Politica locală în Mangalia

3 aprilie 2020

Iorguș: E timpul ca Radu Cristian și echipa lui de navetiști să plece!

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 11:45

Fostul primar al Mangaliei, între anii 1996 și 2008, Zanfir Iorguș, îl susține pe Nicu Moroianu în cursa pentru Primăria Mangalia. După ce a fost achitat recent în dosarul de abuz în serviciu, deși inițial, prima instanță îl condamnase la trei ani cu suspendare, se pare că Zanfir Iorguș este mai precaut de această dată și nu va candida din postura de independent. Va merge de data aceasta pe mâna lui Moroianu, consilierul local ALDE, dar care a schimbat recent tabăra și a emigrat la PSD.

La Mangalia a fost conturată o alianță împotriva actualului primar, Radu Cristian. Este vorba despre „Uniți pentru Mangalia”, o alianță puțin mai neobișnuită în România, deoarece aduce în prim plan o lovitura de stânga. Componența ei este următoarea: PSD, ALDE, Partidul Verde, Partidul Ecologist, PNȚCD.

Zanfir Iorguș: E timpul ca Radu Cristian și echipa lui de navetiști să plece

Proaspăt scăpat de problemele penale, fostul primar al Mangaliei a concluzionat în câteva cuvinte că Mangalia trebuie să scape de această echipă de „navetiști”, care îl are în frunte pe actualul primar, Radu Cristian.„Sunt în echipă cu Moroianu, nu candidez independent. Din „Uniți pentru Mangalia” fac parte deocamdată: PSD, ALDE, PNȚCD, Partidul Verde, Partidul Ecologist. Lista este deschisă pentru ONG-uri și alte partide. Așteptăm și alți oameni care să susțină alianța noastră. Vrem să terminăm odată cu abuzurile „navetiștilor” și agresiunea lor asupra orașului și asupra cetățenilor din oraș. Mă refer la Radu Cristian și echipa lui de navetiști, care a pus stăpânire pe oraș. E timpul să plece”, a spus Zanfir Iorguș.

Petruț Iacob, Replica 03.04.2020

92 Comments

  1. Faptul că Iorguș nu va candida și-l va susține pe Moroianu, e o mare problemă pentru Radu.

    E timpul să fim uniți pentru Mangalia !

    Comentariu by lucian visa — 3 aprilie 2020 @ 11:47

  2. ” … Lista este deschisă pentru ONG-uri și alte partide. … ”
    Adica si:

    https://ro-ro.facebook.com/MangaliaCetatenilor/?ref=page_internal

    Comentariu by nabuco — 3 aprilie 2020 @ 13:54

  3. Invatati, invatati, invatati…..in cazul de fata ar trebui sa fie….. cautati, cautati si nu incetati sa cautati pana atunci cand veti gasi un om care sa poata fi adevaratul primar al Mangaliei. Oferta actuala este profund viciata. Este nevoie de ceva mult mai bun decat raul cel mai mic.

    Comentariu by Reporter — 3 aprilie 2020 @ 14:19

  4. Pt. #3
    Like.
    https://m.facebook.com/1908372152742990/photos/a.2215989985314537/2215989948647874/?type=3&source=48&__tn__=EH-R

    Comentariu by nabuco — 3 aprilie 2020 @ 14:49

  5. Cu aceasta declaratie ca nu va candida si-l va sustine pe Nicu Moroianu ,i-a turbat pe Radu si ai sai care ar fi vrut sa candideze.

    Comentariu by VUCEA DAN — 3 aprilie 2020 @ 16:48

  6. Pt.3
    Si, cam, care ar fi acea persoana? Ca de sfaturi,…. toti suntem buni!

    Comentariu by Anonim — 3 aprilie 2020 @ 17:50

  7. Ala care semnează la @ 5 !

    Comentariu by Anonim — 3 aprilie 2020 @ 17:56

  8. Si fara gluma- ala de la @5 E mai bun decât Moroianu(cârpă moale!) Macar asta e mai „turbat” decât aia care…au turbat !

    Comentariu by Anonim — 3 aprilie 2020 @ 18:02

  9. Eu ies ca am dat 15 strachini de mancare la fraieri

    Comentariu by Ozy — 3 aprilie 2020 @ 18:16

  10. @9 Măcar alea 25 de străchini nu sunt din bugetul local și nu costă 100 de euro porția, Ciurarule. De frica tătarului ați început să împărțiți materiale sanitare la populație, dar după cum văd din fototeca voastră dați măștile ale gata contaminate.

    Comentariu by Marian Vasile — 3 aprilie 2020 @ 18:58

  11. @10-Maști contaminate !! Ala care semnează în locul lui da blide de mancare ! Populisme desantate pentru idioți votanți! Mai bine ne-ai lamuri cum e cu „contractul cu cetatenii” si demisia semnată în alb- chestia aia care o cere partidul care-l susține! L-am întrebat de asta p’aci si n-a răspuns…deși mie mi se pare asta o soluție novatoare…pentru care ar trebui să le tataie curu la toți „partidomanii” !

    Comentariu by I.S — 3 aprilie 2020 @ 20:39

  12. Nu înțeleg cum s-a schimbat scara de valori în capul unora, de a ajuns binele să fie considerat rău, ori invers. La fel ca în toți 4 ani, eu am făcut ce trebuie, alții au fost ascunși și s-au trezit acum că sunt luptătorii pentru Mangalia, iar alții au făcut combinatii exact cu cel cu care mă luptam, s-au vândut fără rușine. Acum fac pe moraliștii, că ar fi ceva rău că zilele acestea am ajuns să dau hrană caldă pentru peste 30 persoane, iat de maine pentru 50 persoane: vârstnici fără apartinatori, persoane cu dizabilități etc. Cand ii bag in program inseamna zilnic, nu doar intr-o zi. Pentru că persoanele acelea prind speranță. Fostă învățătoare, fosta asistenta la 82 ani, oameni paralizati, Titi Mutu cu sora-sa care are handicap handicap, cea pe Sirenei care a avut probleme psihice si acum s-a făcut bine…
    Cum a ajuns să fie luat la mișto un astfel de demers? Din cauză politicii? V-a înrăit politica atât de mult? Nu e scopul meu în viață să deschid un centru social, dar este și asta o experiență cu oameni cu probleme. Sunt lucruri care trebuie făcute, nu pentru politică, nici pentru altceva.
    Între 2012-2016, cand dadeam mancare la cei nevoiasi din munca mea nu comenta nimeni nimic, nu eram in politică. Imediat, vai ce denigrare că aș fi bucătar! Mă pricep în multe alte lucruri!

    Alegerile s-au amânat, nu-i văd eu să țină campania timp de 6 luni-1 an. Ori dacă îi ține, se va cunoaște cine e doar cu vorba și cine are capacitatea de obține încrederea oamenilor.
    Vreți să umplu blocul acesta de oameni reali care să comenteze ce părere au și despre Iorguș, și despre Radu, și despre oricare din politică, chiar și despre mine?

    Vă îmbătați cu apă, beți apă și spuneți că e vin! Câțiva PSD-ALDE și câțiva ai lui Radu, dacă vă comentați între voi încurajări aveți impresia că realitatea stă astfel? Aveți un curaj fantastic să mă atacați pe mine, dar nimic la fel despre Radu, nimic despre Iorguș, ori despre alți candidați. Nici nu sunt prezent, dar la orice articol au unii fobie să mă insulte. De ce? Se simt ei mai bine așa? Cu asta sunt satisfăcuți că au făcut politică?
    V-o transmit aici: Voturile contează! Acestea se numără. Dacă sunt pregătit cu o campanie să-i fac mici pe Radu și PSD? În opinia mea, Radu poate să facă orice, după pandemia aceasta oamenii vor vrea o schimbare în viața lor, vor vrea să nu mai vină la putere politicienii care au mai fost. Radu e plecat! Nu are nicio șansă!
    Ori dacă se ajunge în situația în care să decid cine să câștige. Dacă în continuare e cineva care crede că nu am un cuvânt de spus în alegerile viitoare, nu se pricepe deloc la politică. În timp ce unii se îmbată pe aici sub anonimat, crezând că insultăndu-mă căstigă ceva, în realitatea este alta. Ori acesta este scâncetul de oftică?

    Vă doresc o izolare ușoară!
    Iar pe politicienii aceștia care vor puterea îi invit să ajute oamenii în aceste vremuri. Ori să tacă, nimeni nu mai are chef de declarațiile lor politice! Se fac de rușine și obțin dezgustul oamenilor pentru ei.
    (Și le mai și declară cu hârtia scrisă în față, citind ca Dăncilă. Am mai vazut una: cică sa încetăm cu declaratiile politice – politice, bre, nu „politicianiste” pentru că nu-s persoane! – chiar intr-o declaratie politică, cu sigle și sloganuri, cu o fotografie furată. Dacă pornesc pe direcția aceasta s-a dus pe vale candidatul vostru, vă recomand să nu mai mâncați rahat despre mine cu aberații! Poate mă determinați să schimb macazul, momentan vă e bine cu ce fac! În loc să țineți la alianțe politice?)

    Comentariu by Mentalistul — 3 aprilie 2020 @ 20:56

  13. https://www.agerpres.ro/politica/2020/04/03/ludovic-orban-proiectul-privind-inchisoarea-la-domiciliu-o-aberatie-deputatii-pnl-vor-vota-impotriva–480601

    Comentariu by nabuco — 3 aprilie 2020 @ 21:05

  14. Pt 11:
    Am declarat public că asta voi face.
    Ce nu ți-e clar?

    Comentariu by Mentalistul — 3 aprilie 2020 @ 21:20

  15. @14- Mie imi este clar ! Cat de publica a fost declaratia d-tale,iote ca n-am dat peste ea si consider ca incerc sa ma informez cat se poate de echidistant.De fapt încă de la început in intrat în pdf-ul partidului respectiv unde am gasit chestia cu contractul cu cetatenii si demisia in alb.Am spus mai sus ca mi se pare o idee demnă de remarcat,novatoare ! De fapt am incercat sa-ti ridic o minge la fileu pe chestia asta,pentru care cred ca o dezvoltare a acestui subiect nu ti-ar face rau ! Dimpotrivă!

    Comentariu by I.S — 3 aprilie 2020 @ 22:14

  16. @ 11 Ați văzut fotografiile cu distribuirea măștilor la bătrâni atârnate ca șiragul de guvizi, fără nici un ambalaj de protecție?

    Comentariu by Marian Vasile — 3 aprilie 2020 @ 23:41

  17. Uniunea Democrat Turcadin Mangalia v-a vita Moroianu si unde este Iorgus acolo v-om fii si noi. Moroianu PRIMAR

    Comentariu by Anonim — 4 aprilie 2020 @ 12:41

  18. Uninea Democrata Turca din Mangalia VOTEAZA MOROIANU unde este conu Iorgus suntem si noi Turcii Din Mangalia

    Comentariu by Anonim — 4 aprilie 2020 @ 12:44

  19. Felicit Uniunea Democrata Turca din Mangalia. Unde este domnul Iorgus este bine pentru Mangalia, a dovedit cu varf si indesat. Foarte multi cetateni sunt de partea conului Iorgus si nu sunt flotantii, intelegeti ce vreau sa spun. UNITI PENTRU MANGALIA! Pentru pensionari pe care ii respect am un mesaj, sa ia masa calda daca se va da si alte cadouri dar sa nu se lase pacaliti, sa nu fie naivi sa voteze inca odata in paguba si distrugerea viitorului si asa destul de stricat al Mangaliei.

    Comentariu by Dana — 4 aprilie 2020 @ 12:58

  20. cineva mai sus spunea de scara de valori.s a pierdut.
    dom presedinte promite prime de 500 de euro celor care si fac trreaba.haal.
    inteleg.da le o decoratie o prima dupa .nu inainte.nu conditiona actul medical.e tot o spaga si asta.
    de ce mai au salar?
    celor din privat care ti platesc tie domn presedinte salariul si celorlalti bgetari primele si sporurile aiuristice ce primesc/multi merg la munca.sa prooduca .ca sa aiba bani bugetul.bani pe care i tocati voi.
    app ai majorat si salariile unor bugetari deja de lux.acu ti ai gasit.brava la tine

    Comentariu by wow — 4 aprilie 2020 @ 12:59

  21. Pt. #20
    https://www.capital.ro/klaus-iohannis-a-semnat-legea-ce-salarii-vor-creste-de-luna-viitoare.html

    Comentariu by nabuco — 4 aprilie 2020 @ 13:13

  22. Ce uniti sa fim ? atata timp cat Cancerul Galben e la putere, nemernicul de primar iar o sa fraudeze alegerile.

    Comentariu by Anonim — 4 aprilie 2020 @ 14:22

  23. Radu face Ozy.. pardon Marian Vasile (probabil ii e rudine de numerele tataresc) latra. Ca de obicei.

    Comentariu by Adi — 4 aprilie 2020 @ 14:52

  24. Așa-i dom’ conselier …. ce repede te prinzi matale, mai ceva ”ca covalactul”. Dar peste tot, inamicul public a lui 3,14ticu la următoarele
    alegeri locale este creditat Moroianu, cu o pleiadă de partide in spatele său și doi grei ca nenea Felix și conu Iorgu. Cum se face că voi aveți cătarea strâmbă și-n loc să ochiți curcanul cel gras trageți într-o potârniche, chiar așa v-ați prostit pe ultimul moment? Aș zice că nu.

    Comentariu by Marian Vasile — 4 aprilie 2020 @ 18:22

  25. Nu conteaza cine o sa iasa primar. Important sa scape orasul de aceasta increngatura de hoti condusa de Radu Cristian si Cancerul Galben.

    Comentariu by Anonim — 4 aprilie 2020 @ 19:44

  26. Au venit peste mine cu mușchii umflați și cu intenție de intimidare ăștia de la PSD. Foștii mei colegi, care săreau la gătul meu în sediul PSD. Exact ca în bancul cu iepurele și lupul care parchează unde vrea el, am lăsat să fiu exclus din PSD atunci când am vrut eu. Scriau pe aici disperați în 2016 ca nu voi fi validat, apoi peste 6 luni că voi fi exclus, apoi că pîrțlike, și un 2017, 2018…
    Spuneam că au venit cu gând de amenințare, cu mușchii umflați, citez „Întotdeauna au fost 2 forțe în oraș, care s-au înțeles între ele. Te-ai băgat tu să strici totul!”. Și dă-i cu amenințări ca mă calcă în picioare..că după ce o să câștige piticul o sa sug… Din PSD ăsta am fost „exclus”, în PSD ăsta a intrat Moroianu.
    Dar să le explic anti-pesediștilor care mă înjurau că sunt în PSD, iar acum ei sunt pro-pesediști pentru că Moro și Conu’ sunt PSD acum, cam cum a stat și stă treaba: pe mâna lui Tase, Maganu, Ciobanel et Co. a ajuns PSD Mangalia mai slab și mai nimic decât USR, care nici nu a existat și nici nu există. Cât am fost la PSD i-am eclipsat, nu s-a remarcat nimeni altcineva cu nimic, după plecarea mea a rămas PSD un mare nimic, fără candidat, fără organizație. Am explicat când am intrat ca schimb PSD la Mangalia din interior: fie se schimbă în bine, fie devine nimic. Au ales să devină nimic. Eu am intrat in PSD, am facut treaba care trebuia facută. Cand Moro, Lei și Iorguș au intrat la PSD, au facut invers, au salvat organizația locală. Adică au făcut treaba care nu trebuia făcută.

    Revenind la amenințări și încercări de intimidare…E curios cum Radu Cristian are aceleași texte: „Întotdeauna au fost 2 puteri, care s-au înțeles între ele!”. Ca capătul celălalt al orașului. Apoi un nene pesedist cu funcție de deconcentrat sponsorizează un bătăuș care s-a crezut cel puțin Rocky Balboa, pentru a îmi aplica o corecție, doar că nu a mai apucat pentru că s-a întâlnit brusc cu gresia. Și ce să vezi, îmi face mie plângere penală, sfătuit de sponsor, iar ăia ai lui Radu in acelasi cor cu pesediștii au urlat și încă mai urlă că aș fi candidatul bătăuș, iar unii de la PSD au umblat în campanie prin Coloniști, înainte de starea de urgență, cu fotografia ăluia lovit de tren spunând că sunt interlop de-al lui Beinur, ca duc femei la produs și bag oamenii în spital cu bătaia. În condițiile în care chiar martorii celui care a făcut plângerea penală și a cerut 20.000 lei despăgubiri de la mine au declarat că intervenția mea a fost doar verbală și taurul s-a înfipt cu capul în gresie pentru că nu și-a mai atins ținta. Asta este politica pe care o știu acum pesediștii din Mangalia. Și unii susțin așa ceva pentru Mangalia? Ce mi-e Radu, ce mi-e ăștia! Iorguș, dacă s-a băgat în cloaca asta, e problema lui. Mi s-a părut de cascadorii râsului când s-a ridicat în picioare la masa cu Stroe si Țuțuianu și declara înflăcărat că „alianța” lor luptă împotriva intereselor de la Constanța, finalizând cu o horă strânși de mână cu interesele de la Constanța. Și poftim, Tase este șeful lui Moroianu, a alianței per total, care include pe Iorguș & Co. Voi chiar v-ați prostit să votați și să susțineți așa ceva? Pe motiv că ce? Că nu ar exista alternativă? Există, dar unii nu inteleg să construiască, doar să se agațe de notorietatea unui partid sau de-o fărămitură. Surpriza o să fie că oamenii s-au săturat și de Radu, dar și de brotozaurii politici care nu au știut decât să manipuleze.
    Sincer să fiu, fac ce trebuie făcut. E democrație, cum o vrea orașul aia merită. Pe principiul „sclavul a ales să fie sclav, astfel nu ar mai fi sclav”, respect masochismul celor care declară că ei luptă împotriva grupurilor de interese de la Constanța, fiind conduși în fapt de grupurile de interese de la Constanța. Este adevărat, primul scop este să plece Radu. Dar asta nu înseamnă că să vând orașul altora, asta nu mai e independență. Nu sunt sclav în caracter! Chiar dacă Iorguș și ALDE prin fapta lor au vrut să salveze PSD care la Mangalia era muribund, se pare că se vor duce împreună cu barca la fundul apei.
    Poate fac o revoluție, ori poate nu reușesc. Dar fac eu, cu munca mea, cu mintea mea, nu sunt sclavul nimănui!
    Și iată că și Radu Cristian s-a trezit să îmi facă plângere penală. Ca să vezi contradicție, cuvântul meu nu e auzit de nimeni – zic postacii de serviciu, dar primarul îmi face plângere penală pentru că mă ascultă poporul. Pentru plângerea penală de aiurea chiar crede că las faza cu raliul așa, doar atac de imagine? S-a întâmplat în timpul situației de urgență, cu ordonanțe militare în vigoare. Nu mai e de DNA, a fost încălcat un ordin militar într-un regim militar. De asemenea, și refuzul de a respecta ordinul 313/26.02.2020 al CSAT e pedepsit drastic. În timpul stării de urgență nu e liber la furat, ci starea de urgență este circumstanță agravantă.

    Comentariu by Mentalistul — 4 aprilie 2020 @ 20:50

  27. Primare, vine vremea sa incepi sa simti cat de tare este sutul in fund pe care urmeaza sa-l “incasezi”. Gradul de infatuare atins de tine este incomensurabil, tupeul asta de borfas pe care-l exersezi cu fiecare ocazie este molipsitor pentru cei din anturajul tau, insa mai e putin…tic-tac, tic-tac.

    Comentariu by Anonim — 4 aprilie 2020 @ 21:12

  28. Oare acest Ozzy cu ce trăiește în perioada asta de criză ? Chiar îl compătimesc pe acest om ……să nu ai un venit în vremurile ăstea chiar că este grav …am putea să strîngem o sumă de bani și să îl ajutăm …chiar vb serios și aștept o propunere cum să facem ..dl Ozzy să nu vă fie rușine dar trebuie să ne ajutăm …

    Comentariu by Jos RC — 4 aprilie 2020 @ 21:56

  29. Are din ce să trăiască ….din pensia unui părinte și din ce mai prinde la Prano Pizza …că doamna Boița la gonit de la vamă pentru că o dispera zilnic cu banii de țigări si bani de cheltuială

    Comentariu by Chibiț — 4 aprilie 2020 @ 22:00

  30. Ozzy dă hrană caldă persoanelor vârstnice fără apartinatori și celor cu dizabilități, care nu își pot găti. Saptamana care a trecut au fost peste 30 în program, de astăzi sunt peste 50 de persoane.
    ÎN FIECARE ZI! Acei oameni depind de asta să supraviețuiască. Vă invit să ajutați oamenii! Dacă nu puteți sau nu vreți, asta înțeleg. Dar să ataci pe cei care ajută pe alții, asta deja este o ticaloșie de bestie umană.

    Care crezi că poți să mai preiei din ce fac, îți dau de aici:

    „Stiu ca doamna E avea cantina, dar acum e închisă si ea se deplasează greu”

    „Buna seara.Am vazut ca oferiti mincare celor cu probleme.Stiu o familie din cartier care ar trebui ajutati,se descurca foarte greu.Eu am mai mers din cind in cind la ei dar destul de rar.Este vorba de C. DUMITRU , surdo mut ,[TITI MUTU]ii zicem noi si mai are o sora cu handicap locomotor.Daca ati putea sa i ajutati ar fi minunat.Macar o data pe saptamina cu mincare calda.Stiu sigur ca el vrea ciorba dar din pacate sora lui nu poate gati.”

    „Si dzeu va va rasplatii va asigur … nu d’Voastra trebuia sa faceti ceea ce faceti ci primarul dar de pe dânsul nul intereseaza o data ce are ce pune pe masa si eu traiesc greu cu un salariu si 3 copiii lucrează doar soțul si nu avem alt ajutor dar chiar am sp ca mai bn sa mănânce un om bătrân ca noi cu ajutor lui Dzeu vom iesi si din asta.
    Batranii nostrii va urează multă multă sănătate domnule ozzy”

    „Am si eu o vecina care are probleme de sanatate si are un venit de 375 de lei.
    Are handicap gradul 2 si nu are pe nimeni.”

    „Eventual cand o contactati ma puteti contacta pe mine ca e batrana si poate nu deschide oricui.
    Azi i.am dus ca nu mancase nimic.
    I.am dat mere,lamaie,paine si am rugat.o sa ma sune daca vrea ceva neaparat sa.i iau de la magazin.
    C.M. se numeste, e fosta asistenta, Are in jur de 80de ani parca”》

    Ăștia care insultați și denigrați cu aberații chiar credeți că reușiți să faceți rău? Când sub anonimat vă dovediți nemernicia se vede de-ai cui sunteți. Nu mă interesează numele voastre, este de ajuns să arătați de-ai cui sunteți. Toți nemernicii lui Radu care ați comentat pe aici cu răutatea caracteristică, am să vă fac celebri. O să scot o broșură cu citate, să vă iubească electoratul.

    Comentariu by Mentalistul — 5 aprilie 2020 @ 9:00

  31. Cei care vă dați cu părerea pe aici,in timpurile acestea groznice,mai bine ați lăsa politica pe mai târziu,că o să aveți timp.Acum ar trebui să-i spuneți primarului să facă dezinfectii pe stradă și pe aleile dintre blocuri că sunt numai excremente de la asa ziși iubitori de animale de companie,să dezinfecteze bancile pe care stau toți oamenii strazii care iși beau antidotul(berea,că spirt nu se mai găsește),să facă dezinfectia scărilor de bloc in tot orașul.Să trimită cohortele de funcționari de prin primarie, care acum nu fac nimic,iși iau numai salariile babane,pe la seniorii orașului care poate au și ei nevoie de câte ceva și nu pot merge să cumpere sau să facă un CALL CENTRER unde oamenii bolnavi aflați in izolare să poată apela pentru cumpărarea contracost a unor produse de bază.Să-și trimită funcționarii din primărie să impună la Hipermarketuri să se respecte programul 11-13 pentru pensionari(doar le semnează primarul autorizația de fucționare).Unii o să se intrebe cu cine?Cu cei de la asistența socială,de la directia de cultură sport,de la creșă,de la departamentul de relații cu publicul inchis acum,cu voluntari organizați de primărie.Are cu cine,dacă nu să-i trimită in somaj tehnic,asa cu a facut primarul de la Turnu Severin.Este timpul ca navetiștii să treacă și la muncă că de aici iși iau salariu

    Comentariu by EU-cetățeanul care votez — 5 aprilie 2020 @ 9:26

  32. Ca să fie în ton cu…vremurile: primare, când intenționezi să te apuci de îndeplinirea obligațiilor prevăzute de O.M. nr.4/31.03.2020, în sensul de a asigura dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe, precum și de a asigura dezinfectarea casei scărilor blocurilor și a altor spații comune?
    Sau și asta este optională pentru tine?

    Comentariu by Anonim — 5 aprilie 2020 @ 11:17

  33. Se prelungesc mandatele primarilor, maine se va lua in discutie pana cand. Deci se mai amana si campania electorala, ce spuneti. Pana atunci multa munca, treaba cat incape si multe poze care arata stradaniile, aruncatul cu praf in ochii electoratului, pt. un nou si pretios mandat. Pareri?

    Comentariu by Dana — 5 aprilie 2020 @ 11:24

  34. Ce parere aveti despre faptul ca angajatii primariei umbla pe la usi fara echipament de protectie corespunzator, in conditiile in care purtatorii asimptomatici raspandesc virusul cand vorbesc? Pai distanta de 2 metri pt. ce este impusa? Sa vedeti voi cum se umple Mangalia de boala in doua saptamani!

    Comentariu by Dana — 5 aprilie 2020 @ 11:46

  35. Domnule Ozzy mințiți fară rușine …..să vă fie rușinè pt că vă folosiți de oamenii necăjiți să vă faceți campanie . O să te pedepsească Dumnezeu păgînule

    Comentariu by Anonim — 5 aprilie 2020 @ 11:56

  36. udttmr Mangalia vor vota cu Iorgus, El ne-a respectat si noi dorim CA El sa Regina la butoane

    Comentariu by Ainur — 5 aprilie 2020 @ 12:21

  37. Multi il vrem la butoane pe maretul domn Iorgus, merita toata aprecierea si tot respectul pentru tot ce a facut in Mangalia, are mari realizari, cine nu vrea sa recunoasca sau sa vada este doar inconstient sau ipocrit.

    Comentariu by Dana — 5 aprilie 2020 @ 12:30

  38. Pt. #26
    Like
    Pt. #30
    Bravo, dar prea logoroic.
    Pt. #36 si #37
    https://www.replicaonline.ro/un-grup-de-romi-scandal-la-posta-d-aia-v-a-dat-dumnezeu-coronavirus-ca-sunteti-ai-dracu-video-424187/

    Comentariu by nabuco — 5 aprilie 2020 @ 13:41

  39. Pt 34. Ar fi o solutie. Denunt penal in baza art.352 cod penal. Pentru zadarnicirea raspandirii covid…

    Comentariu by marin vasile — 5 aprilie 2020 @ 14:33

  40. Sunt de acord cu 36, eu stiu din comunitate toti Tatarii din Mangalia VOTEAZA MOROIANU alaturi de Iorgus

    Comentariu by Beny — 5 aprilie 2020 @ 14:42

  41. Pt. #32
    https://www.libertatea.ro/stiri/interviu-medic-suceava-covid-19-flutur-spital-2941406
    dejavu

    Comentariu by nabuco — 5 aprilie 2020 @ 17:41

  42. Sunt de acord sa scapam de Cancerul Galben. Orice forma trebuie indepartata care are interes cu Radu Cristian. Inscris in Partidul Cancerul Galben ca un paravan pentru hotiile care le-a facut.

    Comentariu by Anonim — 5 aprilie 2020 @ 17:42

  43. cont. @41
    Cam deVREME pentru FLUTURi …
    https://octavpelin.wordpress.com/2011/08/31/vreme-si-beizadelele-pedelacheilornoua-nomenclatura-a-burgheziei-rosie/

    Comentariu by nabuco — 5 aprilie 2020 @ 18:52

  44. Ozzy vorbeste deja de Dumnezeu l-a dat mai la o parte pe Allah doar doar mai prosteste niste romanasi slabi de inger.

    Comentariu by Sile — 5 aprilie 2020 @ 23:16

  45. Cine este dornic, de campanie sau din alt motiv, poate oricând să preia 10-15-20 de persoane, cărora să le asigure o hrană caldă zilnic. Să asigure livrarea, în condiții unui sistem protectiv pentru acele persoane (care au cel mai mare risc la contagiere), precum și pentru livrator. Eu o fac cu voluntari care trec printr-un inatructaj.

    Prin practică identific un sistem care poate asigura hrană pentru un numar mare de persoane, în caz că s-ar ajunge la izolare totală. În caz de izolare totală nici 20% nu vor mai munci. Pentru Mangalia, la o adică, să putem dezvolta un sistem testat.

    Repet: Invit pe oricine dorește și este în stare să asigure hrană caldă pentru 50 persoane, să pună la punct un sistem de ambalare și distribuție, astfel încât mâncarea să ajungă caldă. Este nevoie de ajutor! Alegerile se amână. Acum e cazul să ajutăm cu efort comun pe cei care nu au ce mânca.
    Dacă primăria s-ar apuca de aprovizionare, să cheltuie 400.000 lei, aș putea dezvolta sistenul să hrănim și 1.000 de persoane pe zi, cu prânz și cină.

    Comentariu by Mentalistul — 6 aprilie 2020 @ 0:18

  46. https://www.libertatea.ro/stiri/vecinii-de-pe-o-platforma-online-ajuta-la-cumparaturi-batranii-persoanele-cu-dizabilitatii-si-parintii-singuri-2940419/amp#aoh=15861542318512&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&amp_tf=De%20pe%20%251%24s&ampshare=https%3A%2F%2Fwww.libertatea.ro%2Fstiri%2Fvecinii-de-pe-o-platforma-online-ajuta-la-cumparaturi-batranii-persoanele-cu-dizabilitatii-si-parintii-singuri-2940419 Nu e glumă! Nu e vorba de „vecinul”…din politica locala !

    Comentariu by I.S — 6 aprilie 2020 @ 8:27

  47. Este timpul ca sa plece sa-și ia navetiștii ca nu nu vin la serviciu pe golgiu nu-l cunoaștem nici noi de la gold ,dacă m-a vor întreba dacă golgiu venea la munca voi depune mărturie ca nu vene ,am înțeles ca umbla după fute prin primari.

    Comentariu by Asan — 6 aprilie 2020 @ 9:34

  48. Nu e cazul să facem aprecieri de tip Ciuma roșie sau Cancerul galben. Cine e om e om, indiferent de partid. Dacă o să fie un independent la conducerea orașului, o să-l denumim Covid-19 ?

    Comentariu by lucian visa — 6 aprilie 2020 @ 11:33

  49. Tare imi este sa nu fraudeze iar alegerile, acest primar. Voi inca mai credeti in alegeri ? cand totul e dictat de sus.

    Comentariu by Anonim — 6 aprilie 2020 @ 12:05

  50. @48- Da – cine e om e om…da’ fără „ciuma rosie” sau ” cancer galben” nu poate accede la alegere ! E „compromis”(santajat) din start ! Asa ca,o sa-l denumim deja : COVID- 20,21…!

    Comentariu by I.S — 6 aprilie 2020 @ 12:32

  51. „Vecinul” meu o holograma de partide:
    https://www.imdb.com/title/tt0113318/mediaviewer/rm3280966144?ref_=tt_ov_i

    Comentariu by nabuco — 6 aprilie 2020 @ 13:46

  52. @51- Vecinul din Mangalea: https://youtu.be/S7T-dim8Kwg

    Comentariu by I.S — 6 aprilie 2020 @ 14:08

  53. @51- Care „jucărie traficata” credeti ca va sări primul…la bătaie?

    Comentariu by I.S — 6 aprilie 2020 @ 14:54

  54. Unul care era inca pe la Giurgiu cand nea Mitica Cuciurovschi era la „nationala” dar isi facea cu prisosinta locala meseria.

    Comentariu by nabuco — 6 aprilie 2020 @ 16:27

  55. Pt. 54
    In 1980 lucram pe Litoral la Neptun,eram tanar ofiter de graniceri(si ma mandresc).L-am prins si cunoscut pe nea Mitica un barbat si militian OK.Tu pe vremea aceea unde erai?Ah cred ca imi aduc aminte ce erai ,eu fumam si tu erai scrumiera.Si inca ceva cat de nebun si chiar narcisist poti sa fii sa crezi ca te asemenii (cum spuneai mai acum cateva saptamani,zile) cu un abolitionist,cu o personalitate,un om de stat brazilian.Si de acolo ti-ai luat si pseudonimul(Nabuco) tu in realitate fiind un mare las sau pe intelesul tau curva masculina.Joaquim Nabuco nu era nici pe departe asa cum iti place sa te crezi lasule. Si inca ceva ,sa tii minte pentru tine(lasule,asa o sa iti spun mereu ca sa stii cine esti nu ce ti-ar placea tie sa fii)),cand eram la Giurgiu nu stiu daca aveai curajul sa-mi spui asa ceva.Si inca ceva mai inteligentule avand in vedere ce inseamna prisosinta (cu) nu merge deloc legat ,alaturat cu locala.Parca analfabeti functionali se numesc acestia.

    Comentariu by VUCEA DAN — 7 aprilie 2020 @ 0:40

  56. Ce a ajuns site-ul asta, o mascarada intre 5-6 oameni. In loc sa fie eliminat Radu Cristian, stati si va tiganiti intr-una in frunte cu aerianul Menabit.

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 7:13

  57. Pt. #55
    https://dexonline.ro/definitie/prisosință

    Unul care era inca pe la Giurgiu cand nea Mitica Cuciurovschi era la „nationala” dar isi facea DOVEDIND UN ZEL DEOSEBIT, local, meseria.

    Ce spui asa merge legat ? Nu de alta dar cred ca sunt „asimptomatic” la finetea cu care scrii.

    Comentariu by nabuco — 7 aprilie 2020 @ 11:30

  58. Vucea, ,,proasto” fără i. Se scrie analfabeți funcțional.
    Observ că faci pași pe google, dar îți arăți carențele iremediabile la gramatică. Te mai și lauzi că ai fost ofițer al statului român! Îți faci colegii de rușine, analfabetule.

    Comentariu by nabucco — 7 aprilie 2020 @ 11:40

  59. Dan Vucea îți meriți soarta,dacă îi mai bagi în seamă!
    Pe cocoșat nici mormântul nu-l îndreaptă!

    Comentariu by Zozo — 7 aprilie 2020 @ 14:43

  60. #56 Respect!

    Comentariu by Zozo — 7 aprilie 2020 @ 14:44

  61. Ce mascarada ieftina aici. Intalniti-va si dati-o parte in parte mai bine. Eu sunt fan marca ”Lingaul de Ciuraru”, unul dintre cei mai devotati oameni pentru oras.

    Comentariu by Gianny Belmondo — 7 aprilie 2020 @ 16:26

  62. Sa ma scuze cititorii acestui blog ca am fost atras in aceasta discutie cu acest narcisist care vrea sa para altceva decat este.El de felul lui este un las care nu a avut si nu are curajul sa spuna nimic in viata de zi de zi,pentru ca trebuia sa-si dea numele si nu a avut curajul pentru ca era vai mama lui si a gasit acest blog ca mijloc de refulare (aici nu trebuie sa-ti dai numele,nu este nevoie de curaj si crede ca nimeni nu stie cine este ,dar s-ar putea sa se insele).Inteligentule cum vine asta,, dovedind un zel deosebit ,local,…..”?De asemenea s-a plecat de la ,,isi facea cu prisosinta locala meseia”ce o fi vrand sa spui cred ca nici tu nu stii,cred ca nu ai mai avut timp sa copii de pe Google.Deh ce sa-i faci ,,prostul nu este prost destul daca nu este si fudul(tu)Am incercat sa traduc si nu am reusit.Cred ca nu stii ce inseamna zel,pentru ca ai vedea ca zel local nu este .Tot la stadiul de scrumiera mea ai ramas.Te rog frumos ca incepand de astazi nu este bine sa-mi mai pronunti numele sau sa faci referire la persoana mea, la fel si eu.Inca odata mii de scuze la cititori pentru ca stiam ca asa se intampla cand intri in discutii ,tu un fumator inrait ,cu o simpla SCRUMIERA.Scuze imi cer si pentru lasitate lui .

    Comentariu by VUCEA DAN — 7 aprilie 2020 @ 18:20

  63. 😉

    Comentariu by nabuco — 7 aprilie 2020 @ 18:52

  64. Putini da prosti bre

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 21:08

  65. @64- „Inteligentule” ! Habar n-ai cum golește Pristanda…scrumiera !
    https://www.sugubat.ro/poze-haioase/asa-mai-golesc-unii-scrumiera-4811

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 21:20

  66. Asta se intampla cand scumiera este ruginita si proasta!.

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 21:32

  67. https://images.app.goo.gl/JKPDXTyDpLFyqiQK7

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 21:42

  68. Vucea, proasto, hai să conjugăm verbul ,,copii de pe google”.
    La prezent: eu copiez; tu copiezi; el/ea copiază; noi copiem; voi copiați, ei copiază. Participiu: copiat. Gerunziu: copiind. La conjunctiv prezent: ca la prezent cu mențiunea că între pronume și verb adaugi să. La imperfect: TU COPIAI…și de aia ai terminat gimnaziul. Ar fi cazul să repeți clasa a-V a, ofițer al armatei române cu pensie nesimțită!

    Comentariu by nabucco — 7 aprilie 2020 @ 21:49

  69. Parcă am fi blestemați să trăim ca într-un film cu proști! Președintele iese la rampă și se laudă că a avut o nouă consfătuire cu miniștrii responsabili. Au analizat pînă au transpirat la cerebel. In atare situatie, ce pretentii sa avem de la unul ca Vucea? In mod normal trebuia sa discutam despre coalitia lui nea Iorgu si transpiratia rece a piticului, evident, datorata si contributiei onorabilului Vucea. Ca daca nu se agita el atata sa iasa piticu primar… poate era mai putin primar si Vucea era o idee mai bun la gramatica. Cine stie? Pe pariu ca Vucea o sa inteleaga pe dos? 🙂

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 22:10

  70. Liberalii joacă dezinvolt și cu talent în Caragiale din moment ce numără morții mai prost decît o făcea Pristanda cu steagurile!
    Gafă după gafă! Pregătire catastrofală pentru combaterea epidemiei, cheltuieli aiurea, măsuri tîmpite, defazări grosolane, rezolvare catastrofală a revenirii în țară a diasporei, criză de soluții pentru economie etc.
    Ce mai! Singura soluție românească ar suna cam așa:
    -Mergeți, dracului, acasă că nenorociți România! Ai înțeles măi Vucea?

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 22:14

  71. @68 Haideți nu fiti răi! Nici „copiii” nu fac copii de prin nenea goagal…Apropo d-ta copii a doua oara pe d-l acela cu un singur „c”,nu cu doi,ca sa abati furia…stim noi cui ! Dupa cate stiu eu d-lui nici nu poate „cobori”( nu-l lasa educatia) la jigniri de joasă speta ! Cam spune „adevaruri” si asta doare mai tare…probabil d’aia a fost „jignit” cu : ” Inteligentule „- ceva de genul :noi muncim aici(nu gândim) facem politica,restul sunt niște lasi !

    Comentariu by I.S — 7 aprilie 2020 @ 22:16

  72. Cu siguranță vă amintiți cuvintele „Români , vi se pregăteşte ceva!”
    Oare greşesc ? Nu ştiu . Poate ştiți D-voastră .
    Se poate observa că momentan „avem în ….. derulare” ;
    – Diasporezi vs Localnici ;
    – Personal medical vs Restu’ țării ;
    – Bugetari vs Ceilalți ( deocamdată „aşa mai subtil” , dar poate „evolua” ) ;
    – Puşcăriaşi vs Restu’ ( dacă „trece” Legea ) .

    În rest … s’auzim numai de bine şi să nu uităm că „Dacă toţi ar fi şmecheri, cine ar mai munci pentru ei?!” Nu, n-are treabă cu Vucea, căci ăsta a fost numai și numai bugetar și acum se crede șmecher.

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 22:28

  73. In primarie si la ANAF sunt numai baieti si fete, toti tineri si bine hraniti, care acum nu mai au ce sa controleze, economia e pe butuci. Hai baieti si fete, fiti solidari, aveti masini nenumarate, noi si albastre. Ocupati-va de aprovizionarea batranilor. Studentii s-au organizat benevol prin tara si pe gratis, puteti si voi, la lefurile pe care le aveti degeaba. Puneti umarul si sprijiniti spitalele, au nevoie de ajutor uman, fizic. Intrati si voi, organizat, in ture la munca de jos in spitale, va fi aglomeratie, vor fi depasiti. Nu trebuie sa fiti doctori sau asistente, luati locul infirmierelor si brancardierilor pe care ii criticati ca-si dau demisia. Si regina Maria a fost infirmiera in razboi si nu i-a fost rusine. Daca pana acum i-ati sanctionat pe cei care castigau bani nemunciti, poate pe evazionisti si ii dadeati pe mana procurorilor, nu asteptati sa va vina acasa bani nemunciti, nici voi, nici procurorii, prietenii vostrii. Firmele pe care voi le controlati pana acum s-au inchis, 1 milion de oameni care va plateau voua salariile sunt someri. E momentul sa aratati ca sunteti solidari si sa ajutati, nu sa va vaicariti. Iesiti in fata si spuneti ca nu acceptati bani nemunciti, doar asta e chiar obiectul functiilor voastre. Daca nu va puteti organiza, poate va ajuta Vucea si va explica el! Eventual va si coordoneaza, ca piticul oricum nu e in stare de nimic.

    Comentariu by Anonim — 7 aprilie 2020 @ 23:11

  74. Coronavirusul asta papa mintile multor romani si cu mult sprijin mediatic al dezinformatorilor din media ! Populismul e in floare si ciumatii rosii s-au galbeni(mai degraba’uniti) au gasit fel de fel de metode de devalizare a bugetelor si chiar au pus ochii si pe banii veniti in ajutor,stransi de altii,pen’ca noi nu mai strangem nimic ! Facem „scutiri” ! Vad pe sticla tv primari care se plang ca au terminat banii pe biocid cumparat in veselie la indicatii pretioase de la capuse !Asta face si al nost’ ! Biocidul nu omoara virusi ! Omoara …bugetul ! https://www.libertatea.ro/stiri/primariile-din-romania-spala-pe-jos-cu-un-biocid-nerecomandat-de-organizatia-mondiala-a-sanatatii-care-omoara-bacterii-dar-nu-virusuri-2941978 Alti primari- cum ar fi cel de la Pantelimon pompeaza banii in contracte ptr. spalat masinile primariei(tara arde si babele…fura!!) Ma mir cum de n-a facut-o inca si al nostru,daca tot s-a taiat morcovul cu raliul,cum sa nu pompeze banii la prietenul mare sportiv…cu spălătorie! S-au a facut-o si nu stim noi !(va aduceți aminti cum puneau cu toții prin care-și la noi- palmieri ?)

    Comentariu by I.S — 7 aprilie 2020 @ 23:24

  75. Mda… Mă dezamăgesc candidații voștri. Candidații celor care mă insultă pe aici sunt foarte slabi în orice, în administrație, chiar și în politică. Cel al PNL, după 8 ani de când e primar, citește tot de pe telefon. Iar cel al PSD citește de pe hârtii precum Dăncilă. Pe ceilalți nu-i mai amintesc, sunt că și cum nu ar exista. Vai de Mangalia dacă ar avea de ales dintre acești slabi. Cu Radu ne-am lămurit demult, e un parvenit ignorant și atât. O să sfârșească rău, probabil că Nicușor Constantinescu.

    Dezamăgirea vine de la candidatul PSD. Pentru că s-a înscris în PSD. Cei care îl susțin, inclusiv Iorguș, susțin PSD acum. Cei care mă insultați doar pentru apartenența la PSD, acum nu mai e nicio problemă că sprijiniți PSD? Ipocriților! Dar să trecem peste asta, nu-mi pun mintea cu nimicurile, revin la candidatul PSD: când citești de pe o hartie pusă lângă obiectiv, privești în ea și nu privești în obiectiv. Este ca și cum mi-ar vorbi un șașiu, dar cate e și băut. Nu tehnica oratorică mă interesează, ci faptul că îi trebuie hârtie scrisă pentru toate cuvintele.

    Cronologic a fost așa: în momentele de cumpănă am cerut primarului să inițieze mutarea de pe rubricile buget are pentru evenimentele cu spectacole din Aprilie și Mai, se adună astfel bani pentru Spitalul Mangalia. Dacă am văzut că face pe nie-znaiu, am dat în presa națională și l-am implicat pe Lucian Mîndruță pentru că primăria achiziționează organizarea Raliului în loc să aloce bani la spital, dar primarul cere donații pe facebook de la cetățeni. S-au alocat 2.000.000 lei.

    Apoi am cerut primarului organizarea unui sistem de asigurare a hranei vârstnicilor fără aparținători și a celor cu dizabilități, care nu-și pot găti, să nu moară de foame izolați în casă. Primarul ce a făcut? În luna martie nu a mai dat ajutoarele de alimente… Când ar fi trebuit să achiziționeze mai multe stocuri și să dea de rezervă oamenilor! Dar cadouri cu dulciuri pentru Paști a cumpărat cu 1 lună înainte. Primarul acesta e și rău, nu doar nepriceput.
    Până la urmă am creat un sistem privat, asigur cu hrană caldă deja 52 de persoane, în ritmul acesta o să întrec Direcția de Asistență Socială a Primăriei Mangalia. Nu 1 zi sau 2 zile, ci în fiecare zi, cu voluntari. Apropos, văd pe SICAP ce alimente achiziționează primăria de la Cellmar, aproape un nimic.
    Credeți-mă, am creat sistemul și îl dezvolt treptat, acum organizez pentru orice eventualitate, chiar și pentru o situație de izolare totală, să existe plan fiabil de asigurare cu hrană caldă și a 1.000-1.500 persoane. Sper să nu ajungem în astfel de situație.

    Am insistat să se dezinfecteze. Am pus întrebarea atât: pe stradă dvs. și la întrarile în bloc s-a dezinfectat? Pentru că au răspuns negativ sute de cetățeni, primăria a încercat … de fapt Polaris, pentru că primarul a dat copy-paste la comunicatele lui Jianu. Ce nu s-a înțeles este că dezinfecția nu se face pe străzi pentru mașini, nu te culci cu roțile, ci aerul este dezinfectat deoarece vaporii de soluție pe bază de clor ucid virusul din aer, rămas de la expectorația cuiva.

    Am insistat cu ai multe ce trebuie să facă un primar. Printre care:
    ■ „Să adopte strategii și să facă ceva pentru copii, cum să petreacă zilele de izolare mai ușor! Să creeze coridoare de plimbare în aer liber cu distanță socială, programare pe intervale de timp împărțite, să nu se întâlnească unii cu alții! Nu exteriorul ne contagiază, ci apropierea de alte persoane contagiate sau inhalâbd virusul din aer, ”
    Ce s-a gândit sa facă al lor candidat de la PSD? Cursuri de chitară, cursuri de desen și cursuri de engleză.

    Revin…

    Comentariu by Mentalistul — 8 aprilie 2020 @ 3:00

  76. Măi Ozzy tu nu înțelegi că nu ești credibil ? Tu nu ai cum să faci ceva pt Mangalioți pt că tu dai din

    din gură și atît …..tu dai lecții lui Moroianu și lui RC măi puturosule ? Tu nu nici carte de muncă ,nu ai nici un venit dar vrei să fi primar măi minciunel ? Sictir tatar

    Comentariu by Anonim — 8 aprilie 2020 @ 8:31

  77. Dl Ozzy acum sunteți pe locul 4 ..clasamentul este următorul ..1 RC ,2 Moroianu , 3 Paris și 4 Menabit . Schimbări pot să apară doar intre locurile 1 și 2. Te-am pus pe 4 cu toate că nu o să candidezi pt că nu ai cum dar am vrut să fi și tu fericit cîteva clipe …..

    Comentariu by Anonim — 8 aprilie 2020 @ 8:37

  78. Golgiu vezi ca ai intrecut masura ai inceput sa faci ura de rasa , tu ai face bine si ai veni la serviciu, puturos imputit. Ori cum vei pleca cu RC.

    Comentariu by Beny — 8 aprilie 2020 @ 11:52

  79. 50 de ani.
    de 50 de ani este marmura din centrul oraului.e un simbol.o opera de arta urbana.
    pas cu pas veneticii care nu au nimic scump au inceput s-o distruga.vor s-o inlocuiasca cu niste chinezarii ieftine de ciment care in 2 ani se autodistrug.pentru parandarat.
    asta ar trebui sa va uneasca si sa va faca sa urlati.nu ce face ozzy sau moroianu.dar in tara asta politica inutila consuma multa energie.si nu mai ramane nimic pentru lucrurile cu adevarat necesare.urlati ca ala da de mancare sau alalalt face cursuri de chitara.astia pas cu pas va distrug orasul.viata.tot.
    spre binele lor.
    voi va injurati aici ca ei se imbogatesc.din banii publici.adica ai vostri daca n-ati inteles

    Comentariu by wow — 8 aprilie 2020 @ 14:01

  80. https://www.turistinfo.ro/images/imprejurimi/12166.jpg

    +

    https://www.petitieonline.com/initiaza-petitie?

    Comentariu by nabuco — 8 aprilie 2020 @ 14:21

  81. Reflectați la comentariul 79.

    Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2020 @ 15:34

  82. Cica aduce Sorin Andrei granit din Turcia, in locul marmurei. Escrocul cu Dacia trecuta in declaratia de avere. Prin ce s-a ridicat ? prin camatarie.

    Comentariu by Anonim — 8 aprilie 2020 @ 16:30

  83. Daca se leaga de marmura din centru mai pierde voturi.

    Comentariu by Dana — 8 aprilie 2020 @ 16:58

  84. Și asta e problema, să piardă voturi ? Distrugerea ireversibilă a Mangaliei chiar nu contează ? Trebuie să gândim numai în voturi ? Reflectați la comentariu nr.79 dacă iubiți acest oraș. Dacă gândim numai la voturi, ne pierdem timpul comentând !

    Comentariu by lucian visa — 8 aprilie 2020 @ 17:23

  85. Pt. #84
    @80 mi-am permis sa exprim o idee sau chiar sa dau o solutie: cu foarte multe semnaturi di oras si de pretutindeni ii putem bloca cu o „initiativa populara”, iar apoi, de restul se ocupa consilierii din opozitie.
    Dana de la #83 este tot cea de la #19 #37 : „… Iorgus” = voturi

    Comentariu by nabuco — 8 aprilie 2020 @ 18:46

  86. Pt.85
    Ideii sunt foarte multe.Este insa o problema cine se ocupa sa le puna in practica.Cine strange semnaturile,te ocupi tu?Ideea este buna ca si multe altele dar trebuie materializata concret ca de vorbe suntem satui .Si inca ceva initiativa cetateneasca (promovarea unui proiect de hotarare de catre cetateni) conform art 247 din Codul administrativ are nevoie de de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot înscrisă în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa in Mangalia(ceea ce nu este mult).Asta ar cam fi aprox.1800 de semnaturi. Si acum practic vezi sau crezi tu, ca cei 11 consiliei ai primarului sa voteze un proiect ,chiar si al populatiei,care nu reprezinta interesele lor si ale primarului?????.

    Comentariu by Anonim — 9 aprilie 2020 @ 8:09

  87. A intrat Vucea in „anonimat” ! Tot un drac ! Mai Vucea- chestia cu semnaturile era singura solutie.Daca nu se vrea inseamna ca in tabara psd sunt „lasii” pe care ii „combati” d-ta ! Cand Nicu Moroianu a inițiat adunarea de semnături in vederea unui referendum pentru demitere,era in ALDE,deci cu sanse mai mici.Acu e in PSD.Atunci s-au adunat 2500 de semnături.Erau necesare 8700.Atunci s-au călcat pe picioare in vederea adunării de semnături si ai lui Iorgus si Menabit…fără a se gasi o solutie de apropiere ! Cineva „sabota”…dar n-am reusit sa aflam-cine ! Deci e greu sa se adune alea 1800 de semnături? Deci- ” lasul” nabuco va da o soluție democratică,iar aici se vrea ieșirea la urlat in strada !

    Comentariu by I.S — 9 aprilie 2020 @ 9:08

  88. Pt. #86
    Chiar daca ma repet, @80 este un link:
    https://www.petitieonline.com/initiaza-petitie
    care poate ajuta: „Creeaza o Petitie”
    😉
    PS: eu sunt (deocamdata) „las” asa ca te invit la … initiere.

    Comentariu by nabuco — 9 aprilie 2020 @ 11:34

  89. @88-Vă propun sa iesim din jocul asta cu „jucăriile traficate” si sa-i lăsăm dracu cu războiul lor pentru ciolan in timp ce in tara se poartă alt razboi care planează deasupra capetelor noastre…dar si ale lor,daca nu realizeaza asta ! Iată aici ceva EXTRAORDINAR care trebuie citit cu atentie ! https://m.hotnews.ro/stire/23812357

    Comentariu by I.S — 9 aprilie 2020 @ 13:21

  90. Putem să semnăm noi orice petiție în acest moment. Până o finalizăm, ce era de distrus s-a distrus.
    Opoziția probabil că a votat și ea acest proiect cu bani europeni. Că dacă e cu banii altora, putem distruge istoria orașului.

    V-am dat, nu odată, exemplul proiectului cu chioșcurile de informare turistică, care nu numai că sunt inutile, cu arhitectură primitivă, dar consumă cu mult mai mult decât s-a luat de la UE.

    Totuși încă aștept ca alianța Uniți pentru Mangalia, să aibă un punct de vedere. Dacă n-are, s-ar putea ca nici voturi să aibă la post anticipate.

    Comentariu by lucian visa — 9 aprilie 2020 @ 15:17

  91. „Primăriile din România s-au umflat și ele ca SRI-ul și ca Poliția. Și-au făcut plutoane de funcționari și trupe de poliție locală, plătite aproape dublu față de privat. Și pentru ce? Pentru a păzi luna de pe cer și hotarele comunelor! Primăriile au devenit mari producători de festivaluri, inclusiv de emisiuni de televiziune. Primăriile, mai ales la marile orașe, au devenit mafii de aprobări și afaceri imobiliare, de produs spectacole și emisiuni de promovare.”
    https://www.cotidianul.ro/gata-bugetarii-la-rind/

    Comentariu by nabuco — 9 aprilie 2020 @ 15:33

  92. Pt.87.
    Nu am intrat in anonimat si imi asum ce scriu (nu ca tine si altii) insa m-am grabit si am uitat sa-mi postez numele .Solutii,ideii am spus sunt sute dar cine sa le materializeze ca de vorbe sunt satul,avem mii.Eu imi asum aceasta responsabilitate ,dar vii si tu cu mine si cu altii.Eu am tabelele facute,te astept sa le distribuim si completam .Trebuie sa initiem si un proiect de hotarare ,vii sa-l facem?Sa vii sa-l facem impreuna cu alti lasi .Spune cand esti dispus si iti stau la dispozitie pentru organizarea unei astfel de actiuni,te astept sau va astept.
    Cat despre referendum s-au strans mai multe semnaturi decat zici tu ,aproape toate cele necesare,dar s-a intamplat altceva acolo si nu mai isi are rostul acum.In particular iti pot spune.Cat de tabara PSD,ALDE nu cunosc lasi acolo pentru ca i-am cunoscut cu numele si prenumele real nu ca pe altii care se ascund dupa fustele femeilor,dupa pseudonime si cuvinte incrucisate.Ilie daca ai curaj ,dar si altii, hai sa incepem ceva. Va astept urgent ,chiar imediat.Cat despre urlat in strada(de unde ai mai scos-o si pe asta) nu stiu daca este o solutie,ar putea avea si ea un efect dar momentan nu se poate,nu-ti da voie legea.Dar sa nu uiti Ilie ca in strada s-au schimbat guverne ,eu chiar am participat la vreo cateva de astfel de manifestatii la Bucuresti.

    Comentariu by VUCEA DAN — 9 aprilie 2020 @ 18:11

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress