Protocolul necesar demarării obiectivului de infrastructură rutieră “Varianta ocolitoare a Municipiului Mangalia”, a fost semnat, ieri, de șeful CNAIR, Cristian Pistol și reprezentanți ai primăriei. Cristian Pistol a anunțat, într-o postare public, faptul că instituția pe care o conduce va derula procesul de accesare a finanțării din fonduri europene nerambursabile și va asigura suportul necesar cu specialiști ai companiei.
Anul trecut, consilierii locali din Mangalia au aprobat un parteneriat între Primărie şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) privind Studiul de Fezabilitate şi proiectul tehnic pentru construirea variantei ocolitoare (DRUM EXPRES) a municipiului Mangalia. Prin construirea acestei artere rutiere, traficul greu va fi scos din oraș și vor fi create premisele necesare extinderii reţelei de transport naţional şi internaţional, prin exteriorul localităţii.
Potrivit reprezentanților Primăriei Mangalia, va fi asigurată fluidizarea traficului rutier, pe magistrala de Est a României, respectiv drumul european E87, care conectează Mangalia cu restul staţiunilor, graniţa cu Bulgaria şi municipiul Constanţa. Conform Studiului de Fezabilitate, noua infrastructură rutieră se va întinde pe o lungime de aproximativ 7,7 km şi va avea mai multe căi de acces. Traseul propus se va desprinde din DN 39 (E87), la km 37+735, continuând de-a lungul căii ferate, cu deviere spre vest, traversând fosta Herghelie. Apoi, circulaţia se va desfăşura pe strada Oborului, ocolind la vest ansamblul arheologic ”Movile”. Ulterior, traseul coboară spre sud, pe partea dreaptă a rambleului căii ferate şi se închide în DN39 (E87), printr-un sens giratoriu, la km 7+673.
editiadesud.ro 18.01.2023
Cred că le este greu și fetelor care sunt pe funcții de directoare la primărie și în celelalte instituții, unse pe functii de Radu Cristian.
Au ajuns proprietare de apartamente pentru închiriat (aparthotel) și nu se pot lăuda cu o poză, cu un selfie.
Ori, pentru că au muncit tot anul și au făcut economii din salarii, pentru că au mâncat doar iaurt cu biscuiți digestivi, au strâns pentru concediu, să facă împreună Revelionul la Singapore, intr-un sejur de 4 zile, apoi alt sejur de 7 nopți în Bali-Indonezia.
Obișnuiesc să merg prin concedii cu o brigadă de prieteni, care au soții care mai de care pricepute în trend-ul momentului. Dacă a fost Thailanda, dacă anul trecut a fost Zanzibar, anul acesta a fost Bali. Și m-am trezit că mi-au rezervat și mie sejur în Bali. În același loc, în aceeași perioadă, după Revelion. Când managera spitalului a susținut ca era în concediu, era adevărat.
Ca să nu le stric concediul, nu am mai fost în Bali. Nu am fi calatorit cu acelasi avion, ele au venit din Singapore în Indonezia, au aveam bilet din Istanbul, dar s-ar fi trezit cu mine cazat alături, la 5 minute de mers distanță. Acolo sunt cam aceleasi excursii, e o insulă, nu ai cum să te eviți. Se ducea în tristețuri tot concediul, platit cu sudoarea muncii unui an întreg, în care au făcut economii. Nu m-a lăsat inima și am preferat să pierd eu rezervarea.
Comentariu by Mentalistul — 19 ianuarie 2023 @ 11:30
Mi-e greata . Si n-am zis de cine .
Comentariu by cami — 19 ianuarie 2023 @ 14:39
Pt. #1
Au si altii idei trasnite:
https://www.tripadvisor.com/Restaurant_Review-g293934-d17629438-Reviews-Mangalia-Baku_Absheron_Region.html
Pt. #2
https://s.cdnmpro.com/357535678/p/m/1/pur-si-simpliu-zeama-de-lamaie-stoarsa-organic-bio~2491.jpg
Comentariu by nabuco — 19 ianuarie 2023 @ 17:34
https://fb.watch/i9IC8-_qrf/
Comentariu by Mentalistul — 20 ianuarie 2023 @ 4:14
Dan Moldovan a ajuns votul decisiv. De aceea a avut el tupeu la ultima ședință să o întrerupă, în dauna comercianților.
Filip Dumitru (sa ii dea Dumnezeu sănătate! pentru ca junal terminat cu dânsul), a suferit intervenții în urma unui atac de cord. (DOAMNE FEREȘTE!Se poate întâmpla oricui). O perioada Consiliul va fi format din 9 PNL + 1 Pro + 5 PSD + 3 PER.
Dacă mai avea cineva vreo îndoială, acum se va dovedi clar caracterul lui Dan Moldovan.
Comentariu by Mentalistul — 20 ianuarie 2023 @ 15:29
Dan Moldovan: caracter CIUCIU, face doar MIŞmaşuri …
Comentariu by nabuco — 20 ianuarie 2023 @ 16:22
Proastă sincronizare a celor de la Replica, au preluat postări mai vechi ale mele cu Filip și Ordonanța 13 de Mangalia.
Filip Dumitru e bolnav, acum are nevoie de liniște și doresc să se facă bine. Pentru că nu am terminat lupta cu dânsul.
Comentariu by Mentalistul — 21 ianuarie 2023 @ 0:32
Subiectul se da mare ca stie el ce e e acolo pe dincolo ca ar fi putut face orice fac si altii . e.t.c.
Comentariu by Paranoia — 22 ianuarie 2023 @ 1:23
Pt.1 : care este legatura dintre directoareledin primarie,excursii in tari exotice si continutul postarii?
Comentariu by ionvasile — 23 ianuarie 2023 @ 13:39
Pt 9:
Legătura este că nu există o lege care să ne interzică să comentam orice dorim la orice articol.
Comentariu by Mentalistul — 24 ianuarie 2023 @ 14:57
@10- „Nu exista lege pentru tugulanii de rand sa comenteze p’aci” ! Da’ pentru un consilier cu pretentii de candidatură la primar…sa te iei de un asemenea postac,e ca si cum un lup(politic) se da la un cățel! Rusinos ! De parca si-ar fi exprimat banuiala că si consilierii au vochere de vacanta in aceleasi locuri cu salariații primariei ! Rusinos ! Ba chiar :Mi-e greata . Si n-am zis de cine .
Comentariu by cami — 19 ianuarie 2023 @
Comentariu by I.S — 24 ianuarie 2023 @ 17:07