Un angajat al Primăriei Municipiului Constanța din cadrul Direcției Autorizare și Sprijin Operatori Economici a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Direcția de Sănătate Publică din Constanța va efectua ancheta epidemiologică, iar până la finalizarea acesteia toți colegii de birou vor intra în izolare la domiciliu.
Din dispoziția primarului Decebal Făgădău, toți angajații instituției completează zilnic, încă de la intrarea în starea de urgență, liste cu toate persoanele cu care au intrat în contact la o distanță mai mică de 1,5 m și pe o durată de timp mai mare de 20 de minute. „Colega noastră s-a autoizolat la domiciliu încă de la primele semne de boală, nu a desfășurat în această perioadă activități cu publicul și nu a intrat în contact cu cetățenii care s-au adresat instituției.”, oferă asigurări reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța.
„Am cerut colegilor de birou să se autoizoleze”
Anunțul făcut de Primăria Constanța a fost urmat de un alt anunț asemănător, făcut de această dată de Primăria Mangalia. Potrivit lui Cristian Radu, edilul din Mangalia, angajatul nu a avut contact cu publicul, iar colegii acestuia se vor autoizola la domiciliu.
„Colegul nostru s-a autoizolat imediat după ce a resimțit primele simptome, iar ulterior a făcut testul care i-a confirmat prezența virusului in organism. El nu a avut contact cu publicul, dar am cerut colegilor lui de birou să se autoizoleze la domiciliu. De asemenea, am dispus să se dezinfecteze urgent întreaga clădire în care se află biroul său, precum și scara blocului în care locuiește. Precizez că, încă de la apariția pandemiei de coronavirus în țara noastră, toți angajatii Primăriei Mangalia respectă normele de igiena și distanțare socială.”, a precizat Cristian Radu, primarul orașului Mangalia.
Sorin HULUBEI, Replica 19.06.2020
Simplu….sunt sot și soție
Comentariu by Anonymus — 19 iunie 2020 @ 17:48
Era normal sa se intimple, era doar o chestiune de timp la Mangalia. In primarie, stiu din surse sigure , nu s-au respectat niciodata ordonantele de urgenta sau alerta : in starea de urgenta , au fost trimisi in concediu fortat citiva oameni , din cei neagreati de conducere , ca sefii si mai ales sefutele sacse poate misca liberi . Evident , nu au luat o zi de concediu , au fost platiti integral , inclusiv in proiectele europene. Acum nu se respecta nimic : nimeni nu poarta masca , toti stau claie peste gramada ptin birouri , se fac chermeze etc. In ordonanta se prevedea ca angajatii sa vina la ore diferite la serviciu , pentru a se evita aglomeratia , ei bine , in condici , asa vin! In realitate , nimic , cetatenii urca in primarie , etc. Si ptr ca am un ghimpe pe seful politiei locale , „prietenul ” meu _ acest manager penal de proiect pe fonduri europene , el este primul care sfideaza si ia pe toti la misto , ca poate: toata primaria ride de acest infatuat. Sinteti de tot risul! Asta a ajuns primaria , sfidare, curvasareala , promiscuitate (ei, acum, la termenul asta, Colgiu da repede pe DEX, sa vada daca inseamna la fel cu frustrati , termenul asta care va place voua asa de mult , si il pronuntati toti pe rind) . Sinteti aceiasi cloaca cu cea din fotografia lu’ Orban – uriti , frustrati, promiscui .
Comentariu by Anonim — 19 iunie 2020 @ 21:06
Iar articole in replica?!
Iar au fost șterse initial comentariile, ulterior oprite la acest articol….https://www.replicaonline.ro/centru-multifunctional-pentru-copiii-cu-dizabilitati-la-mangalia-435142/
Chiar ma întreb …cât costa aceasta publicitate mascata? Tot așa domn primar…închiriați fictiv barca sau platiti cazare la vila… șmenul de la Replica…stie toata lumea din presa…
In sfarsit merg comentariile pentru articol?! Sic! Dl SH…esti cumva Simona Halep? ..eu cred ca esti doar jurnalist second hand..cat pupincurism intr-un articol despre un pitic saltimbanc…dator vandut…ce raspunde la apelativul de sefu..primarul Mangaliei Radu Cristian…. Zis si smeagol…aceasta somitate in materie de finantele urbei, acest ctitor de chestii de prost gust pe sume exorbitante…de unde va plateste voua publicitatea in ziare…doamne cat ii mai place sa se laude acestui om mic, ranchiunos si spagar…cu un deosebit simt in a-si cultiva personalitatea…
Și astfel cocoțat pe un piedestal…acest mic primar ajuns mare prin inacțiunea tuturor forțelor politice din mangalia…mictioneaza pe noi “prostimea” care platim taxe și impozite…fără probleme!
Nimeni, dar nimeni din acest CL nu-l intreaba unde se duc banii, 22 milioane din ajutor de la stat la finele anului trecut, zeci de milioane și anul acesta…dl primar face alba neagra cu banii dumneavoastră, iar el isi ia palma-n cur la final de mandat cu câteva milioane bune, iar noi platim datoriile lăsate …polaris, enel, goldterm, callatis therm, avocați, megaconstruct, etc…ne vin popriri cu nemiluita de la executori…chiar nu-i rusine ca ne face urbea de ras?! Clar ca nu….
Rusine….rusine….rusine de om…
Comentariu by Veritas — 19 iunie 2020 @ 22:04
2&3 luari de pozitie foarte corecte, massive like de la mine. Partea proasta este ca va trebui sa ne obisnuim cu gandul ca actualul Primar este si viitorul Primar. Nu s-a construit nimic serios in toti acesti ani. Nu exista nici macar o bruma de contracandidat in spatele cui sa se stranga randurile.
Comentariu by Reporter — 19 iunie 2020 @ 23:14
Pt 4:
– Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
şi de-a fi să mor
în câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Comentariul dumitale este exemplu pentru sindromul Miorița. În loc să își ascută cutitele, să îsi cheme ș-un câne, se apucă de bocit.
Comentariu by Mentalistul — 19 iunie 2020 @ 23:46
@4 poti sa argumentezi ceea ce afirmi? Da-ne niste motive pentru care ar putea iesi iar primar. Asa de prosti ii crezi pe mangalioti?
Comentariu by Dana — 20 iunie 2020 @ 0:23
https://www.replicaonline.ro/centru-multifunctional-pentru-copiii-cu-dizabilitati-la-mangalia-435142/
Comentariu by nabuco — 20 iunie 2020 @ 1:08
@6
Unul din motive este chiar Reporter Colgiu, care are interes să inducă cetățenilor că 3,14ticu va fi ales din nou, deci nu are rost să mai meargă la vot când rezultatul se cunoaște deja.
Comentariu by Marian Vasile — 20 iunie 2020 @ 9:43
https://evz.ro/focar-de-infectie-la-primaria-constanta-serviciile-publice-blocate.html
Comentariu by lucian visa — 20 iunie 2020 @ 17:41
Cea mai bună reclamă pentru turismul Mangaliei ,,L-am internat pe Ozzy și cei ca el”
Comentariu by Fane — 20 iunie 2020 @ 22:12
,,Dar tatarul care
Duce în eroare
(paranoia mare)
Scuipă cu ardoare-n
Versuri din folcloare.
Vameși se-adunară
Gata de ciordeală,
Proștii îl urmară.
Unul ce fumase
Face conturi false
Mult se lăudase.
Ozzy sună bine
Ozghiun … i-e rușine.
Marian Vasile
Când nu și ia pastile.
C-un șantaj la Stroe
A ciordit în voie
Loc nemeritat
Tase s-a strâmbat.
Comentariu by Ungureanul — 20 iunie 2020 @ 22:21
Ungurene ești cam trist
Ai uitat de mentalist
Conturi fără rost
Cum făceai când erai prost.
Ești deja cam rău cu el
Că vrea doar consilier
Doar un loc și pace
Că munca nu-i place
Gura nu-i mai tace.
Schimbă și partide
Dimineți toride
Vine beat din Vamă
Sau drogat bag seamă.
Totuși noi frustrații
Ne avem ca frații
Strânși în pesedeu
Votul este greu.
Comentariu by Munteanul — 20 iunie 2020 @ 22:26
https://www.tshirts.ro/_pics/modele/vOSSybfjme.png
Comentariu by nabuco — 21 iunie 2020 @ 0:21
Până la urmă o să compună ăștia balada lui Ozzy
Comentariu by Gore — 21 iunie 2020 @ 10:54
Eu credeam că după moartea lui Săndel , o să fie de neumplut golul lăsat. Ar mai fi nebuna în negru care a produs în Italia pentru familie, după care au dat-o afară dar ea nu prea vorbește așa mult. Așa că e binevenit.
Comentariu by Sică — 21 iunie 2020 @ 10:56
Hmmmm, nu cumva vreți voi să îl faceți celebru pentru a sparge cât mai multe voturi din cele ale lui Iorguș? În cazul ăsta trebuie să mai găsiți niscaiva bufoni. Sandu Vlaicu mai trăiește ?
Comentariu by Rafet — 21 iunie 2020 @ 10:57
https://evz.ro/delir-in-pnl-toti-virusii-vom-reusi-sa-ii-bagam-in-conducte-si-sa-ii-gazam.html
Comentariu by lucian visa — 21 iunie 2020 @ 12:45
https://m.romanialibera.ro//actualitate/duckadam-sare-din-loja-lui-becali-direct-in-parlament-dupa-inscrierea-in-psd-826600
Comentariu by nabuco — 21 iunie 2020 @ 17:54
Felul cum mă atacă cu aberații arată că ei sunt in stare de ticăloșii cu oricine din Mangalia, cu oricare dintre votanți.
Mama, tatăl, copilul, fratele, sora oricăruia din Mangalia poate fi ținta unei astfel de agresiuni cu minciuni abjecte, de aceea trebuie să li se ia puterea prin vot, să nu mai fie condusă Mangalia de către ticăloși.
Comentariu by Mentalistul — 21 iunie 2020 @ 20:19
Erată „pot”
Comentariu by Mentalistul — 21 iunie 2020 @ 21:12
Ozzy, dacă-ți faci refresh memorie vei constata că ai fost promotorul acestor atacuri suburbane! Tu ai dat tonul anonimelor și conturilor fake, de pe care ai atacat in stânga și-n dreapta suburban. Culegi roadele nechibzuinței. Prea multe haine ai îmbrăcat, iar acum toate sunt ponosite. Îți fac un deserviciu și-ți scot la iveală, cât mai pregnant, BIPOLARITATEA.
Comentariu by nabucco — 22 iunie 2020 @ 8:52
Nu am avut decât 2 nick: Mentalistul și Red John. Red John a avut 8 comentarii maxim, l-am asumat și pe acela. Era si simplu de făcut legătura, sunt personaje din aceeași dramă.
Am comentat cu Mentalistul 4 ani, nick asumat.
Presupui greșit și nu este prima dată. Nu scriu cu anonim sau alt cont. De altfel, m-ar pârâ dl.Vișa imediat, abia așteaptă.
Poate să vă confirme că nu mai scrie nimeni cu același ip.
E o minciună intenționată? Ca să îți susții denigrarea cu bipolaritatea? Oricum ar fi, este o acuză incorectă.
Din unghiul de vedere al adevărului, acuza incorectă este o agresiune. Eu sunt convins că este cu intenție, ai folosit majuscule pentru insultă.
Ți-a făcut plăcere să fii rău? Să minți ca să insulți cu o acuză falsă?
Ce beneficiu crezi că poți obține dacă folosești metode ticăloase? Îmi scade mie vreo imagine în oraș pentru că mă insulți pe aici?
Îți place imaginația ta mai mult decât adevărul? Dacă și începi să crezi în ea, e schizo.
Comentariu by Mentalistul — 22 iunie 2020 @ 9:12
Tu ai putea iesi prin oras si sa vezi cata lume te saluta sau te cunoaste.Dar stii si asta foarte bine.Te imbeti cu apa rece ca iei nu stiu cate voturi si ii prostesti pe cei cativa de langa tine.
Probabil ca vei rupe un 5-600 de voturi dar cam atat.
Comentariu by Anonim — 22 iunie 2020 @ 10:01
Pt 24:
Or fi mai cunoscuți Moroianu, Paris și restul…
Intr-adevăr, Radu e mai cunoscut ca ei, doar a fost primar 8 ani. Cine îl recunoaște îl înjură, așa știm când este recunoscut.
Referitor la voturi, o sa le numărăm în ziua alegerilor locale.
Comentariu by Mentalistul — 22 iunie 2020 @ 18:24
Pt 24
Mult mai cunoscut Moroianu ca tine, stai linistit.
Cat despre numaratul voturilor, o sa rupi pt Radu Cristian cateva sute de voturi, nu treci peste 600-700. Sa tii minte comentariul acest. 19.500 de votanti , daca 2500 se duc la tine, Paris, Dan Moldovan si poate Minca, desi din surse sigure nu va pune candidat, raman in joc 17.000. Primarul a luat acum 4 ani 7.227 de voturi, ceva de genul,il punem pe primar la 8000 de voturi (desi e imposibil sa creasca, el doar scade) sa ne spui si noua unde se duc restul ?! Direct la Moroianu , simplu.
Nu ne mai lua cu prostiile tale ca nu suntem prosti.
Calculele sunt foarte simple
1. Daca Moroianu devine cunoscut si popular , asta insemnand sa activeze bazinul PSD-ului, si al lui Iorgus, devine primar.
2. Daca nu, Radu Cristian mai prinde un mandat ( ultimul de altfel)
Comentariu by Alo — 22 iunie 2020 @ 20:55
Pt. #25
https://www.replicaonline.ro/moroianu-de-la-pntcd-il-sustine-pe-candidatul-alde-la-primaria-mangalia-266524/
&
https://focuspress.ro/anuntat-cu-tam-tam-drept-candidat-al-psd-la-primaria-mangalia-nicu-moroianu-se-spala-pe-maini-de-adeziunea-de-la-partid-zice-ca-e-membru-alde/
Comentariu by nabuco — 22 iunie 2020 @ 21:36
Pt 25: Bravo, ați câștigat!
Deja puteți să petreceți victoria.
Comentariu by Mentalistul — 22 iunie 2020 @ 23:34
Uitațil pe Ozzy șpăgaru și mincinosul …ieri pe la 7 seara se plimba cu Colgiu prin saturn cu mașina . Probabil îi arăta Doru asfaltarea din stațiuni . Are o înțelegere cu RC să dea numai în Moroianu și în PSD. o hahaleră
Comentariu by Anonim — 23 iunie 2020 @ 8:48
De cealaltă parte, preşedintele PSD Mangalia, Neculai Tănase, a declarat, pentru Focus Press: „Da, dl. Moroianu semnase adeziunea la PSD. I-am şi spus şi lui, şi lui Leo Tănase, că dacă Leo, care e preşedinte la ALDE, nu transmite hârtie prin care să îi retragă sprijinul politic, atunci nu îşi pierde postul de consilier”.
legal in momentul in care a semnat adeziunea cu un alt partid consilierul isi pierde postul.
dar, politica romaneasca facuta de fotbalisti si alti neaveniti e lejera
iar orice analfabet functional face ce vrea.mai ales daca i presedinte de partid.mai da si interviuri.
Comentariu by wow — 23 iunie 2020 @ 11:20
Ca să vezi la pct.28 ce politică fac unii la Mangalia și vor să le votați candidații! Că sunt de-ai lui Radu, că sunt de la PSD, nu contează pentru că-s la fel.
Îi transmit cretinului de la pct.28: ieri mi-am amenajat sediul. Pe Colgiu ultima dată l-am văzut în urmă cu 2 ani când l-am dat afară din sedinta consiliului local, unde vocifera ca spectator.
Cine e în politică știe că în ultimii 3 ani am refuzat orice discuție politică dacă respectivul Colgiu este de față.
Primarul m-a imvitat la el în birou prin 2018 să discutăm proiectele HCL, a condiționat că fie pleacă Colgiu din birou, fie plec eu. Pentru că primarul a insistat că e prietenul lui (atunci am vazut cat de slab e Cristian Radu!) și că vrea să-l aibă pe Colgiu la masă, m-am ridicat și am dat mâna pentru „La Revedere!” și i-am spus să mă invite la discuții atunci când o să-și găsească testicolele, eu discut bărbătește doar cu bărbați.
Cu minciuni abjecte incearcă ticalosii să manipuleze oamenii, astia vor să îi votați.
Ticăloșii de la PNL si PSD, inclusiv iorgușiștii, au preluat o aberație pentru că au impresia că mă denigrează astfel și insistă că m-aș droga, că aș fi un bețiv (intrebați pe „prietenii” mei Tase, Maganu, Ciobănel, ori pe Leo, Moroianu etc. dacă am băut vreodată mai mult de o bere, la discutii lungi de 4-5 beri ale lor!), ori că aș face tâmpeniile pe care le inventează. De mai mulți ani, de când am invins cancerul, iau un tratament care nu-mi permite excesul de alcool sau consumul de droguri. Să jure prăjitul ăla la creiere pe familia lui că m-a vazut pe mine că obisnuiesc să fumez iarbă sau că am consumat ceva de genul drogurilor!
Consumul de alcool sau de droguri este un risc pentru sănatatea mea. Si alimentația nesănatoasă este un risc pentru sănatatea mea, de aceea eu îmi gătesc singur mâncarea. De acolo si priceperea.
Minciunile acestea le demontez oricând cu analizele medicale. Fac analize de sânge complete la Synevo, periodic, pentru că îmi verific sănătatea de 2-3 ori pe an, după ce am trecut printr-o luptă grea în 2011-2012. După ce am băgat otrăvuri in mine contra cancerului, după ce am suportat tot acel rău, iar acum să mă acuze niște idioți că aș fuma „legale” (idioți pentru că dacă ar fi legale, nu ar fi ceva de denigrat!) chiar nu mă impresionează cu nimic. Aaa, că mă denigrează să îmi atace imaginea? Această insistență în ticăloșie transmite tuturor cât de mult rahat mănâncă cei care spun că nu reprezint nimic dar mă atacă cu atâta frustrare.
De ce nu atacă pe Radu cei de la PSD? De ce nu pe Moroianu cei de la PNL?
De ce nu pe Paris, pe Crăciun, pe cei care le-ar lua din voturi?
De ce dintre toți sunt singurul atacat din toate părțile? Nu mă refer aici, să zicem că aici sunt la indemana pentru ca sunt singurul dintre candidați prezent, poți să mi te adresezi.
Dar în oraș sau pe public facebook. De ce sunt atacat dacă nu reprezint un pericol? Hai, inteleg sa ma atace USR, PMP, Pro Ro, pentru că din cauza candidaturii mele ii las fără voturi. Dacă eu nu aș mai exista in optiuni, cei care nu vor să voteze nici pe Radu, nici pe Moroianu/PSD/Iorguș, ar da voturile acestor partide fără ca ele să fi făcut ceva. Sunt multe voturi. Cât timp sunt in optiuni, îi las fără voturi.
Dar PNL care se crede invicibil la Mamgalia, din aroganță, ori PSD care delirează că poate să obțină 9.000 de voturi, de ce mă atacă cu abjecții dacă ar fi adevărat că nu reprezint nimic? Nu au timp să se lupte între ei, dar se luptă cu mine? Cu mine, cel care e un nimic, un terchea-berchea, unul fără de muncă care mănâncă pensia lui tat-său (e mort, boule!), un drogat, un interlop care duce femei la produs (citire de la Iorguș), un bețiv, un bătăuș, nebunul satului (citire de la incultul de Radu), parafrenic, instabil (tot Iorguș), vameș (de parcă asta ar fi o denigrare a gândit unul pe aici, insistă de 4 ani),… cum ar veni, eu am furat Mangalia, eu am făcut-o să sufere, nicidecum cei care au fost primari și au furat ca in codru.
De fapt, și Radu, și Iorguș, și PSD care a stat pe lângă Tusac, adică cei care mă atacă, ar fi cei buni, iar eu care nu am fost niciodată primar sau la comducerea Mangaliei, zic ei că aș fi cel rău.
Cine zic asta? Cei care v-au mințit, cei care v-au furat, cei care v-au făcut rău și au furat viitorul acestui oraș. Iar acel viitor de atunci este prezentul de astăzi, o Mangalia din care ar fugi majoritatea oamenilor, pentru că nu au copiii lor niciun viitor și niciun trai în orașul natal.
Ticăloșia aceasta a celor care fac politică pentru jaf și putere va dispare prin vot, din viața tuturor locuitorilor Mangaliei.
Comentariu by Mentalistul — 23 iunie 2020 @ 12:34
Măi Ozzy dar pe tine nu te atacă nici PSD nici Radu nici Iorguș . Tu îi denigrezi de mult timp și tu scri non stop de iei . Chiar nu vezi că nu te bagă in seamă iar tu urlî ca un prost de ei ? Te măscărești chiar degeaba . Ești singur pe lume domnul meu și nu ai nici o șansă .
Comentariu by Anonim — 23 iunie 2020 @ 17:07
Orașul se dezvoltă , stațiunile se dezvoltă , lumea vede progresul , nimeni nu mai vrea scandal și ceartă . Domnule Menabit lăsați minciunile și dezinformarea și apucațiva de ceva serios în viața cum ar fi munca .
Comentariu by Anonim — 23 iunie 2020 @ 17:12
In locul lui Ozzy:’Hai sictir lichele anonime’!
Comentariu by Lute — 23 iunie 2020 @ 20:47
În locul lui Ozzy … ai ajuns și tu la Palazu ?
Comentariu by Mute — 23 iunie 2020 @ 21:48
Dacă nu v-ați prins de ce continui să comentez, când aș putea să nu vă bag in seamă, este ca să vă arătați caracterul ticălos. Aroganța asta a voastră și ticăloșia de care dați dovadă zilnic, cu manipulări, cu conturi false pe facebook, cu tot ce faceți.., nu poate fi iertată pentru un asfalt pe care vă chinuiți să îl turnați după 8 ani de batjocură.
Poate vouă vi se pare o mare realizare, dar oamenii văd acum că ai fost deposedați atâția ani de lucrurile firești intr-o civilizație.
Aveți atitudinea de parcă altul a fost primar și a ținut Mangalia mai rău ca intr-o comună, iar abia acum ați pus mâna pe putere să faceți ceva.
Este precum violatorul care la instanță vine cu flori pentru victime și pretinde să fie iubit pentru gestul de a cumpăra flori.
Toti știu că e doar praf in ochi și după alegerile locale, dacă mai câștigă Radu prin presupunere la absurd, s-ar mai face ceva in Mangalia. Toti stiu că nu se va face nimic, va continua hoția. Unii vor o faramitură de la hoți, altii sunt agățați cu ceva, dar prea puțini ca să mai câștige Radu vreun mandat.
Voi continuați cu atitidinile ticăloase, sunteți cei mai buni agenți electorali contra lui Radu.
Nu ați remarcat că nici nu îl mai consider pe Radu vreun important în alegeri? Da, știu că are maxim 4.000 de voturi fidele, prin promisiuni sau constrangeri. Pot să îi spun orice unuia care are casă de la primarie fara acte, ori celor angajati in ultimul an, care nu pricep ca după alegeri o să restructureze posturile la jumătate. Nu mă ating de cele 4.000 de voturi. E de ajuns să le țin la 4.000 si să atrag voturile nehotaratilor care nu vor să voteze PSD, să nu se ducă la PNL, USR sau alții. Cu 4.000 din prezenta de 20.000 nu are cum să câștige.
Dar continuați cu aroganța, să vă arătați caracterul. Să le fie tuturor scârbă de voi.
Comentariu by Mentalistul — 23 iunie 2020 @ 22:40
Primar fără dinți , mincinos , puturos , fără o sursă de venit , sărac lipit , șantajist și pe deasupra mai este și drogangiu . Cu așa CV chiar că o să fie un primar perfect . Cîhhhhh
Comentariu by Anonim — 24 iunie 2020 @ 7:30
Nu ai zis că nu am șanse să câștig?
Și atunci de ce te lamentezi ca și cum am câstigat?
Comentariu by Mentalistul — 24 iunie 2020 @ 9:10
Ozzy + Colgiu + Radu Cristian = PRIETENIE PÎNĂ LA MOARTE .
Comentariu by Anonim — 24 iunie 2020 @ 16:44
Pt 38:
Incompatibilitate! Unul din ceilalți doi dispare din prietenia aceasta.
Comentariu by Mentalistul — 24 iunie 2020 @ 20:18
COLGIU + OZZY = LOVE
Comentariu by Anonim — 24 iunie 2020 @ 20:29
Pt 40:
În sfârșit ai priceput cine conduce Mangalia, și pe primar, și pe toți…
Comentariu by Mentalistul — 24 iunie 2020 @ 20:54
Pt. #41
https://constanta.ro/2013/11/26/armaghedon-de-mangalia-dezvaluiri-despre-oamenii-lui-cristian-radu/
Comentariu by nabuco — 24 iunie 2020 @ 21:06
Măi Ozzy tu ești sluga lor nu cum crezi tu măi puturosule . Te ține Colgiu cu 2000 de roni pe lună și te pune să latri pe fb căpe stradă nu ai cum fără dantură . Așa că lasă dracu legalele și nelegalele că nu o să mai poți mesteca nici miezu de la pîine
Comentariu by Anonim — 24 iunie 2020 @ 21:55
Cine mai e si Colgiu?
Comentariu by Anonim — 25 iunie 2020 @ 18:32
La Basescu la conferinta de presă s-a dus o jurnalistă cheală și a pus o intrebare.
– Hă, hă, hă! – face Băsescu. O să vă răspund când o să aveți o freză normală.
– Domnule președinte, si eu vreau o coafură normală, dar nu am ce face pentru că sunt pe citostatice pentru cancer și mi-a căzut părul.
Situația mea este o problemă personală. Nu pot face anestezii, astfel că m-am apucat de lucrări „pe viu”. Am scos până acum tot ce era de scos, am făcut operații pe viu in cerul gurii. Fac implanturi de peste 1 an.
Tot din aceasi cauză, pt ca risc un stop cardiac, exclus să consum droguri sau vreun exces de alcool, așa cum aberezi pe aici.
Stai liniștit, in 3-4 saptamani o sa iti zambesc cu o nouă dantură.
Nu asta este important pentru oameni, ci ceea ce fac și ceea ce pot face.
Comentariu by Mentalistul — 25 iunie 2020 @ 19:07
Mare mincinos ești Ozzy …..nu te mai crede nimeni măi MINCINOSULE
Comentariu by Anonim — 26 iunie 2020 @ 7:16
Asta e bună! Eu mint si tu spui adevărul?
Comentariu by Mentalistul — 26 iunie 2020 @ 11:42