Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc la Primăria Mangalia. Acesta a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, alături de Mihail Bănceanu, candidat la Consiliul Local Mangalia din partea aceleiași alianțe. Ce trebuie schimbat în Mangalia, de ce o așa alianță, cum pot fi ținuți tinerii în localitate, dar și multe alte subiecte de interes pentru mangalioți puteți urmări în materialul de mai jos.
O Alianță în care sunt și partide de dreapta și de stânga…
Întrebat cum de a devenit candidatul Alianței mai sus menționate, Zanfir Iorguș a precizat: ”O alianță în care sunt și partide de dreapta și partide de stânga… Păi, la un moment dat mă întrebam și eu. Am ajuns, ca o necesitate a situației din Mangalia. Mangalia trece, de vreo 8 ani de zile, printr-o situație delicată, în sensul că Primăria este, acum, aproape în faliment, conturile blocate, fără o strategie de dezvoltare a orașului, lucruri începute, neterminate. Un oraș administrat pe principiul gospodinei aceleia care vrea să facă repede curățenie și bagă gunoiul sub preș. La problema aceasta gravă a chemat alături de mine pe toți cei din Mangalia, cu orientări diferite din punct de vedere politic pentru că, am spus-o și o repet, nu vreau să mai fac politică. De vreo 8 ani de zile m-am retras din politică, la ultimele alegeri am candidat independent. Vreau să fac doar politica administrației orașului meu”, a spus Zanfir Iorguș.
Dezvoltare economică pe orizontală
Candidat la Consiliul Local Mangalia, Mihail Bănceanu a precizat că a luat decizia în ideea de a face lucrurile mai bune și pentru a pune umărul la ridicarea stării de bine a tuturor cetățenilor din oraș. Este din Mangalia, a crescut și învățat acolo, iar acum muncește acolo. ”Vreau ca și tinerii din ziua de azi să încerce să facă acelașii lucru. Numai că, din păcate, este foarte dificil în momentul de față. Un proiect de-al nostru este să-i motivăm pe tineri să se reîntoarcă în Mangalia. Pentru că numai cu o populație activă putem să ne dezvoltăm. Iar o populație activă trebuie să fie și cea tânără și trebuie să fie motivată”, a spus Mihail Bănceanu.
Locuri de muncă pentru tineri, în Mangalia
Astfel, potrivit planului de lucru, un principal punct este asigurarea locurilor de muncă pentru tineri, asigurarea unor venituri proprii, ceea ce este în strânsă legătură cu mediul de afaceri. Mai exact, se dorește o dezvoltare pe orizantală, mai ales că vorbim despre un oraș turistic. ”În momentul de față, bunurile și serviciile în Mangalia sunt oferite de terți, care nu sunt din Mangalia. Asta înseamnă că nu stimulăm mediul de afaceri local. Dacă am face lucrul acesta, creștem numărul de locuri de muncă din Mangalia. E nevoie de multe lucruri, nu o să stau să le înșir acum pe toate, de la prosoape, cearceafuri, inclusiv pâine. Pentru că, da, în Mangalia nu există o fabrică de pâine”, a spus Mihail Bănceanu.
Locuințe pentru tineri și parteneriat cu Șantierul Naval
De asemenea, un alt punct în prioritățile echipei conduse de Zanfir Iorguș este acela de a da tinerilor locuințe prin programul ANL, dar și loturi de teren pentru cei cu posibilitate de a construi o casă. ”Ca inginer constructor de vapoare, știu politica Șantierului Naval. Astfel, un parteneriat între Șantierul Naval și Administrația Locală va creea posibilitatea ca anumite subansamble din șantier să le poată face societăți comerciale din oraș ca și subcontractori. Cum? În al doilea mandat am înființat Parcul Industrial Mangalia. Acolo unde taxe, impozite, nu există. În zona aceea, adică acel parc trebuie dezvoltat mai departe”, a spus Zanfir Iorguș.
Mai multe despre planul de lucru în vederea încurajării tinerilor să revină în Mangalia, despre dezvoltarea economică pe orizontală, despre sprijinul turismului, despre încurajarea dezvoltării societăților comerciale, despre atragerea investitorilor, despre consolidarea bugetului, dar și despre crearea unor surse de petrecere a timpului liber, de încurajare a acțiunilor sportive, puteți urmări în videoclipul de mai jos.
În cea de-a doua parte a interviului, Zanfir Iorguș a vorbit despre punctele nevralgice ale Mangaliei, ce necesită a fi schimbat rapid, ce anume îl califică pentru funcția de primar, dar a acceptat și o mică provocare Replica.
”Am administrat orașul Mangalia și, cred eu, am reușit să creez un sentiment de patriotism local, de mândrie a cetățeanului care trăiește într-un oraș frumos pe vremea aceea, un oraș în care oamenii se înțelegeau între ei. Mi se pare că s-a ajuns prea departe, ne trebuie o solidaritate mai mare”, a spus Zanfir Iorguș. Acesta a precizat că Mangalia traversează o perioadă grea, economia este pe butuci și dezastrul ar fi și mai mare în cazul unei crize economice. Iorguș susține că mereu s-a înconjurat de oameni profesioniști, fiecare excelând pe domeniul lui, la fel făcând și acum, în sensul că și-a făcut o echipă tânără și calificată.
La Mangalia trebuie schimbată echipa. ”A acaparat tot pe bază de rudenie”
Întrebat fiind despre ce trebuie schimbat la Mangalia, Zanfir Iorguș a spus că echipa, care, potrivit acestuia, nu poate să continuie pentru că este lipsită de profesioniști și care a acaparat toate instituțiile Mangaliei pe bază de rudenie și prietenie și nici măcar nu sunt din Mangalia. Un alt lucru care va fi schimbat, după cum ne-a spus Zanfir Iorguș, este situația vârstnicilor.
Categoria vârstnicilor trebuie susținută
”Am fost primul care a constituit Consiliul Înțelepților din oraș. Am fost primul care a făcut cantina socială. Am venit de fiecare dată către pensionari. Este vorba de o categorie foarte sensibilă și foarte neajutorată pe care trebuie neaparat s-o suținem”, a spus Iorguș. Bani sunt, spune Iorguș, trebuie doar să se vrea. Iar acesta și-a pus bine la punct proiectele pe care le va implementa.
Provocare: Caracterizați câțiva dintre contracandidați într-un singur cuvânt:
Reporter: Mohammad Murad
Zanfir Iorguș: Turism
Reporter: Cristian Radu
Zanfir Iorguș: Traseist
Reporter: Dumitru Paris
Zanfir Iorguș: Necunoscut
La Dumitru Paris, Iorguș a ținut să precizeze că îl admiră pentru curaj și pentru dorința de a schimba ceva.
Mai multe despre proiectele pe care le va implementa, despre planul de lucru, despre cum trebuie să fie ajutați vîrstnicii, dar și ce mesaje au trimis Zanfir Iorguș și Mihail Bănceanu, puteți urmări în video de mai jos.
Liliana IONIȚĂ, Replica 27.08.2020
Tinerii se vor întoarce în Mangalia în mandatul următor. Ei for face prosoape, șampoane și pâine.
Comentariu by lucian visa — 27 august 2020 @ 7:49
De ce nu ați susținut pt funcția de primar un om tanar cum este Banceanu ?!
Comentariu by Ioana — 27 august 2020 @ 8:07
Mangalia este in acest moment un oras cu foarte mari probleme atat din punct de vedere administrativ cat si financiar.Nici cu Iorguș nu mi-e rușine, dar acesta măcar știe administrație locală! Dacă ajunge la Primăria Mangalia, știe de unde să înceapă, nu mai stă să pipăie butoanele…
Comentariu by Anonim — 27 august 2020 @ 8:59
https://i2.wp.com/www.mangalianews.ro/wp-content/uploads/lady_callatis_50_plus.jpg
Comentariu by nabuco — 27 august 2020 @ 11:04
Aceeași obsesie imbecilă cu fabrica de pâine. A fost una și s-a închis pt că nu mai era viabilă economic.
Alta nu va apărea. Rămânem cu mici brutarii gen Kosovari sau Amina și cu pâine ambalata sau congelata și coaptă la supermarket.
O campanie electorală foarte plictisitoare.
Politicienii curului, niciunul nu a învățat nimic, e aceeași campanie ca acum 15-20 ani: teme răsuflate și scandaluri cu bannere și meshuri.
Bleah!
Comentariu by HT — 27 august 2020 @ 12:12
Iorgus are experienta in a administra orașul.Impreuna cu echipa lui poate reda Mangalia mangalienilor.O poate aduce în topul orașelor bine cotate in ceea ce priveste curățenia,cultura,sportul etc.Pe scurt un oras european.Ce putem spune despre Mangalia de azi,decat ca este un ….oras murdar,urat,îmbătrânit, fără culoare si stralucire dar premiant la datorii
Comentariu by Ana — 27 august 2020 @ 13:50
Iorgus are experienta in a administra orașul.Impreuna cu echipa lui poate reda Mangalia mangalienilor.O poate aduce în topul orașelor bine cotate in ceea ce priveste curățenia,cultura,sportul etc.Pe scurt un oras european.Ce putem spune despre Mangalia de azi,decat ca este un ….oras murdar,urat,îmbătrânit, fără culoare si stralucire dar premiant la datorii
Comentariu by Ana — 27 august 2020 @ 13:51
Iorguș a luat pliantul meu și îl recită ca și cum ar fi ideile lui.
Comentariu by Mentalistul — 27 august 2020 @ 14:03
Dar tu de unde l-ai furat ?
Comentariu by Fane — 27 august 2020 @ 14:48
@ 7
Dom’ Fane, când ești obișnuit de-o viață cu mangla ți-e greu să crezi că unii mai și fac câte ceva, nu doar fură.
Comentariu by Anonim — 27 august 2020 @ 15:16
Pt 7:
Acel program l-am postat și aici, de-a lungul timpului, în ultimii 4 ani.
Unele puncte au fost chiar discutate și contrazise aici, de aceeași oameni care acum le recită, ca și cum ar fi ale lor.
Nu zic ca e rau ce face Iorguș, că îmi fură programul, pentru mine e bine. Va fi bine când o să îl fac să plătească pentru asta, nu e decât un Radu Cristian, dar mai în vârstă si mai frustrat.
Comentariu by Mentalistul — 27 august 2020 @ 15:41
Intrasem de fapt pentru altceva:
Murad să nu uite că am fost în București la începuturile lui și mă ocupam îndeosebi de arabi. Să amintesc de câte ori l-au luat mascații, pe el și pe frate-său?
Îi transmit atât: să își vadă de campanie, e dreptul lui, dar să nu încerce mizerii cu mine sau cu ilegalități în oraș! Pentru că primește atenție.
Așa cum primesc Radu și Iorguș, fără discriminare.
Comentariu by Mentalistul — 27 august 2020 @ 15:49
https://www.youtube.com/watch?v=77au2zC_XAI
Comentariu by nabuco — 27 august 2020 @ 16:03
@9- Ce vorbesti d-le ? O fi el mai in varsta,da’ zice ca vine cu un ” suflu nou „…de fapt o basina electorala ! Una de felul asta a trantit-o in interviul de la focus unde – in culmea ipocriziei- spune ca spitalul e o problemă serioasă cu care nu te poti juca !! Sesizati unde e „suflu” nou-(basina-ipocritului) ? Si daca veni vorba de programe,partide,susținere politica…uitând ținta: cetățeanul,care ,de fapt e sefu’ nu partidu’ s-a întâmplat ceva folositor,apropo de cetățean,mai ales cel nehotararat (vezi votul negativ si cum se îndreaptă el in directii…nescontate de partide!) E vorba de interviurile de la antena 3. .unde Murad va bate pe toți!!!
Comentariu by I.S — 27 august 2020 @ 16:07
Va bate pe toți în berbecuți ?
Pt.2
Dacă ai urmărit interviul, se vede că Mihai Bănceanu nu e încă pregătit.
Pt.5
În mare parte ai dreptate.
Pt9
Ai uitat din nou. Și mai înalt.
Comentariu by lucian visa — 27 august 2020 @ 16:20
Buna seara, vreau sa semnalez un fapt foarte grav si nelegal: azi au venit niste tineri , un grup cu tricouri cu sigla primariei , sa imparta un ziar si sa ne spuna ce proiecte face primarul. Eu nu cunosc pe angajatii de la primarie , dar o vecina mi a spus ca toti erau d e la primarie si ca erau si in timpul programului. Poate se sesiseaza cineva, este ilegal sa faci campanie electorala in timpul programului , in plus, nici nu a inceput petioada de campanie. In plus si fituica pe care o imparteau am inteles caceste platita tot din banii primariei , adica ai nostri. M-am uitat putin di m-am.ingrozit. Cum este posibil sa msi spara asa ceva, in zilele noastre ?? Cine scrie asa ceva , e tot angajat la primarie ? Daca da , rusine , ar trebui sa fie promul dar afara , impreuna cu cei cate umbla pe la oameni in timpul programului. In plus, la unul am vazut si niate liste , cred ca aveau listele cu toti cei care locuiau in zona. Poate se sesiseaza si organele statului.
Comentariu by Anonim — 27 august 2020 @ 20:34
Iar te trezesti vorbind tampenii Ozzy. Cum dracu sa fure Iorgus, care a facut administratie 12 ani si Moroianu care face turism de performanta de 30 de ani proiecte in turism de la un tablagiu fara scoala somer de 15 ani, care n-a realizat nimic in viata? E ca si cum ai spune ca Einstein a furat teoria relativitatii de la femeia de servici de la carciuma unde manca. Ce dracu stii tu de turism ca nici turist n-ai fost ca nu-ti permiti din pensia doamnei. Tu vezi-ti de patrula junglei ca aia e singura ta idee originala. Daca n-ai furat-o de la Disney.
Comentariu by Anonim — 27 august 2020 @ 21:54
Pt. #13
Mihai Banceanu ne este dar mai ales nu va putea sa fie pregatit pentru O ASTFEL de politica deoarece se compromite sa creasca la umbra nucului de pe strada Crisanei. N-a invatat nimic din experienta politica a lui Ionut Vaida.
Mai bine s-ar AXA pe o politica independenta, inovatoare, a ideilor in pas cu timpul, cu caracteristicile social-demografice si economice ale UAT Mangalia.
Comentariu by nabuco — 27 august 2020 @ 23:17
Măi nene du-te la pensie că nu mai prostești pe nimeni cu vrăjeala ta.
Comentariu by Anonim — 27 august 2020 @ 23:39
Ce tot il laudati pe Iorgus ,unde are Moroianu vila ? Pe un teren unde era parcarea primariei.
Comentariu by Ion — 27 august 2020 @ 23:52
Pt 15:
Tu te-oi minți pe tine, dar oamenii din oraș nu pot fi mințiți. Pe unde ma duc toți îmi spun că Iorguș mi-a furat proiectele si nu ii e rusine.
Comentariu by Mentalistul — 28 august 2020 @ 1:53
Asta pt pct.15, cu dedicație.
Cu cât devin mai agresivi pesediștii sau peneliștii, cu atât mai mult îi ard pe Iorguș și pe Radu. Fără discriminare!
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4839222036103939&id=100000485715789
Comentariu by Mentalistul — 28 august 2020 @ 7:47
Vad ca il arzi numai pe Iorgus. Pe Radu l-ai ars la cascaval. Ipocritule.
Comentariu by Anonim — 28 august 2020 @ 15:17
UNPR și doctorii
https://evz.ro/lovitura-pentru-zeci-de-doctori-academia-de-informatii-a-sri-a-facut-apel-la-instanta.html
Comentariu by lucian visa — 28 august 2020 @ 15:31
Chiar asa de rai sunteti,de ati asmutit toți câinii „carlesti” ! Lasati-l in pace pe Ozzy…ca pana la urma mai cere ala 3 ani cu suspendare,decât…pușcărie grea ! https://youtu.be/NMZUYuKoDnY
…
Comentariu by I.S — 28 august 2020 @ 16:04
La minutul 4’46…zice ca-l aștepta si la …Galati !
Comentariu by I.S — 28 august 2020 @ 16:18
niunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR)
2 h ·
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) a intrat în campania electorală pentru alegerile locale pentru mandatul 2020 – 2024 cu peste 45 de reprezentanți care se regăsesc pe listele pentru consilii locale și pentru Consiliul Județean Constanța, în urma protocolului încheiat cu Partidul Național Liberal. Numărul mare al etnicilor tătari care se regăsesc pe liste la alegerile de anul acesta este o premieră pentru organizație, reușita unei reprezentări cât mai bune la nivelul administrațiilor locale constănțene în următorii patru ani depinzând acum numai de mobilizarea comunității.
În acest context, în cadrul Consiliului Reprezentanților întrunit vineri, 28 august, s-a analizat posibilitatea obținerii cât mai multor mandate de consilieri, prilej cu care președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a făcut apel la liderii organizațiilor locale ale uniunii să mobilizeze cât mai mulți etnici în vederea desfășurării unei campanii susținute, al cărei mesaj să fie concentrat pe unitate și pe promovarea politicii liberale. Rezultatul final al implicării și al dedicării membrilor comunității dezideratului comun de a accede într-un număr cât mai mare în administrațiile locale constănțene va fi cuantificat în urma numărării voturilor valabil exprimate înregistrate la alegerile din 27 septembrie 2020.
În cadrul aceleiași întruniri a membrilor Consiliului Reprezentanților, președintele Gelil Eserghep a reiterat importanța prezenței la vot și a asumării publice, de către candidații UDTTMR, a alianței cu PNL, astfel încât comunitatea să fie cât mai bine informată și să aibă premisele unui vot în cunoștință de cauză.
În calitate de candidați și de viitori consilieri pe listele Partidului Național Liberal, etnicii tătari turco – musulmani vor participa atât la elaborarea viitoarelor strategii de guvernare locală de dreapta, la implementarea unor proiecte noi care să confere județului Constanța locul care i se cuvine în calitate de județ cu ieșire la Marea Neagră și, cel mai important, vor avea posibilitatea de a susține și dezvolta proiecte a căror miză va fi promovarea valorilor identitare ale tătarilor din Dobrogea.
În perioada următoare, toți liderii filialelor locale ale UDTTMR vor desfășura activități de promovare și vor avea o comunicare permanentă atât cu liderii centrali și cu echipa de coordonare de la UDTTMR, cât și cu membrii echipelor PNL.
Lista cu etnicii tătari, reprezentanți ai UDTTMR, care se regăsesc pe listele pentru desemnarea consilierilor locali și județeni pentru mandatul 2020 – 2024 va fi făcută publică pe localități în perioada imediat următoare.
Comentariu by PRESEDINTE UDTTMR MANGALIA ISMAIL FACREDIN — 28 august 2020 @ 22:18
Pt.19
Ti-a furat DRACU proiectele! Iorgus mananca administratie pe paine, chiar daca unora le este greu sa creada, asta este adevarul! Si chiar daca nu recunoasteti, a avut o gramada de proiecte, realizate cu succes. Si veniti unii, te miri din ce domenii, care mai de care, va dati rotunzi aici, cum ca faceti, ca dregeti, etc, fara a avea idee de o boaba de administratie publica! Asta nu se invata la comanda, si nu este deloc usor! Si cel mai important este sa ai angajati care sa aibe habar de ceea ce au de facut, altfel……degeaba te zbati! Daca …., te zbati sau doar te lauzi!
Comentariu by Anonim — 29 august 2020 @ 0:30
Pt. #22
Ce atata tevatura, cel mai simplu ar fi sa le ceara banii inapoi (cei primiti in plus la solda ca sunt „doctori”) si sa-i re-inregimenteze pe ambulante (covid) ca brancardieri.
Comentariu by nabuco — 29 august 2020 @ 13:00