Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
LUPU MIHAI, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– luare de mită,
CONSTANTIN PETRICĂ ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
ROȘU ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.
Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.
Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
editiadesud.ro 13.06.2023
Sursă foto : mangalia.ro
Tot pe ăștia mici îi sacrifică?
Comentariu by Mentalistul — 13 iunie 2023 @ 18:58
Radu cristian inghite spagi de 3 mandate si ce spăgi.Pe asta nu l mai prinde nimeni?Alea e Blocuri cu 10 etaje din ce bani le construieste?
Comentariu by Ion Condrut — 14 iunie 2023 @ 7:53
https://www.replicaonline.ro/consilierii-locali-din-mangalia-vor-sa-mearga-cu-radu-de-gat-la-dna-video-559286
Comentariu by Mentalistul — 14 iunie 2023 @ 10:34
https://www.replicaonline.ro/menabit-cum-a-inceput-mecanismul-jafului-organizat-la-primaria-mangalia-video-559276?fbclid=IwAR1nJmVd7EsGCvM73pAlO6aK1UpJ4_jdp_QV4RcwCG8tACxp5R0JeW4bXCs
Comentariu by Mentalistul — 14 iunie 2023 @ 10:35
Mita luată a fost data mai departe catre șefi. Daca acest baiat vrea sa nu faca închisoare trebuie sa colaboreze cu DNA si sa denunțe adevaratii beneficiari ai mitei.
Primaria Mangalia a ajuns “fabrica de șpagă” .
Comentariu by Florin — 16 iunie 2023 @ 10:05
“Mergem inainte”! Asa spunea Condrut cand planta florile cu angajatii primariei, dar banii au fost transferati fraudulos catre Dimitris! Va spune dl Rosu tot
Comentariu by Anonim — 17 iunie 2023 @ 2:01