    Toți suntem conștienți că un partid – oricare ar fi el, PSD, AUR, USR etc. – nu poate învinge singur pe Radu, oricare candidat ar desemna. Organizarea pe care o construiesc întrece pe a oricărui partid, dar nici a mea nu este de ajuns. Singur nu pot.

    În 2020 au venit cu Murad și cu șantajul că dacă nu mă retrag, înseamnă că îl fac câștigător pe Radu. Am insistat că este o prostie, va câștiga Radu pentru că Murad e pentru Mangalia un bau-bau mai mare decât Radu. Dar am făcut-o și rezultatul alegerilor a dovedit.

    În 2024, voi merge până capăt, indiferent care va fi așezarea politică. De data asta spun eu că cine nu merge cu mine, face jocul lui Radu.
    În afară de PNL, în alegerile locale vom avea PSD, AUR, USR și alte partide mărunte. Care nu au șansă la primar, decât dacă vor face alianță. Iar o alianță care nu are sprijinul meu va pierde. Ba fiind o luptă în 3, am mai multe șanse. Radu Cristian a ajuns atât de toxic, încât oricare din partide i se alătură își pierde votanții la mine, nu-i va aduce un plus valoare.

    Chiar dacă vor găsi o soluție să mă împiedice sau mă sucesc pentru că nu mai am chef, îmi voi alege un candidat și vom câștiga cu el. Oricum va fi, Radu Cristian pleacă.

    Dacă erai contra Radu Cristian, util ți-ar fi fost să nu fiu un prost. O altă motivație pentru exprimarea ta poate fi o ură personală, asta nu are nicio valoare în matematica votului, deoarece mă urăsc câteva persoane, câteva mă apreciază, dar foarte mulți, 1-2 zeci de mii nu au vreun sentiment față de mine, le sunt util dacă voi câștiga alegerile locale.

    Revenind la partide, sunt într-o poziție neutră și pot face alianță cu oricare partid peste 10%, care mă susține în alegeri. Poate fi PSD, poate fi AUR, poate fi USR. Ori toate la un loc și mergem la sigur.
    Dar un lucru să fie clar: după cum am sacrificat în 2020, în 2024 merg până la capăt pentru mine sau pentru candidatul meu.

    Dacă sunt vreun prost, atunci nu contează ce fac, sunt cantitate neglijabilă și nu ar trebui să existe vreo ură.
    Dacă nu sunt vreun prost, apar manifestările acestea de ură, a celor care vor pierde.

    Că o consideră cineva că e aroganță, tot nu contează, atâta timp cât exprim adevărul.

    Comentariu by Mentalistul — 19 august 2023 @ 21:05

  8. Mensalistul vietii!
    Nu e ura!
    ,, Ma tem de prostul cu aspiratii” V.Ghica
    Esti doar o unealta, ca si alti,,contracandidati” , gen iorgus, papusati cu sau fara intelegerea lor, de hotul , nedovedit inca, radu cristian.
    Sictir!

    Comentariu by Nastratin — 20 august 2023 @ 10:36

  9. Pt. #8
    Nuu, … cel de la Timisoara:
    https://www.youtube.com/watch?v=qqsAvagnU2A

    Comentariu by nabuco — 20 august 2023 @ 16:50

  10. Pt 8: De-asta îmi place, ca fără să îți divulgi identitatea, tot aflu cine ești, după profilul pe care îl dovedești.

    Dacă partidul ăla invizibil în Mangalia îl las de unul singur în alegerile locale, nu scoateți voturi nici de 2 consilieri, darămite de primar. Nu aveți candidat care să poată, care să știe și care să cheltuie. Aș înțelege aroganța ta la cineva care e mai bun, dar fiind niște nimicuri individuale ați devenit agresivi, crezând că așa compensați. Nu, doar dovediți cât de mare este diferența între Ozzy și niște anonimi.
    Întrebarea mea este: Dacă nu ieși la luptă asumat, sau ăla care vrei tu să candideze dacă nu iese asumat să se facă și el cunoscut, care e scopul să mă ataci? Să zicem că reușești să îmi scazi mie popularitatea, pentru ce o faci. Cui folosește? Doar lui Radu Cristian.

    Dacă ar fi existat un candidat cu șanse și existenta mea ar fi impărțit votul anti-Radu, cum a făcut candidatura lui Murad, ar fi avut o logică să mă ataci. Dar nu există alt candidat cu șanse. Murad nu a reușit nici cu ajutorul meu, e conștient ca fără ajutorul meu se face de râs. Și ăla ar fi cheltuit pe campanie.

    Dar cum nu există alt „contracandidat” cu șanse împotriva lui Radu, care mai e logica să mă ataci? Decât dacă ești vreun sclav vândut lui Radu.
    Până nu scoateți pe cineva în stare să bată pe Radu, e doar o frustrare a ta, manifestată prin înjurături. Iar acum e prea târziu să produceți un candidat, poate să candideze și Țiriac, tot nu ar avea forța cu care voi dărâma regimul lui Radu Cristian.

    Așa că… cui folosește frustrarea ta? Nu tot mie?

    Comentariu by Mentalistul — 20 august 2023 @ 21:28

  11. Ah, cât despre planul de a candida Georgescu Daniel de la PSD, sprijinit de Murad și Iorguș, ca să rupă din voturi și să iasă iar Radu:
    – ca să candideze la Mangalia, Georgescu planul era să lase primar la Limanu pe viceprimarul de acum. Dar, în ultima perioadă l-a săltat niște DNA pe acel viceprimar.
    – însăși lui Georgescu i s-au deschis niște dosare și a fost dus însoțit la DNA București.
    – iar Murad s-a trezit și el cu dosar penal pentru că a decontat servicii medicale la zeci de morți, de ordinul milioanelor de lei.

    Zici că hoțul de Radu, încă nedovedit? Ce panaramă ești im asta și cum îți dovedești sclavia… Chiar crezi că votanții au nevoie de o condamnare a instantei ca să se convingă că Radu este un hoț și un ticălos? Este de ajuns că a început judecata. Toți știm că e hot, dar începerea judecății arată că este vulnerabil, legenda că este de neatins a murit. A devenit un „băet sărac și horopsit”, cum mă denigrare ei în 2020, ca nu am averi, ca am divorțat etc. Unde ii este averea? Nu o ascunzi decât atunci când ești vânat.

    Cine ar mai fi? AUR nu are candidat, USR nu are candidat. Ca vor pune niște nume fără șanse, nu înseamnă că au un candidat. PSD are vreun candidat să ia individual un scor mai bun decât mine? Nu are.
    Și atunci… despre ce vorbim?
    Ciuda este despre că astfel s-au așezat toate, cum le descriu: Nu există altcineva candidabil. Nici mie nu îmi convine asta, pentru că nu se mai împarte efortul.

    Știi…, eu pot să am dreptate. Și nu mă înșel des. Pot să mă înșel și să se schimbe situația. Asta e ceva improbabil, dar nu imposibil. Dacă ma înșel, înseamnă că pleacă Radu. Dacă greșesc, înseamnă că pleacă Radu. Eu nu sufăr dacă mă înșel. Dar tu suferi.

    Comentariu by Mentalistul — 20 august 2023 @ 21:48

  12. Ozyy bagă ceva de accidentul de la Vamă cum ca Geogescu nu a pus lumina si trotuar .. ceva gargara. Sau acolo nu ai interese ? ha ha ha

    Comentariu by Dan — 21 august 2023 @ 8:15

  13. Măi găOzzy !
    Nu te mai ambala asa!
    ,, Prostia nu e un handicap in politica” , zicea Napoleon
    Pe la noi , se zice ca ,, prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul”.Sic.
    Cât despre popularitatea ta, a la Săndel, zicea unul Esop, că,,,cu cât e mai mică mintea, cu atât mai mare este ingânfarea”
    Este ca te regăsesti in fiecare zicere despre prosti?
    Fir- ai al dracu de prost, cu declansatorul tău emotional, cu tot!
    Beși in plm! De prost!

    Comentariu by Nastratin — 21 august 2023 @ 15:26

  14. Da lasati bre Găozzyla in pace ca se pregateste de reuniunea NATO

    Comentariu by Anonim — 21 august 2023 @ 16:22

  15. Mai bag o fisă:
    https://fb.watch/mzjbubG7oT/

    Pt 12: Dacă nu găsești că am spus vreo prostie, imaginează-ți că am spus vreo prostie. Ceva bun nu poți imagina, asta arată care ți-e mentalitatea.

    Pt. 13: M-am lămurit de ce ai frustrarea. La cum e situația, nu ți-e bine.

    Pt 14: Am fost prin multe, am văzut multe https://m.facebook.com/albums/24295877683345084/

    Comentariu by Mentalistul — 21 august 2023 @ 19:07

  16. Nicu Moroianu de la AUR ii va bate pe toti! Un om onest si cinstit, pacalit de PSD si Foleanu sa nu intre in Consiliu acum 3 ani, singurul care s-a luptat cu Radu unu la unu in Consiliu candva.
    AUR va castiga la Mangalia!

    Comentariu by george simion — 26 august 2023 @ 22:26

  17. Pt. #16
    Onest si cinstit ?

    Comentariu by nabuco — 26 august 2023 @ 23:38

  18. pr.7
    DA!

    Comentariu by Anonim — 27 august 2023 @ 0:13

  19. https://dexonline.ro/definitie-sinonime/onest/definitii
    😉

    Comentariu by nabuco — 27 august 2023 @ 10:19

  20. I like what you guys are usually up too. Such clever work and reporting!
    Keep up the awesome works guys I’ve added you guys to our blogroll.

    my web page – 먹튀검증

    Comentariu by 먹튀검증 — 28 august 2023 @ 1:40

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress