Chiar în aceste momente a început Conferința Extraordinară a Partidului Social Democrat – filiala Mangalia, în sala de conferințe a hotelului Mera Brise din municipiul Mangalia.
Sunt prezenți, președintele filialei județene, Stroe Felix, președintele CJC, Horia Țuțuianu, președintele organizației PSD Mangalia, Neculai Tănăse.
Neculai a anunțat candidatul o alianța pentru Mangalia, cu Nicolae Moroianu candidat la primăria Mangalia.
Din alianță fac parte PSD, ALDE, PNȚCD și Zanfir Iorguș, fost primar al municipiului Mangalia timp de 12 ani.
Președintele PNȚCD, Adrian Tapliuc salută această alianță pentru Mangalia, singura soluție pentru ca actualul primar, Cristian Radu să fie învins.
Leonard Tănase, vicepreședintele ALDE, salută și el candidatura lui Moroianu la primăria Mangalia și subliniază lupta acestuia în cadrul CL Mangalia.
„Lăsăm de o parte simpatiile și convingerile politice, atunci când dușmanul este la poartă”, mai spune Tănase.
Horia Țuțuianu: „Mă bucur că formațiunile politice de la Mangalia au găsit cea mai potrivită formulă pentru a câștiga primăria. Din postura de președinte al CJC, aș fi vrut să fac mai multe pentru Mangalia, dar când nu ai cu cine, nu se poate. În ceea ce îl privește pe Nicu Moroianu, nu cred că am întâlnit un om mai pragmatic și mai obiectiv. Să dea Dumnezeu să fim câștigatori. „
„Mă gândeam că e timpul să nu mă mai implic în campania electorală din 2020. Nu am putut să fac asta, când am văzut feroricitatea cu care Radu Cristian și echipa sa, continuă procesul de colonizare a Mangaliei. Am spus că trebuie să vin și să pun umărul cât nu e prea târziu. În 2016 am avut primele semnale că nu suntem pe mâini bune, am văzut la alegerile din 2016. La Mangalia s-au anulat (n.r. au fost organizate trei tururi de scrutin). Aveam semnale dar nu aveam ca astăzi, certitudini. Echipa de navetiști de la Constanța și de la București au acaparat tot orașul. 8 ani nu s-a făcut nimic în Mangalia, s-a creat o atmosferă de dictatura de aici”, spune Zanfir Iorguș.
Iorguș vorbește despre actual primar al Mangaliei, ca despre un om mediocru, cu studii făcute târziu, dar care, ajutat politic a reușit să pună mâna pe primăria orașului.
„La primăria Mangalia, din 24 de directori, 22 sunt din Constanța și București. Se plătește 700.000 de euro pentru contractul de comunicare”, mai afirmă Iorguș.
„În 2016, am greșit că nu ne-am dat mâna. Acum e important să conștientizăm gravitatea momentului, fără orgolii și să susținem același candidat. Vin ca independent alături de Nicu Moroianu, care are experiența managerială în privat, dar să nu uite niciodată abordarea social – democrată”, a conchis Iorguș.
Felix Stroe, președintele PSD Constanța : „Am locuit 8 ani și jumătate în Mangalia, o perioada tare dragă mie, am aceeași strângere de inimă pentru că orașul Mangalia putea să fie altfel iar cetățenii Mangaliei merită mult mai mult. Mă bucur să văd astăzi că cetățenii Mangaliei sunt uniți. În acest acord care se va transforma într-o alianță politică sunt toate forțele politice importate din oraș, ONG-uri, Zanfir Iorguș, pe comandorul Ștefan și Bratosin, reprezentantii forțelor militare, pe prietenii de la PNȚCD și ALDE, cu toții uniți pentru Mangalia „.
Stroe Felix a facut două anunțuri importante în cadrul conferinței extraordinare a PSD Mangalia: „Primul, avem candidatul și îl anunțăm oficial pe Nicu Moroianu, candidat la Primăria Mangalia din partea acestei alianțe la care așteptam să adere și alte formațiuni”.
Al doilea anunț, care a fost deja prezentat biroului permanent național, candidatul PSD pentru funcția de președinte al consiliului județean Constanța este Marius Horia Țuțuianu.
În cadrul conferinței județene vorbește și Nicolae Moroianu, candidatul mișcării „Uniți pentru Mangalia” : „Este copleșitor, onorant să fiu candidat la primăria Mangalia. Scopul acestei mișcări pune accentul pe dimensiunea umană poate nu sunt foarte bun la discursuri, dar vreau să mă pun la dispoziția cetățenilor, să readucem bunul simt în Mangalia și zâmbetul pe buzele oamenilor. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la aceasta construcție. Mangalia se află pe un drum bun și de aceea că invit să susțineți acest proiect. „
„Administrația pe care dorim să o aplicăm va fi numai în interesul locuitorilor, fie că vorbim despre sănătate, sport, cultură, turism, infrastructură, cadre militare, marinarilor, etc.”, mai spune Moroianu în discursul său de candidat.
„Uniți pentru Mangalia – o mișcare a păcii, care sa determine primarul și aleșii locali în folosul cetățeanului, fără a impune dreptății viciate”, a completat Nicu Moroianu.
„Mișcarea „Uniți pentru Mangalia” spune ajunge cu distrugerea orașului, cu lipsa de cultura și cu diletantismul, cu birocrația, cu lipsa de proiecte, ajunge și cu resemnarea noastră, cu privitul în alta parte când semenii noștri au probleme, ajunge și cu naveta. Mișcarea noastră este soluția să readucă normalitate în Mangalia. Asta vor cetățenii Mangaliei, nu luna de pe cer. Ne așteaptă o perioada grea dar trebuie să fim uniți, să câștigăm primăria și CL MANGALIA, ca să putem pune în practica programul nostru. Este tipul unui alt tip de administrație, corect și cu respectarea legii”, a conchis Moroianu.
Ana Maria Voicu, Lavinia Siclitariu, Ziua de Constanța 21.02.2020
Superrrrrrr….
Comentariu by Anonim — 21 februarie 2020 @ 20:12
Defilează Radu cu așa contracandidați…
Comentariu by Fane — 21 februarie 2020 @ 20:32
Cea mai bumă alegere. Bravo PSD bravo Iorguș , bravo cetățeni ai orașului
Comentariu by Anonim — 21 februarie 2020 @ 20:41
Oare ne-a dat Dumnezeu mintea de pe urma ?.Nu imi vine sa cred ca locuitorilor acestui oras le-a dat Dumnezeu intelepciunea sa se UNEASCA (sper ca vor mai fi si altii,tot orasul)impotriva unui rau comun.Nu mai asa putem scapa de necazuri si numai impreuna putem aseza orasul asta(greu lovit) pe locul care il merita.
Comentariu by DAN VUCEA — 21 februarie 2020 @ 21:04
Doamne ajuta. Merita sa desfac o bere. Succes.
Comentariu by Anonim — 21 februarie 2020 @ 21:36
S-a mai adaugat un trandafir ca la morti ! L-au adaugat si pe pnt-ul deja mort,la care tot ei si-au adus aportul ! Bravos- d-le Visa ! https://kmkz.ro/de-ras/se-modifica-sigla-psd-va-mai-fi-adaugat-un-trandafir-sa-fie-4-ca-la-mort
Comentariu by I.S — 21 februarie 2020 @ 22:12
Mare surpriză: alianță PSD+ALDE!
Doar că de data asta e ALDE+PSD, pentru că PSD e mai mic, nici candidat nu are.
Comentariu by Mentalistul — 21 februarie 2020 @ 22:33
@7-N-are ! Si mai fac încă o prostie,de fapt o repeta ! Au lipit in aceasta „constructie” diversionistă pe Iorgus ! Au uitat (sau nu tin cont,pen’ca asa au primit ordin!) De faptul că tot asa si tot din cauza asta,cetatenii au vrut să scape de galateni si au dat din lac in put,procopsindu-ne cu alta mafie…a lui Radu.C !
Comentariu by I.S — 21 februarie 2020 @ 22:49
Singurul lucru bun este ca-i vor insatura pe „3,1415-tic &Co.”
Sper ca Moroianu odata ales sa-i poata indestula pe toti cei care-l sustin acum in mod dezinteresat, a se citi patriotism local.
https://images.app.goo.gl/Q2n7semPfgfsQ3M8A
Comentariu by nabuco — 21 februarie 2020 @ 22:50
3,14 ti ku o să se șteargă la fund cu așa contracandidați. Doar de asta a a făcut cărțile.
Comentariu by Adi — 21 februarie 2020 @ 23:06
Pot sa fac și eu parte din hartia igienica ?
Comentariu by Mihay Krăciun — 21 februarie 2020 @ 23:07
@9- Aveti dreptate ! Se fac deja inventare pentru posibile sinecuri cu care sa multumeasca toti oportunistii…patrioti locali ! Am avut ocazia sa vad asta intr-o campanie electorala,asemanatoare,cand tot asa am crezut ca scăpăm de mafia politica si am susținut un om foarte capabil,localnic,pentru care s-a făcut p’aci exit-pool…care ne dădeau speranțe! In oras- pupincuristii de organizație de cartier- spuneau : ia uite-l și p’asta,nu da nimic,îl refuza pe Mazare si pe liberalul cu…elefanti si vrea sa-l alegem primar !
Comentariu by I.S — 21 februarie 2020 @ 23:19
Pt. #7 si #8
https://m.youtube.com/watch?v=_EA7aqMQze4
cu acest discurs aveti dreptate amandoi.
Comentariu by nabuco — 21 februarie 2020 @ 23:20
@13 Multumim ! M-am lămurit cum e cu diversiunea…care e deocamdată „acord”,dar i-am zis „alianta” ! La partea cu legea electorala „e tari” !
Comentariu by I.S — 21 februarie 2020 @ 23:28
RC este in sevraj acum . Sa creat o mare forță in oraș . PMP va veni cu siguranță in aceasta alianță după care urmeaza PRO ROMÂNIA cît de curînd dar fără Dan Moldovan care acum pupă fundul lui RC .
Comentariu by Anonim — 21 februarie 2020 @ 23:33
Numai gloabe obosite la masa de prezidiu.Pacat de PSD,cred ca avea câțiva oameni de calitate cu care sa iasă la “bătaie”.
2 Mangalii să ai și nu saturi o așa “Alianță”.
Comentariu by Anonim — 21 februarie 2020 @ 23:34
Urmează lansarea lui Ozzy care se face la Prano Pizza . El cu Doru Marinescu vă invită la o legală .
Comentariu by Anonim — 21 februarie 2020 @ 23:35
Il asteptam pe domnul Iorgus. Multumim ca nu ne-a lasat! A avut dintotdeauna si are electoratul sau fidel.
Comentariu by Dana — 22 februarie 2020 @ 0:13
Vă dați seama ce satisfacție am că PSD Mangalia a ajuns atât de mic încât merge cu candidat de la ALDE Mangalia.
Problema e că PSD o să ia ciu-ciu voturi pe consiliul local, pentru că cine va vota Moroianu (dacă nu-l retrag între timp), va vota ALDE pentru CL.
PSD fără primar și fără consilieri locali și-a hotărât dispariția la Mangalia. Mulțumită conducerii PSD Mangalia, au intrat într-o strategie masochistă. PSD și-a asumat pierderea Mangaliei. Iorguș se vede răzbunat.
Pentru interesele Constanței au prostit pe cei din „monstruoasa coaliție” locală.
ALDE va fuziona cu cine vrea Tăriceanu, posibil PNL. Dacă nu se pastrează o alternativă contra ALDE-psd si PNL în Mangalia, Radu va avea sigur majoritatea în CL.
Și iată cum interesele Constanței se păstrează. Prin cei din partidele locale care s-au vândut pentru un miraj.
Și vă întreb dacă ar rămâne în picioare doar cele 2 opțiuni: candidatii ALDE-psd și PNL, cât de mare este aversiunea de PSD și cât de mare este de față de Radu? Majoritatea locuitorilor Mangaliei nu au treabă cu primăria, nu cunosc oamenii politică, dar acum sunt 2 resentimente în oraș: contra-PSD și contra-Radu. Ar fi puși în situația de a alege același lucru, pentru interesele Constanței.
ALDE Mangalia crede că obținut maximum din aceste alegeri locale. Da, a obținut maximum pentru cei cu care vor face fuziune: fie ajung la cheremul lui Tase, fie la cheremul lui Radu. Singura lor speranță este să ajungă într-o situație juridică incertă, cum a ajuns UNPR. Singurul castig ar fi doar al lui Moroianu, daca ar căștiga prin absurd. Dar matematic e imposibil.
Ironic, daca nu aș exista, cei mai câștigați din această „monstruoasă coaliție” ar fi USR. S-ar împarți voturile mai putine la PSD, mai multe la PNL, dar cele mai multe față de cât au acum s-ar duce la USR.
Iată cum astrele se așează că existența alternativei pe care o voi propune Mangaliei să-i îndrepte pe cei care urăsc PSD, pe cei care urăsc pe Radu, pe cei care înțeleg ce am explicat mai sus, că cel mai mic rău este Menabit.
Este de ajuns să le bag in cap la cât mai mulți, sa ducă mesajul mai departe. Ori pot să mă retrag și să ma mut la Vama Veche, pentru că am făcut tot ce este posibil, si daca poporul nu vrea, eu cred in democratie, in care votul prostului se numără la fel cu votul ințeleptului. Să traiesc linistit din inchiriat vara la turisti.
Iar dl Vișa și ceilalți susținători ai jocului PSD să își amărască zilele si procesele cu Radu Cristian.
Comentariu by Mentalistul — 22 februarie 2020 @ 1:03
Deci dl Menabit se urcă în microbuzul de Vama Veche . Nu i-a ieșit combinația cu prosteala și a luat o mare țeapă …….paaaaa Ozzyyyyy
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 6:51
Moroianu si Iorgus, acesti Adam si Eva ai politicii locale.
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 8:18
Este momentul să alungăm din oraș toți navetiști care au pus stăpînire pe orașul nostru . Această alianță trebuie susținută masiv de toată lumea . Lăsați orgoliul și susțineți Nicu Moroianu pentru a fi primarul tuturor Mangalioților …..
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 8:56
Cu siguranță și Pro România ,PMP și acest Menabit vor înțelege că singura soluție este susținerea lui Nicu Moroianu pentru a scapa de RC . Altfel nu se poate .
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 9:00
Udttmr Mangalia v-a avea candidat la primarie si lista de consilieri,candidatul v-a fii cel mai scolitcu suflet de mangaliot ,nu parveniti.
Comentariu by Beny — 22 februarie 2020 @ 9:45
Da …udtmr il va avea pe Fahredin …..cap de oaie si fizic de porc …..binențeles foarte scolit
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 9:54
Pe 25 macri este din mangalia tu fraiere ai venit cu pluta
Comentariu by Ion — 22 februarie 2020 @ 10:04
Si Ozy este de apreciat, merita un loc de frunte,este un om destept, dar unde este domnul Iorgus este si un electorat masiv al lui, care il sustine si il asteapta sa vina inapoi sa puna umarul lui de gospodar la bunastarea Mangaliei.Ozy, vino alaturi de alianta daca tii cu adevarat la Mangalia!
Comentariu by Dana — 22 februarie 2020 @ 10:10
Ozzy, vezi ca esti in eroare! Alde nu va avea lista de consilieri! Cred ca de suparare nici nu te ai uitat la ce s-a discutat la intalnirea de aseara! S-a spus clar acolo ca vor avea lista comuna, iar candidatura va veni din partea aliantei „Uniti Pentru Mangalia”! Diferenta intre tine si ei este ca ei chiar au o alianta, in timp ce la tine in alianta esti tu si cu ….aaaa….tu si cu tine! Acum vor vedea mangaliotii daca faci jocul lui Radu Criatian sau nu, pentru ca daca nu faci jocul lui si vrei sa plece, ai spus de multe ori ca vei sustine pe cel mai puternic pentru a nu fragmenta votul! Acum iti vom vedea adevaratele intentii! Daca iubesti orasul cu adevarat te vei alatura aliantei Uniti Pentru Mangalia!
Comentariu by Un baiat — 22 februarie 2020 @ 10:56
Deja l-a contactat pe Colgiu …..chipurile nu vrea ca Iorguș și Felix Stroe să intre în alianța asta și ca atare nu îi sustine . Daca primește o anumită sumă de la RC se retrage definiv și nu mai comenteza nimic
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 11:02
Eu cred că tătarul va avea de cîștigat dacă vorbește cu Nicu și va avea de cîștigat dacă îl susține
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 11:15
Pt. 27
https://www.replicaonline.ro/notar-public-din-mangalia-trimis-in-judecata-318541/
&
https://m.facebook.com/rotarymangalia/photos/gm.1240084159714160/2553464338230768/?type=3&source=44
Comentariu by nabuco — 22 februarie 2020 @ 12:34
Ăștia care susțineți să intru în alianța partidelor subjugate de Stroe, nu mă mai luați în calcul, pentru că nu sunt de luat în calcul pentru voi.
Cum se face că dintre comentarii mai multe sunt despre mine?
Eu zic să vă amintiți peste 112 zile de la ce impresii ați plecat. Ori să vă amintiți cum Stroe a făcut în 2016 să rămânem pe cap cu Radu Cristian. Și acum puneți botul iar, din prostie sau din complicitate.
Atata prosteală încât cei care m-au înjurat 3 ani că sunt pesedist astăzi vor să voteze cu PSD. Atata prosteală încât și acum pun botul la schemele lor.
Să vă amintiți peste 112 zile de cât de aroganți și de proști au fost Moroianu, Iorguș, Leo și toți care le sunt complici în strategia asta politică masochistă.
Și vă amintiți și să contemplați cum 100 de proști nu fac cât un om deștept.
Comentariu by Mentalistul — 22 februarie 2020 @ 13:30
Ignorațil pe acest prost
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 16:20
Astia, nostalgicii lui Iorgus, spuneti-mi si mie ce a facut distinsul domn 12 ani cat a fost primar? Mai puneti si 4 ani de deputat. 16 ani! Ce a facut el de merita sa fie iar la carma acestui oras? O lista vrea si eu, ca nu imi aduc de aminte ce mari investitii a facut el. Sa nu-mi vorbiti de festivalul Callatis. Stim bine cum a ajuns la Mangalia.
16 ani! Atat
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 16:34
Eu sunt pentru Iorgus el a vadut padurea comorova,curtea spitalului ,tote terenurile din Mangalia,este vecin cu toti Mangaliotii,are casa in Spania,hoteluri in jupiteri,mai are de vandut luciul apeisi mai esre cate ceva iar voi nu reusiti sa vindeti nimic.
Comentariu by Ion — 22 februarie 2020 @ 17:54
Și candidează ?
Comentariu by lucian visa — 22 februarie 2020 @ 18:16
Ion a uitat iorgus a vandut termoficare sa nu uitam ca iorgus alaturi Tusac sunt responsabil de frigul pe care l-am indurat in iarna 2011-2012, iar cei la psd sunt responsabil Raul facut de guvernarea Tarik si la pnl este unul prost care dupa Ora 13 face apariti la balnear si maca din mancarea bolnavilor se cheama Golgiu.
Comentariu by Conu — 22 februarie 2020 @ 19:11
Ozzy si-a primit deja banii de la Radu. Nu vi se pare ca are tinta noua? L-a lasat pe Radu si are treaba cu Moroianu Iorgus si Tanase.
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 20:01
@34. Iorgus nu candideaza. Are si el dreptul, ca oricine sa sustina pe cine crede el. Tocmai s-a lansat candidatul, e Moroianu. Si mi se pare cel putin stupid sa zici ca nu-l votez pe X pentru ca il voteaza si Y.
Comentariu by Adin — 22 februarie 2020 @ 20:09
Rc este ok acum pt acest drogat care se vrea primar . A incasat ceva banuti de la Colgiu și a schimbat ținta . Acum Moroianu trebuie distrus ca să rămînă tot RC .
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 20:33
Iar ați ajuns la insulte aberante?
Organismul meu nu acceptă, plus că sunt din caracter unul care preferă să dețină controlul și depind de inteligența mea. Ar fi prea grotesc pentru mine să nu-mi lucreze mintea.
Pt insultele ticăloase de la 38 și 40 din zona lui Radu balanță înclină să nu mă intereseze cine câștigă, dar să piardă Radu.
Comentariu by Mentalistul — 22 februarie 2020 @ 21:20
Cu Moroianu unic contracandidat,
E foarte clar că e un mare blat.
Partidele se agită pe maidan
Ca să câştige Radu Cristian!
Comentariu by Beveriţa — 22 februarie 2020 @ 22:33
Votez ozzy indiferent de la cine candideaza, totul e sa fie in teren.As vota usr la consiglieri dar vreaun sa vad pe lista numai mangalioti.Poate ozzy face si el o monstruoasa coalitie din bajetzi care n-au mai avut manevre cu primaria.
Din pacate piticul porno are sanse din cauza psd .
Comentariu by homo mangaliensis — 22 februarie 2020 @ 23:19
Trebuie să fii prost tare ca să-l votezi pe Iorgus(Moroianu!
Comentariu by Anonim — 22 februarie 2020 @ 23:38
Și și mai prost să votezi un fost vameș tătar paranoic mincinos și puturos , hoț de loc 4 PSD prin șantajul lui Căutiș la Stroe. Băi homo puli votează dracu pe aia care se zbat de 20 de ani să aducă mangalia în stare de plutire nu oportuniștii care nu mai au ce fura.
Comentariu by Gore — 23 februarie 2020 @ 0:31
Ref. 45:
Xenofobie, minciună, huliganism, incultură, ură, toate intr-o singură frază. Asta reprezintă binele pentru tine.
Iar eu sunt de ars pe rug pentru că nu sunt nimic.
Comentariu by Mentalistul — 23 februarie 2020 @ 1:23
Muult mai periculoasa Alianta PSD-ALde pentru oraș decât orice și oricine.Voi ați văzut câte “guri” vor fi de săturat??
Toată conducerea PSD Constanța,ăștia locali(Ciobănel abia așteaptă din nou la butoane),Leo la fel + Iorguș “,interlopii lui și alți zeci de cotizanți prostiți cu posturi de șefi și directori.
Praful s-ar alege de Mangalia cu ăștia prin primărie.
Comentariu by Anonim — 23 februarie 2020 @ 2:35
Unde pune Iorgus mana se vede. Si daca il considerati un rau atunci cu siguranta este un rau mai mic decat R.C.care si-a batut joc de oameni si de Mangalia si pe ultima suta de metri cica face traba. Dupa cate pagube a provocat cu grupul infractional organizat acolit format din directori nascuti din amantlac si pupat in dos.
Comentariu by Dana — 23 februarie 2020 @ 9:08
Iorgus nu candideaza. V-a apucat disperarea ca vi se taie conducta din care trageti de 8 ani ? Ozzy e baiat destept, se vede dupa cat a reusit singur sa va tavaleasca si cred ca este de buna credinta si o sa vina langa Moroianu ca sa va termine definitiv.
Comentariu by Anonim — 23 februarie 2020 @ 9:57
Sper ca la terminarea procesului cu achitare sa aibe timp sa intre n locul lui Moroianu, pe ultima suta de metri. Castigul ar fi pentru Mangalia.
Comentariu by Dana — 23 februarie 2020 @ 10:19
@47
Deja Mangalia e praf. Bugetul pe următorii doi ani e deja cheltuit de Ali Baba și gașca voastră de hoți.
Comentariu by Marian Vasile — 23 februarie 2020 @ 10:33
Pentru cei care vor sa priveasca sintetic si pragmatic situatia lui Ozzy le spun doar atat
Ozzy = Cumpanasu
Idem!
Lasati-l in delir si nu-l bagati in seama!
Comentariu by Un baiat — 23 februarie 2020 @ 11:16
Pt. #50
Doinita, stai linistita ca-i mai lipseste o amanare, urmeaza Pastele si … „A Inviat!”, adica e prescris.
Comentariu by nabuco — 23 februarie 2020 @ 15:44
@53-Ea ar vota si pe Sandel…din morti daca stie ca e Conu in spate ! Si daca vine coronavirusul peste noi astia cu acordul lor merg la vot…chiar de va fi interzis sa mai iesim din casa si vor merge la vot si pe lumea cealalta…ca nu mai scapam de ei ! De-o fi la fel si pe lumea cealalta…eu nu ma mai duc !! https://kmkz.ro/de-ras/arafat-linisteste-populatia-daca-vine-coronavirusul-avem-tot-ce-e-nevoie-lumanari-prosoape
Comentariu by I.S — 23 februarie 2020 @ 16:05
PS Al dracu Ceausescu cu…plopii lui cu mere si rachitele cu micsunele ! Stia el ce lasa in urma !
Comentariu by I.S — 23 februarie 2020 @ 16:15
Pt. #55
https://curierulsatelor.ro/wp/2020/02/20/sotul-unei-botosanence-lider-politic-pe-cai-mari-la-constanta/
ce face(a) alimentatia publica din mintea (stomacul) alegatorilor/alesilor.
Comentariu by nabuco — 23 februarie 2020 @ 18:45
@56- Hazlii psd-ista: 1. Azi un medic a scăpat porumbelul in fata ziariștilor cum ca cei din aeroport au încercat metoda „flambarii” virusului !(incendiu din instalația de aerisire si lăsarea la „afumat” si a călătorilor din aeroport !) 2. Ponta in seara asta la rtv l-a propus pe Arafat prim ministru si asta repede,de maine,daca vrem sa nu ne ia dracu !
Comentariu by I.S — 23 februarie 2020 @ 19:52
Se pare ca a intrat in panica tov Radu Cristian , s-au mobilizat toti postacii lui aici , cu neveste cu amante sa denigreze pe toata lumea.
Fomistilor gata, s-a terminat cu Radu al vostru , o sa dispareti in plm cu totii.
Comentariu by Radu — 24 februarie 2020 @ 0:00
Pt54.
Si Iorgus a avut si rele si bune ca si Radu ,dar daca am face o comparatie intre cei doi Radu il depaseste, negativ, cu multe clase pe Iorgus.Si inca ceva prin anii 2000-2002 eram mandru cand mergeam prin tara (tocmai in Maramures,Salaj,Oradea,Timisoara,Drobeta Tr.Severin si in multe alte localitati )si chiar in Spania, (Murcia,Valencia)iar oamenii de aici imi vorbeau la superlativ de Mangalia si primarul ei.Acestea sunt realitati care nu le poate nega cineva.Curatenia era la ea acasa.Acum despre ce vorbim de balariile de peste 1,5 m din statiuni ,de strazile care arata ca dupa bombardament(mai bine aratau cele din Belgrad dupa ce fusese bombardat),despre trotuarele care sunt asa cum sunt ,despre atractiile turistice care nu sunt.La Targul de Turism Mangalia a fost promovata de unul Ghinea,Ghionea (finul lui finul lui nasaul)insa nimeni nu stie cati bani ia acel individ de la CL pentru a se da cu masinuta lui.Nu stiu in cate locuri din tara sunt alocate sume imense pentru asemenea sporturi despre care stiu doat0,5% din populatie. Asta o spune unul care i-a fost adversar lui Iorgus in 2012 si care ulterior si-a dat seama ca asa se intampla cand dai vrabia din mana pentru cioara de pe gard.
Comentariu by Vucea Dan — 24 februarie 2020 @ 14:56
Comentariu by DavidHal — 24 februarie 2020 @ 18:55
Vucea Dan, stiam multi ca esti prost facut gramada,dar tu nu te lasi pana nu ii convingi pe toti.
Comentariu by Anonim — 24 februarie 2020 @ 20:30
Pt. #59
In Spania in ce limba vorbeai sau dialogai doar cu neanurile?
https://www.amazon.in/Dont-Kiss-Ass-Blank-Journal/dp/1790723345
Comentariu by nabuco — 24 februarie 2020 @ 20:52
pt.59
mai danute, tu ar trebui sa-i multumesti lui raducu, ca altfel ramaneai un biet pensionar care isi plimba catelusii. Te-a facut mare politist local si acum te umfli in pepeni. Tu crezi ca daca castiga Moroianu, de fapt Iorgus, tu mai apuci sa papi ceva. O sa ramai cu limba umflata. Eu zic sa-l gadili putin pe Ozzy, s-ar putea sa aiba grija de tine.
Comentariu by Anonim — 24 februarie 2020 @ 23:15
Explic de ce consider că nu trebuie să fiu luat în calcul:
Alianta PSD+ALDE este o unire dintre două partide, fiecare mai mic decât rezultatul unirii lor. Este alianță PSD+PSD pentru că asta e, toți ALDE se inscriu in PSD.
Dacă eu obțin 0% sau 5%, 50% sau n%, nici nu contează cât, vor fi voturi care nu se duc la candidatul PSD și nici la candidatul PNL. (Aceeași situație cu USR, PMP, etc., dar o să explic doar despre mine,ca să nu complic explicația.)
La mine și restul lumii vin voturile care nu sunt ale lui Radu și voturile care nu sunt ale PSD. Astfel că:
– PSD rămâne cu voturile lui
– Radu rămâne cu voturile lui
– iar eu cu ale mele, n%.
Astfel că va fi o bătaie dreaptă, parte în parte, între PSD și Radu.
Dacă PSD insista pe alianțe, ca alții sa nu mai candideze, asa cum au declarat, înseamnă că nu poate singur și PSD e mai slab decât Radu.
Dacă PSD este mai tare decat Radu, nu are nevoie de alianțe. Deci nimeni altul este de neluat în calcul pentru PSD. Nu au de ce să mi se adreseze cu bună ziua ori cu înjurături.
Dacă PSD are nevoie de mine si de altii ca să fie bătut Radu, e mai slab PSD decat Radu si ar fi cazul sa nu mai vorbească de parcă s-a suit în corcoduș. Nu au de ce să mă înjure.
Dacă Radu e mai tare ca PSD, ai lui nu au de ce să mă ia în calcul, astfel că nu înțeleg înjurăturile din partea lor.
Dacă PSD e mai tare decat Radu, ai lui Radu nu au de ce sa vorbească de parca ar fi zuiþoîn corcodus. Tot ce vor în situația aceasta este să nu se uneasca alte voturi cu PSD, care astfel să bată pe Radu.
Ar mai putea fi varianta în care Elveția pe care o creez eu, unde să voteze cei care nu vor pe Radu, nici pe PSD, să devină mai mare decat fiecare dintre PSD si Radu. Asta ar insemna ca pica Radu.
Abia în această situație pot să mă înjure PSD și Radu, pentru că fiecare e mai slab decât mine. Un scâncet de durere.
Deci… de ce să mă înjure cineva de la PSD sau de la PNL? Eu sunt de neluat în calcul. Cine mă ia înjurături recunoaște că e mai slab.
Comentariu by Mentalistul — 24 februarie 2020 @ 23:35
Fraților să îl vedeți pe Ozzy pe fb cu 65% omul a luat-o randeaua de tot trebuie să vă distrați un pic.
Comentariu by Adi — 24 februarie 2020 @ 23:48
„Mult stimate si iubite” domnule O2zy, daca ar putea vedea PROFESORUL Henny aceasta reducere la absurd privind a dvs. (ne)luare in calcul ti-ar trage niste castane …; ii semeni lu’ Arsinte cand se baga in seama la Iorgus.
Poate ar ti cazul sa faci un proiect alaturi de Ilhan, Ghiulserin, Ervin, samd. toti profesori si sigur ar fai mai bine pentru noi toti din MANGALIA.
Comentariu by nabuco — 25 februarie 2020 @ 0:01
Stai liniștit oricum nu îl votează româniii pe cap de oaie. Azi râdeam cu niște prieteni spun că îl bagă la inaintare pe fb să se distreze cum face el scandal dar că le e scârbă că a fost băgat în seama prin șantajul lui ala la Felix și ei oricum voteaza PSD că e singurul cu șanse se aduna voturile lui Iorguș cu ale PSD și o să câștige mulți consilieri.
Comentariu by Rafet — 25 februarie 2020 @ 0:19
Pt ultimii 2:
Voi ați uitat cu cine luptați?
Tot pe mine mă băgați în scenă?
Ori nu ați uitat cu cine luptați și de fapt aceasta e lupta voastră?
Comentariu by Mentalistul — 25 februarie 2020 @ 1:09
O PROBLEMĂ DE LOGICĂ
– testează-ți inteligența!
Avem orașul Mangalia, în care:
– Radu Cristian are 3.000 voturi fidele
– PSD are 3.000 voturi fidele
– în total sunt 18.000 persoane la vot
Radu Cristian este condus de un grup de interese de la Constanța, candidatul PSD este condus de un grup de interese de la Constanța.
Iar ei spun că nu trebuie să existe decât 2 candidați.
Întrebare 1: Dacă rămân în luptă doar Radu Cristian si candidatul PSD, cum se împart celelalte 12.000 voturi? La cine se duc mai multe? La PSD sau la Radu Cristian? Cine are mai multe șanse să câștige?
(Hai că răspunsul nu e greu!)
Alternativă:
În luptă sunt 3 candidați: Radu Cristian, candidatul PSD și candidatul Mangaliei.
– Radu Cristian are 3.000 voturi fidele
– candidatul PSD are 3.000 voturi fidele
– candidatul ♡Mangalia abia a intrat în cursă, dar oamenii au încredere în el.
– în total sunt 18.000 voturi
Întrebare 2: Din cele 12.000 voturi care nu sunt fidele lui Radu sau lui PSD, câte voturi se mai duc pe PSD, câte voturi se mai duc pe Radu Cristian și câte voturi se duc pe candidatul Menabit?
Răspundeți corect la întrebarea 1 și la întrebarea 2, ca să aflăm ce este mai bine Mangaliei!
Comentariu by Mentalistul — 25 februarie 2020 @ 9:41
Cu cine ai facut matematica?
Sunt 16.000 de votanți.
RC = 7.000,
PSD, ALDE, Iorgus = 5000,
Alte partide = 1500
Menabit = 500 ( ca sa te simti bine )
Indeciși = 2000
Avand in vedere ca RC este la putere, 50% din indeciși se duc la el.
Hai pa! RC învingător !
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 9:55
De cand Diazepamul se dă doar cu scrisoare medicală vrajitorul a intrat in delir total.Stai la Prana Pizza si curăță cortofi la subsol cu descreieratul ăla de doru baloane.Lasă politica că nu ai înteles o.Tu esti bun primar la hagieni unde sunt 50 de locuitori.Cu o pungă de canabia ai aburit tot satul.
Comentariu by Balaci — 25 februarie 2020 @ 9:57
Lista PNL de consilieri 50 % angajați ai primariei, epave și puturosi.
Comentariu by STIR pe surse — 25 februarie 2020 @ 10:35
Pt 70 și 71: Testul de inteligență nu e pentru ai lui Radu. Nu aveți. Pentru voi stați bine și din partea puteți dormi pe asta.
Comentariu by Mentalistul — 25 februarie 2020 @ 11:04
Pt.70
Nu te umfla in pene! RC „invingator „, zici? Dar, intreaba-te, daca a fost cu ADEVARAT castigator? Iti reamintesc eu, ca ai memoria scurta si tu si toti cei care-l gadilati pe unde apucati, ca doar la asta va pricepeti! Acum 8 ani s-a cocotat pe scaunul de primar prin furt pe fata, castigator a fost alt candidat. Dar, s-au reluat alegerile prin aranjamente meschine, murdare, asa cum a fost si toata administratia Radu, timp de 8 ani. La urmatoarea candidatura, tot prin furt, de alta natura, de aceasta data, a continuat mandatul, facand PRAF orasul si statiunile. Asa ca, stati in banca voastra si nu va laudati ca nimic nu va aduce valoarea pe care n-ati avut-o niciodata. Daca e sa castigati si de data asta, se stie ca numai FURAND ca de obicei, se poate, altfel este EXCLUS.
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 11:55
Nici o problema, Ozzy! Mai e putin si vedem cine are dreptate! Eu zic, asa, ca intre învingător si învins…. cauta-ti de lucru in Vama pentru ca te vei ascunde următorii ani! Sic tranzit gloria mundi
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 12:22
Cu proiectele de infrastructură actuale(chiar și nefinalizate până la alegeri)Radu Cristian va câștiga din nou detașat.
Doar că voi încercați să vă mobilizați electoratul în speranța unui scor cât mai bun.
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 13:33
@76
Dacă ai trăi în Mangalia și ai auzi opinia oamenilor ai înțelege că nici dacă ar candida singur Ali Baba nu ar câștiga.
Comentariu by Marian Vasile — 25 februarie 2020 @ 15:06
Pt.75, 76
Chiar daca vrei sa pari interesant, valoros, folosind expresii care te depasesc, tocmai de aici reiese exact reversul, prostia si infatuarea de care dai dovada! Corect este ” sic TRANSIT….” si apropo, aceste cuvinte au fost adresate unui NOU papa, la alegerea sa! Si nu este exclus, ca de data asta, adevar sa graiesti! Tu zici asa ca „intre invingator si invins”, iar eu iti repet intrebarea, despre care
” Invingator” vorbesti? Sa-ti intre in cap, tie si celor ca tine, RC, nu a fost si nu va fi un „INVINGATOR”! RC a fost IMPUS pe scaunul de primar prin FURT! Ca
” va castiga ” detasat, se poate, nu ne mai mira nimic in tara asta, dar nu mai vorbim de castig, ci de FURT, draga „invingatorule” ! A, da, vorbeai de proiecte de infrastructura, plombele alea jalnice numiti voi proiecte, ca si minunatele parcari, adica, niste dungi trasate pe asfalt? Ma mir ca nu va e greata de voi, cand numai daca va uitati la alte orase, comune, cum au putut sa fie transformate la 180 gr. in cativa ani de niste oameni gospodari, muncitori, destepti, care si-au dorit sa lase lucruri frumoase in urma lor, nu ca voi, numai ruina si mocirla in care aveti o placere deosebita sa va balaciti!
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 15:48
Pt.63
Nu am ce sa-i multumesc lui Radu pentru ca si eu l-am ajutat sa fie primar.Iar pentru asta am pierdut si o suma frumoasa de bani peste 200.000 pe care trebuia sa-i iau la Bucuresti pentru niste lucrari.
Comentariu by Vucea Dan — 25 februarie 2020 @ 17:16
Pt. 61 si 62
Gata pentru ca-l denigrati pe Vucea hai la caserie ca va asteapta simbria meritata.De fapt voi nu meritati nimic pentru ca sunteti niste lasi si nu aveti curajul sa va dati numele real insa afla ca eu stiu cine sunteti iar daca vreti hai sa dam un test impreuna intre 4sau 6 ochii daca aveti curajul.Dar cand vorbesc de curaj cu voi parca vorbesc de funie in casa spanzuratului.Atat am avut sa va spun doamnelor,pentru ca barbati nu sunteti.
Comentariu by DAN VUCEA — 25 februarie 2020 @ 17:22
Pt. #80
1) Daca citesti cu atentie comentariul de la #79 vei intelege(?!) ca te denigrezi singur.
2) http://www.ziua.ro/display.php?data=2001-03-31&id=61254
3) Nu inteleg de ce ai dorit sa continui munca ca „sub-sef de semi-sectie” la Politia locala Mangalia si nu ai continuat acolo unde puteai sa ajungi chestor sef, etc.
4) Eu nu as fi renuntat la 200.000 nici daca copilul meu candida la functia de primar.
5) Sa ne dea bunul Dumnezeu sanatate, sa ies si eu la pensie si promit ca dau test cu dumneata pe platoul din fata casei de cultura la orice mai putin la legislatie.
Comentariu by nabuco — 25 februarie 2020 @ 21:41
Radu a dat … Radu a luat..
Comentariu by Fane — 25 februarie 2020 @ 22:27
Vucea asta zici ca e batut in cap.Se da singur in primire.
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 22:41
@81 Poate vreti sa dati test cu el pe platoul de la casa armatei(nu la casa de cultura) unde v-ati alege cu o masă si un șpriț sponsorizare de el pentru cei din „alianta,la fel cum a facut-o pentru Radu ! Apropo -ați postat „discursul” motanului,unde e ceva care ma îngrijorează mai mult decât prezența lui Conu si anume ca acolo s-au adus elogii si”multumiri pentru sprijin”(cu încălcarea gravă a unor prescriptii de la MAPN in campanii electorale) a doi tovarăși comandorul.
Comentariu by Anonim — 25 februarie 2020 @ 22:45
scuze- am băgat degetul gresit- deci comandorul! „Alianta” îl acuză pe 3,14 ca a ajuns primar prin furt ! A nu se uita ce ” pretenie” era între militari si primar si cum se ocupau drapelele p’acolo ! Daca e sa-i tremure blugii rupti pentru ceva,cred ca de acolo i se va trage.Eu am mai vazut o situație în care,la alegeri locale,in ultimul moment s-au adus saci cu voturi de la comandament(si n-a iesit primar cel care era pe primul loc-Avram Vasile.(unul dintre liberalii din ” prima generatie) Vom vedea…dar deja pute !
Comentariu by I.S — 25 februarie 2020 @ 22:59
Scuze : se pupau drapelele p’acolo.Cine le-o pupa acum…poate stie Vucea! Da spiritul sau nu ?
Comentariu by I.S — 25 februarie 2020 @ 23:04
Pana una alta e”activ” pe contul de facebook al lui Nicu M.Acolo sunt întrebați cei din „alianta” de catre…umbra mentalistului,daca nu sunt tot ei cei care l-au susținut pe Radu la al doilea mandat si „mucles” – nu se raspunde !
Comentariu by I.S — 25 februarie 2020 @ 23:12
Pt.81
1.Nu ma denigrez de loc pentru ca eu am spus ca ,odata,am crezut in cineva si m-am inselat.
2.Este de domeniul ha,ha,ha,ha,Sunt multe de spus aici si daca nu esti in domeniu nu ai cum sa intelegi ca atunci cand se schimba garda se schimbau toti ce care erau considerati ca vechea garda.Motivul ,,management defectuos”
3.Nu mai puteam acolo caci eram pensionar si doi, eu am promis ceva si eu m-am tinut de cuvant,altii si-au incalcat cuvantul(ca de obicei).
4. Eu nu am renuntat deloc la cei 200.000 lei(o garantie depusa) pe care nu i-am luat atunci si nici pana astazi ,ma judec si acum insa una puteai face atunci cu acei bani si alta acum sau cand o sa-i iau.
5.Te astept.
Comentariu by DAN VUCEA — 26 februarie 2020 @ 19:08
Pt.86
Ilie eu nu beau dar daca iti este pofta dau cu placere oricand.
Comentariu by DAN VUCEA — 26 februarie 2020 @ 19:11
Pt.87
Sa lasam umbra sa umble si sa nu uitam ca in 2012 era USL si membrii partidelor componente aveau obligatia politica sa voteze asa cum se hotarase in alianta.O umbra asemanatoare l-a impins si pe el pe listele PSD si membrii de partid au fost obligati politic sa-l voteze.Ce repede uitam cand interesele ne dicteaza altfel.
Comentariu by DAN VUCEA — 26 februarie 2020 @ 19:18
Pt. #88
Sa inteleg de la pct. 2 si 3 ca daca mai apucam o „revolutie” ne putea baza pe dvs. ca dizident al „regimului postdecembrist” ?
Oare colegii dvs. din ANCMRR ”Viceamiral inginer Grigore Marteş” sunt la curent cu impetuozitatea dvs. de a face ordine in dezordinea politica din Mangalea ?
Comentariu by nabuco — 26 februarie 2020 @ 21:11
Pe ce teren a construit Moroianu vila?va spun eu pe domeniul public ,unde era prcarea de la pui de urs olimp,cine la impropietarit? Conu iorgus , de unde a avut iorgus la olimp,de masa din moldova!!!!!!
Comentariu by Ion — 27 februarie 2020 @ 9:07
Moroianu a construit pe teren cumparat de la privat, nu mai mancati rahat. Nu l-a improprietarit nimeni cu nimic.
Comentariu by Anonim — 27 februarie 2020 @ 9:27
Privatu este Iorgus
Comentariu by Ion — 27 februarie 2020 @ 11:12
@94(Ciuraru/Colgiu/Nichita) Chiar contează cine e privatul ?
Normal nu, dar când te plătește Ali Baba să-i ții partea și știi că dacă pică el rămâi fără țâță, contează.
Comentariu by Marian Vasile — 27 februarie 2020 @ 12:03
https://www.cotidianul.ro/haz-de-necaz-romanii-se-intrec-in-bancuri-cu-coronavirusul/
Comentariu by nabuco — 27 februarie 2020 @ 12:12
Deci cine da țâță isi asigura „susținere” ? E adevarat ca daca nu mai ai de unde da terenuri…dai ce mai poti !! „Privatii” au ajuns la a doua,a treia mana,sa se piardă urma ! Din arhiva primăriei e greu de aflat si bine ascuns,mai ales că sunt implicați si multi consilieri(prin negocieri de la unul la altul !) De la notariat,la fel- discretie platita.Este însă arhiva la RAJA si ENEL unde pentru obținerea autorizației de c-tie este nevoie de depunerea actelor de proprietate…de la Vasica
Comentariu by Anonim — 27 februarie 2020 @ 12:46
…de la Vasilică la Ionel pana la Nicu Moroianu
Comentariu by I.S — 27 februarie 2020 @ 12:47
Mai sunt registre cu înregistrări cu decizii de primar și hot. de CL de la fostii directori de pe la ADPP.Daca vreti exemple va pot da cum au ajuns proprietari…lideri de partidulete „balama” ! Dar nu va impacientati…ca nu-si scot corbii ochii unii altora pe chestii din astea minore…si nu vor face precedente periculoase pentru toata tagma !
Comentariu by I.S — 27 februarie 2020 @ 13:01
#99
Tipic Mangalia „eu știu,dar nu vreau să zic”
Dați dovezile concrete,dacă le știți!
Comentariu by Zozo — 27 februarie 2020 @ 13:13
Nu candidez si nici nu ma voi lipi de asemenea tagma ! Pana la urma își vor scoate ochii singuri ! Le sta in caracter !
Comentariu by I.S — 27 februarie 2020 @ 13:37
https://www.ordinea.ro/leonard-tanase-noul-presedinte-al-organizatiei-judetene-a-alde-constanta/
Comentariu by Anonim — 27 februarie 2020 @ 14:35
La ora asta Nicu Moroianu si cu Radu Cristian ar fi trebuit să fie la Nautic Club,unde o senatoare ne aduce-in premiera- spre colaborare un mare manager de la TUI…asta daca s-ar gândi la promovarea turismului si nu la politica personală!
Comentariu by I.S — 27 februarie 2020 @ 16:36
Pt.100
S-ar putea ca 99 sa aiba dreptate si dovezi .
Comentariu by DAN VUCEA — 27 februarie 2020 @ 20:04
Pt.91.
Eu nu sunt niciun dezident al niciunui regim ci sunt pentru respectarea legalitatii si aplicarea legilor .
Colegii mei militari din ANCMRR nu stiu daca sunt de acord cu ce fac , iar eu fac pentru ca asa cred eu ca este bine(de multe ori si instantele mi-au dat dreptate).Daca ceea ce fac eu face ordine(eu nu mi-am propus) si in ,,dezordinea politica ” din Mangalia atunci inseamna ca este bine si asa ar trebui sa procedeze fiecare nu sa stam sa ne tanguim,sa dam lectii,sa ne erijam in atotstiutor sau sa denigram pe unul sau altul care face ceva(nu conteaza cat),dar face .
Comentariu by DAN VUCEA — 27 februarie 2020 @ 20:20
http://www.lucianvisa.ro/2020/02/27/actual-revolta-la-spitalul-din-mangalia-asistentele-trimise-fortat-si-neechipate-sa-faca-triaj-pentru-coronavirus-la-granita/#comment-773847
Comentariu by nabuco — 27 februarie 2020 @ 21:03
Mai așteptați un pic că vin si la Mangalia în special să vă scap de pensionari. Mai ales de aia cu pensie nesimțită.
Comentariu by Coronavirus — 28 februarie 2020 @ 0:07
Mai bine ne-ai scăpa de vameși. Că nu mai poți să tragi o bășină de ei în politică.
Comentariu by Fane — 28 februarie 2020 @ 0:08
dle vucea ma omori.dezident?da o dracu.vei si veti spune ca ce are gramatica si limba romana cu spiritu civic.
are domle are.ca asa spuneti de 30 de ani si au ajuns sa ne conduca toti analfabetii functionali (sau functionari ?)pe principiul nu conteaza cum vorbesc ca fac treaba.
serios??
Comentariu by wow — 28 februarie 2020 @ 16:39
Pt. #109
https://mindsunderconstruction.wordpress.com/2014/06/13/expresii-celebre-noi-muncim-nu-gandim/
si s-ar putea sa-l superi si pe respectabilul „Zozo” (avea un comentariu pertinent la articolul cu spitalu’).
Comentariu by nabuco — 28 februarie 2020 @ 17:04
articolu ala disparut ?
chiar intrebam mai sus unde e?
ca mi placea comentariul d lui visa
ne arata fata unor resectabili intelectuali care se vand ieftin alora cu noi muncim noi nu scriem corect.dar care s la putere.
Comentariu by wow — 28 februarie 2020 @ 17:31
Nu sunteti atenti.Vucea a fost înlocuit de altcineva ! Pacat- începuse sa-mi placa- distractiv @
Comentariu by I.S — 28 februarie 2020 @ 18:46
E folosit…la înaintate.Au pus pe cineva cu oarece talent de PR
Comentariu by I.S — 28 februarie 2020 @ 18:49
Pentru 111. E simplu. I s-a transmis un mesaj motivant. Daca continui cu articolul dau pe cineva afara! Ce e greu? Santajul e in vena piticului. e seva din care traieste.
Comentariu by Anonim — 28 februarie 2020 @ 19:19
Când o să vă semnați cu numele real, o să vă răspund sincer.
Comentariu by lucian visa — 28 februarie 2020 @ 21:10
„Uniti pentru Sanatate” :
https://www.libertatea.ro/stiri/sorina-pintea-vizata-intr-o-ancheta-de-coruptie-fostul-ministru-al-sanatatii-prins-in-flagrant-cu-120-000-lei-mita-2898175
Comentariu by nabuco — 28 februarie 2020 @ 21:35
Pt. #114
https://www.replicaonline.ro/alerta-la-granita-negru-voda-personal-medical-neinstruit-face-selectarea-persoanelor-in-mizerie-420256/
Comentariu by nabuco — 28 februarie 2020 @ 22:37
Pt.109
Dle.analfabet functional(nu intelegi ce este scris)eu nu am spus niciodata,dar niciodata ca sunt dezident.Eu a m spus ca ,,nu sunt nici un dezident al nici unui regim”.Cat despre greselile care le mai fac eu recunosc ca din cauza repezeli le mai fac dar ele se pot corecta insa unii fac erorii care nu se mai corecteaza.Ai dreptate despre faptul ca ne conduc analfabeti functionali iar cel mai important este in fruntea tarii.Cand spui optesprezece in loc de optsprezece,persoane sunt luate de pe strada,mi-ar placea si nu mi-ar place ,elimineaza in loc de elimina si multe alte greseli de exprimare inca din campania electorala(prima),atunci cand legalizezi mesaje obscene(MUIE) si multe altele si esti presedintele unui stat inseamna ca este grav.Si ca el
sunt Dancila,ministrii,parlamentarii,demnitarii ai statului roman si ne multumi sa-l atacam pe Vucea sau pe altii foarte mici inseamna ca suntem partasi la tot ce se intampla in tara asta(pentru ca suntem lasii si nu avem curajul minim sa ne dam numele real) la varful ei.E usor a scrie versuri ,cand nimic ai a spune(numai te prefac ca spui ceva)
Comentariu by DAN VUCEA — 28 februarie 2020 @ 23:51
@112=like=>@118=qed
Comentariu by nabuco — 29 februarie 2020 @ 0:14
Vezi mai nea Vucea – cand sa te laud si eu nitel am si fost luat in tarbaca ! P’aci si cand primesti like e posibil sa insemne o „critica”.Da’ asta e mai greu de inteles,asa ca te mai ajut putin : tarasenia a plecat de la faptul ca lor nu le plac „dizidentii” de dupa’89…iar d-ta o tii langa ca n-ai fost si nici nu esti „dezident” ! Te-ai prins ! Si acum fii atent ca-ti iau apararea : domnilor sa stiti ca dl Vucea este cu adevarat un „dizident”-conform cu DEX-ul adica o persoană cu păreri diferite decât ale majoritii.Si in ultimul comentariu o dovedește când da cu bâta în cel ales de milioane de oameni din poziția de …minoritar ! Sa nu cumva sa-l întrebați dacă in 2012 a fost la celalalt ales de milioane si si-a aruncat peste gardul de la Cotroceni căscată de la uniforma statului(impotriva comandantului suprem) strigând:Iesi afara javră ordinară!…DIZIDENT !
Comentariu by I.S — 29 februarie 2020 @ 0:36
Scuze-telefonul a zis in loc de cascheta…căscată!
Comentariu by I.S — 29 februarie 2020 @ 0:38
@119- E posibil ca atunci cand din orgoliu intervine …sa puna la punct pe unu’ p’aci s-o facă personal.In rest…oricum nu sunt sigur ! Ramane de urmărit!
Comentariu by I.S — 29 februarie 2020 @ 0:44
@122
Dizident se simtea si magarul inhamat la trasura boierului…
Comentariu by nabuco — 29 februarie 2020 @ 0:52
pt.123
Se simtea el sau il simtei tu?.Este foarte important.
Comentariu by DAN VUCEA — 29 februarie 2020 @ 14:36
dumneata dle vucea, fara sa intram in polemica te comporti exact cum esti educat.cand cineva iti atrage atentia in loc sa accepti sari si acuzi in bunul stil cazon cu ba pe a ma tii.
nu te a facut nimeni analfabet functional.prin mesajul pe care l ai scris te califici singur si fara nici o problema in clasa lor.
n ai inteles nimic.
credeam ca poti tine si respecta o discutie. in afara de frustrarile de a fi dat la o parte de la prajitura nu ai nimic.
nici un merit.ba mai rau.ai mancat cot la cot si acum cand ai fost dat la o parte tipi.tradarea si oportunismul sunt parte din , inca o data caracterul dumitale
speram , si de cateva ori chiar te am aplaudat pentru luarile de pozitie.din pacate, esti ceea ce esti.
si nu te obosi sa mi raspunzi
btw nu s postac de al lui rc.
Comentariu by wow — 29 februarie 2020 @ 14:48
Pt.120
Ilie vezi ca disident mai inseamna si altceva ,sunt mai multe variante explicative la dex(una-Persoană) care nu este de acord cu un regim politic aflat la putere samd.).Niciodata nu am avut nevoie ca cineva sa-mi ia apararea ,am facut-o singur.Iar faptul ca a fost ales in fruntea tarii unul(din cei multi ) care nu se exprima corect in limba romana nu este o forma de disidenta.La Cotroceni ,la ,,javra ordinara”,turnatorul ordinar sustinut tot de o majoritate(parca erai si tu)nu am fost (eram plecat din tara)si mi-a parut rau ca merita.Ce vina au multii romanii (asa cum sunt ei)pentru ca s-au trezit pe cap ,din cauza unei majoritati (manipilate) cu un contrabandist, cu un turnator ordinar(si-a turnat colegi,neamurile) si cu un gangav, un badaran.
Comentariu by DAN VUCEA — 29 februarie 2020 @ 15:02
Stii ce? Eu ma las păgubaș! Dealtfel este bine stiut de catre toti oamenii cu mintea pe umeri(In fata carora imi cer scuze!),ca nu este indicat sa facem asta cu …unul ca d-ta ! Eu personal nici nu am facut-o pentru d-ta.Blogul-numindu-se „politica locala” am tinut sa atrag atentia celor din „grupul” de care te-ai lipit ca într-o grămadă de orbi,chiorul este rege !
Comentariu by I.S — 29 februarie 2020 @ 15:49
Mai lăsați polemica aici. Întâlniți-vă și discutați cu calm și alte lucruri care nu se pot scrie.
Comentariu by lucian visa — 29 februarie 2020 @ 16:14
Pt. #127, #128
… adica: https://www.presidency.ro/ro/presedinte/scrie-i-presedintelui
pentru ca: http://phototeamromania.blogspot.com/2012/01/cainii-din-giurgiu_06.html
DV mai ramane sa ne zica si „hai liberare!”.
Comentariu by nabuco — 29 februarie 2020 @ 17:16
Pt.128
Crezi ca au curajul si demnitatea sa vina si sa discutam toate lucrurile care sunt realitati ale Mangaliei ?.Numai asa se poate face ceva pentru orasul asta daca se vrea,daca nu continuam sa barfim.
Comentariu by DAN VUCEA — 29 februarie 2020 @ 19:48
Pt.129
Ae trebui sa-ti spun ,,hai liberare” de LASITATEA s.a care te caracterizeaza.Ma cobor prea jos daca iti mai acord atentie dupa ce ai postat la 129.
Comentariu by DAN VUCEA — 1 martie 2020 @ 9:42
Vine iuraru nechita și rezova problemele
Comentariu by Alicia — 2 martie 2020 @ 22:40