Politica locală în Mangalia

24 septembrie 2020

Plângerea penală a PNL împotriva lui Mohammad Murad s-a… fâsâit!

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 15:15

Vria în care a intrat, în ultimele zile, echipa PNL Mangalia, o dată cu lansarea lui Mohammad Murad drept candidat unic al Alianței PSD, ALDE, PNTCD, PMP constituie, se pare, unul dintre motivele pentru care plângerile făcute pe repede-nainte să fie respinse.

Este cazul concret al așa zis-ului carnet de CEC-uri prin care Mohammad Murad se angaja să ajute seniorii Mangaliei. De fapt, acesta era doar o formă legală de propagandă electorală, fapt constatat de Biroul de Circumscripție Electorală Mangalia, care a dispus respingerea plângerii PNL Mangalia, soartă pe care o va avea, cu siguranță și plângerea penală de la poliție.

Așteptăm, de data aceasta, reacția celorlalte partide politice, în afara PNL, firește, cu privire la contactarea telefonică a cetățenilor vârstnici (de pe lista celor premiați de primărie), cel mai probabil de către angajati ai instituției publice, în timpul orelor de program, cu privire la găselnița numită referendum pentru micșorarea prețului la apă.

editiadesud.ro

7 Comments

  1. https://www.replicaonline.ro/murad-si-iorgus-spun-ca-radu-a-transformat-mangalia-intr-un-oras-fara-perspectiva-446404/

    Comentariu by nabuco — 24 septembrie 2020 @ 23:04

  2. http://proconstanta.ro/radu-cristian-a-mai-inregistrat-o-victorie-mangalia-ramane-fara-terenuri/

    Comentariu by marin vasile — 25 septembrie 2020 @ 8:18

  3. Pro Romania sustine Pnl la consiliu local si Radu Cristian ca primar.În urma ultimilor sondaje am decis să sustinem PNL.Dānut Moldovan Presedinte Pro Romania.

    Comentariu by alina nicolae — 25 septembrie 2020 @ 9:48

  4. Pt.3
    Hai, na! Chiar asa, v-ati hotarat voi, acum, pe ultima suta de metri in urma sondajelor sa-l sustineti pe Radu! Cat sunteti de penibili!

    Comentariu by Anonim — 25 septembrie 2020 @ 12:50

  5. Pro România, cea trădătoare și cu doua fete sa le fie rusine

    Comentariu by Anonim — 25 septembrie 2020 @ 13:15

  6. hai sa nu fim ipocriti.pe fb sunt nenumarate mesaje cu dragostea fata de musulmani, ca de am crescut cu ei aici
    e o mare diferenta intre musulmanii din dobrogea si cei din orientul mijlociu.
    atat va rog. nu puneti egal intre ei.
    pana si ei se diferentiaza in siiti suniti ..si alte ramuri.care nu se inghit intre ele.
    asa ca..nu ne omorati cu ipocrizia.

    Comentariu by wow — 25 septembrie 2020 @ 14:01

  7. OZZY A DAT MANA CU MURAD. PER SUSTINE ALIANTA IMPREUNA PENTRU MANGALIA. BRAVO OZZY.

    Comentariu by Dana — 25 septembrie 2020 @ 19:07

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress