Politica locală în Mangalia

29 iunie 2021

Mangalia: ai parcat neregulamentar pe un loc cu plată? Amenzile sunt, începând de zilele acestea, de zece ori mai mari!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:06

La propunerea primarului Radu Cristian, aleșii locali au aprobat majorarea sancțiunilor pentru încălcarea prevederilor art. 24 din Regulamentul parcărilor din municipiul Mangalia (foto). Astfel, amenzile cresc, de la 100-500 de lei cât erau înainte, la 1.000-2.000 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal, a jumătate din minimum amenzii.

În preambulul HCL-ului propus de edilul Radu Cristian se arată că, în ultima perioadă s-au înmulțit plângerile cetățenilor referitoare la încălcările legislației în ceea ce privește intervalul orar instituit pentru parcările rezidențiale, modul în care se parchează sau se staționează în oraș.

Radu Cristian mai spune că desele încălcări ale legii vin și pe fondul unor amenzi „derizorii”, aplicate până acum: de la 100 la 500 de lei, în funcție de gravitatea faptei, suma achitată fiind înjumătățită în cazul celor ce achită în 15 zile.

Tarifele percepute pentru închirierea unui loc de parcare de reședință ajung la 150 de lei/an pentru persoanele fizice, respectiv 300 de lei/an pentru persoanele juridice. Tariful de parcare, în oraș, este de 2 lei/oră, iar în stațiuni – de 3 lei/oră, în timp ce pentru autoturismele de transport marfă și călători tariful este de 5 lei/oră. Tariful/zi de parcare este de 10 lei/zi pentru Mangalia și 15 lei/zi pentru stațiuni.

editiadesud.ro

4 Comments

  1. https://www.replicaonline.ro/gaselnita-pe-litoral-100-de-lei-ora-de-parcare-479749/

    Comentariu by nabuco — 29 iunie 2021 @ 22:12

  2. Corect tov radu c, dar cu parcarea de la policlinica data lui georgescu cum ramine? C-an tren, banuiesc.
    Sau cea din centru data catre hotelul solimar, „inchiriata pe persoana fizica”.
    Ptr cit ai facut-o?? Si cite or mai fi..
    Dar cu locurile de parcare din fata spitalului ocupate de „turistii ce vin la vile”?? De ce nu faci parcare cu plata?? Probabil ca se cotizeaza catre „cineva”, ca la pariuri sportive.
    Vezi ce faci cu imprumutul de 38 mil., ca timpul trece si sa nu ramina banii in casierie.

    Comentariu by pop — 30 iunie 2021 @ 14:25

  3. PNRR …
    https://www.replicaonline.ro/lista-scumpirilor-care-intra-in-vigoare-din-1-iulie-pentru-ce-vor-scoate-romanii-mai-multi-bani-din-buzunar-480169/

    Comentariu by nabuco — 1 iulie 2021 @ 14:07

  4. cont. @3
    https://www.libertatea.ro/stiri/raspunsul-oferit-de-raluca-turcan-unui-om-care-i-a-spus-ca-nu-se-poate-trai-din-salariul-minim-avem-part-time-uri-3628220

    Comentariu by nabuco — 1 iulie 2021 @ 14:14

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress