Politica locală în Mangalia

5 mai 2022

Autobuzele electrice de pe litoral, cumpărate cu 19 milioane de lei, ţinute în garaj de un an

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:27

În vara anului trecut, Primăria municipiului Mangalia anunţa că a achiziţionat cu bani europeni zece autobuze electrice cu care vor asigura transportul în comun în staţiunile din sudul litoralului. Doar că, până acum, aceste mijloace de transport au fost ţinute în garaj.

La începutul lunii iulie 2021, municipalitatea din Mangalia se lăuda că este prima localitate de la malul mării care va asigura un transport în comun prietenos cu mediul. În acest sens, zece autobuze electrice erau prezentate publicului ca fiind achiziţionate cu bani europeni (peste 19 milioane de lei).
Timpul a trecut, iar cele zece autobuze produse în Turcia, cu sisteme electrice marca BMW, stau într-un garaj în zona Cinematografului Saturn, nefiind folosite transportului de călători.
Fără a explica exact de ce a trecut aproape un an de când aceste autobuze stau parcate, Primăria Mangalia a transmis că „în prezent, proiectul se află într-un stadiu de finalizare a procedurii privind delegarea gestiunii directe a transportului public local către SC Goldterm Mangalia SA”.
Societatea Goldterm a fost înfiinţată în anul 2012 de Consiliul Local Mangalia şi are ca obiect principal de activitate producerea, transportul şi distribuţia energiei termice în oraş. Pentru ca domeniul de activitate al societăţii să fie lărgit trebuie mai întâi ca majoritatea consilierilor locali să fie de acord cu propunerea primăriei de a delega gestiunea transportului în comun către Goldterm. Iar aceste proceduri vor dura.
Primarul Radu Cristian spune, într-un răspuns transmis ziarului „Adevărul”, că primăria îşi doreşte ca de la 1 iunie să aibă înfiinţat un Serviciu Public de Transport Local, iar autobuzele să fie puse în circulaţie.
De partea cealaltă, reprezentanţii Goldterm Mangalia spun că, după înfiinţarea serviciului şi transmiterea lui în gestiune către ei urmează procedura de angajare a şoferilor. Apoi, conform proiectului european, o lună de zile autobuzele trebuie să circule „în probe” şi, abia după această perioadă, ele vor putea transporta călători. Or, toate aceste etape vor face ca, cel mai probabil, turiştii care vin în această vară în sudul litoralului să nu beneficieze de ele.
Transportul public de călători în municipiul Mangalia se va derula pe două trasee: unul intern, doar municipiu, iar altul va face legătura între Mangalia şi Olimp, cu staţii în fiecare staţiune ce aparţine de oraş. Pentru reîncărcarea bateriilor vor fi două staţii, una la autobaza care se construieşte în aceste momente, iar o altă staţie va fi în Olimp, la capătul traseului din staţiuni.
Călin Gavrilaş, adevarul.ro 03.05.2022

Niciun comentariu

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress