Politica locală în Mangalia

13 noiembrie 2020

Fost colaborator al edilului Tusac, redevine asociat în firma cu care a transportat elevii şi pensionarii din Mangalia, pe banii primăriei

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 14:07
  • Asociații societății Seaside Tours SRL din Mangalia, au adoptat recent mai multe hotărâri, publicată ulterior și în Monitorul Oficial
  • Asociații au decis majorarea capitalului social al societății prin cooptarea de noului asociat Bogdan Maganu, fost consilier local și apoi și viceprimar al municipiului Mangalia din partea PSD
  • Seaside Tours SRL a fost firma care în timpul mandatului primarului Claudiu Tusac asigura transportul elevilor şi pensionarilor din Mangalia, pe banii primăriei, și care în 2011 aparţine Bogdan Maganu, pe atunci mâna dreaptă a primarului Tusac
  • În acea perioadă, SC Seaside Tours SRL, a primit de la Primăria Mangalia, contracte în valoare totală de aproape 4 miliarde de lei vechi pentru transportul elevilor de la 5 şcoli şi un liceu

Asociații societății Seaside Tours SRL din Mangalia, au adoptat recent mai multe hotărâri, publicată ulterior și în Monitorul Oficial.
Astfel, asociații Ghiulten Ciucă și Vasile Ioan Tarce au decis majorarea capitalului social al societății de la 25.000 lei la 25.010 lei, prin cooptarea de noi asociați.

Este vorba despre cooptarea lui Bogdan Maganu, fost consilier local și apoi și viceprimar al municipiului Mangalia din partea PSD, care va avea un aport la capitalul social în valoare de 10 lei. Totodată, Maganu a fost și manager al Sanatorului Balnear de la Mangalia.
Ca urmare a cooptării noului asociat, capitalul social al Seaside Tours SRL va fi împărțit astfel:
Ghiulten Ciucă – 1.500 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei, în valoare totală de 15.000 lei, reprezentând 59,5% din capitalul social; Vasile Ioan Tarce – 1.000 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei, în valoare totală de 10.000 lei, reprezentând 40% din capitalul social și Bogdan Maganu – 1 parte socială cu o valoare nominală de 10 lei, în valoare totală de 10 lei, reprezentând 0,5% din capitalul social.

Vă reamintim, Seaside Tours SRL a fost firma care în timpul mandatului primarului Claudiu Tusac asigura transportul elevilor şi pensionarilor din Mangalia, pe banii primăriei, și care în 2011 aparţine Bogdan Maganu, pe atunci consilier local PSD și mâna dreaptă a primarului Tusac.
În acea perioadă, SC Seaside Tours SRL, a primit de la Primăria Mangalia, contracte în valoare totală de aproape 4 miliarde de lei vechi pentru transportul elevilor de la 5 şcoli şi un liceu.

Lavinia Siclitariu, Ziua de Constanța 13.11.2020

48 Comments

  1. Este și normal să fie cooptat. ML ul ăla are peste 10 ani vechime și s-a mai rablagit. are o casa in vagauna de la Limanu in timp ce Tarce sta in Mangalia la un viloi mai impunator. S-a facut dreptate.

    Comentariu by Adi — 13 noiembrie 2020 @ 14:20

  2. https://www.youtube.com/watch?v=bD4jLzPOgmo
    😉

    Comentariu by nabuco — 13 noiembrie 2020 @ 14:36

  3. Pt 1:
    Ai mai vazut tu ML-ul?
    Dar nici nu îl întreba unde e. Ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas.

    Comentariu by Mentalistul — 13 noiembrie 2020 @ 19:42

  4. Ozzy dute la muncă puturosule . Sau îți ajunge ce primesti de la CL (800 lei ) ? Hahaleră vîndută ce ești . Cu drogurile cum stai tătare ?

    Comentariu by Anonim — 13 noiembrie 2020 @ 19:57

  5. Pt 4:
    După reacție și minciuni, știu cine ești. Și știi că eu nu merg în Vegas.

    Poate mă apuc să consider că încalci legile bărbaților și sunt îndreptățit să dezvălui cine merge în Vegas și ce face in Vegas, pentru a alatura adevărul la minciunile tale. Îti permiți să se afle adevărul?

    Deci… unde e ML-ul la care ne referim? Unde a dispărut? Dacă face cineva o reclamație la poliție că un ML cu numărul cutare a lovit o persoană, a băgat-o in mașină și a plecat? Crezi că va găsi poliția ML-ul?
    Crezi că va afla cum erau să rămână 4 familii fără tați.

    La ce mizerii mi-ați făcut, cu bătăuși, cu plangeri penale cu falsuri în declarații, cu denigrarile mincinoase precum cel de la pct.4, ar trebui să nu am milă. Dar tot la familiile voastre mă gândesc, copiii nu merită.

    Când faceți rău, gânditi-vă ca nu imi faceti numai mie, ii faceti rau lui mama, faceti rău familiei mele.
    Pot lovi crunt, la cate mizerii stiu despre cei care ma ataca cu mizerii mincinoase. Dacă insistati prea mult cu ele și intr-o zi nu imi mai pasă și consider că trebuie să vă asumați faptele?
    Deci, tu, ăsta de la pct.4! Unde e ML-ul?

    Comentariu by Mentalistul — 13 noiembrie 2020 @ 23:13

  6. Ești prost rău de tot tătare …. ML este la măta la Hagieni ….. Ne zici cînd te angajezi și cînd te lași de droguri măi senator puturos și fără muncă ? Din ce trăiești în iarna asta lungă tătare ? Aștepți indemnizația de la primărie vîndutule ? Sictir

    Comentariu by Anonim — 14 noiembrie 2020 @ 7:45

  7. Ți-ai făcut de rîs mama și sora tătare . Ai aproape 50 de ani și nu ai realizat nimic în viață , nu ești în stare să stai singur chiar și în chirie . Trăiești din pensia mamei tale și din ce îți dă sora ta care muncește corect . Să îți fie fușine puturosule . Măcar lasă dracu drogurile că ai rămas fără dantură din cauza lor la fel ca Nelson Mondialu .

    Comentariu by Anonim — 14 noiembrie 2020 @ 7:55

  8. Ozzy a vrut sa saboteze comunitatea tătară (UDTTMR )sa nu aiba candidat la camera deputaților ,a contestat la tribunal ,a pierdut si tot umbla prin instante sa conteste lista cu candidatul udttmr la parlamentare?????,parere mea este un inputit mai bine s-ar spală pe Dinți ca put de prost ce este,iar despre maganu s-a dovedit ca SEASIDE ii aparține si in momentul cand a aprobat subvenții din bani publici a tot sub incidența PENALĂ ,propunând si votând in consilul local bani pentu seaside??????Iar Meleul(gipul ) la fiare vechi ,vorba turcului haram a venit haram s-a dus ,ALOO POLITIA MANGALIA ???????

    Comentariu by Ion — 14 noiembrie 2020 @ 13:23

  9. Va spun eu ce urmeaza: ghiulten va iesi din firma, ea era acolo doar pt Drogat! Procurorii si politistii corupti de la Mangalia au dat clasare lui Maganu “crezand” ca o bucatareasa de la social poate avea o asemenea avere si ca Drogatu nu e bagat in asa ceva!
    Sa vada acum ce si cum!
    Sa auda si parchetul si ANI ca Drogatu a votat hotarari de CL pt firma pe atunci condusa de ma sa Parascheva in care acum a revenit el , pe fata a sfidat orasul!
    ML- ul? Cautati l la fier vechi, drogatu beat a facut accident si politia Mangalia alaturi de tiganul avocat l-au scapat!
    Alooo Politia Mangalia cat o sa l mai pupati in cur pe Drogat???
    Drogatu in viata lui nu a lucrat decat pentru stat, sa vedem ce “performante” va face acum!
    Spaga care a luat-o de la balnear pentru angajari se va duce repede!
    Cu salariul de consilier vila, masini?
    Cat o sa ne mai prostiti?
    La puscarie cu el si tot neamul lui!

    Comentariu by Fedai — 14 noiembrie 2020 @ 15:36

  10. După reacții, se poate vedea din ce zonă sunt cei care mă înjură și mă insultă cu aberații.

    Pt.8: Am la dispoziție avocați cu centură neafră. Lasă-i să își câștige existența.

    Comentariu by Mentalistul — 14 noiembrie 2020 @ 17:34

  11. Taci mă ca dacă nu era Căutiș să mă șantajeze nu mai prosteai atâta lume …

    Comentariu by Felix — 14 noiembrie 2020 @ 18:25

  12. Pt 11:
    Doar ce au fost alegerile locale.
    Am făcut campanie cu un partid care nu exista în Mangalia. Dacă o țineam încăpățânat, acum aveam 6-7 consilieri locali.
    Am dovedit că pot. Voi ce ați dovedit? Despre mine nu pot vorbi cu aroganță decât Radu Cristian și Murad. Nici aceștia, dacă ne apucăm să calculăm cu ce resurse am luptat fiecare.

    Comentariu by Mentalistul — 14 noiembrie 2020 @ 18:42

  13. Bine bine Tătare am înțeles dar nu ne spui din ce trăiești ? Unde muncești ? Unde locuiești ? Cu ce te întreținere ? Bani de haine nu ai , de mincat mănînci la Make și la mama ta , bani de țigări nu ai dar totuși faci Rast de lovele pentru droguri …..poliția deja este cu ochii pe tine

    Comentariu by Anonim — 14 noiembrie 2020 @ 18:52

  14. Ozzy Tradator de neam, TE-AI platit intretinerea, nu ai bani de Un covrig,fomistule cersesti de la Marinescu, sa nu uiti sa spui tatarilor din Mangalia ca vrei sa-I lasi fara deputat 4 ani, tu prostanacule esti la per, ce traba ai cu Tatarii din Romania, esti Un om de o speta rara, sarac si imputit. Te folosesti de avocatii De la Per.

    Comentariu by Anonim — 14 noiembrie 2020 @ 19:29

  15. Minte ca de obicei, Partidul exista Ninu era sef de partid

    Comentariu by Adi — 14 noiembrie 2020 @ 20:40

  16. Ați câștigat alegerile prin fraudă, prin lehamitea unei părți a cetățenilor și prin lipsa unui contracandidat puternic, dar tot sunteți cu chiloții maro de frica lui Ozghiun. Vă stă în coaste și vă va călări bine de tot. Cum prin primăvară se va ști clar că ați pierdut finanțarea europeană le proiectele cu care v-ați făcut campanie, referendum scrie pe voi. Chiar dacă prefectul e PNL-ist nu va putea să nu ia în seamă vreo 20 de mii de semnături. Cum Ciuraru pare că s-a retras, Colgiu are treburi cu sifonatul subvenției la căldură, subinginerul de la balnear speră să ajungă în parlament e clar că postările astea mizerabile, dincolo de minima decență umană, nu pot fi decât ale piticului RC care nu are ce face.

    Comentariu by Marian Vasile — 14 noiembrie 2020 @ 21:09

  17. Ozzy este la Prana zi de zi cu Marinescu și Make și trage ilegale non stop …. e buhăit de atîtea droguri

    Comentariu by Anonim — 15 noiembrie 2020 @ 7:34

  18. N-ați văzut că i-au săltat pe aia cu drogurile din Mangalea, operațiunea OHAMA.

    Comentariu by Anonim — 15 noiembrie 2020 @ 15:24

  19. Ozzy va fi primul arestat pentru minciună . Va fi pedepsit cu un loc de muncă permanent . Cu siguranța nu va rezista la o așa pedeapsa cruntă și se va sinucide în fața primăriei .

    Comentariu by Anonim — 15 noiembrie 2020 @ 17:47

  20. Ce l-au săltat pe ozzy pentru consum de droguri??

    Comentariu by Ion — 15 noiembrie 2020 @ 18:52

  21. Cred că da

    Comentariu by Anonim — 15 noiembrie 2020 @ 19:33

  22. Cu dedicație:

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=374664087296769&id=108009863962194

    Comentariu by Mentalistul — 15 noiembrie 2020 @ 21:38

  23. Cât de zevzeci sunt frustrații!
    Până acum sunt singurul dintre politicieni care a cheltuit pe ajutorul pentru oameni, am cheltuit pe o campanie și mi-am permis să ni fructific politic ce am investit, pentru a da o șansă Mangaliei să scăpăm de Radu.
    În continuare cheltui pe campanie pentru parlamentare.
    Iar frustrații încă mai scâncesc cu o legendă inventată. Ei știu că nu am cum să consum droguri sau să fumez iarbă, dar știu și că eu știu cine prizează în Mangalia. Din câți tineri am dus la centrul de la Constanța, unii știu de la dealerii lor.
    Fumatul nu mă interesează, fumați până vă hliziți la clanță, dar drogurile strică viața altora din jurul vostru.

    Comentariu by Mentalistul — 15 noiembrie 2020 @ 21:47

  24. Pana la Ozzy Maganu e cel mai mare drogat!
    Dosar penal pt droguri el a avut
    A scapat ca i a dat pe altii in gat
    Dupa drogangeala mai e si betiv si bataus
    Cel putin 3 accidente facute de el beat la volan stiu eu (ct, matei basarab si ml)
    Isi bate nevasta ca la nufaru
    Sa ii fie rusine, hot drogar betiv bataus , curvar nu cred ca e ca nu are cu ce!
    Alooo politia pana cand ii veti mai pupa curul paros al drogatului?

    Comentariu by Fedai — 15 noiembrie 2020 @ 22:33

  25. Total falsă povestea cu Maganu . Încercați să faceți o poveste falsă doar doar se va uita de Ozzy . Nu se va întîmpla așa ceva pentru că tătarul puturos și fără muncă este drogangiul Nr 1 din Mangalia . Este în vizorul poliției de mult timp pentru consum de stupefiante de mare risc . A rămas fără dinți și va rămîne și fără libertate senatorul de Hagieni .

    Comentariu by Anonim — 15 noiembrie 2020 @ 22:54

  26. Nu poate nimeni să jure în fața lui Dumnezeu că m-a văzut vreodată drogat, pentru că nu a existat vreodată. În schimb, ce a fost în Vegas eu am lăsat bărbătește în Vegas. Cine iese singur principiul care îl proteja, să își asume că este ticălos și că aruncând propriul viciu pe altul nevinovat, îl obligă la instinctul de apărare și poate scoate tot ce faceți în Vegas.

    (Notă: Dacă ăștia ai lui piticu’ fac cor la aberații, îl întreb si pe pitic de unele, de altele…)

    Deci, din ce motive ați pornit denigrarea cu aberații împotriva mea? Insistent, de către aceeași oameni? Alegerile locale s-au terminat de 2 luni. Dar vă văd continuând cu aberațiile. De teamă?

    Dacă voiam să fac rău din răzbunare sau doar din motivul că pot să o fac, nu mai aveați tupeul acesta de ticăloși. Dacă v-am înțeles natura umană…de ce o căutați cu lumânarea?

    Deci, unde e ML-ul?
    Păcat de nevestele voastre,pe care le bateți sistematic, când vă prăjiți creierul…

    Comentariu by Mentalistul — 16 noiembrie 2020 @ 7:26

  27. Nu ne mai aburii cu Vegasul tău și cu MLul asta … ești un drogat și un mincinos dovedit . Du-te dracu la muncă și nu ne mai minți atît senator de c…t ce vrei să ajungi . Ai încasat bani de la Radu și de la Murad vîndutule dar ai rămas tot sărac dacă îi arunci pe prafuri jegule care ai mințit tot orașul . Cînd o să te apuci de muncă o să încetăm să mai fi denigrat . Vrem să fi un om onest dl consilier .

    Comentariu by Anonim — 16 noiembrie 2020 @ 8:35

  28. Băi anonimule trebuie să înțelegi odată și pentru totdeauna că pentru unul care a lucratla vamă , munca nu e o opțiune. Tu știi ce înseamnă să treci de la adunare și înmulțire la un trai normal ? E imposibil. Uită-te la ăla care era șef la locală că latră într-una , pensia de peste 1000 de euro fiind prea mică față de veniturile pe care le încasa de la fraieri, unde nu prea mai avea loc ce e drept de alții. El nu vrea să ajungă senator dar trebuie să adune ceva voturi de la prosti sa intre Vanghelie și Mitralieră în parlament. După cum vezi gasește ceva adepți în sensul ăsta cum e asistenta aia care in loc sa stea la munca sta pe fb sau fata lui ala care a construit ilegal mastodontul langa carciuma lui Ninu culmea fost șef al ecologiștilor așa că lasă omul să adune voturi de la prostime ca și așa ăia nu votează cu voi ci cu USR. Mai ales ca intotdeauna Mangalia a avut un Bufon politic cum era Vlaicu pe vremuri, mai rău ii faceti reclama.

    Comentariu by Binea — 16 noiembrie 2020 @ 17:27

  29. https://www.cotidianul.ro/a-fost-nevoie-sa-moara-oameni-domnule-iohannis/

    Comentariu by nabuco — 16 noiembrie 2020 @ 18:17

  30. Pt Binea … Ai dreptate . O să îl las în pace pe drogat cîteva zile așa de milă nu de altceva …. oricum nu merită puturosul și drogatul ăsta să aibăl liniște dar hai pt tine fac asta . Te rog să îi spui și tu să lase drogurile și să își găsească ceva de muncă , poate pe tine te ascultă

    Comentariu by Anonim — 16 noiembrie 2020 @ 18:47

  31. Pt. Ozzy AKA Mentalistul (partea I)

    81921836

    Acest numar, de mai sus, Mentalistule, este numarul de accesari al acestui blog. Blogul lui Visa, un om pe care-l tot ataci, injuri, pupi (nu mai spun pe unde) dar la valoarea caruia nu o sa ajungi in veci. Sau poate ca s-or intoarce vremurile? Cine stie! Allah e mare!

    Mai numara o data: 81921836, la ora la care scriu. Daca nu ma crezi, uita-te in dreapta sus la blogul lui Visa ca sa te convingi. „Artimetica” stiu ca stii, dar matematica mai stii?

    In alta ordine de idei, Ozzy/Mentalistule, te comporti ca mireasa dezvirginata a doua oara la rand la botezul cumnatei. Daca vrei o platforma pentru sustinerea ideilor tale, fa si tu un blog. Macar un blog. Sa ne spui si noua, pozitiv de asta data, cum vei ajuta din postura ta, aceasta administratie locala ca sa performeze oleaca mai mult!
    Si, cand vei ajunge la numarul de mai sus, te rog frumos sa ne anunti si pe noi!

    Comentariu by treos — 16 noiembrie 2020 @ 21:13

  32. Pt. Mentalistul AKA Ozzy (partea a II-a)
    81921876
    La ora la care scriu, acesta este numărul de vizualizări pe blogul lui Vișa.
    Acesta este numărul de cititori ai blogului „lui Vișa”, de care te legi și tu că altceva mai solid nu ai. Te legi de scandal, de bârfă, de înjurături și îți plac toate astea.
    Tu trăiești ca și asparagusul dintr-un apartament, tu trăiești nu din apa pe care ți-o așează careva în ghiveci, tu trăiești din bârfe, din transpirația stăpânilor, din crepuscul creat de mirositoarea lor umiditate.
    Ei se mai retrag, din când în când la câte vreo baie, la câte vreun veceu să se mai spele, dar tu, asparagusul modern, rămâi acolo în sufragerie și, deoarece absorbi toate mirosurile fetide, te crezi și tu un mare stăpân!
    O să facem un fel de subscripție publică pe blog, să îți cumpărăm niște batiste de mătase naturală. Poate ți-oi mai și șterge rahatul din gură!

    Comentariu by treos — 16 noiembrie 2020 @ 21:59

  33. Pt. Mentalistul AKA Ozzy (partea a III-a)
    81921876
    Și tu Ozghiune și Cristian Radu și Lucian Nichita sunteți trei oameni la fel de fără nume. 10 clase și atât ați avut cu toții. Restul, pe la diverse licee industriale cu bacalaureate „știm noi cum”! Ăia doi și-au mai făcut și vreo două trei facultăți prin secretariatele primăriilor, dar tu ai rămas de căruță! Să nu îmi spui că te-au făcut ofițer, că nu te cred! Cred că tot plutonier-major ai rămas! Este o chestiune pe care nu o spui Mangaliei: tu esti, de fapt, plutonier-major, nu-i așa?
    Ai limbaj percutant Ozzy, dar mintea ți-a rămas exact la absolventul de 10 clase, cum i-a rămas și lui Cristian Radu și lui Luci Nichita! Aferim!
    A naibii Mangalia asta, dacă a ajuns să fie condusă de indivizi cu 10 clase!

    Comentariu by treos — 16 noiembrie 2020 @ 23:16

  34. „O indeletnicire banoasa!”
    https://www.gsp.ro/gsp-special/publicitate/un-parior-din-mangalia-a-castigat-la-magnum-bet-aproximativ-200000-de-euro-mai-exact-881532-de-lei-616098.html

    Comentariu by marin vasile — 17 noiembrie 2020 @ 9:27

  35. Ozzy vrea să lase drogurile și chiar să se interneze intr-o clinică de specialitate . Știe și el că are creierul prăjit și nu mai poate așa . Hai tătare că se poate …

    Comentariu by Anonim — 17 noiembrie 2020 @ 9:51

  36. Pt. #34
    Era „3.1415-ticu” o va vezi in declaratia de venituri …
    😉

    Comentariu by nabuco — 17 noiembrie 2020 @ 15:20

  37. Măi anonimule, tu nu ai serviciu nevastă, copii, casă, un hobby ceva. Singura ta obsesie e Ozghiun, nu știu ce ți-o fi făcut de ești așa pornit împotriva lui dar cum nu ai argumente deja ne plictisești de pe toți și îi cam faci reclamă, fără să-ți dai seama.

    Comentariu by Marian Vasile — 17 noiembrie 2020 @ 19:11

  38. A mai zis unul că nu am terminat nici liceul. Si a fost în clasă cu mine. Nu l-a jenat nimic să mintă.

    Am înțeles, nu am votul tău.
    Nu contează câți nu mă votează, nu-i numără nimeni, ci câți mă votează.

    Comentariu by Mentalistul — 17 noiembrie 2020 @ 21:58

  39. Da recunoaște măi Ozzy că tragi pe nas că nu ești nici primul și nici ultimul . Măcar așa știe lumea de la tine și se termină povestea asta .

    Comentariu by Chibiț — 18 noiembrie 2020 @ 8:18

  40. Știu că sunteți supărați că sunt implicat în lupta antidrog, dar sunt vizați dealerii, nu voi, consumatorii.

    Comentariu by Mentalistul — 18 noiembrie 2020 @ 15:53

  41. apel umanitar. un consilier judetean, ad ciobanel mai exact a declarat anul trecut venituri de 2000 lei.
    .cat de greu o fi sa traiesti din 200 de lei pe luna.?
    ajutati l
    acesta este venitul lui anul trecut , declarat si pentru are a platit impozit.
    sau poate asa ne demonstreaza psd ul cum se poate trai cu 200 de lei pe luna.?

    Comentariu by wow — 18 noiembrie 2020 @ 16:07

  42. Nu îl plîngeți voi …. încasează dividende din multe firme ..a avut un mentor bun ….

    Comentariu by Anonim — 18 noiembrie 2020 @ 16:20

  43. dividendele chiar daca se impoziteaza la sursa trebuie sa apara in declaratii.

    Comentariu by wow — 18 noiembrie 2020 @ 18:05

  44. Măi wow stai calm că omul stă bine financiar . A stat mereu în linia 2 dar sa pus bine . Este inteligent cînd este vorba de camuflaj . Este de apreciat acest personaj discret .

    Comentariu by Anonim — 18 noiembrie 2020 @ 19:19

  45. Mă anonimule(toți) tu ori ești prost, ori ești mai prost, ciobănel n-are o zi in cartea de muncă iar Ozzy te roagă să-l bagi in seama de cel puțin 3 ori /zi, să-i faci notorietate.

    Comentariu by Mangalian — 18 noiembrie 2020 @ 19:57

  46. Ai dreptate dl Mangalian ! Ursul trece cîinii latră . Bravo lor că se descurcă . Unul face bani altul produce voturi ….oare cine este mai cîștigat ?

    Comentariu by Anonim — 18 noiembrie 2020 @ 21:06

  47. m a omorat intotdeauna stilul asta neaos.bravo lui ca se descurca.fura?bravo lui ca se descurca.
    inseala?bravo lui ca se descurca.
    minte?bravo lui ca se descurca….si putem continua.
    si mai vreti sa fiti ca n germania.acolo spiritu civic e o stare.e ceva normal.
    la noi daca spui ca unu fura esti invidios si paracios.
    cultu hotilor

    Comentariu by wow — 18 noiembrie 2020 @ 21:14

  48. uitasem.in orice tara civilizata fiscul isi facea treaba si l ua la intrebari.de unde ai avut de cheltuit cand tu ai declaratca n ai castigat.?
    dar la noi merge cu ,,mama mea sunt eu”
    se pune si cu soacra.

    Comentariu by wow — 18 noiembrie 2020 @ 21:19

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress