Politica locală în Mangalia

16 august 2022

Cristian Radu, obligat să plătească 2 milioane de euro unei case de avocatură!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:18

Mangalia, prin primarul Cristian Radu, a fost obligată să plătească, către SCA Grimberg și Asociații: 13.934.342 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,75 % pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra debitului restant de 245.479 lei, de la data de 23.08.2021 şi până la data achitării efective a debitului. Plus cheltuielile de judecată de peste 130.000 de lei. În total, e vorba de circa 2 milioane de euro. Sentința a fost dată de Tribunalul Constanța, pe 28 februarie 2022 și nu este definitivă, pe 11 august 2022 fiind depusă cererea de apel. Suma este reprezentată de neachitarea unor onorarii către firma de avocați, angajată să realizeze activitatea de asistență și reprezentare în instanță pentru Consiliul Local Mangalia, Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia.

În perioada 2012-2015, la inițiativa lui Radu Cristian, au fost inițiate spre adoptare patru proiecte de hotărâre de consiliu local, care poartă avizul de legalitate al secretarului Municipiului Mangalia, în legătură cu angajarea de avocați care să realizeze activitatea de asistență și reprezentare în instanță pentru Consiliul Local Mangalia, Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia. Astfel, edilul Radu Cristian a preferat să apeleze la costisitoarea casă de avocatură, deşi avea compartiment juridic în Primărie, unde îşi desfăşurau activitatea 8 angajaţi (consilieri juridici). Ulterior, casei de avocatură nu i-au fost achitate unele onorarii astfel că aceasta a acționat în judecată Municipiul Mangalia prin primar.

Ce spune minuta

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis:„ Obligă pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: – 13.934.342 lei, reprezentând penalităţi de întârziere; – penalităţi de întârziere în cuantum de 0,75 % / zi de întârziere calculate asupra debitului restant de 245.479 lei, de la data de 23.08.2021 şi până la data achitării efective a debitului; – 24.031,27 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 3764/254/2018. Respinge ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta – reconvenientă Municipiul Mangalia prin Primar, în contradictoriu reclamanta – pârâtă SCA Grimberg şi Asociaţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.103,47 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu provizoriu expert). Obligă pârâta la plata sumei de 19.150 lei către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Constanţa (expert Geambaşu Magdalena Liliana), reprezentând cheltuieli de judecată (supliment onorariu expert).” conform minutei judecătorești.

Virgil STOIAN, Replica 16 august 2022

20 Comments

  1. Din păcate nu Radu Cristian va plăti, ci Mangalia. Și câte o să mai plătim după el.

    Comentariu by lucian visa — 16 august 2022 @ 15:19

  2. Banii se fac juma juma intre Nea Radu Cristian si casa de avocatura, se stie doar. Mangaliotii prosti platesc smecheriile lui Radu

    Comentariu by eu — 16 august 2022 @ 18:40

  3. Mecanismul jafului organizat din Mangalia – în anul 2023 o să public o carte despre cum a fost devalizată Mangalia. În 10.000 exemplare gratuite.

    Comentariu by Mentalistul — 16 august 2022 @ 21:36

  4. Pt. #3
    „Pas cu pas – cum a fost devalizată Mangalia” (Ex Ponto).
    😉

    PS: daca o treci si prin corectura (ortografic si gramatical) vreau si eu 2 exemplare din care unul cu autograf.

    Comentariu by nabuco — 17 august 2022 @ 8:02

  5. Pt.4: Bănuiesc că te referi la DTP, corecție și așezare în pagină. Cel mai periculos este prietenul care te fură și când îl prinzi zice că îți cădeau banii din buzunar.

    Ori insiști că eu scriu greșit ortografic și gramatical? Ai citit vreodată ceva scris de mine și publicat?

    Comentariu by Mentalistul — 17 august 2022 @ 10:19

  6. N-am citit nimic inca, dar sunt tare nerabdator, mai ales prin prisma subiectului abordat. De aceea doresc doua exemplare cea cu autograf este pentru un „vecin”. Cat despre DTP eu cred ca un om serios face lucruri serioase la o editura serioasa.

    Comentariu by nabuco — 17 august 2022 @ 10:50

  7. Pt.6: Eh, vezi, dacă nu ai citit nu poți pretinde un „dacă”.
    În anul 2011, în București am înființat Fine Art Print SRL (transferată în 2015 unui partener), care se ocupă de servicii tipografice. Cărți, reviste (FHM, Tabu, One etc.), cataloage…
    În campanie poate ați remarcat calitatea tipăririi, calitatea culorilor a materialelor promoționale. Am tipărit ziarul PERfect pentru tot județul, am tipărit toate pliantele pentru candidații PER din localități.

    Este adevărat, aspectul și calitatea serviciilor tipografice arată seriozitate în realizarea cărții. M-am obișnuit cu atâta politică din partea ciudoșilor (pe care nu-i mai înțeleg ce vor, nu sunt nici apropiați puterii, nu sunt nici cu dreptatea, dar sar încontinuu la gâtul meu din vreo frustrare), încât trebuie să verific continuu ce a vrut omul cu adevărat să spună. Acum realizez că în comentariul precedent ați apreciat ideea cu adevărat și vă doriți să fie bine realizată. Pentru că povestea este bogată, plină de suspans și de adevăruri, de care îi este sete locuitorului Mangaliei. Mai mult decât despre faptele întâmplate în spatele politicii de fațadă, este despre caractere. Nu sunt eu cel care judecă, fiecare cititor va judeca după faptele de care ia la cunoștință, fiecare va analiza ce fel de oameni au hotărât soarta lor și a copiilor lor.

    Comentariu by Mentalistul — 17 august 2022 @ 12:59

  8. Pt. #7
    numar: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10, apoi
    zic,
    fac,
    scriu,
    etc.

    QED

    Comentariu by nabuco — 17 august 2022 @ 13:56

  9. https://www.replicaonline.ro/carti-cu-sfaturi-halucinante-pentru-copii-in-librarii-parintii-sunt-destul-de-prosti-si-cred-orice-529221/

    Comentariu by nabuco — 17 august 2022 @ 13:58

  10. Pt 9: Nabuco, dacă așa vrea statul, să scape pe hoții gen Radu, asta va avea: un manual pentru primari, despre cum să fure fără să poată fi condamnați. Autoritate de lucru judecat.
    Am să-l dau gratuit la toți primarii.

    Comentariu by Mentalistul — 17 august 2022 @ 18:38

  11. 1,3 milioane de bugetari.li se maresc iar salariile.din banul public.
    acesti priviegiati consuma cam 100 miliarde de lei pe an.de ce?
    bugetar in primarie.
    te califici daca ai lipit bine afise.nu conteaza la ce te pricepi.ti se gaseste un post in primarie.caldut.salariu bun.ca si cum salariul e doar pentru ca ai fost numit mai ai si sporuri.
    de haine , de masa, de lucru cu calculatorul.ca ai accesat fonduri europene.
    daca totusi face ceva bugetaru se astepata la o recompensa, o spaga, spaguta ceva acolo, ca ,, te a ajutat”
    ca si cum e acolo pe post de ficus.
    isi mai fac si firme, care si alea sunt abonate la banii publici.
    pauza de masa..cat se poate de lunga
    nu examene.si chiar daca sunt, sunt aranjate
    .nu analiza.
    nu performanta.

    la privat?salariu fix.
    nu sporuri.analize saptamanale.
    se cere performanta.
    burnout.
    pauza de masa juma de ora cu mancarea adusa de acasa.
    nu bani de haine.
    performanta.
    de ce?
    ca sa i tina in spate pe trantorii aia de mai sus.
    e corect?
    1,3 milioane de bugetari.suntem pe unul daca nu primul loc in europa la trantori

    Comentariu by wow — 18 august 2022 @ 15:45

  12. ptr 11 – sa stiti ca la mangalia au fost marite salariile incepind cu iulie, acum urmeaza sa se aplice si majorarea prevazuta de guvern.

    Comentariu by pop — 18 august 2022 @ 17:10

  13. Bugetar este și profesorul, bugetar este și medicul, bugetar este și pompierul… Sunt mai mulți bugetari, nu doar cei din primărie. De profesori, de medici, de asistente, de pompieri, de polițiști are societatea nevoie. Aceștia nu sunt trântori!

    În Germania, mare parte din spitale sunt private. Multe sunt ale Fundațiilor creștine, ale Bisericii, salariații din Germania dau contribuțiile lor la sănătate acestor organizații private. Ășa e de mult timp, acestea sunt solide financiar. De aceea, angajații unui spital nu sunt bugetari, lucrează pentru cei care dețin spitalul.
    În vest, multe școli sunt private. Universitatea Sorbona nu are profesori bugetari, ci angajați la instituția privată. De aceea, numărul profesorilor bugetari per capita e mult mai mic în Germania decât în România, unde aproape toți profesorii sunt bugetari.
    Nu spun că nu ai dreptul să te plângi de calitatea serviciilor publice, mă refer la diferența în numărul bugetarilor comparativ cu alte țări.

    Comentariu by Mentalistul — 18 august 2022 @ 18:05

  14. nu ntru in polemici si nici nu veau sa se inteleaga gresit.doar ca diferenta dintre bugetari chia si medici si asitente si pprivati este mare.prea mare.ca o paranteze medicii din germania isi plaesc studiile.si nu e eftin.dar e fac credite.subventionate de stat.cu anumie obligatii.si sincer chiar daca castiga bine un medic din germania nu si poate compara veniturile cu ale unuia din ro.la aceeasi pregatire .acolo nu poti lucra in 10 locuri din care jumate platite de stat.valabil pentru toti bubetarii pana la urma.si crede ma ca nu vorbesc in necunostinta de cauza.
    inteleg c esti politician si ai nevoie de o arja de populism, dr asta ne a distrus,populismul ieftin pe care l platim acum.si l vom mai plati.

    si lasa ma cu organizatiile private la care platesticontributiile.le platesti la stat,doar daca vrei in plus platsti.
    dar de..si la PER e nevoie de populism nu?

    Comentariu by wow — 18 august 2022 @ 18:25

  15. scuze oentru literele lipsa.am scris reede.
    concluzia?
    sistemul social in romania este putred.
    si cu asta basta

    Comentariu by wow — 18 august 2022 @ 18:32

  16. https://ziare.com/social/medici/medicii-reactioneaza-dur-dupa-ce-arafat-vrea-sa-i-puna-sa-aleaga-intre-stat-si-privat-aberant-si-ilegal-1509215

    Comentariu by nabuco — 18 august 2022 @ 21:08

  17. Pt.14: Am descris diferența dintre țările cu democrații mai vechi și România. Dacă vrei să contrazici ce am descris, primesc argumentele. Dar dacă nu contrazici ce am descris și mă acuzi doar pentru că nu îți place, nu am cum să primesc.
    Și după gândirea ta, căt populism crezi că aș obține eu pe blogul acesta? Să fiu tâmpit de un asemenea efort pentru nimic. M-am adresat doar dumitale.

    Comentariu by Mentalistul — 18 august 2022 @ 21:35

  18. Revenind on-topic: În toată acțiunea asta de devalizare a bugetului local pute a făcătură.
    Din ce văd din documente, primarul a fost părtaș, nu a făcut niciun efort să apere municipalitatea. Ba chiar defectuos, a pus lui Grimberg câștigul în felul cum au făcut întâmpinarea, nu ai trebuit sa facă Geimberg nimic.
    Și după ce a coclit această devalizare de 3.000.000 de euro, primarul o să facă plângere penală altcuiva, care a fost lângă el când au fost făcute acele convenții cu Grimberg.

    Comentariu by Mentalistul — 18 august 2022 @ 21:44

  19. Am propus:
    Ș

    MINUTA
    ședinței de dezbatere publică din data de 12.08.2022

    Încheiată astăzi, 12.08.2022, cu ocazia ședinței publice, convocată prin anunțul înregistrat cu nr. 53725/29.07.2022 privind dezbaterea publică a ” / / .”

    La ședință participă: doamna Mihuț Roxana – șef Serviciul Dezvoltare, Promovare Turistică și Organizare Evenimente – Direcția Turism și Mediul de Afaceri, doamna Niculae Florina șef Serviciul Venituri Persoane Juridice – Direcția Management Fiscal și Control Venituri și domnul Stoica Liviu –consilier juridic – Serviciul Juridic și Contencios.
    La ședință mai participă domnul Menabit Ozghiun – consilier local din partea Partidului Ecologist Român și domnul Marinescu Teodor – consilier local din partea Partidului Ecologist Român.

    Domnul Menabit nu este de acord cu destinația propusă pentru această taxă specială – , în municipiul Mangalia. Legea nr.273/2003,
    privind finanțele publice locale, prevede faptul că din taxele speciale instituite, cei care o plătesc primesc servicii publice etc. În cazul de față, această taxă este plătită de agenții economici, astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege. Propunerea sa este să se modifice destinația acestei taxe, iar aceste fonduri să fie utilizate în susținerea unui . Să fie înființat în subordinea Consiliului Local Mangalia, în cadrul cărui să fie angajate 3 – 4 persoane pentru partea administrativă a activității acestuia, să se facă contracte de colaborare sau să fie angajat un consultant, prin concurs. Dacă se asigură costurile de funcționare, consultanții vor beneficia în totalitate de comisioanele de succes pentru consultanță, ceea ce face ca oferta să fie foarte atractivă pentru aceștia. Scopul acestui centru va fi de a sprijini agenții economici din municipiu în accesarea fondurilor europene, mai ales că nu există astfel de servicii în Mangalia, ci doar în Constanța.
    Domnul Stoica întreabă sub ce formă se va înființa acest centru.
    Domnul Menabit menționează că va fi înființat cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local.
    Domnul Stoica ridică problema viabilității din punctul de vedere al specialiștilor care vor veni, sau nu, să se angajeze într-un astfel de centru.
    Domnul Menabit revine cu mențiunea că propunerea sa a fost de a angaja personalul administrativ, iar pentru consultanți a propus încheierea de contracte de colaborare. Propunerea sa este ca acest centru să fie înființat, iar dacă într-un an nu va fi funcțional, atunci se va lua o decizie, însă este vorba despre niște bani care vin tacă specială plătită de agenții economici, iar aceste servicii trebuie să se întoarcă în favoarea lor. La acest moment, din punct de vedere legal, banii nu se întorc la plătitori.
    Domnul Stoica îl contrazice pe domnul Menabit.
    Doamna Niculae intervine cu precizarea, că tocmai din aceste considerente s-a organizat această dezbatere publică.
    Domnul Menabit dă exemplul Bucureștiului, unde au fost înființate mai multe societăți comerciale în subordinea Consiliului Local, care și la acest moment funcționează. Mai menționează faptul că, din banii colectați din această taxă specială sunt suficienți pentru a asigura funcționarea acestui centru, mai ales că agenții economici sunt cei care au cele mai mari contribuții la bugetul local. Mai face referire la problema numărului de angajați din Mangalia, care în anul 2015 era de 12.900 de angajați, față de acest an, când mai sunt 5700 de angajați, care generează venituri la bugetul local. Cel puțin jumătate din veniturile de la bugetul local sunt din aceste impozite pe venit pe care le plătesc agenții economici, angajați. Este de părere că un astfel de centru îi va determina pe mulți dintre agenții economici să își mute sediul în Mangalia pentru a putea avea acces la serviciile oferite, ceea ce va genera mai multe venituri la bugetul local.

    Comentariu by Mentalistul — 19 august 2022 @ 8:17

  20. dar acum ca se “ judeca” in instanta pe niste contracte pe care nici nu s-au obosit sa le anuleze, Primaria a angajat un alt avocat care sa se “lupte” cu vechiul avocat? voi ne luati la misto????

    Comentariu by mpop — 22 august 2022 @ 21:05

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress