Mangalia – politica locală

12 noiembrie 2020

Aparatură medicală din fonduri UE la Spitalul Mangalia

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 16:33

Vicepremierul României, Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, au vizitat, miercuri, Spitalul municipal Mangalia pentru monitorizarea programului de gestionare a crizei sanitare COVID-19, derulat de Guvernul României, cu fonduri europene nerambursabile.

În cadrul vizitei oficialilor guvernamentali, a fost semnată cererea de decontare a achiziționării de aparatură și materiale sanitare destinate tratării pacienților diagnosticați cu coronavirus. Potrivit declarațiilor vicepremierului României, în cadrul proiectului în valoare de 5 milioane de euro, accesat de unitatea sanitară din Mangalia, s-au achiziționat echipamente și aparatură medicală destinate pacienților infectați cu SARS-CoV-2. ”Am verificat modul prin care programul derulat prin Ministerul Fondurilor Europene a fost aplicat de spitalele beneficiare. Spitalul Municipal Mangalia are, în momentul de față, aparate de oxigen, ventilatoare, injectomate, precum și 10 paturi complet utilate pentru tratarea bolnavilor care ajung la ATI. În prezent, la nivelul spitalelor din țară, am decontat aparatură medicală, echipamente de protecție și alte echipamente medicale, în valoare de 1,2 miliarde de euro. Situația gestionării crizei sanitare atât la Constanța, cât și la Mangalia este sub control”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

111 paturi destinate tratării pacienților COVID

Conform declarațiilor reprezentanților din conducerea spitalului, unitatea sanitară din Mangalia are disponibile 111 paturi destinate tratării pacienților COVID și linie de gardă la ATI. ”Este pentru prima dată când unitatea medicală din Mangalia are linie de gardă pentru ramura medicală ATI. Aceasta funcționează cu 5 medici anesteziști, 3 angajați ai spitalului și 2 detașați de la Spitalul Județean, fluxul pacienților internați/externați funcționând în parametri normali”, a declarat managerul spitalului, Alina Dan. Tot ea a precizat că din banii europeni s-a achiziționat aparatură importantă în ATI, precum: aparate de anestezie, monitoare funcții vitale, electrocardiografe, ventilatoare, injectomate, dar și alte echipamente medicale necesare spitalului.

”Suntem în curs de reînnoire a aparaturii folosite în imagistică, spre exemplu a unor echipamente RX Digital cu grafie și scopie sau RX Dgital mobil și am cumpărat echipamente medicale extrem de utile, folosite în Oncologie. Pe viitor, din aceleași fonduri, vom cumpăra un triaj modular cu 12 containere, complet utilate, pe care să le folosim la triajul epidemiologic în exteriorul unității sanitare”, a mai spus managerul spitalului din Mangalia. Conform declarațiilor ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, ”la nivel național, pe acest program european, au fost depuse 291 de cereri de finanțare și urmărim ca banii alocați să fie folosiți în interesul pacienților care au nevoie de intervenția autorității publice centrale”.

D.M., Replica 12.11.2020

Powered by WordPress