《În zona arterelor centrale (ZAC),menționate la art.2 alin.47, din Piața Republicii vor fi permise următoarele activități: alimentație publică de tipul restaurante, baruri, cafenele și cofetării.》
《(2) Pentru agenții economici din zona arterelor centrale (ZAC) , menționate la art.2 alin.47, respectiv zona ,, str. Piața Republicii până la intersecția cu str. Oituz” și zona ,,str. Mihai Eminescu ” care desfășoară în prezent alte activități comerciale decât de alimentație publică de tipul restaurante, baruri, cafenele și cofetării, se instituie un termen de 1 an de zile, de la data în vigoare a prezentului Regulament, în care agenții economici au obligația de a se alinia noilor reglementări, privind activitățile comerciale autorizate în zonă sau vor alege alte locații pentru desfășurarea de activități comerciale autorizate. Nerespectarea reglementărilor menționate la art.8 alin(2) , se sancționează conform prevederilor prezentului Regulament.》
Comentariu by Mentalistul — 24 octombrie 2022 @ 15:43
47. zonificare activități economice:
A. Zona Arterelor Principale (ZAP): Bulevardul 1 Decembrie 1918( din intersecția cu str.Portului pâna la intersecția cu str.Portului), str. Ștefan cel Mare, (din intersecția cu Blv. 1 Decembrie 1918 pâna la intersecția cu șos.Constanței), str. Oituz tr.4 ( din intersecția cu str.Portului până la intersecția cu str. Ștefan cel Mare), șos. Constanței,(din intersecția cu str. Stefan cel Mare pâna la intersecția cu str.Lavrion), str. Matei Basarab,(din intersecția cu str.Faleză Saturn pâna la intersecția cu Blv.Callatis), str. Rozelor, str. Greenport, str. Lavrion (din intersecția cu str.Henny Ignatie pâna la intersecția cu str.Nicolae Iorga-Venus), str. Nicolae Iorga-Venus, str. Gala Galaction,(din intersecția cu str.Iuliu Maniu pâna la intersecția cu str.Trandafirilor), str. Brindisi, str. Trandafirilor( din intersecția cu str.Gala
Galaction pâna la intersecția cu str. Olimp), str. Aleea Steagurilor, str. Faleză Neptun,
B. Zona Arterelor Centrale (ZAC): str. Portului ( din intersecția cu str. Faleză Ion Cantacuzino până la intersecția cu Blv. 1 Decembrie 1918), str. Aleea Teilor, str. I.C. Brătianu, str. Vânatori,str. Oituz( din intersecția cu str. Ștefan cel Mare până la intersecția cu str. Aleea Teilor),str. Piața Republicii, (din intersecția cu șos. Constanței pâna la intersecția cu str. Aleea Teilor), șos. Constanței( din intersecția cu str. Vasile Alecsandri până la intersecția cu str. Oituz tr.4), str. Vasile Alecsandri, str. Mihai
Eminescu(din intersecția cu str. Vasile Alecsandri până la intersecția cu str. Frumoasei),
C. Zona de promenada (ZP): str. Faleză Ion Cantacuzino, str. Faleză Saturn, str. Nicolae Iorga lot 2 Venus (din intersecție cu str.Lavrion pâna la intersecția cu str.Gheorghe Țuțuianu), str. Faleză Jupiter
II. ACTIVITĂȚI PERMISE (ZONE)
În zona arterelor principale (ZAP), menționate la art.2 alin.47, din Municipiului Mangalia vor fi permise următoarele activități: alimentație publică de tipul restaurante, baruri, cafenele, cofetării, structuri turistice și servicii comerciale.
În zona arterelor principale (ZAP) din stațiunile turistice arondate Municipiului Mangalia vor fi permise următoarele activități: structuri turistice,alimentație publică de tipul restaurante, baruri, cafenele și cofetării.
În zona arterelor centrale (ZAC),menționate la art.2 alin.47, din Piața Republicii vor fi permise următoarele activități: alimentație publică de tipul restaurante, baruri, cafenele și cofetării.
În zona arterelor centrale (ZAC), altele decât piața Republicii vor fi permise următoarele activități: alimentație publică de tipul restaurante, baruri, cafenele, cofetării ,structuri turistice și comerț în unități tip bazar.
În zona de promenadă (ZP), menționate la art.2 alin. 47, din Municipiul Mangalia vor fi permise următoarele activități: alimentație publică de tip restaurante, baruri, cafenele și structuri turistice.
Comentariu by Mentalistul — 24 octombrie 2022 @ 15:46
Art.9 Alte interdicții privind desfășurarea unor activități comerciale :
– În stațiunile turistice arondate Municipiului Mangalia, se va autoriza activitatea de alimentație publică cu condiția ca unitațile solicitante să prezinte o suprafață de cel puțin 100 mp din care suprafața de servire să fie de minim 60 mp.
Art.11
(1) Activitatea de alimentație publică reprezintă activitatea de pregătire, preparare, prezentare și servire a produselor și băuturilor pentru consumul acestora în unități specializate.
(2) Codurile CAEN necesare desfășurării activității de alimentație publică sunt 5610 – Restaurante și 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor.
Comentariu by Mentalistul — 24 octombrie 2022 @ 15:48
Regulament mai tâmpit ca ăsta nici în comunism nu cred că a existat. Totul este făcut doar pentru niște oligarhi efemeri locali.
Democraticul referendum va fi oprit de Prefect și președintele CJ chiar dacă se vor strânge semnăturile. Se creează condițiile de pus mâna pe par.
Comentariu by lucian visa — 24 octombrie 2022 @ 14:00

Comentariu by Escu — 24 octombrie 2022 @ 16:54
https://www.replicaonline.ro/revolta-agentii-economici-nemultumiti-din-sudul-litoralului-au-sarit-la-gatul-primarului-cristian-radu-video-535934
Comentariu by Mentalistul — 25 octombrie 2022 @ 5:17
SA INCEPEM CU BALAMUCUL DIN PRIMARIE , PUNEM FELINAR SI INFIINTAM PRIMUL BORDEL PUBLIC MUNICIPAL!
Comentariu by ipsi — 25 octombrie 2022 @ 9:06
Mangalia, dormi linistita! Primaria are grija sa mori in somn!
Comentariu by anonim — 25 octombrie 2022 @ 10:22
A, si vom avea un festival de carciumi. Toata Mangalia va munci, se va distra si isi va petrece timpul la carciuma. Si la pacanele, bineinteles…
Comentariu by anonim — 25 octombrie 2022 @ 10:24