Mangalia – politica locală

1 mai 2021

De sâmbătă, turiştii care merg la Mangalia și în stațiunile din sudul litoralului plătesc o taxă de 5 lei pe zi / Cum spun autoritățile că vor folosi banii

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:16

Turiştii care merg în acest an la Mangalia şi în staţiunile arondate – Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp – plătesc o taxă de 5 lei pe zi de persoană, începând din 1 mai. Sunt şi categorii exceptate, printre care pensionarii, veteranii de război, persoanele venite cu bilete de tratament. Autoritățile spun că fondurile astfel obţinute vor fi utilizate pentru dezvoltare şi promovare.

Potrivit unei hotărâri care a fost adoptată de Consiliul Local Mangalia la sfârşitul anului trecut şi modificată la sfârşitul lunii martie, taxa specială de stațiune va fi instituită din 1 mai 2021.

  • ”Taxa specială se instituie în vederea promovării turistice a municipiului Mangalia şi a staţiunilor arondate, reprezentând venit cu destinaţie specială la bugetul local.
  • Această taxă specială este necesară pentru iniţierea şi realizarea programelor de dezvoltare ale destinaţiei turistice integrate Mangalia, precum şi pentru sustenabilitatea circulaţiei turistice către zona de sud a litoralului românesc (municipiul Mangalia şi staţiunile aflate în administrarea acestuia), prin creşterea competitivităţii destinaţiei turistice integrate ”Mangalia şi staţiuni“ la nivel naţional, regional şi global”, se susține în hotărârea de Consiliu Local, conform News.ro

Taxa specială de 5 lei pe zi de persoană va fi utilizată pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi de întreţinere în Mangalia şi în staţiunile arondate, iar proiectele vor fi iniţiate de către Organizaţia de Management al Destinaţiei Mangalia, conform deciziei Consiliului Local.
Sunt scutite de la plata taxei de staţiune următoarele categorii de persoane:

  • veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război
  • foştii deţinuţi politici, persoanele cu handicap grav sau accentuat
  • persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate
  • persoanele care au bilete de tratament emise de Casa Naţională de Pensii Publice şi Case Teritoriale
  • persoanele asigurate prin C.A.S. care beneficiază de servicii de tratament pe bază de trimitere medicală.

Pentru plătitorii taxei speciale de staţiune, care beneficiază de servicii de cazare în structurile de cazare turistică clasificate din Mangalia şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, taxa se reţine la sursă de către structurile de cazare turistică, care o evidenţiază distinct şi o înregistrează în contabilitate, separat de pachetul de servicii şi nu este purtătoare de T.V.A. Taxa specială de staţiune, încasată de structurile de cazare turistică clasificate de la persoanele care beneficiază de servicii de cazare, va fi livrată lunar, până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc cazarea, la bugetul local.
Organizaţia de Management al Destinaţiei Mangalia a fost înființată în septembrie 2019 și se prezintă drept prima organizatie de management al destinatiei din Romania , cu rol principal in dezvoltarea statiunilor de pe litoralul sudic românesc – Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn și Mangalia.

hotnews.ro 01.05.2021

6 Comments

  1. https://m.youtube.com/watch?v=OAPY8XktHK8
    „O tempora o mores !”

    Comentariu by nabuco — 2 mai 2021 @ 20:31

  2. Este foarte mult de povestit despre taxa aceasta. Sumele încasate erau deturnate prin HCL către o asociație condusă de Filip, Angelescu și Stan, ca sursă de venit pentru această asociație. Am corectat hoția lor și HCL a fost modificat.

    Dar lucrurile sunt mult mai complicate și mult mai grave, poate cândva voi povesti. Mangalia este falimentară sistematic de Radu Cristian. Bugetul local ar fi trebuit sa fie mai mare cu 150 milioane lei pe an. Cifrele spun adevărul. Până acum nu le-a luat nimeni la socoteală.
    La primărie figurează 118 unități de cazare. La Centrul National de Statistică, după datele de la ministerul economiei cu care s-a comasat ministerul turismului, avem 235 unități de cazare.
    Firme din Mangalia cu unități de cazare doar 75. Doar acestea plătesc impozit pe profit la Mangalia.
    Dau exemplu Mera Resorts, are 1.048.874 lei profit și a plătit 167.819 lei impozit pe profit la Mioveni, nu la Mangalia. Si plătește pentru 37 angajati impozitul pe salariu la Mioveni, nu la Mangalia.
    TVA plătește la Mioveni, astfel ca Mioveni primește cote defalcate de TVA din activitatea din UAT Mangalia.

    Anul trecut Primaria Mangalia a încasat 31.000.000 lei cu impozitele pe venit, in loc sa încaseze minim 90.000.000 lei.
    A încasat 12.000.000 lei cote defalcate de TVA, în loc de minim 25.000.000 lei.

    Veniturile Mangaliei sunt sabotate, ajung la alții. Schema primarului e ca acestea sa nici nu mai ajungă în bugetul local.
    Si mare parte sumele încasate cu taxele și impozitele plătite de locuitorii Mangaliei sunt executate silit, nici nu mai apucă să ajungă în conturile primariei.

    Se face un jaf organizat asupra bugetului Mangaliei și asupra patrimoniului cum nu s-a văzut nici în filme! Și ce fac „politicienii”? Fac mișto. Ce fac cetățenii? Au îmbrățișat filosofia emo „Miorița”, își acceptă soarta.
    Vă așteptați să lupt împotriva nemerniciilor celor care devalizează Mangalia? Singur, pe propriile-mi puteri? Nu am avea împreună mai mare forță să îi oprim pe nemernici?
    Dar deh, miștocăreala pe aici sau pe Facebook le este unora etalon pentru ce oameni de calitate ar fi ei, se cred pricepuți și superiori pentru că au gândit o miștocăreală.

    Cine se vaită dar nu iese la luptă, își merită soarta. „Sclavul a ales să se supună, altfel nu ar mai fi sclav.”

    Comentariu by Mentalistul — 3 mai 2021 @ 16:53

  3. https://www.replicaonline.ro/cristian-radu-472646/

    Comentariu by nabuco — 5 mai 2021 @ 18:44

  4. @3- URSU- baaa ! Asta e realitatea romaneasca ! Acum filmul lui Dan Chisu(netflix) face ocol pe mapamond ! La noi in oras când venea circul pe litoral dispăreau măgarii de prin cartierele mărginașe.Cam acelasi lucru…Lumea circului românesc!

    Comentariu by I.S — 6 mai 2021 @ 8:42

  5. https://www.cotidianul.ro/se-naste-o-dezbatere-daca-statul-nu-ne-mai-ofera-mai-nimic-de-ce-am-mai-plati-taxe/

    Comentariu by nabuco — 6 mai 2021 @ 13:08

  6. Pt. #4
    https://www.cotidianul.ro/razbunarea-romanilor-pe-printul-care-a-ucis-ursul/

    Comentariu by nabuco — 6 mai 2021 @ 13:18

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress