Politica locală în Mangalia

5 august 2019

EXCLUSIV. Primăria Mangalia, aproape de insolvență. Penalități de milioane de euro, conturi blocate

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:18

Primăria Mangalia traversează o criză financiară fără precedent. Conturile bancare ale municipalității sunt blocate de mai mulți creditori, iar datoriile totale, ascunse cu grijă de conducerea orașului, frizează starea de criză financiară sau chiar de insolvență. O suspiciune în acest sens a fost enunțată de consilierul local Nicolae Moroianu, la scurt timp după ce majoritatea din CL Mangalia controlată de primarul Cristian Radu a votat un nou credit de 1,5 milioane de euro. Moroianu spune că a solicitat date cu privire la datoria publică a unității administrativ-teritoriale încă din urmă cu un an, repetând această solicitare la aproape fiecare ședință a Consiliului Local. Deși legea îi dă alesului local dreptul să primească aceste informații în termen de zece zile, Primăria se fofilează de mai bine de un an.

Ce are de ascuns Primăria Mangalia? Nicu Moroianu spune că toți consilieri locali cunosc mai multe situații care au condus la actuala criză și la blocarea conturilor bancare. Nu le cunosc însă pe toate. Ar putea fi mai multe. Dar ceea ce se cunoaște este deja extrem de îngrijorător. În primul rând, este vorba de o executare silită începută împotriva Primăriei de Callatis Therm SA, o societate care s-a ocupat până în anul 2013 de gestiunea delegată a serviciului public de termoficare. În anul menționat, Primăria Mangalia a ajuns la un acord cu Callatis Therm, în vederea rezilierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de termoficare. Centralele și rețelele termice au fost preluate de municipalitate. Ulterior, a fost înființată o întreprindere publică locală cu misiunea de a presta acest serviciu. Inițiativa primarului s-a dovedit inspirată. Însă, Cristian Radu a semnat o înțelegere cu reprezentanții Callatis Therm, în care se obliga să achite investițiile realizate de această societate. Ratele și datele scadente au fost stabilite în mod precis, iar municipalitatea se angaja să suporte, în caz de întârziere, penalități de 0,5% pe zi din debitul principal.

În 2014, consilierii locali au votat pentru alocarea sumelor necesare în buget în vederea achitării datoriei. Deși a avut banii la dispoziție și obligația să îi vireze, executivul local nu a făcut acest lucru. În consecință, Callatis Therm a deschis un proces împotriva Municipiului Mangalia (dosarul 8793/118/2017), în care, prin sentința civilă 1104/01.08.2018 a Tribunalului Constanța, a obținut o ordonanță de plată în valoare de 7.223.215,28 de lei împotriva autorității locale. Suma de mai sus reprezintă penalități de întârziere calculate la debitul principal de 1.066.944,65 de lei, pentru perioada 15.04.2014 – 29.12.2017. Prin aceeași sentință, Tribunalul a obligat municipalitatea mangaliotă să achite și penalități de 0,5% pe zi, aplicate la același debit principal, pentru perioada 30.12.2017 – 07.05.2018, fără a proceda ea însăși la calcularea acestora. Am calculat noi și ne-a ieșit suma de 688.178,88 de lei. Callatis Therm nu a solicitat ordonanță de plată și pentru debitul principal, astfel că penalitățile curg și la momentul de față. După regula aplicată de instanță, pentru cele 450 de zile scurse de pe 8 mai 2018 și până pe 31 iulie 2019, se mai adună penalități de 2.400.624 de lei. Însumând toate aceste penalități și debitul principal, aflăm că datoria se ridică la 11.378.962,81 de lei, ceea ce înseamnă peste 2.420.000 de euro.

Datoria îngroapă orașul, dar nu este singura. Astfel, doi executori judecătorești asociați au blocat conturile de trezorerie, dar și contul deschis la CEC Bank aferent unui credit bancar de 60 de milioane de lei luat de Primăria Mangalia pentru finanțarea unor lucrări de investiții. Societatea profesională a celor doi executori judecătorești a pus în executare silită un titlu executoriu obținut de o persoană fizică. Acesta din urmă a obținut o hotărâre judecătorească definitivă, în anul 2010, prin care Municipiul Mangalia a fost obligat să îi retrocedeze un teren. Însă, ce să vezi, Primăria Mangalia nu a aplicat hotărârea judecătorească. Persoana lezată de această atitudine s-a întors în justiție, iar în anul 2015 instanța de judecată a fixat în sarcina municipalității daune de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea expertizată a terenului, de 197.580 de euro, până la punerea în aplicare a hotărârii judecătorești din anul 2010. Primăria tot nu s-a conformat, chiar dacă avea cunoștință că această formă de rebeliune împotriva unei hotărâri judecătorești se va deconta în bani. Ca urmare, penalitățile au curs până la 253.297,56 de euro. În luna iulie, Municipiul Mangalia prin primar a solicitat suspendarea executării silite a contului de credit, însă această cerere a fost respinsă, fără cale de atac, pe 15 iulie 2019, în dosarul 3854/254/2019 al Judecătoriei Mangalia. În consecință, toate lucrările din oraș au fost stopate. Conturile sunt înghețate, astfel că singura variantă de evitare a insolvenței a rămas un nou credit bancar.

În timp ce s-a arătat inaptă să-și respecte propriul angajament cu SC Callatis Therm sau să respecte o hotărâre judecătorească în cazul persoanei fizice, adunând astfel penalități colosale, Primăria Mangalia nu a fost aptă nici să recupereze prejudicii stabilite de Curtea de Conturi, care i-ar fi asigurat lichiditățile necesare măcar cât să respire. Ne-am referit mai sus la un raport al Curții de Conturi din anul 2016. Auditorii au constatat plăți ilegale către o casă de avocatură și către o firmă de relații publice și au obligat autoritatea să determine întinderea prejudiciului, să identifice persoanele responsabile și să întreprindă măsuri de recuperare a sumelor plătite în deplină haiducie. Primăria a contestat decizia Curții de Conturi, însă acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. În privința sumelor plătite de municipalitate pentru servicii avocățești am scris de-a lungul timpului mai multe articole. Din documentele pe care le-am avut la dispoziție, s-a reliefat că ar fi vorba de cel puțin 1,7 milioane de euro.

Revenim la consilierul Nicolae Moroianu. Acesta spune că a inițiat un proiect de hotărâre locală, prin care cere ca primarul localității, Cristian Radu, să prezinte trei rapoarte punctuale pentru cele trei probleme prezentate mai sus: penalitățile către Callatis Therm, penalitățile rezultate din încălcarea hotărârii de retrocedare și recuperarea prejudiciilor constate de Curtea de Conturi. În proiectul lui Moroianu, este cuprins un articol potrivit căruia Consiliul Local Mangalia va efectua toate demersurile legale pentru angajarea răspunderii juridice a persoanelor vinovate, inclusiv prin constituirea ca parte civilă în eventualele cauze penale. Moroianu spune că a trimis proiectul său tuturor consilierilor locali din Mangalia, invitându-i să fie semnatari și co-inițiatori ai proiectului. Va urma!

Adrian Cârlescu, ordinea.ro 05.08.2019

5 Comments

  1. https://media.stiripesurse.ro/image/201709/w620/media-150601651889453000.jpg

    Comentariu by nabuco — 5 august 2019 @ 18:17

  2. „…”mi-am rezolvat problemele, s-a dovedit că pot îmbina problemele personale cu activitatea aici, cât şi cu cea politică”. Tot Marilena Dragnea a mai declarat că între timp a renunţat la cealaltă funcţie ocupată, pentru a nu fi în incompatibilitate, şi anume jurist la Primăria Mangalia (primărie condusă de liberalul Cristian Radu).”
    https://www.replicaonline.ro/marilena-dragnea-este-noul-director-al-mamaia-sa-circul-din-psd-pe-seama-numirii-in-zadar-399128/
    QED

    Comentariu by nabuco — 6 august 2019 @ 15:09

  3. Buna seara.
    Epopeea primarului nostru drag a continuat și astăzi, când primind o adresă din partea sa prin care-mi solicita efectuarea unui raport de activitate zilnică pe luna iulie, mi-am dat seama ca nu poate fi decât un efect al lungilor sale reflecții de sezon și în ton cu starea prin care trece.
    Actiunea este determinată de aceleași sentimente de ură, răzbunare și frustrare care îl animă când este vorba de persoana mea și care nu fac altceva decât să-mi ridice mingea la fileu.
    Este de-a dreptul ilar să creadă că eu voi tolera ieşirile sale, aceste mofturi de copil, care se vor a fi, în continuare, expresia unui mesaj de intimidare, şicanator, discriminator şi ofensator, de vreme ce contextul general în care îmi solicită acest raport este unul de reală hărţuire exercitată asupra-mi.
    Ca să înţelegeţi acest context şi din alt punct de vedere, se pare că primarul pregăteşte aducerea mea în cadrul Direcţiei Mangement Fiscal şi Control Venituri, cunoscută ca fiind batalionul disciplinar al primăriei.
    Domnule primar, ce să zic? La mai mare!
    Dar ce ar fi să vă cer eu, în calitate de cetăţean, un raport de activitate pentru toată această perioadă în care aţi condus destinele acestei cetăţi și asta, pentru că ați uitat să vă îndepliniți atribuția legală de a prezenta în fața consiliului local, anual, raportul privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritorială. Dar pentru „micile dumneavoastră imperfecțiuni” putem trece cu vederea, nu-i așa? De fapt alții sunt de vină, nu dumneavoastră.
    Ar fi totuși ceva de subliniat din toată activitatea desfăşurată? Evident că nu, de vreme ce suntem în prag de insolvență.
    Însă acum vreau să mă axez pe partea ce ține de organizare-personal a aparatului de specialitate pe care îl conduceți, și vreau să nei raspundeți la următoarele întrebări:
    1.Ne puteți spune care a fost scopul real al desființării serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Local?
    2.Ne puteți preciza în ce condiții a ajuns să fie ocupată și în prezent funcția de arhitect șef? Dar cea de Director Executiv la Direcția Turism? Dacă dumneavoastră nu știți, poate nou înființata Direcție de Resurse Umane, să ne răspundă?
    3.Pe fondul lipsei resurselor financiare, cum vă explicați că este oportună angajarea salariaților în continuare și chiar crearea unor posturi de conducere?
    4.Ne puteți spune câte persoane care sunt rude mai apropiarte sau mai îndepărtate cu familia dumneavoastră ați angajat în ultimii ani? Dar pe filiera Albești?
    5.Credeți că există persoane dintre cele aduse de dumneavoastră care cât au stat în cadrul primăriei nu au avut obiect de activitate?
    6.Cațe persoane ați angajat în scopul de a le oferi doar posibilitatea unui transfer reușit în cadrul ANAF-ului, de exemplu?
    7.Ne puteţi preciza istoria ocupării celor două posturi din cabinetul primarului cu referire la activitatea în concret desfășurată de persoanele care s-au perindat pe aceste funcții?
    8.Care este situația celor două posturi de consilier juridic din cadrul Direcției Urbanism începând cu 1 ianuarie 2017, după desființarea Direcției Juridice? Câte persoane au ocupat aceste posturi, pe ce perioadă, cum au încetat sau suspendat raporturile de serviciu şi care este volumul de muncă prestat de fiecare dintre funcţionarii care au avut atribuţii în legătură cu aceste posturi?
    9.Aveți instituită la nivelul aparatului de specialitate funcția publică de „interfață” a dumneavoastră, distinct pentru persoane fizice și pentru persoane juridice? Asta în contextul în care vă ascundeți de cetățenii Mangaliei și nu îi primiți în audiență?
    10.Puteți preciza care sunt motivele reale pentru care personalul poliţiei locale nu a mai beneficiat de norma de hrană? Dar motivele pentru care în lunile ianuarie-februarie 2019 au încasat contravaloarea indemnizației de hrană în mod similar cu ceilalți funcționari publici? Cine și-a asumat această nesocotire a legii?
    Mă voi opri aici, deocamdată și fără a fi epuizat subiectul organizare-personal din cadrul aparatului de specialitate pe care îl conduceți, din păcate.
    Se naște firesc întrebarea:puteți răspunde la aceste întrebări? Hai că ați scăpat cu un prim pas extrem de mic în marea raportare a activității desfășurate la cârma urbei. Dar voi reveni! O seară bună vă doresc!
    Ah, era să uit. Credeți că se mai justifică raportul meu de activitate în situația dată? Dacă da, îl aștept pe al dumneavoastră cu prioritate.

    Comentariu by Daniel — 6 august 2019 @ 23:51

  4. https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/decizia-nu-este-definitiva-un-fost-primar-din-judetul-constanta-obligat-sa-despagubeasca-institutia-pe-care-a-condus-o-697710.html

    Comentariu by Anonim — 9 august 2019 @ 0:53

  5. https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/taxa-speciala-de-dezvoltare-si-promovare-a-turismului-in-mangalia-anulata-in-parte-cum-motiveaza-judecatorii-698057.html

    Comentariu by Anonim — 14 august 2019 @ 2:31

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress