Politica locală în Mangalia

8 octombrie 2021

Cristian RADU NU știe de ce MANGALIA NU a primit BANI din FONDUL de REZERVĂ!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:08

Cristian Radu, primarul din Mangalia, își suflecă mânecile de ciudă că nu a primit nici un leu din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția premierului Florin Cîțu. Asta, în timp ce ai săi colegi au primit bani cu nemiluita. Nu știe de ce, chipurile, însă nu este greu de dedus faptul că Radu l-a susținut pe Ludovic Orban și nu de ieri, de azi.

Cristian Radu, Ludovic Orban

După ce premierul demis Florin Cîțu a împărțit banii către unitățile administrativ teritoriale din țară, după bunul plac, a început și scandalul. Fix ce ne trebuia, după criza politică și economică pe care o traversăm. Primarii liberali din Constanța au fost umpluți de bani, în timp ce sociali democrații au rămas cu buza umflată, fiind luați în râs cu sume precum… 19.000 lei, față de 5 milioane, cât i-a fost alocat unui primar de comună mică din județ. Mai mult, sunt și unități administrativ teritoriale care nu au primit nici un leu, iar acestea le revin primarilor PMP, respectiv Castelu, Corbu și Costinești, primăriței de la Gârliciu, Anica Tufă, de la ADER, Tortoman, condusă de social democratul Lucian Chitic și independenta de la Peștera, Nicoleta Vrabie.

Cristian Radu: Nu știu de ce nu mi-a dat, întrebați-l pe Cîțu

Culmea este că pe lista neagră se află și municipiul Mangalia, prin al său primar Cristian Radu, despre care se știe că este un susținător al lui Ludovic Orban. Întrebat de ce a fost ocolit de premierul Florin Cîțu și nu i-a dat nici un ban, mai ales că Mangalia este un oraș turistic, Cristian Radu ne-a declarat: ”Nu știu, întrebați-l pe Cîțu”, ocolind întrebarea dacă l-a susținut sau nu pe Cîțu.

Orban: Cristian Radu este un campion

De altfel, anul trecut, fostul lider al PNL spunea despre Radu: ”Radu Cristian este un campion al absorbției fondurilor europene, iar Guvernul liberal îl va ajuta să atragă și mai mulți bani, pentru că va avea toate ușile deschise”, a spus Ludovic Orban. Și l-a ajutat. În 2019, Guvernul Orban i-a dat lui Cristian Radu cei mai mulți bani: 17.536.000 lei. Nu știu cum i-a drămăluit, căci un an mai târziu, primăria s-a ales cu conturile blocată și executată pentru o datorie de 8.178.936, 42 de le, la Callatis Therm. Un executor judecătoresc din Constanța a scos la licitație terenul din zona Teatrului de Vară, în contul datoriilor.

Reamintim că județul Constanța a primit de la Guvernul demis 71.437.000 lei. Din această sumă, primăriilor PNL le-au revenit 64.992.000 lei, adică 90,97%, iar celor PSD 1.619.000 lei, adică… 2,27%, restul de 4.826.000 lei (6,76%) revenind Consiliului Județean. N-au primit bani primăriile: Castelu-Nicolae Anghel (PMP), Corbu-Vasile Lumânare (PMP), costinesti-Dumitru Jeanu (PMP), Gârliciu – Anica Tufă (ADER) Istria-Mihai Ionescu (PSD), Tortoman-Lucian Chitic (PSD) și Mangalia.

Mirela PASCAL, Replica 08.10.2021

3 Comments

  1. Poate și Rareș Bogdan ar trebui întrebat.

    Comentariu by lucian visa — 8 octombrie 2021 @ 15:09

  2. Pt. #1
    Răzes Bogdan …

    Comentariu by nabuco — 8 octombrie 2021 @ 17:59

  3. Apropos, Răzeșul mai este în proces pentru Balnear? Știu că a făcut apel.

    Comentariu by Anonim — 9 octombrie 2021 @ 19:31

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress