Comunicat de presă
Se reduce prețul gigacaloriei, la Mangalia
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, proiectul de hotărâre privind reducerea prețului la încălzire pe timpul iernii, pentru populație. Proiectul inițiat de primarul Radu Cristian prevede reducerea costurilor de producție a unei gigacalorii, ca urmare a diminuării prețului de achiziție a gazelor naturale, în baza unei decizii guvernamentale. Societatea locală de termoficare Goldterm Mangalia S.A. a întocmit documentația necesară diminuării prețului de producție la gigacalorie, pe care o va înainta către ANRE pentru aprobarea noului preț. După avizarea dosarului, primarul Radu Cristian va iniția un alt proiect de hotărâre, prin care va cere Consiliului Local să aprobe noul preț de producție a unei gigacalorii, precum și prețul de facturare către populație, în urma acordării subvenției de la bugetul local. ”Obiectivul nostru este să ajutăm populația, mai ales că sunt mulți oameni cu salarii mici și venituri reduse. Vom face toate eforturile necesare, astfel încât, subvenția acordată de la bugetul local să fie în sprijinul cetățeanului, iar factura către populație să poată fi suportată și de cei cu venituri mai mici”, a precizat edilul Mangaliei. Potrivit estimărilor municipalității, prețul de facturare a unei gigacalorii către populație ar putea să scadă de la 238,61 de lei, la aproximativ 200 de lei, începând cu 1 martie. După aprobarea dosarului de către ANRE, prețul de producție a unei gigacalorii va scădea de la peste 500 de lei, la aproximativ 470 de lei. Pentru eficientizarea activității, Goldterm Mangalia continuă programul de contorizare individuală gratuită, astfel încât cetățenii să plătească exact cât consumă, iar cei debranșați cu mai mulți ani în urmă, să poată reveni în sistemul centralizat de termoficare. Totodată, societatea locală de termoficare va implementa programul guvernamental de modernizare a rețelelor de distribuție pentru reducerea pierderilor de pe traseu și implicit reducerea costurilor către cetățeni.
mangalia.ro
Mai ține minte cineva că Mangalia s-a împrumutat pentru plata subvenției ?
Mită electorală a unui partid liberal. Votați-l pe actualul primar și la anul subvenția va fi zero. Important e doar să mai ia un mandat. Opoziția are ceva de spun ? Iar blat ?
Comentariu by lucian visa — 1 februarie 2020 @ 16:52
DUPĂ MAREA MICȘORARE DE PREȚ A GIGACALORIEI A LUI RADU CRISTIAN, MANGALIOȚII PLĂTESC DUBLU COMPARATIV NĂVODĂRENII
– Năvodari este un municipiu de mărimea Mangaliei
– dintr-un furt de 2 milioane euro pe an, primarul a dat înapoi 10% pentru campanie electorală
În foto aveți HCL 243/31 Octombrie 2019, în care Primăria Năvodari a adoptat un preț de producție al gicaloriei de 232,60 lei + TVA și preț de facturare pentru populație de 120 lei +TVA.
La Mangalia, sub bagheta dirijorului Colgiu Dorinel, uns director economic la Goldterm de către primar după ce Curtea de Conturi l-a prins cu prejudiciu din bugetul local, prețul de producție a ajuns la 500 lei + TVA, mai mult decât dublu față de Năvodari. Acum, la sfârșitul iernii, primarul are nesimțirea să ne mintă că a scăzut prețul imens, la 470 lei, care este tot mai mare decât dublu față de Năvodari, Mangalia are cel mai mare preț din țară.
Prețul cu subvenție pentru populație în Mangalia este același cu prețul fără subvenție de la Năvodari. Practic, pretul pentru mangalioti a fost marit artificial de la prețul real de producție de 230 lei, care a fost și pretul platit de populatie, la 500 lei. Iar diferența a fost considerată o subvenție a Consiliului Local, în realitate fiind o DEVALIZARE DE 2.000.000 EURO/an.
Un furt masiv ne este prezentat ca pe o milă din partea primarului, deoarece din 2 milioane euro devalizate a renunțat la 10%, pentru capital politic deoarece mai vrea un mandat.
Comentariu by Mentalistul — 1 februarie 2020 @ 18:11
Dar caldura de afara fata de alti ani nu se „contabilizeaza”?
Comentariu by nabuco — 1 februarie 2020 @ 20:39
Pt. #2
https://www.cotidianul.ro/psd-isi-doreste-minti-luminate/
Comentariu by nabuco — 1 februarie 2020 @ 20:49
Este bine de satiut care este pretul de producere a gigacaloriei.
Comentariu by Anonim — 1 februarie 2020 @ 23:25
Ozzy cap de oaie fa plangere daca sti ceva,prostanacule , vrei sa aduni cateva voturi si nu de unde,dute la Valu poate te voteaza Gigibaba.
Comentariu by Ion — 3 februarie 2020 @ 14:12