Mangalia – politica locală

4 aprilie 2021

Minunea s-a petrecut: primăria a afișat propunerea de buget local! Bonus, bugetul instituțiilor subordonate primăriei!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 11:50

Propunere buget local 2021

Propunere buget instituții subordonate 2021

editiadesud.ro 03.04.2021

6 Comments

  1. Iata ca O2zy are dreptate:
    https://www.replicaonline.ro/ioan-mircea-pascu-fost-europarlamentar-psd-468434/

    Comentariu by nabuco — 4 aprilie 2021 @ 21:37

  2. Ați văzut pe buget studiu de fezabilitate de 190.000 lei pentru construire clădire primărie?
    Prima pagină la cheltuieli, rubrica unde scrie 70.
    E de discutat de ce vrea primarul o nouă clădire. E de discutat de ce nu a vrut să cumpere municipalitatea Cazino cu 275.000 euro. E de discutat de ce nu a vrut să cumpere municipalitatea clădirea Maternității și Pediatriei cu 310.000 euro.
    Dar dă 40.000 euro pe un studiu sa se construiască o clădire pentru sediu de primărie.

    E de discutat hoția de a institui Taxa de Stațiune cu scopul ca sumele încasate să devină sursă de venit pentru o Asociație de drept privat condusă de Filip Dumitru, Angelescu Dragoș și asociația lui Stan Linica.
    HCL votat de PNL și PSD. Doar consilierii PER au fost împotriva hoției.

    Un cetățean din altă localitate, care vine turist, a contestat taxa de stațiune și a făcut plangerea prealabilă.
    Personal, am făcut un Memoriu prefectului în care am contestat destinația sumelor încasate. Alocarea este ilegală. Scopul alocării nu există, în sensul că nu există delegarea unor servicii publice locale către respectiva asociație. Că alocarea s-a făcut prin nerespectarea legii. Că au fost deturnate fonduri. Si multe altele.

    In scopul hoției, un consilier local a propus un proiect de hotărâre în care este desemnat tot el sa fie președintele unei asociații, pentru 4 ani, asociație in care CL este unul dintre cei 3 membrii fondatoi.
    Deci, dacă nu era ales consilier local, în continuare ar fi fost președintele asociației, numirea nu este o consecință a funcției de consilier local, putea fi numit oricine. Asa cum CL își alege reprezentanții la Goldterm.
    Ce să vezi, dl Filip și-a votat propria numire.
    Ce sa vezi, și dl Angelescu Dragoș și-a votat acel HCL cu desemnarea sa în consiliul director al acestei asociatii.
    Ce să vezi, și dna Stan a votat ca fonduri din buget local să fie alocate unei asociații în care o altă asociație pe care o conduce este membru fondator și are 2 membri în consiliul director al asociației care primește banii.

    Art. 24 din legea cu care s-a înființat Asociația prevede la alin.4:
    „(4) Nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde aceasta calitate orice persoana care ocupa o funcție de conducere în cadrul unei instituții publice, dacă asociația respectiva are ca scop sprijinirea activității acelei instituții publice.”
    Pe motiv de incompatibilitate de funcții.
    Mai mult, pe lângă incompatibilitate de funcții avem și conflict de interese administrativ și conflict de interese patrimonial. Adoptate prin HCL pe care l-au votat în calitate de consilieri locali. Ce ai făcut, Bobiță?

    Oricum, prefectul a notificat că atacă HCL dacă destinația taxei de statiune rămâne către Asociație. A inițiat primarul o altă HCL de modificare și ce au votat? Ca numai o parte din incasari sa se ducă la Asociație, restul să rămână la primărie.
    Temeiul juridic inițial? O lege care permite OMD sa primească Taxa de Promovare Turistică. Dar au deturnat Taxa de Stațiune, care este alta decât Taxa de Promovare Turistică.

    „Organizația de management al destinației este asociație de utilitate publică, prin derogare de la prevederile cap. VI din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează recunoașterea unei asociații sau fundații ca fiind de utilitate publică.”
    Ce să vezi, conform extrasului pe care l-am primit de la Ministerul Justiției, din Registrul National al Asociatiilor, Fundațiilor și Federațiilor, asociatia condusă de Filip si Angelescu nu au statut de utilitate publică.

    „(2) Organizația de management al destinației se înființează prin asocierea autorității publice locale din componența destinației cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, respectiv:”

    Asociația, de jure, este înființată în asociere cu cei care plătesc taxa specială de promovare turistică. Nicidecum de către cei care plătesc taxa de stațiune.

    Secretarul Municipiului a ales ca temei juridic această prevedere:
    „i) să asigure sursele de finanțare necesare funcționării organizației de management al destinației, din taxele speciale instituite în temeiul prevederilor art. 484 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și/sau din alte sume colectate în scopul promovării și dezvoltării turismului.”
    Da, adevărat, din taxe speciale. Dar taxe speciale plătite de membrii asociației, nu din orice taxă specială. Codul Fiscal, Legea Finanțelor Publice și Codul Administrativ sunt încă în vigoare.

    Si cum spuneam: Asociația condusă de consilierii locali nu este OMD pentru ca nu îndeplinește una din condițiile principale de a fi recunoscută ca OMD, nu are statut de utilitate publică – nu există HG de recunoaștere. Are doar numele Asociația OMD, să inducă în eroare. Nu poate primi nici măcar Taxa de Promovare Turistică, pentru care s-a adoptat legea de înființare a OMD.

    Dacă Asociatia ar fi fost o organizație conform legii 275/ 2018, Taxa de Promovare Turistică trebuia să asigure cheltuielile OMD. În cazul Taxei de Promovare Turistică, primarul și consiliul local recunosc că Asociatia nu este OMD și au hotărât ca sumele încasate din aceasta taxă sa fie gestionate de primărie.
    Noi avem în discuție acum altă taxă, cea de stațiune.

    Cazul trebuie să fie de interes național, deoarece ar fi fost primul OMD înființat în România, cum s-a lăudat primarul in articole plătite. Dacă primul OMD dă greș, ucide ideea de OMD în toată România.
    Primarul inițiator și consilierii care au votat (PNL și PSD) ucid acest demers al României, consecință a intenției lor de a pune stăpânire, ilegal, pe OMD, pentru a deturna fonduri.

    Altă chestiune:
    Asociatia nu are conducere validă conform acelui articol din Ordonanța 26/ 2000.
    Conform legilor incompatibilităților de funcții, ANI trebuie să constate și să îi lase fără funcții pe consilieri locali implicați personal.

    În ședința din 23.12.2020, când au instituit Taxele Speciale și au votat destinațiile lor, le-am atras atenția acestor încălcări ale legislației. Dar au făcut-o în forță. Secretarul municipiului a avizat pentru legalitatea acelor HCL.
    Instituția Prefectului a intervenit (prefect din partidul lor) și le-a spus că este nelegală alocarea către Ascociație. Au votat o HCL care spune că din veniturile realizate din Taxa Specială de Stațiune vor fi asigurate cheltuielile de funcționare ale Asociației. Adică nu au modificat ceea ce încălca legea.
    Mie îmi dovedește acest vot că nu le pasă de legile din România.

    Codul Administrativ prevede:
    „(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.”
    Dacă pe cale amiabilă nu au vrut să înțeleagă și au continuat cu intenție planurile lor de deturnare de fonduri, alternativa pentru a corecta această fărădelege este ca ANI să constate încălcările prevederile legilor privind incompatibilitățile și conflictul de interese, astfel ca aceste HCL să fie lovite de nulitate, chiar și cele din 2019, când au înființat Asociația și s-au votat pe sine în conducere.
    Este nevoie de abrogarea acelui HCL deoarece prin el au înființat o primărie privată, au adoptat HCL ca Asociatia să avizeze activitatea comerciala din stațiuni, sa decidă cine are voie și cine nu are voie sa facă activități economice in stațiuni, sa concesioneze bunuri și servicii în statiuni, să întrețină infrastructura și spatiile verzi (gestiunea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat se deleagă doar respectând legislația, nu cum au făcut-o ei), iar taxele încasate în stațiuni sa devină sursă de venit pentru această „primărie privată”. Conducerea acestei primării a fost numită pe 4 ani, înainte de alegerile locale, ca asigurare că dacă nu câștigă alegerile locale sa fie tot ei cei care dau avizele pentru activitate comerciala in stațiuni, sa fie tot ei care cheltuie taxele.

    Cei implicați nu duc o luptă cu mine; ei duc o luptă cu ei înșiși, demersurile lor s-au redus la dacă vor să încalce legea.
    Nici eu nu duc o luptă personală cu ei, eu insist să se respecte legea și o astfel de hoție adoptată oficial deschide o cutie a Pandorei. Dacă ANI sau instanța acceptă această schemă de a deturna fonduri publice către o Asociație de drept privat, în acest mod, atunci orice administrație publică va avea voie să o facă. Deja lupta mea în această cauză nu mai e doar despre legalitatea cheltuirii bugetului local al Mangaliei, ci împotriva corupției care se poate extinde în toată România. Acest lucru face să pot cere ajutorul tuturor organizațiilor care luptă împotriva corupției, a asociațiilor de avocați, a autorităților statului etc.

    Unde sunt celelalte partide din Mangalia, au închis ochii la această încercare a PNL de a pune stăpânire permanent pe stațiuni, indiferent care ar fi voința locuitorilor la alegerile locale?

    Comentariu by Mentalistul — 5 aprilie 2021 @ 5:32

  3. 3399/118/2020

    Comentariu by pop — 5 aprilie 2021 @ 10:05

  4. Ce este asta?
    Un proces nou?
    Ce este??

    Comentariu by Sefu — 5 aprilie 2021 @ 21:12

  5. https://www.replicaonline.ro/bataie-ca-n-codru-la-mangalia-din-cauza-unei-femei-468911/

    Comentariu by nabuco — 6 aprilie 2021 @ 10:12

  6. Ce sa vezi? Iar s-a amânat dezbaterea pe buget.

    Comentariu by Mentalistul — 7 aprilie 2021 @ 11:56

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress