Mangalia – politica locală

24 septembrie 2020

Plângerea penală a PNL împotriva lui Mohammad Murad s-a… fâsâit!

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 15:15

Vria în care a intrat, în ultimele zile, echipa PNL Mangalia, o dată cu lansarea lui Mohammad Murad drept candidat unic al Alianței PSD, ALDE, PNTCD, PMP constituie, se pare, unul dintre motivele pentru care plângerile făcute pe repede-nainte să fie respinse.

Este cazul concret al așa zis-ului carnet de CEC-uri prin care Mohammad Murad se angaja să ajute seniorii Mangaliei. De fapt, acesta era doar o formă legală de propagandă electorală, fapt constatat de Biroul de Circumscripție Electorală Mangalia, care a dispus respingerea plângerii PNL Mangalia, soartă pe care o va avea, cu siguranță și plângerea penală de la poliție.

Așteptăm, de data aceasta, reacția celorlalte partide politice, în afara PNL, firește, cu privire la contactarea telefonică a cetățenilor vârstnici (de pe lista celor premiați de primărie), cel mai probabil de către angajati ai instituției publice, în timpul orelor de program, cu privire la găselnița numită referendum pentru micșorarea prețului la apă.

editiadesud.ro

Votați oameni, nu partide! Studiu de caz: Medgidia versus Mangalia

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 15:06

Suntem aproape de finalul unei campanii electorale în care s-au spus multe. Prea multe și cu prea multă patimă. O patimă care întunecă rațiunea.

Duminică ieșim la vot. E singura modalitate concretă de a ne spune cuvântul. Circul și panarama de pe internet nu valorează nimic.

Partidele au investit mulți bani în campania asta. Se promovează intens proiecte fantasmagorice și se fac promisiuni care nu vor fi niciodată respectate. Nimic nou, suntem obișnuiți cu asta.

În fiecare partid există oameni. Unii capabili, alții incompetenți.

Exemplele cele mai grăitoare le avem la Medgidia și Mangalia, două municipii din județul Constanța în care primarii sunt din PNL: Valentin Vrabie și Cristian Radu.


Valentin Vrabie– Medgidia

În urmă cu patru ani, Valentin Vrabie ajungea primarul municipiului Medgidia. Un municipiu aflat în pragul falimentului, cu conturile blocate, îndatorat pe zeci de ani și cu litigii aproape imposibil de soluționat.

Medgidia era un oraș pe punctul de a-și da ultima suflare, căruia nimeni nu-i mai dădea vreo șansă.

În doar patru ani, liberalul Vrabie a reușit nu doar să plătească o bună parte din datorii, ci să și atragă investiții. S-au depus proiecte, s-au accesat fonduri europene și guvernamentale, iar astăzi Medgidia are unul dintre cele mai moderne spitale din județ, are policlinică nouă, școli renovate și se derulează un amplu proces de asfaltare a străzilor. Se organizează evenimente culturale, se face performanță în sport și se aduc investitori. Toate astea înseamnă bani și un nivel de trai crescut pentru locuitorii orașului.

Alegerile de duminică nu vin cu nicio surpriză la Medgidia. Vrabie nu are emoții, pentru că în doar patru ani a făcut ce n-au făcut alții în 30, iar oamenii văd asta.


Cristian Radu – Mangalia

Și la Mangalia avem tot un liberal, pe Cristian Radu, care are deja două mandate la cârma orașului. Asta înseamnă opt ani.

În 2012 a preluat o primărie funcțională, un municipiu în care încă mai existau cultură, sport și turism. Spre deosebire de Medgidia, Mangalia este un oraș turistic cu șase stațiuni care au fost cândva mândria litoralului românesc și care atrăgeau turiști din toată lumea.

Nu exista niciun motiv ca Mangalia să nu redevină orașul cochet de altă dată.

Duminică se termină al doilea mandat de primar al liberalului Cristian Radu. Lasă în urma lui șase stațiuni părăginite, o primărie falită, cu conturile blocate și zeci de litigii. Datoriile pe care le-a acumulat Mangalia în mandatul lui vor fi plătite în zeci de ani de către locuitorii orașului. Unde au dispărut banii și de ce nu s-a investit nimic în oraș nu știe nimeni să spună.

Concertele, spectacolele, paradele care atrăgeau în alți ani mii de turiști au devenit istorie. Primarul e om serios, nu-i place balamucul și deranjul.

Mangalioții au sărăcit, tinerii nu mai au perspective, iar investitorii nu au acces.

Singurii care au avut voie să facă afaceri aici sunt prietenii și acoliți primarului.

Proiectele pe care spune că le semnează zilele astea nu vor fi implementate niciodată, pentru că Mangalia nu are bani de cofinanțare. Mangalia e falită!

În opt ani, Cristian Radu a reușit să pună pe butuci unul dintre cele mai frumoase orașe din România.

Alegerile de duminică îi dau palpitații. Tocmai de aceea, în ultima perioadă, sute de persoane și-au făcut viză de flotant pe raza municipiului Mangalia. Cristian Radu are nevoie de voturi pe care știe că nu le va obține de la locuitorii orașului.

E pe punctul de a pierde primăria care l-a propulsat în topul celor mai bogați edili din România, ori asta nu e deloc confortabil.

Mohammad Murad l-a depășit deja în sondaje. Cristian Radu e disperat, o disperare care se vede în acțiunile lui din ultima perioadă.

Dacă și-ar fi făcut datoria de primar, atât și nimic mai mult, astăzi ar fi dormit liniștit. Nu era greu deloc.

Așadar, avem un partid și doi oameni. Să judecăm fapte, nu vorbe sau promisiuni deșarte.

Viitorul nostru depinde, în mare măsură, de votul din 27 septembrie, iar alegerea ne apraține.

Minte ne trebuie, multă minte!

Cristina Ionescu, atacdeconstanta 24.09.2020

Cozmin Gușă: DISPERAREA lui Cristian RADU a CRESCUT numărul FLOTANȚILOR în Mangalia

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 13:49

Analistul politic Cozmin Gușă, dar și membru PSD, s-a aflat miercuri, 23 septembrie, la Constanța, pentru a-i susține pe Stroe Felix (candidat la șefia Consiliului Județean Constanța) și pe Decebal Făgădău (în cursa pentru Primărie). Printre numeroasele subiecte abordate, Gușă a adus în discuție și disperarea lui Cristian Radu, actualul primar din Mangalia (PNL).

Cozmin Gușă a spus că este îngrijorător faptul că deja a început să crească numărul de flotanți la Mangalia și îi este teamă să nu care cumva să se reia scenariul din 2016. Pe această cale, el a ținut să atenționeze instituțiile statului pentru a fi luate măsuri în timp util.

”În ultima perioadă, apropo de disperarea lui Cristi Radu, pe care l-am cunoscut la un moment dat pentru că avea niște nevoi, numărul de flotanți a crescut cu circa 700 în Mangalia. Am listele la 274 dintre ei. Dacă ne reamintim că în 2016 s-a câștigat cu vreo 1.200 de flotanți care erau cazați la hotelul Prahova din Neptun, e limpede că se încearcă o strategie similară. Atenționez astfel instituțiile statului să se uite cu mai multă atenție într-un municipiu mafiotizat, în care să vedem dacă CSM-ul va avea ceva de spus”, a declarat Cozmin Gușă.

Liliana IONIȚĂ, Replica 24.09.2020

Mohammad Murad, interviu INCENDIAR la DC NEWS! Dezvăluiri din interior

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 13:37

FB Leonard Tănase

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 13:27

Dragii mei, pe 27 septembrie putem schimba soarta Mangaliei. 8 ani de dezastru sunt prea mulți.
Zanfir Iorgus s-a retras si, împreună cu toți cei nemulțumiți de Radu Cristian, ne-am unit pentru a-l trimite acasă.

❗ NU votați Iorgus, chiar dacă apare pe buletinul de vot !

❗❗ VOTATI DOAR MOHAMMAD MURAD,  POZIȚIA 8️⃣ PE BULETINUL DE VOT❗❗

Nu vă lăsați păcăliți de mesajele mincinoase pe care le distribuie, pentru ca minciuna este principala armă a lui Radu Cristian!

AJUNGE ❗❗❗

Powered by WordPress