Mangalia – politica locală

25 iunie 2022

Lui Cristian Radu îi e frică de pușcărie. Lasă primăria pentru imunitate!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:09

După trei mandate de primar, Cristian Radu, de la Mangalia, pare să se fi săturat de administrație publică, așa că își pregătește bagajele pentru Legislativ. Potrivit informațiilor noastre, Radu nu mai vrea să candideze pentru al patrulea mandat la Primăria Mangalia. De ce oare?! Dar pregătește pe cineva care să-l succeadă în funcție.

Cristian Radu a ajuns la conducerea Primăriei Mangalia în 2012, atunci când l-a devansat pe democrat-liberalul Zanfir Iorguș, care se clasase pe primul loc la scrutinul din 10 iunie 2012. A candidat independent, dar a fost susținut atât de PNL, cat si de PSD. În 2016, Radu l-a învins, din nou, pe Iorguș, iar în 2020 a fost umăr la umăr cu Mohammad Murad, acesta din urmă fiind învins de același Cristian Radu, reușind, astfel, să rămână pe scaunul de primar.

Pleacă din primărie…peste doi ani, în Parlament

Iată că primarul își face ploile pentru următoarele alegeri și, deși mulți ar spune că rămâne bătut în cuie pe scaunul de primar, lucrurile par să nu fie chiar așa.

Potrivit informațiilor noastre, Cristian Radu și-a anunțat intenția de a candida la alegerile Parlamentare, pentru un post de senator sau deputat, din partea PNL. Gurile rele spun că Radu vrea să obțină imunitate, de frică să nu-l ajungă din urmă niște dosare penale. Deocamdată, Cristian Radu nu are nici un dosar penal pe rolul instanțelor de judecată, însă, spun aceleași surse, are mai multe plângeri penale formulate la procurori așa că n-ar fi exclus ca edilul să ajungă pe lista ”penalilor” din politică. Mai mult, Radu pare să-și fi anunțat șefii de partid cu privire la decizia luată.

Pe cine pregătește Cristian Radu pentru primărie

Și, dacă vă întrebați pe mâna cui lasă primăria, ei bine aflați că Dragoș Angelescu, viceprimarul Mangaliei, este pregătit de Radu pentru a-l succede în funcție. Cel puțin așa ne-au informat sursele noastre din anturajul celor doi.

Dacă Murad sau Iorguș ar candida, din nou, la Primăria Constanța, deși cel din urmă a spus că iese din politică, șansele lui Anghelescu să câștige mandatul sunt minime. Însă, rămâne de văzut cum vor sta lucrurile. Până în 2024 mai este mult!

Mirela PASCAL, Replica 25.06.2022

5 Comments

  1. Și lui Radu Mazăre i s-a promis imunitate. După ce a demisionat …

    Comentariu by lucian visa — 25 iunie 2022 @ 15:10

  2. Nu se mai trezesc pensionarii mangaliei care au tot votat mafioti? Nu s-au saturat ca viitorul Mangaliei sa fie decis politic? Daca nu ii tineau pensionarii pe care ii mint și îi ung nu aveam la conducere mafioti și parasute. Si se lucreaza ca sa ramana tot ei la ciolan, cu sprijinul pensionarilor.

    Comentariu by dana — 25 iunie 2022 @ 16:44

  3. Inițial am făcut o echipă de media pentru alegeri:
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0QXLAjPiwoGUZcs8etkrH4ZH51HHAsKYrapGoXk6kHtCbqE48FsrmYmcthi2Mhg5il&id=100000485715789

    Apoi am dezvoltat o echipă de IT care să urmărească banii publici (pe lângă altele pe care le mai au de făcut). Urmărirea cheltuielii banului public s-a făcut pentru a identifica pierderile, ca să propunem soluții pentru a eficientiza cheltuielile. Îți arată cum cheltui de 2-3 ori pentru același lucru. De exemplu: serviciu de promovare turistică face și aparatul de specialitate al primarului cu Direcția de Turism și Evenimente (fără să fie acreditată de ministerului turismului pentru a face astfel de servicii specializate) ; promovare turistica fac si Centrele Naționale de Informare si Promovare Turistică – sunt acreditate pe Consiliul Local pentru servicii specializate de turism; aceleași servicii de promovare face și Asociația OMD de drept privat, fără acreditare pt astfel de servicii, dar papă bani publici. În total avem anul acesta o cheltuială care depășește suma de 4.000.000 lei pentru activități de promovare turistică. Bugetul Direcției din primărie pentru participarea la târguri de turism sZA ridicat la suma de 450.000 lei. Iar OMD vrea vreo 250.000 lei alocare din bugetul local, pentru participarea la aceleași targuri și expoziții. Pe de altă parte vrea și 125.000 lei pentru completarea informațiilor pe un site, în plus față de ce s-a cheltuit până acum. Pe de altă parte, cu CNIPT se cheltuie salariile pe 6 angajati (care au în fișa postului să facă ce vrea OMD să facă, ori Directia primăriei), plus cheltuielile de sustenabilitate. Practic, este o devalizare a bugetului local folosind 3 entități juridice, care zic ca fac promovarea turistică a stațiunilor Mangaliei, dar fiecare separat.

    Astăzi, în buricul Bucureștiului, am deschis Cartierul Digital (ați văzut imagini si video pe pagina mea de facebook), care se va ocupa la nivel național pentru cine are nevoie să cunoască modul cum s-a cheltuit bugetul local din localitatea lui, cine a avut contract cu primaria, cine a incasat, cine cu cine e conexat etc. Un fel de investigatori digitali care cumulează informațiile obținute din open-source sau obținute pe legea 544/2001. Cartierul Digital se va ocupa de multe altele, de exemplu finalizează în curând un sistem digitalizat pentru administrația publică, să completezi cereri online, să urci documente online, să obții avizele online, urmărind un ghid online. O aplicație-ghid care îți completează documentațiile pentru primărie, pentru RAJA, pentru ENEL, pentru aviz gaze etc. Acolo unde primăria nu are sistem digitalizat, aplicația te ghidează să completezi cererile, să adaugi avizele obținute, apoi printezi, semnezi și depui la Registratura. Aplicația te învață ce să faci dacă nu primești răspuns, procedura să obții în 48 de ore o decizie pentru „obligația de a face”, fără să ai nevoie de avocat, fără să plătești timbru judiciar. Te avertizează privind termenele de decădere. Te avertizează dacă la o cerere lipsește un document, ori dovada vreunei taxe de plătit etc.

    Investigarea digitală a cheltuirii banilor publici este precum un audit extern, referatele sunt întocmite și semnate de un auditor specializat, să poată fi folosite în plângerile penale și în instanțele de judecată.

    Pe viitor, nu va mai fi așa ușor primarilor să fure bugetul local.

    Comentariu by Mentalistul — 25 iunie 2022 @ 22:11

  4. Pt. #3
    Mai bine mai tarziu decat niciodata.
    Ca romani ne-au trebuit 11873 de zile ca sa facem asta, asa doar ca sa ne … racorim.
    Cat despre:
    https://www.replicaonline.ro/peste-jumatate-de-milion-de-romani-vor-fi-verificati-de-anaf-523553/
    asteptam la telejurnalele de seara sa vedem rezultatele promise. 😉

    Comentariu by nabuco — 25 iunie 2022 @ 22:49

  5. Intodeauna,dar intodeauna dece iti este frica nu scapi.

    Comentariu by Anonim — 29 iunie 2022 @ 15:22

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress