Pentru mulți mangalioți, primarul Cristian Radu era intangibil. Poate chiar și pentru el însuși! Însă, spre surprinderea multora, a ajuns pe mâna procurorilor iar, în final, trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, în celebrul dosar Grimberg. Radu Cristian e acuzat de abuz în serviciu după ce, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu societatea de avocatură, reprezentată de Andrei Costin Grimberg, avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Aceste aspecte se cunosc deja, au fost și comunicate de către DNA, însă puțini știu cum a ajuns Radu să facă afaceri pe banii statului cu avocatul Grimberg. Haideți să aflăm!
Primarul din Mangalia, Cristian Radu, împreună cu alte șapte persoane, a fost trimis în judecată, luna trecută, pentru fapte de corupție. Printre cei trimiși în judecată alături de Radu Cristian se află secretarul, la data faptelor, primăriei Mangalia, Petrina Boiță, Daniel Vlăescu, prietenul din copilărie al lui Radu, și Călin Didi George, coleg la Garda Financiară cu Radu.
Dosarul cu pricina vizează achiziția unor contracte de servicii juridice, încheiate cu Casa de Avocatură “Grimberg şi Asociaţii”, reprezentată de Andrei Costin Grimberg, avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză. În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați în dosar, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Dar haideți să vedem cum a ajuns Cristian Radu să facă afaceri, pe banii mangalioților, cu avocatul Andrei Costin Grimberg și soția sa, Cristiana.
Vlăescu iniția achiziția, Didi Călin organiza procedura, iar Boița, Radu și Dumitrana semnau
Potrivt informațiilor noastre, Daniel Vlăescu, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, avea rolul de a iniția așa zisă procedură de achiziție, lui Călin George, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare, îi revenea rolul de a organiza procedura și de a purta corespondența aferentă cu casa de avocatură. În timp ce fostul secretar Petrina Boița, Radu Cristian și Romulus Dumitrana, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, aveau rolul de a încheia procedura de achiziție, fie prin aprobarea referatoelor de necesitate, fie prin semnarea contractelor de asistență juridică.
Între inculpați existau legături patrimoniale
De altfel, și-n rechizitoriul întocmit e procurorii DNA reiese că între inculpați existau legături anterioare. Aceștia se cunoșteau dinainte de săvârșirea acțiunii între ei existând legături de natură patrimonială. Astfel, Călin Didi George și Radu Cristian au fost colegi în cadrul Gărzii Financiare Constanța, iar între Vlăescu Daniel și Radu Cristian există relații de prietenie din copilărie. De altfel, acest aspect este știut de toată Primăria Mangalia și nu de ieri, de azi, ci încă de când a ajuns Vlăescu în UAT Mangalia.
Mai mult, procurorii au luat la puricat declarațiile anuale de avere și interese depuse de inculpatul Dumitrana Romulus, unde s-a constatat faptul că între inculpat și soția inculpatului Radu Cristian, Radu Bianca Marga, sau soacra acestuia, Babușcă Gloria, în prezent decedată, există relații de natură patrimonială, aceștia având mai multe bunuri în coproprietate. Potrivit declarației de avere a lui Dumitrana împărțea cu Babușcă, soacra lui Radu, un teren de 20 mp.În 2017, terenul pe care-l împărțea cu Babușcă a dispărut din declarația de avere.
declarația lui Dumitrana, din 2016
Prima interacțiune dintre Boiță și Radu…în biroul ei, în campania electorală din 2012
De la Vlăescu, ajungem la Boița Petrina care a declarat în fața procurorilor, cu lux de amănunte, cum l-a cunoscut pe Radu. Aceasta l-a cunoscut pe Radu Cristian anterior ocupării funcției de secretar al municipiului Mangalia, prima întâlnire având loc în anul 2012, când acesta se afla în campania electorală, după ce promovase deja concursul pentru ocuparea funcției de secretar, în biroul de avocatură deținut de inculpată în municipiul Mangalia. Boița Petrina a fost anterior apărător al fostului primar, iar Radu încerca să intre, atunci, pe sub piele și să vadă dacă o poate atrage de partea lui.
Petrina Boiță știa că Grimberg are CV stufos, dar nu din auzite
”Totodată, este de menționat faptul că, potrivit declarației inculpatei Boiță Petrina, aceasta nu a cunoscut nimic cu privire la activitatea profesională anterioară a SCA Grimberg și Asociații sau a inculpatului Grimberg Andrei Costin, colaborarea cu inculpatul începând doar la recomandarea numitei Cliza Martza Luiza, avocat în cadrul baroului București, aceasta fiind cunoscută de inculpata Boița Petrina. Inculpata a declarat că nu știa că acesta are un CV impresionant, dar nu cunoaște ce cauze a reprezentat acesta, tot ce a contat în alegerea acestuia fiind recomandarea doamnei avocat Cliza Marta Claudia”, potrivit rechizitoriul DNA.
Boiță l-a cunoscut pe Andrei Costin prin intermediul unui avocat care îl reprezenta pe Cristian Radu
”Inculpata a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul Grimberg Andrei Costin în anul 2014, la începutul anului, prin intermediul unui avocat care îl reprezenta pe inculpatul Cristian Radu într-o cauză privind anularea alegerilor locale, iar în vara anului 2014, lunile iulie-august, inculpatul Radu Cristian s-a întâlnit în biroul său cu avocatul angajat în dosarul alegerilor, Margareta Duță, aceasta fiind însoțită de inculpatul Grimberg Andrei Costin, inculpata precizând că ambii, fiind avocați, erau colaboratori ai doamnei Cliza Marta Claudia din București. A mai precizat inculpata că pe Cliza Marta Claudia a recomandat-o primarului Radu Cristian pentru dosarul alegerilor, iar ulterior avocata Cliza Marta l-a recomandat pe inculpatul Grimberg Andrei în vederea colaborării, întrucât din cauza unor probleme personale, aceasta nu a putut să reprezinte Primăria Mangalia”, potrivit rechizitoriului.
Important este și faptul că, în cadrul procedurii de achiziție servicii juridice, până și numerele de înregistrare menționate în curpinsul corespondenței dintre Primăria Mangalia și SCA Grimberg și Asociații au fost atribuite în mod fictiv, spun procurorii, având în vedere că formatul acestor numere de înregistrare nu corespunde celui care este generat de sistemul informatic în mod curent în activitatea de registratură. Mai mult, ”niciodată Consiliul Local nu a cunoscut și nu a aprobat încheierea contractelor dre asistență juridică de către Primăria Mangalia și nici onorariile menționate în cuprinsul contractelor. Pe de altă parte, este lesne de înțeles că inculpații Radu Cristian și Boiță Petrina denaturează intenționat, în scopul justificării și obținerii sumelor solicitate prin proiectele de rectificare bugetară, în realitate nefiind vorba despre sume de bani reprezentând onorarii de peste o mie de litigii, la nivelul lunii noiembrie 2016 la Seviciul juridic fiind înregistrare un numără de 306 cauze”, se mai arată în rechizitoriul DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.
Grimberg a dus-o bine pe spinarea mangalioților
În perioada 21.11.2014-21.07.2022, SCA Grimberg și asociații a încasat suma de 14.052.510 lei, iar din aceasta, suma de 13.852.940 a fost încasată doar de la Primăria Mangalia.
ar 81,98 % din această sumă a fost virată în conturile personale ale lui Andrei Grimberg, din țară și străinătate, dar și în conturile soției lui, Cristiana, care lucra în același cabinet. Sunt sume de bani la care unii nici nu îndrăznesc să viseze, nici măcar colegi de-ai lui Grimberg. Iar dacă ne uităm ce casă are inculpatul din dosarul lui Radu, înțelegem cât de bine a dus-o!
Dacă tot n-a mai supt bani de la Mangalia, soția lui Grinberg a ajuns consilier juridic la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Surprinzător, aflăm că soția lui Andrei Costin Grimberg a ajuns bugetar, acesta fiind cooptată, încă de anul trecut, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în funcția de consilier juridic. S-a suspendat din avocatură pentru a nu fi incompatibilă.
Să înțelegem că soția lui Grimberg câștigă mai bine la stat, decât din avocatură? Posibil, dacă DNA le-a stricat ploile și s-au terminat fondurile de la Primăria Mangalia! Interesant mai este faptul că, în declarația de avere a Cristianei Grimberg, soțul său nu apare. De ce oare?!
De ce nu-i retrage PNL sprijinul politic lui Crstian Radu?!
Revenind la Cristian Radu, probabil mulți se întreabă de ce PNL nu-i retrage sprijinul politic, așa cum a procedat în cazul președintelui CJ, Mihai Lupu. Ei bine, potrivit lui Marian Crușoveanu, potrivit statutului, un liberal este exclus din partid doar în cazul unei condamnări definitive. Cât despre Lupu, mai spune Crușoveanu, nu i s-a retras sprijinul din cauza dosarului penal, ci ”șirul nesfârșit de controverse dar și o lipsă de colaborare și comunicare dintre Mihai Lupu și colegii noștri din partid a dus la votarea retragerii sprijinului politic”.
Așadar, Cristian Radu va rămâne, în continuare, membru PNL, cel puțin până la încheierea mandatului. Mai departe, om trăi și om vedea!
Mirela Pascal, Replica 15.07.2023
1. https://www.globalpokerindex.com/poker-players/grimberg-andrei-costin-671689/
2. Dacă dna Grimberg a ajuns consilier juridic la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, atunci legătura avocatului cu Radu s-ar putea să fi fost făcută de cei care-l protejau pe acesta.
3. Când primăria Mangalia a contestat executarea silită stabilită în procesul minicarelor, la Călărași, avocat era tot Grimberg. Dar în proces a pledat din greu și doamna Boiță. A fost mai bună ca avocatul angajat de Mangalia. Evident că primăria n-avea nicio șansă de câștig, dar a plătit o taxă de timbru de peste 32.000 RON și onorariul avocatului. Degeaba, doar bani ai Mangaliei aruncați.
Comentariu by lucian visa — 15 iulie 2023 @ 11:28
like @1
A venit un fotbalist sa-i aduca pachet „de acasa” lui Mazare:
https://www.libertatea.ro/stiri/mutat-in-vara-acestui-an-la-bucuresti-un-malgas-a-ramas-siderat-de-bogatia-vazuta-pe-strazi-nu-stiam-ca-romania-are-o-asemenea-forta-economica-4606002
Comentariu by nabuco — 15 iulie 2023 @ 11:37
Salutare oameni buni. Ce mai vedem noi pe aici. Curvasaraie cat cuprinde, a ajuns Mangalia ca in jumatate de primarie sa fie asemanatoare a unui bordel.
Dar hai sa ne amintim mai pe larg totul, cum a inceput. In 2012 a trebuit sa se repete alegerile pentru a i se face loc de candidat la primarie , fostului Comisar de la Garda Financiara Radu Cristian. A castigat alegerile sprijinit de Felix Stroie de la PSD da Claudiu Tusac, fost Primar si de liberalii din Mangalia.
Stiti cantecul cu macazul a lui Margineanu. Timp de trei mandate Primarul a condus fraiele orasului Mangalia.
Bugetul Primariei anual este undeva in jur de 20 milioana de euro.
Inmultit cu 3 mandate a cate patru ani rezulta 140 milioane de euro timp de 12 ani.
Proiecte Europene Callatis Istorie la Malul Marii , pierdut facut din bugetul local.
Proiectul amenajarii strazii Aleea Teilor pe bani europeni, pierdut facut din bugetul local.
Parcul Evergreen, alt proiect european pierdut facut din bugetul local.
E o problema cu proiectele europene, mai ales la receptia lucrarilor, ca nu prea poti sa te atingi de nici un cent. Intrebati contabilii, eu nu sunt contabil. La un moment dat consilierul local Ozzy Menabit incerca sa ne deschida ochii, dar toti il faceau nebun, de ce pentru ca spunea adevarul in fata. Mentionez ca nu sunt membru nici unui partid, dar am contatat anumite probleme. D.le Visa astea sunt problemele reale , nu cateva pavaje sau fleacuri, maruntisuri. Incercati sa ne spuneti partile cu adevarat importante. Stiu ca sunteti un om cu coloana vertebrala, nu o meduza.
Mai e ceva interesant, cum toti consilierii PNL au semnat demisia in alb, urma doar completarea datei si inregistrarea ei.
Mangaliotii le e frica sa vorbeasca, asta este adevarul doare, dar cineva trebuie sa il spuna.
Comentariu by Valy.M — 15 iulie 2023 @ 18:05
https://www.lucianvisa.ro/2023/07/12/comunicat-de-presa-transport-public-gratuit-pentru-turisti-in-statiunile-mangaliei/#comment-786919
😉
Comentariu by nabuco — 15 iulie 2023 @ 18:43
Valy, du-te la Menabit sa-ti predea niste lectii de matematica. Vezi ca el le stie pe toate, iti explica totul.
Comentariu by Anonim — 15 iulie 2023 @ 19:51
Pt 3: S-au răsculat criticii pt ca din tastare ai greșit pe 1, în loc de 2. Adică 12 ani x 20 mil euro= 240 mil. euro.
În ultimii ani bugetul a crescut la cca 30 mil. euro, a făcut Ozzy un hocus-pocus și au crescut încasările fiscale locale cu 50%. Am folosit pandemia să implementeze ceea ce insistam de 4 ani. Când s-a lăudat Angelescu la sfarsit de an cu încasările, am precizat de ce au crescut și că din încăpățânarea și prostia lor a trebuit să treacă 4 ani. Și că să-mi mulțumească. A replicat: „Da, mulțumim. Acuma ce vreți, să vă facem și statuie?”. Astfel că de 3 ani, încasările reale sunt la 30 mil euro.
Pe hârtie, în mod delirant, dar cu scopul clar de a permite hoția pe banii din viitorul Mangaliei, bugetul local pentru anul 2023 are prevăzute cheltuieli de 123.000.000 €. Adică la valoarea bugetului real al municipiului Constanța, care are de 10 ori mai mulți locuitori și o economie de 50 de ori mai mare, fiind reședință de județ.
Știu pe de rost bugetele, știu de unde sunt veniturile, cunosc despre administrația publică mai mult decât oricine din Mangalia. Și am soluții pentru dezvoltare, multe prostii ale lor le corectez, pentru că durează mai mult să repar cum afectează cetățenii, dacă le las necorectate.
Dați-mi pe cineva să fie mai priceput că mine și devin discipolul lui, ajutorul lui! Nu există. Și toți știu asta. Dar încă mai sunt frustrați care mă insultă, fără să realizeze penibilul lor. Ca să lămurim faza cu dacă sunt prost sau nu, am făcut și asta: m-am dus să mă testeze Mensa și în urma rezultatelor am devenit eligibil să fiu membru Mensa, astfel că am fost invitat. Asta înseamnă mai mult decât masoneria. Înseamnă primii 2% cei mai inteligenți de pe planetă.
Poți să spui că pot fi rău intenționat, dar te faci de râs să insiști că aș fi prost.
Apoi… manifestarea asta, gen „Bine că le știi tu pe toate! Ești un prost, ești un sărăntoci, ești un nimic, pentru ca te dai deștept!”. Asta nu e decât o frustrare, când cineva se simte copleșit și surclasat. Micimea aia de a zice „Nu te mai da deștept!”. Adică sa fii tăcut sau prost. Dacă spui prostii, nu sare nimeni la gâtul tău. De aceea ticăloșii își fac mendrele. Dar cum spui adevărul cu curaj, ori ai soluții, aceeași sar sa îți bage pumnul în gură. Cu aroganță, de parcă ei ar fi altă specie genială, iar noi suntem niște cretinoizi. Și când se simt copleșiți, reacționează cu „Și de ce te dai deștept? Ești un prost pentru că arăți că ești deștept!”.
Ăștia sunt cei mai dăunători oameni. Din cauză lor, omenirea a progresat mai lent. Din cauza lor s-au făcut războaie. Din cauza lor există corupție, dar nu una pe câștig, ci una pe asuprire și ticăloșie.
Comentariu by Mentalistul — 15 iulie 2023 @ 21:35
Iaca bre cum ne-a nimerit pe noi romanii : „Cine stie,face.Cine nu stie,conduce.Cine nu face si nu conduce le spune celorlalți cum sa faca si cum da conducă!”-Murphi
Comentariu by I.S — 15 iulie 2023 @ 21:58
Da,am greșit trebuie 240, adică 12×2=240.
Dar ideea era conținutul, nu niște cifre slugilor.
Comentariu by Valy — 15 iulie 2023 @ 22:37
Pt. #7
https://www.catavencii.ro/valeriu-radu-nu-revolutia-este-solutia-problemelor-noastre-ci-ce-faci-imediat-dupa/
Comentariu by nabuco — 15 iulie 2023 @ 22:58
Pt 7: Nea I.S., eu sunt politician. Politicienii spun „Eu sunt cel mai bun. Eu fac cel mai bine.” ș.a.m.d.
Comentariu by Mentalistul — 15 iulie 2023 @ 23:01
Pt. 10: Toţi politicienii mint.
Comentariu by Gopo — 16 iulie 2023 @ 6:12
La care tarabă se vinde „titulatura” de politician ? Cei ce aleg să fie politicieni, renunță la viața personală, îmbrățișează stresul, epuizarea, cancerul și depresia. Anxietatea doar bate la ușă. Cum ai deschis, cum le ai pe toate celelalte.
De ce să alegi să fi politician când poți alege să ai iluzia libertății?
Comentariu by I.S — 16 iulie 2023 @ 7:31
Insa iluzia libertatii nu trebuie duda la absenteism .
Macar ne facem ca…Pericolul alegerilor gresite. Ei da, alegatorii pot gresi, desi politicienii (in special) se feresc sa o spuna. Electoratul – nu-i asa? – nu greseste niciodata. Ba da, s-a intamplat de multe ori ca electoratul sa greseasca.De cate ori nu acordam credit unor candidati care ulterior ne dezamagesc, in care ne punem sperante, iar ei se dovedesc a nu se ridica la nivelul asteptarilor? Sau, mai rau, se dovedesc a fi mincinosi, demagogi, oportunisti, incompetenti si/sau cupizi? Si de cate ori nu se intampla, din pacate, ca – in ciuda evidentei – sa ramanem atasati de iluzii …
Comentariu by I.S — 16 iulie 2023 @ 8:17
Nea I.S., revino pe pământ!
Dacă ești membru al unui partid politic și ești consilier local, cu siguranță ești politician. Poți fi unul bun sau poți fi unul șters, fără nimic de zis, doar te-a pus partidul pe listă. Sunt politicieni care fac politică în partid, să prindă funcție peste ceilalți din partid. Aceasta este politica ticălosului, care nu lasă pe alții din propriul partid să de ridice și își atacă proprii colegi. Și mai sunt politicieni care fac politică pentru oameni, care sunt vocali, care sunt curtați de oricare partid. Acestora li se oferă funcție de către partid, astfel că partidul să crească în procente și în intenția de vot.
Oricine este consilier local este dintre acești politicieni. Din păcate, la noi mulți fac politica ticălosul.
Toți vor să fie Bruce Wayne, nimeni nu vrea să fie Batman.
Comentariu by Mentalistul — 16 iulie 2023 @ 9:57
Pt. #12
https://www.replicaonline.ro/raspunsul-unui-robot-la-intrebarea-bdquo-te-vei-ridica-vreodata-impotriva-creatorilor-tai-ldquo-562460
Comentariu by nabuco — 16 iulie 2023 @ 10:29
#15-Nici nu-ti mai vine sa imbatranesti cu nenorociții ăștia care ne conduc ! Asta e ! Uite si aici.Ce rost are sa-ti expui experienta,pen’ca ,nefiind cu „picioarele pe pamant”…La azil cu tine ! Imediat esti adversar…deși esti victima ! In orasul asta,alegătorii majoritari sunt cei in varsta.Cei tineri,cu oarece carte…o tulesc.Raman cei numai buni de direcționat către urne ! Si pentru că s-au înmulțit alarmant pensionarii urmatoarea conducere nu ne mai dau torturi( vor face economie)…ne dau prezervative !!!
Comentariu by I.S — 16 iulie 2023 @ 11:16
Pt.10
Așa este, toți politicienii spun „Eu sunt cel mai bun. Eu fac cel mai bine.”
Depinde și cum o spun. Puțină modestie nu ți-ar strica, chiar dacă uneori e greu.
Comentariu by lucian visa — 16 iulie 2023 @ 11:19
Pt. #16
https://scontent.fflr4-1.fna.fbcdn.net/v/t31.18172-8/19983414_10154732837727045_7085830588045347393_o.jpg?stp=cp0_dst-jpg_e15_fr_q65&_nc_cat=107&ccb=1-7&_nc_sid=2d5d41&_nc_ohc=wlYj5vhoUAYAX-EcPWI&_nc_ht=scontent.fflr4-1.fna&oh=00_AfBRSrg6iQa0DOEkvu3btVOxJkerDHqK4P3mJA1O4SDTHA&oe=64DB3F64
Pt. #17
Mai ales pe canicula, e precum carnea de „domuz”, adica grea …
Comentariu by nabuco — 16 iulie 2023 @ 11:51
Pt 17: Sunt existențialist. Adică trăiesc cu lucrurile care există. Nu accept denaturarea adevărului prin lauda neadevărată sau prin omisiunea din modestie. Adevărul este adevăr. Iar eu fac ce spun, și spun ce fac.
Este o scară de valori în care cei incapabili de realizări sunt considerați „de calitate”.
Spre deosebire de moralitatea grecilor homerici, o moralitate întemeiată pe eroism și desăvârșire, moralitatea obsesiei „fii modest, nu arăta altora că ești merituos!” e cea care transformă persoana cea mai mediocră și lipsită de orice fel de entuziasm sau de realizări, într-un exemplu moral. Din acest punct de vedere, o persoana „bună” e cineva care tace și nu spune binele pe care îl face, deci nu încalcă regulile și legile anacronic. Prefer pe cel care arată că face bine, astfel ca toți ceilalți să fie încurajați să facă la fel.
Persoana care nu realizează nimic cu sau în viața ei, cu exceptia evitarii păcatului de „a se lăuda”, își câștigă locul în rai, în timp ce persoana merituoasă e „imorală ” pentru ca nu îsi accepta locul în „turma”. Cu alte cuvinte, prohibitiile ideilor „nu spune ce ai făcut bine”, „nu te lăuda”,”fii modest” sunt doar „mecanisme de nivelare” a umanitatii, de care se folosesc cei slabi si cei mediocri pentru a dezavantaja spiritele talentate si puternice.
Contează foarte mult cultura ochilor care privesc. Pentru cei care au crescut în cultura obedientului, a face bine și să arate lumii că a făcut Binele, este ceva rău, pentru că se laudă.
„Binele se face în tăcere, nevăzut de nimeni, știut doar de către Dumnezeu.” zic ei. Astfel ei pretind să existe doar Răul în lume, iar Binele să rămână necunoscut, este ascuns celorlalți, să uite că există, să uite că aspirația unei moralități sănătoase este să faci bine.
Dacă privești cu această cultură, modestia și tăcerea sunt o calitate, pe când spiritele creative și merituoase făptuiesc un păcat.
Modelul meu cultural este la polul opus și este benefic societății. Determină oamenii să facă Bine, să obțină realizări, să dezvolte civilizația. Pe când o lume în care nu există Binele – deoarece dacă îl prezinți „este lipsă de modestie” – este în regres și expusă dictaturii celor care fac Răul.
Să văd că se laudă zeci, sute, că au făcut bine. Că au făcut o politică a Binelui. Nu strică, din contră. Schimbă societatea în bine.
Am scris mai sus:
În lumea orbilor cel cu un ochi este rege. În lumea oamenilor obișnuiți, cel cu trei ochi este o anomalie genetică.
„Puțină modestie nu ți-ar strica.”
Puțină modestie manifest. De fapt vrei mai multă modestie la mine.
Iar eu răspund că nu acesta este scopul. Nu voi distorsiona adevărul. Dacă fac Bine, voi spune că fac Binele, voi spune cum fac Binele. Mă voi da exemplu ca să facă și alții. Iar în urma mea să rămână Adevărul, cum sunt cu adevărat.
Comentariu by Mentalistul — 16 iulie 2023 @ 14:55
De un lucru să fiți siguri: cine va continua să susțină pe Radu Cristian, ori pe alți hoți știuți, va fi atârnat la gazeta de perete, cu povestea la tot ce a furat cu Radu sau cu altul. Au furat de la concetățeni.
Cei care urlă de pe acum de ciudă, nu mă înduioșează. Mangalia a suferit destul din cauza lor.
Comentariu by Mentalistul — 16 iulie 2023 @ 16:22
!
https://www.kamarad.ro/lin2m/index.html
?
Comentariu by nabuco — 16 iulie 2023 @ 17:44
Imi „place” acest „anonim” de la 5, cred ca are o limba subtiurede la cit la lins si il linge in cur pe radu si gasca lui.
Comentariu by pop — 16 iulie 2023 @ 18:25