Politica locală în Mangalia

9 iulie 2022

După ce au staţionat, luni de zile, în Portul Turistic, autobuzele electrice nu sunt, încă, de găsit, pe străzi. Iată care ar urma să fie programul şi staţiile acestora!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 14:54

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare, Regulamentul de funcţionare al autobuzelor electrice. Potrivit acestui regulament, activitatea de transport cu autobuzele electice va fi una gratuită pentru locuitorii municipiului, atât în oraş, cât şi în staţiuni. Cele zece autobuze, precum şi cele zece staţii de încărcare lentă şi o staţie cu încarcare rapidă, vor fi administrate de Direcţia de Gospodărire Urbană şi Servicii de Utilităţi, din cadrul Aparatului de Specilitate al primarului.

Printre prevederile regulamentului aprobat de către consilieri se numără interzicerea opririi în afara staţiilor, interzicerea îmbarcării pasagerilor peste limita maximă admisă, dar şi obligativitatea existenţei, la bordul autobuzelor, a mijloacelor de prevenire şi stingere a incendiilor.

La rândul lor, cetăţenii sunt obligaţi să nu aducă prejudicii bunurilor – autobuzelor, panourilor de afişaj, dar şi să aibă un comportament adecvat. Sancţiunile, în cazul celor ce încalcă aceste prevederi sunt cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, cele zece autobuze au fost cumpărate de la firma Anadolu Automobil Rom, printr-un proiect UE, în valoare de 10 milioane de euro.

Dacă, iniţial, cele zece autobuze au fost ţinute în Portul Turistic, întrucât primăria nu a apucat să amenajeze şi staţiile de încărcare, automobilele nu sunt, încă, de găsit, pe străzile Mangaliei. Şi, asta, deşi sosirea lor a fost trâmbiţată, fix acum un an, cu poze, selfie-uri şi felicitări şi bomboane, pe site-ul oficial al primăriei https://mangalia.ro/index.php/2021/07/16/au-sosit-autobuzele-electrice-la-mangalia/

Cu speranţa că vom apuca, cu toţii, plimbările gratuite, din banii bugetului local, cu autobuzele nepoluante, prin Mangalia şi staţiuni, vă prezentăm, mai jos, staţiile şi programul de funcţionare al autovehiculelor electrice:

Continuarea pe editiadesud.ro

13 Comments

  1. Regulamentul pentru transportul public a fost aprobat în sedinta din 30.06.2022.
    În el prevede, la art.36, că intră în vigoare la 10 zile după comunicare. Comunicarea la Prefect se face în 15 zile sau mai târziu. Plus 10 zile din prevederi, ar fi fost imposibil să fie în funcțiune la 1 iulie 2022, cum se laudau primarul și viceprimarul.

    Apoi… pot fi cetățenii Mangaliei cobaii primăriei? Dacă ia foc unul cu călători în el? Se poate să bagi 2 luni autocarele în testări cu călători cetățeni ai Mangaliei? Dacă sunt testări, înseamnă că nu au totul îndeplinit pentru a intra în funcțiune la transportul public de călători: nu au testarea finalizată. Deci autocarele nu pot efectua transport public, încă. Acum le vedeți în teste, pe rute. Cele 2 luni deja au început, nu cred eu ca le scoate cineva sa ruleze, apoi sa le bage în teste… care ar mai fi validitatea garanției dacă în timpul rulării de dinaintea testării, ia foc vreun autobuz?
    Prin urmare, plimbatul din prezent al autocarelor prin oraș, fără să oprească în stații, este însăși testarea. Fără vreun transport gratuit.
    După testare, transportul trece la Goldterm. Când vor fi făcute cele 2 parcări PARK & RIDE de la Gară și din Venus. Și depoul. Și stațiile de încărcare. Deci cam de alegerile din 2024 o să mai vedeți autocarele.
    Șoferii au fost angajați la primărie. Pentru finalizarea unei etape a proiectului european, să fie decontate facturile. Apoi ce se va întâmpla cu șoferii, îi vor prelua Goldterm? Pe aceeași salarizare? S-au uitat bine pe contract șoferii, pe ce perioadă este?

    Recapitulare: Pe timpul testării nu poți face din cetățenii Mangaliei cobaii primăriei, legea interzice.
    Când se duce transportul la Goldterm, călătoriile vor fi tarifate. Fiind monopol, se poate aplica orice preț. Poți sa ucizi taximetria cu transport gratuit o perioadă, ori poți să o ucizi cu manevrele care se fac acum taximetriștilor. Le recomand sa intre toți la Bolt și Uber, să vedem dacă mai poate sa pună primăria 7 lei călătoria cu autobuzul electric.

    Adevărul cert este că primăria minte. S-a obișnuit să ne mintă crezând că suntem toți proști. Nouă doar ne e lehamite și nu le mai băgăm în seamă minciunile. Autobuzele nu aveau cum să intre pe traseu de la 1 iulie, cu călătorii gratuite. Nu cred că vor face prea curând transportul public de persoane.

    Comentariu by Mentalistul — 9 iulie 2022 @ 20:14

  2. Ozzy esti prea prost , il avantajează pe Maganu ,pe BANU ,societățile au mărit prețul labilete , ca de Maganu are de facut terasa , aNu au dreptul sa modifice Prețul doar prin HCL ,revenim!

    Comentariu by Florin — 9 iulie 2022 @ 21:29

  3. Mă refer la Regulamentul aprobat în 30.06.2022, care se referă la Transportul în Cont Propriu de Persoane, care, în opinia mea, nu are legătură cu transportul efectuat de microbuze contra cost. Care nu este afectat de acest regulament.

    transport rutier în cont propriu de persoane – transportul rutier efectuat în scopuri necomerciale și nonprofit de către o persoană fizică sau juridică cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 2 pct. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.

    Chiar dacă primăria reușește sa transporte gratuit cu autobuzele electrice, fie și 1 săptămână, e tot vax albina pentru că au un orar de circulație din oră în oră. Timp în care transportul cu microbuze se desfășoară nestingherit.

    Primarul a dat cea mai mare țeapă locuitorilor Mangaliei cu aceste autobuze electrice. Dar undeva greșește grav și dușmanii „nu culcă-se”.

    Comentariu by Mentalistul — 9 iulie 2022 @ 22:42

  4. https://www.replicaonline.ro/chiar-daca-nu-a-fost-pe-plaja-bianca-dragusanu-a-aratat-absolut-tot-525074/
    VS.
    https://www.libertatea.ro/stiri/sanna-marin-festival-de-muzica-rock-4205195
    QED

    Comentariu by nabuco — 10 iulie 2022 @ 12:40

  5. Bayram Fericit Tuturor Musulmanilor!!

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid031vAH7BjMt4CJYmuPehpBGym1dhrfr6Um4nvoBEVE5HftPjh4icgYBXLEzRNFgApVl&id=100000485715789

    Comentariu by Mentalistul — 10 iulie 2022 @ 13:19

  6. https://www.stiripesurse.ro/partidul-ecologist-roman-este-impotriva-aplicarii-taxei-de-poluare-pentru-locuintele-cu-centrala-pe-gaz_2464340.html
    Bravo O2zy.

    Comentariu by nabuco — 11 iulie 2022 @ 10:12

  7. Off topic:
    corupție în justiție = corupție în toată țara

    Dacă tot e corupție, atunci să o folosim! – zic. Dacă ei scapă prin corupție, îi vom trimite de aici tot prin corupție. Important e să fie bine, ca să nu fie rău.

    Comentariu by Mentalistul — 11 iulie 2022 @ 13:50

  8. BANU Este la carma autobuzelor . El nu are interes sa circule autobuzele BAN are microbuze pe Traseul local se pe Mangalia -Olimp ??????

    Comentariu by Florin — 11 iulie 2022 @ 18:29

  9. Pt.8: O fi primar Banu? Dacă primarul voia să le pună în circulație, azi ar fi fost.

    Comentariu by Mentalistul — 11 iulie 2022 @ 18:41

  10. cont. #6
    https://www.replicaonline.ro/murad-a-renuntat-la-contractele-cu-scolile-din-constanta-pentru-invatamantul-dual-525313/

    Comentariu by nabuco — 11 iulie 2022 @ 20:11

  11. Programul de transport este de la societatea de transport a lui banu .primarul nu vrea să vadă aceste nereguli,deoarece are mașină pe traseu ,Ct 45 rad,va vine randul să dați cu subsemnatul ,Banu cu societate de transport local și angajat al primăriei tot la serv transport

    Comentariu by Lulu — 12 iulie 2022 @ 8:07

  12. primaria inseamna si mangement.adica sa stii sa conduci si sa stii sa gestionezi bani. ca intr o societate comerciala.
    ma uitam la tv si ma minunam vazand primari care urlau ca nu le ajung banii.
    acesti conducatori de orase si sate nu au auzit de un buget de venituri si cheltuieli?
    sunt sigur ca nu.pentru ei e important ca din banii locuitorilor sa si asigure lor si celorlalti acoliti salariile.ca ei fac comunitatii o favoare prin faptul ca sunt acolo.
    asa au fost invatati, iar dupa parerea mea se numeste devalizare a bugetului de stat.
    nu ai bani, nu dai salarii mari nu dai prime nu angajezi cu nemiluita.
    nu s banii tai primare.tu doar ii gestionezi.
    acelasi lucru si pentru functionarii din primarie.
    unii iau procent din proiectele pe care le fac.atunci de ce mai iau si salariu?
    sau salariul e doar pentru ca ne fac favoarea de aveni la un loc de munca unde sa si bea cafeaua in liniste ?

    Comentariu by wow — 12 iulie 2022 @ 9:27

  13. https://www.ego.ro/rica-raducanu-la-un-pas-de-faliment-pe-litoral-din-lipsa-turistilor-in-alti-ani-la-terasa-mea-n-aveai-loc-la-masa-eu-le-serveam-ciorba-mai-spuneam-o-gluma-acum-e-jale-scaunele-sunt-i-22331.html

    Comentariu by nabuco — 13 iulie 2022 @ 10:02

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress