Politica locală în Mangalia

16 februarie 2023

Încep lucrările de reabilitare a străzilor centrale din Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:00

Primăria Mangalia a început pregătirea de șantier, pe arterele rutiere din centrul orașului, în vederea demarării lucrărilor de modernizare a străzilor Ștefan cel Mare și Rozelor, precum și pe Bd. 1 Decembrie 1918, începând de luni, 20 februarie, a.c.

Primarul Radu Cristian a declarat că reabilitarea acestor străzi face parte dintr-un proiect cu finanțare europeană, care prevede și modernizarea Grădinii de Vară „Farul”, din Mangalia. „Pentru buna desfășurare a lucrărilor, am rugat locuitorii de pe strada Ștefan cel Mare și Bd. 1 Decembrie 1918, să mute mașinile de pe partea carosabilă, iar angajații Primăriei îi vor ajuta să găsească soluții alternative de parcare, până la finalizarea lucrărilor. Precizez că începem acum lucrările de asfaltare, întrucât am așteptat finalizarea intervențiilor RAJA, de înlocuire a conductelor de apă, situate pe străzile din acest proiect”, a explicat edilul Mangaliei. Intervențiile în teren vor demara concomitent, pe strada Ștefan cel Mare și Bulevardul 1 Decembrie 1918, ulterior și pe strada Rozelor, iar circulația rutieră se va desfășura pe câte o bandă pe sens, astfel încât să se permită execuția lucrărilor, în condiții optime. Conform proiectului, intervențiile în teren se vor derula pe o perioadă de 6 luni și vor viza inclusiv refacerea fundației străzilor. Totodată, vor fi îmbunătățite elementele geometrice ale străzilor, care vor fi semnalizate cu indicatoare orizontale și verticale. Primarul Mangaliei precizează că Șoseaua Constanței, pe porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu și Primărie, va fi reabilitată cu fonduri din bugetul local, imediat după implementarea proiectului menționat anterior.

Valentina CAMARA, Replica 16.02.2023

Un comentariu

  1. https://m.defenseromania.ro/in-asteptarea-navelor-moderne-fregata-regina-maria-a-intrat-intr-un-proces-complex-de-mentenanta-la-mangalia_621259.html

    Comentariu by nabuco — 21 februarie 2023 @ 9:04

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress