Politica locală în Mangalia

30 iulie 2022

După mai bine de un an de când poza în şofer priceput în mânuirea volanului, la presiunea populaţiei, Cristian Radu scoate autobuzele electrice pe traseu!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 12:54

După ce a ajuns de poveste în rândul populaţiei Mangaliei, cumpărând mai întâi autobuzele şi abia apoi staţiile de încărcare, primăria catadicseşte, după un an şi ceva, să scoată, pe traseu, autobuzele electrice. Acestea vor circula din oră în oră.

Într-un comunicat, suntem anunţaţi că primăria Mangalia va scoate pe traseu, începând de luni, 1 august, autobuzele electrice achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri UE, care vor deservi, gratuit, transportul public în localitate, inclusiv în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.

„Pe toată perioada sezonului estival, turiștii aflați în vacanță, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între stațiuni și oraș. Potrivit documentației, gratuitatea se oferă până la finalizarea proiectului, respectiv decembrie 2023″, ne spune Cristian Radu, cel care, în iulie 2021, poza în priceput şofer de autobuz electric.

Primarul promite să propună Consiliului Local adoptarea unei Hotărâri, prin care să se asigure gratuitatea transportului public și după data respectivă. Conform graficului de circulație, afișat în fiecare stație de autobuz, acestea vor circula, într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un traseu din oraș și stațiuni, începând din zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 și până în Olimp, zona blocurilor C1-3, precum și pe arterele principale din toate stațiunile.

Autobuzele sunt produse în Turcia, cu sisteme electrice marca BMW și au o capacitate totală de 52 de locuri, dintre care 18 pe scaune. Autovehiculele sunt acționate complet electric și dotate cu echipamente și sisteme informatice, comunicare și informare audio-video a pasagerilor, dar și rampe pentru persoanele cu dizabilități. În cadrul aceluiași proiect, se lucrează la un depou pentru autobuze, iar stațiile de încărcare electrice sunt amplasate la capetele de linie.

editiadesud.ro 29.07.2022

22 Comments

  1. În cadrul aceluiași proiect trebuie să fie construit depoul, stațiile de încărcare și 2 parcări publice Park&Ride, una la Gară și cealaltă la Venus. În ideea că vine turistul sau localnicul, lasă mașina în parcare și călătorește cu autobuzul electric pe unde are nevoie.

    Ar fi fost ceva util, dacă primarul nu ar fi transformat în ceva inutil.
    Sunt 16 curse, din oră în oră. Cu o flotă de 10 autobuze.
    Cursele din oră în oră se pot face cu un singur autobuz. Ce fac celelalte 9 autobuze? Pentru ce s-au cumpărat?

    Și ce să vezi, cu ce credeți că va călători locuitorul Mangaliei în restul orei? Cu aceleași microbuze insalubre. Vom avea transport public instituționalizat, plus transport public operat de privați, contractați de primărie.
    Intr-o oră vom avea:
    – 1 cursa cu autobuzul electric
    – 5 curse cu microbuzul, contra cost

    10 milioane euro ca să avem același lucru. Ba mai rău, rupți de foame suntem băgați într-un restaurant de lux, ni se pun în fața fripturi și bucate alese, dar nouă în farfurie tot lături ni se pun.
    Pentru restul lumii, avem transport local cu autobuze electrice. Dar în realitate, noi călătorim în continuare cu microbuzele insalubre.

    Comentariu by Mentalistul — 30 iulie 2022 @ 13:13

  2. Am fot sa vad festivalul baclavaua de aur , Teapa Totala UN Bâlci se vindeau fara bon Fiscal unde este Poliția ???? Pentru ce a dat primaria Banii in jur de 40000 lei ??? De ce Transport Gratuit ? Cu transportul local circula in jur de 500 de persoane ! Ca sa scoată ochii , Mangaliotii sa uite de subvenția la caldura , de subvenție beneficiau 7000 de apartamente, Ozzy ce părere ai ,Ozzy daca vei susține reintroducerea subvenție la Caldura Eu te voi susține sa deci Primar !

    Comentariu by Florin — 30 iulie 2022 @ 17:06

  3. Pt 2: Banii pentru Bsclava au fost 20.000 lei și s fost organizat de primărie împreună cu Uniunea Turcă. Consilierii locali nici măcar nu au fost invitați.

    Referitor la subvenție. Mai întâi: nu se mai poate legal să subvenționezi prețul de producție, ci se dau ajutoare de căldură, în funcție de venit. Pe mine mă deranjează acest sistem, deoarece încurajează să nu progresezi, să nu cauți job-uri bine plătite. Cel care câștigă puțin primește 350-1000 lei/lună ajutor, fie ca este în sistem centralizat, fie ca e cu centrala lui, fie că e pe lemne. Tot aceștia au transport gratuit, au ajutoare de alimente, au tot felul de alte scutiri, încât ajunge să cheltuie mai mult decât cel care s-a calificat să câștige 4-5.000 lei net.

    Nu sunt de acord nici cu subvenționarea prețului de producție, pentru că nu te obligă la soluții.

    Dar știu că pot să reduc costul pentru căldura unei locuințe. Poți să primești banii pentru investiție din bugetul local, iar cheltuiala e mică față de cât se cheltuie cu subvenția într-o iarnă. Dar te rezolv pe mai mulți ani. Acum s-a dat drumul la 1 miliard pe tema asta.
    Pot să te ajut și acum să obții investiția, ca să devii independent cu căldura, important este să nu îți fie lene 2-3 zile.
    Din 900 lei gigacaloria, ajungi sa plătești 200-300 lei. Depinde dacă este sistem pentru bloc, sistem pentru scară, ori sistem pentru apartament. Se poate instala și la casă.

    Este o poveste:
    Pasagerii unui avion trebuie să aleagă cine să piloteze avionul, sunt 2 candidați.
    – Dacă mă alegeți pe mine, voi pilota avionul respectând legislația și procedurile internaționale, voi ateriza în siguranță avionul. – zice primul candidat.
    – Dacă mă alegeți pe mine, vă dau tuturor locuri la clasa I ! – zice al doilea candidat.
    La noi zicem că este democrație, de aceea va fi mereu ales al doilea candidat. De fiecare dată ne prăbușim cu alegerea făcută, dar la următoarele alegeri votul este tot pe al doilea.

    Comentariu by Mentalistul — 30 iulie 2022 @ 21:31

  4. Titlul articolului e de pe vremea ONT-ului, prietenii (fosti si actuali consilieri din CL) stiu de ce.

    Comentariu by nabuco — 31 iulie 2022 @ 1:10

  5. CUM VOR FALIMENTA HOTELIERII DIN CELE 6 STAȚIUNI ALE MANGALIEI
    – strategia Mamaia se aplică și în sudul litoralului

    Mai întâi se promovează mirajul că turiștii au devenit mai atrași de sudul litoralului, cu articole în presă și acțiuni ale primăriei care par ceea ce trebuie. Să apară un interes pentru vânzarea de apartamente în Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp. Dezvoltatorii le construiesc și le vând cu bucata celor care le cumpără, iar aceștia le cumpără pentru a le închiria turiștilor, cu prețul pe jumătatea unei camere de hotel. Se numesc apart-hotele.
    Apartamentele și garsonierele încep să se vândă de când au obținut autorizația de construire. Atunci când apar reclamele pentru vànzarea de apartamente sunt semne că șpaga a fost dată, înțelegerile au fost făcute.

    Un bloc de 10 etaje are cca 300 locuri de cazare. Până acum, s-au dat autorizații de construire în stațiuni pentru 20 de blocuri, cca 6.000 de locuri. Până la sfârșitul mandatului lui Radu Cristian se vor construi cca 25-30.000 de locuri de cazare în blocuri apart-hotele.
    Stațiunile nu ajung astăzi la capacitatea maximă de cazare, nu există un necesar pentru surplus, vor migra turiștii de la hotel către apartamente. Ideea promovată în toată presa este ca hotelul jupoaie turiștii de bani. Și cam așa este, hotelierii au intrat în această capcană.

    Dezvoltatorii fac profit de milioane de euro vănzând apartamentele la bucată, apoi nu-i mai interesează ce se întâmplă cu zona. Dau șpăgi mari la primărie, primarul se transformă în unealta lor de campanie.
    Mai mult, la parterul blocurilor se deschid magazine, autoserviri „împinge tava”, alimentări etc. Pentru a le merge lor bine, primarul interzice magazinele sub 50 mp, interzice alimentările din stațiuni ale comercianților din Mangalia, interzice comerțul de întâmpinare ale autohtonilor, interzice Take Away în timp ce le permite dezvoltatorilor imobiliari, interzice rulotele street food, dar le permite dezvoltatorilor, așa cum permite lui Novum by the Sea, de exemplu, sa aibă o caravana de rulote street-food în curte. Dar dacă ești din Mangalia, nu ai voie nici pe terenul proprietatea ta. Interzice orice: cofetarii, gogoși, clătite… au voie doar cei care închiriază spațiile de la noile blocuri.

    Ca să fie bine și găștii primarului, aceștia vor construi facilitati pe care le oferă hotelurile, adică cluburi, restaurante cu pachet de 3 mese pe zi, cu piscine, cu sezloange pe plajă. All-inclusive fără cazare.
    De câteva luni primarul Mangaliei tot insistă să fie luate plajele de la Apele Române și să fie date primăriilor în administrare. De aceea, primăria a licitat plaje cu banii cetățenilor Mangaliei, apoi le-a dat unor societăți comerciale care nu se calificau să participe la licitație de la Apele Române.

    Blocurile trebuie să aibă parcare proprie. Hotelurile se vor trezi fără parcări, dacă nu le au în proprietate. Se va mări prețul pentru parcare la 98 de lei pe zi, în timp ce la blocuri e gratis.

    Astfel, hotelierii se vor trezi cu blocuri de 10-21 etaje între hotel și mare. Se vor trezi fără rezervări. Se vor trezi că omul preferă să mănânce din Profi, Mega Image, Carrefour Express, ori de la împinge tava. Se vor trezi fără acces la plajă pentru turiștii lor, doar contra 100 lei șezlongul. Se vor trezi că turiștii lor plătesc Taxa de Stațiune/ zi/ persoană, care se va tripla. Se vor trezi că turistii lor trebuie să plătească 100 lei parcarea pe zi.

    Asta s-a întâmplat în Mamaia versus Năvodari (Mamaia-Sat). In Mamaia Sat s-au construit peste o sută de blocuri, precum cele din foto de mai jos. Hotelurile din Mamaia sunt goale, blocurile apart-hotel sunt pline. Plajele din Mamaia au turiști, doar pentru că s-au revărsat de la blocurile apart-hotel din Mamaia Sat (Năvodari), nu mai au loc toți.

    Toate predicțiile mele privind strategiile primarului, din 2016 până în prezent, s-au adeverit. Când am anunțat că va fi sabotat comerțul Mangaliei, nimeni nu a schițat un gest, nu a avut curajul să ia atitudine. Magazinele au falimentat și locuitorilor Mangaliei nu le-a păsat. Nu s-au mai dat repartiții de apartamente locuitorilor Mangaliei, ci doar celor aduși de aiurea – nu a avut nimeni curaj să protesteze. Au făcut taxele și impozitele cele mai mari din țară – nimeni nu a spus nimic.
    Acum este vorba despre falimentarea industriei hoteliere, mulți bani implicați, sunt curios dacă vor tace antreprenorii din turism.

    Îmi fac datoria și trag semnalul de alarmă.

    Comentariu by Mentalistul — 31 iulie 2022 @ 6:51

  6. https://oferte.homefinders.ro/all-certion-projects-neptun-olimp-inv/?utm_source=facebook&utm_medium=cpc&utm_campaign=investitori

    INVESTIȚI, INVESTIȚI!
    ● Dacă sunt investiții în aparthoteluri, pot dezvoltatorii să construiască blocuri în stațiunile Mangaliei și să facă profituri de milioane de euro.
    ● Dacă dezvoltatorii construiesc blocuri, cei care conduc orașul declară alte câștiguri la jocurile de noroc. Noi în mocirlă, ei se înfruptă ca împărații.
    ● Dacă se construiesc blocuri, stațiunile se umple de betoane, spațiile verzi dispar.
    ● Dacă se construiesc aparthoteluri, apar lanțurile de magazine în stațiuni.
    ● Dacă apar lanțurile de magazine în stațiuni, comercianților Mangaliei le va fi interzis comerțul în stațiuni. (Deja s-a încercat din acest an)
    ● Dacă se trece la acest tip de turism, hotelierii pot să închidă hotelurile.
    ● Dacă dispare industria HoReCa, puteți să vă căutați de muncă în alte țări.
    ● Dacă dispar locurile de muncă, dar se păstrează taxele și impozitele de litoral, orașul va ajunge o fantomă.

    Cifre pentru anul 2021 pentru Mangalia:
    Numar angajati = 5.963 angajati
    Cifra de afaceri = 1,3 Miliarde lei (294,4 milioane euro)

    Locul 1 în topul cifrelor de afaceri pe CAEN:
    ○ CAEN: 5510 – Hoteluri si alte facilitati de cazare similare
    ○ 305,2 milioane lei (69,4 milioane euro)
    23,56% din cifra de afaceri din Mangalia
    ○ 1.106 angajati =18,55% din totalul de angajati din Mangalia
    ○ Profit = 105,5 milioane lei (24 milioane euro)
    35,31% din profitul net realizat in Mangalia

    ● Acești bani și locurile de muncă vor părăsi Mangalia.

    DE CE SE CONSTRUIESC APARTHOTELURI (BLOCURI REZIDENȚIALE) ȘI NU HOTELURI?
    ● pentru blocuri rezidențiale nu trebuie acreditare de la Ministerul Turismului, nu sunt obligați să respecte legislația privind turismul (și mediul), puterea de a da autorizația de construire e doar la primar.

    Comentariu by Mentalistul — 31 iulie 2022 @ 9:17

  7. La Mangalea celor de la butoane nu trebuie sa le PSD noi, ci doar de afacerile lor in mod direct (pentru cei care inca cred ca Mos Craciun exista) sau prin interpusi.

    Comentariu by nabuco — 31 iulie 2022 @ 13:36

  8. like@7
    din pacate are dreptate mentalistul ozzy.
    spre asta ne indreptam .falimentarea horeca.iar horecarii stau si admira dezastrul.
    cand isi vor da seama va prea tarziu.si pentru oras,care traieste si de pe urma turismului.
    defrisarile si asa zisele aparthoteluri vor distruge zona.
    care si asa e …
    inceputul a fost facut de primarul vecin care a dat festivaluri si a omorat statiunile si mangalea

    Comentariu by wow — 1 august 2022 @ 8:25

  9. Pt. #6
    https://www.cotidianul.ro/patru-politisti-reclamati-de-ani/
    😉

    Comentariu by nabuco — 1 august 2022 @ 12:58

  10. of topic Acum o lună au oprit centralele termice alimentate cu gaz sub pretextul că trebuie făcute reviziile anuale. După 30 de zile în care nimeni nu a deschis uşa de la centrală, acestea sunt în continuare oprite. Vara fără apă caldă este o adevărată plăcere. Am vrea să ştim adevăratul motiv al lipsei apei calde. Dacă nu dau drumul centralelor mă văd nevoit să-i cer primarului să-mi dea voie să fac o baie la el acasă.

    Comentariu by apolitic — 1 august 2022 @ 18:09

  11. Pt 10: Te ajută cu ceva să știi adevăratul motiv? Se încălzește apa?

    Opinia mea: Primarul vrea să nu mai existe sistemul centralizat de furnizare a energiei termice și a apei calde. De aceea, ești determinat prin oprirea apei calde să folosești o altă soluție, încă de pe acum, să nu te prindă iarna branșat la Goldterm.

    Comentariu by Mentalistul — 1 august 2022 @ 21:53

  12. Pt. #11
    https://www.cotidianul.ro/patru-politisti-reclamati-de-ani/
    ?!

    Comentariu by nabuco — 1 august 2022 @ 22:16

  13. Pt 12: Deci poți să faci sesizare la ANI, dacă știi că un ales local sau un funcționar public nu poate justifica averile ori nu le-a declarat.

    Comentariu by Mentalistul — 1 august 2022 @ 23:10

  14. ptr. 11
    Cu siguranţă mă ajută. Dacă vrea să desfinţeze furnizarea căldurii şi a apei calde să afirme transparent, să facă consultare publică, să iniţieze HCL…etc. Abia atunci solicit debranşarea şi montarea centralei de apartament.

    Comentariu by Anonim — 2 august 2022 @ 6:59

  15. @13
    sa fac reclamatie la ANI?pai ei ce fac?sunt cazuri mai mult deca flagrante in care nu ti trebuie reclatie.
    sa luam cazul unui bugetar care isi construieste in portul turistic o terasa.vila, terasa etc.din salariul de bugetar.
    si tot eu trebuie sa fac reclamatie?si asta e doar un caz

    Comentariu by wow — 2 august 2022 @ 8:04

  16. Pt 15: O să fac o analogie ca să înțelegi. ANI nu se autosesizează. Este ca instanța de judecată. Dacă nu dai în judecată, nu are ce să judece. ANI are inspectori de integritate. Dacă nu există sesizare, nu se autosesizează.

    Dacă ANI primește sesizări de la mai multe persoane, motivația pentru evaluare este mai puternică. Dacă primește sesizările doar de la aceeași persoană, o privesc altfel. Este o chestiune de priorități. De exemplu, sunt 9 consilieri locali din Mangalia cu sesizări la ANI. Și-au făcut între ei. Tase lui Dan Moldovan, Dan Moldovan lui Tase… Primarul pentru Foleanu și Dumitrașcu, ca să aibă PSD la mână, cei de la PSD celor de la PNL, probabil Iogus lui Filip, și tot așa… Pare o luptă politică cu folosirea sesizărilor către ANI. Astfel că sesizările făcute de un consilier local, indiferent de la ce partid, sunt privite cu superficialitate.

    Am înțeles din comentariul de la pct.12 că sunt îndemnat să fac sesizare către ANI. Am răspuns că trebuie făcute sesizări de la cetățeni, v-am explicat acum motivul.

    Să nu presupună cineva că eu nu fac ce trebuie să fac, așa că scutiți-mă de prelegeri, care de obicei sunt făcute exact de către cei care m-au insultat și au incercat să mă discrediteze în campania de la alegerile locale. Exact ei au pretenții sa fac ce vor ei. Este o insultă la adresa inteligenței mele, să creadă că mă pot manipula.
    Fac ce trebuie făcut, când trebuie făcut.

    Comentariu by Mentalistul — 2 august 2022 @ 8:39

  17. Pt. #16
    Oricum faptul ca se facem ca denuntam, ma refer la mine, imi ramane consolarea de pe vremea lu’ „daewoo mangalea”:
    https://www.youtube.com/watch?v=MpUD0V7GZOQ

    Comentariu by nabuco — 2 august 2022 @ 16:09

  18. Pt. #5
    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-2/portretul-milionarului-care-vrea-sa-ia-dinamo-nu-mi-e-rusine-ca-am-facut-bisnita-670785.html
    … Whirlpool

    Comentariu by nabuco — 3 august 2022 @ 16:54

  19. pt@16
    aici nu sunt de acord.printre alte categorii bugetarii precum si politicienii, intr o tara civilizata intra in categoria de risc.
    ce risc? de spalare de bani.de spagi.de coruptie
    cu ei organele din tarile civilizate sunt mult mai atente sa spunem.ca asta le e si datoria.de asta se si completeaza declaratiile alea de avere.
    chestia cu reclamatul ca ala are mai ult decat castiga e de pe vremea comunista.
    datoria ani si anaf este sa aiba grija de categoriile cu risc.
    a mea e sa muncesc sa mi platesc darile si sa fiu corect.
    delatiunea cum spuneam e de pe vremea comunista.
    in plus nu e treaba mea sa stau sa i numar masinile sa le compar cu fisa de venituri si cu declaratia de avere.
    daca cei platiti nu fac asta la ce i mai platim?
    dar cum spuneam toate astea intr o tara civilizata.si educata.

    Comentariu by wow — 3 august 2022 @ 19:21

  20. Pt.19: Și o pretindeți așa … în eter? Să se îndeplinească o utopie?

    Comentariu by Mentalistul — 3 august 2022 @ 21:08

  21. Mentalistul vorbeste , vorbeste si iar vorbeste …… cu vorbitul va rămâne …..a obosit tot orasul cu atîtea postări . Oare muncește pe undeva acest băiat ?

    Comentariu by Anonim — 7 august 2022 @ 18:32

  22. Lasa ca muncesc domnitele metrese din primarie sau cocalarii sefi cu spagi de zeci de mii de euro.

    Comentariu by anonim — 9 august 2022 @ 7:25

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress