De ani de zile, locuitorii din municipiul Mangalia așteaptă ca angajații Primăriei să ajungă și pe străzile lor. Locuitorii sunt nevoiți să se plângă doar pe rețele de socializare de lipsa de respect de care dă dovadă administrația locală. Aceștia așteaptă o minune din partea edilului Cristian Radu și își doresc ca acesta să fie mai prezent în viața cetățenilor, acuzându-l că stă de vorbă cu ei doar în campaniile electorale.
Șantierul din Coloniști a rămas… șantier
Cetățenii s-au săturat până este cap de lipsa de reacție a edilului ce conduce orașul, în speță Cristian Radu. Aceștia îl acuză de faptul că a fost prezent pe străzile orașului doar în campania electorală, acum nemaiavând curaj să dea ochii cu cetățenii.
,,Înainte de alegeri, actualul primar era mai tot timpul prezent pe străzi liniștind cetățenii că lucrările se vor termina. Pe 27 septembrie, se bucura de încă o victorie la Primărie. Între timp, șantierul din Coloniști a rămas… șantier. Utilajele s-au retras undeva la începutul lunii octombrie, iar lucrările au rămas neterminate.
Dragi oameni din echipa primarului, dragi susținători ale acestor proiecte, sunteți mulțumiți de ceea ce este acum în acest cartier? Tot ceea ce a rămas acum sunt niște alei triste parcă de cimitir, fără pavele ca, deh, depășea bugetul. Străzile sunt franjuri, pline de gropi sau de cârpeli. Dacă în perioada campaniei erați prezenți tot timpul în zona aceea, întreb, mai aveți curajul să vă plimbați pe jos pe acolo?”, se arată într-o postare a unui cetățean din Mangalia.
Iar aceasta nu este singura. Pe rețelele de socializare, așa cum este precizat mai sus, mesajele curg în cascade, cetățenii acuzându-l pe Cristian Radu de lipsă de implicare.
Andreea VREJOIU, Replica 10.05.2021
https://imperiulleilor.protv.ro/investitor/mohammad-murad.html
Comentariu by nabuco — 11 mai 2021 @ 21:19
https://www.replicaonline.ro/mohammad-murad-sustine-fundatia-lui-maticiuc-a-pregatit-o-super-oferta-pe-litoral-473490/
O2zy ia vezi daca se poate „salva” cladirea maternitatii.
Comentariu by nabuco — 12 mai 2021 @ 11:19
Vom construi un spital nou. Modern.
Comentariu by Mentalistul — 12 mai 2021 @ 13:03
Tu si cu Radu?
Comentariu by Anonim — 12 mai 2021 @ 14:23
ONG „Noi Suntem Mangalia” în parteneriat cu ONG „Dăruiește Viața!”, care a mai construit spitalul de oncologie pentru copii Marie Curie și a renovat spitale de oncologie, adulți și copii, din București, Timișoara, Cluj, Brașov.
Dacă vrea și Radu să participe cu o donație personală de 100-200.000 de euro poate să o facă.
Și oricine altcineva, fără discriminare.
Comentariu by Mentalistul — 12 mai 2021 @ 19:43
https://www.ordinea.ro/mangalia-viceprimarul-si-doi-consilieri-locali-reclamati-la-ani/
Comentariu by Mentalistul — 12 mai 2021 @ 20:23
https://www.luju.ro/25-000-de-telefoane-ascultate-de-sri-intr-un-an-parlamentul-a-trecut-pe-repede-inainte-rapoartele-de-activitate-ale-sri-pentru-2015-2019-peste-25-000-de-telefoane-au-fost-ascultate-doar-in-2016-inclusiv-pe-mandate-de-siguranta-nationala-informarile-sri-ca
Comentariu by nabuco — 13 mai 2021 @ 11:11