Politica locală în Mangalia

3 mai 2019

Un primar liberal dă 400.000 de lei din bani publici pe spectacole, în plină campanie electorală

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 14:41

Un primar liberal a dat 400.000 de lei, bani publici, pe concerte în campania electorală.

Este vorba despre primarul din Mangalia, Cristi Radu, care a cheltuit, din banii locuitorilor, 357.207 lei pentru un spectacol care a avut loc pe 1 mai. Întâmplător sau nu, 1 mai este o zi din campania pentru alegerile europarlamentare.

După cum am mai scris, primul spectacol a fost organizat de 1 Mai. Pe scenă au urcat, timp de minimum 50 de minute fiecare, Voltaj și Taraful de la Clejani.

„Atmosferă incendiară la Mangalia, de 1 mai, la spectacolul organizat de către Primărie. Cei prezenți au cântat și au dansat alături de Viorica, Ioniță și taraful din Clejani,trupa Voltaj și mai mulți artiști locali.”, a declarat primarul liberal Cristi Radu, pe pagina sa de Facebook.

Realitatea pare că îl contrazice. În public sunt circa 200 de persoane, după cum se vede din pozele postate chiar de primar, și nu toți par entuziasmați de concert.

Spectatori la unul din concertele plătite din bani publici. Nu toată lumea pare încântată
Taraful de la Clejani prestează în fața unui public eterogen: bătrâni, copii, adulți

Costul pentru prestația acestora, transport și mese s-a ridicat la 134.500 de lei, fără TVA. Banii sunt plătiți de fiecare locuitor din Mangalia, din bugetul orașului condus de liberalul Cristian Radu. Beneficiar este SC Big Ideas Advertising SRL, din București. La această sumă se adaugă și închirierea unei scene, pentru care Mangalia plătește 31.000 de lei. Banii aceștia au fost atribuiți firmei SC Rebound Communication SRL, din Prahova. Interesant este că cele două firme, deși au sedii în localități diferite, au același număr de telefon și aceeași adresă de email. Contractele au fost atribuite celor două SRL-uri în aceeași zi, la nici două ore distanța, potrivit datelor publicate în SICAP.

Există și o explicație pentru acest lucru.

Potrivit prevederilor legale, o „entitate contractantă are dreptul de a realiza o achiziție directă în măsura în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 135.060 lei, în cazul produselor sau serviciilor, respectiv 450.200 lei pentru lucrări.”

Observați și aici metoda prezentată mai sus pentru a atribuit mai mulți bani direct unei asociații (de data aceasta, una și aceeași). Repetăm, dacă suma depășește 135.060 de lei, banii nu mai pot fi atribuiți direct, ci este nevoie de o altfel de procedură.

Așadar, în total sumele cheltuite din bani publici de primarul PNL sunt de 315.300 de lei, adică 357.207 lei, cu TVA inclus.

Sursă foto: Facebook

Cristian Hagi, ct100.ro 02.05.2019

28 Comments

  1. La fel ca în Cuba : ”Samba si, trabajo no !”

    Dacă poporul e idiot, tot înainte spre al treilea mandat !

    Comentariu by lucian visa — 3 mai 2019 @ 14:49

  2. Bine ca esti tu, destept iar noi , restul, marea majoritate, idioti ! Cum ar zice cineva , esti suparat sau gelos ? Ca daca e, de ce e, ca daca nu e, de ce nu e ? Nene Visa, lasa-ne !!

    Comentariu by Anonim — 3 mai 2019 @ 19:49

  3. Ce zreanta Hagi asta.Ce manipulator.Unde gatu matii vezi tu 200 de petsoane in pozele alea?

    Comentariu by Anonim — 3 mai 2019 @ 23:07

  4. Gasculita aia cu sapca e cine cred eu ?

    Comentariu by Romica — 3 mai 2019 @ 23:38

  5. pt 2. Cand spui Noi marea majoritate, la cine te referi? Pt ca noi marea majoritate , il futem zilnic in gura pe jegosul de primar care a jefuit orasul asta.

    Comentariu by eu — 4 mai 2019 @ 1:21

  6. TROTUARELE LUI RADU CRISTIAN COSTĂ CÂT CONSTRUCȚIA UNEI ȘCOLI, UN CINEMA ȘI UN PALAT AL SPORTURILOR, LA UN LOC

    – când priviți la acele dale să fiți mândri că acolo se află bani cheltuiti dintr-un împrumut la CEC Bank, pentru care cetățenii Mangaliei vor plăti în următorii 15 ani, cu 50% in plus valoarea de rambursare.

    Iată fapte, nu vorbe:
    „În dimineața aceasta, consilierul Ciuraru s-a trezit și a băut un pahar de apă. A făcut o faptă minunată!!”

    Primăria a făcut o faptă minunată, cum face în fiecare zi în ultimii 7 ani. De data aceasta dalele care au prețul obisnuit de 25 euro/mp (manopera inclusă) sunt plătite cu 250 euro/mp.
    Adică primarul plătește o lucrare de 400.000 euro la prețul de cca 4.000.000 euro.

    Fapta este minunată pentru buzunarul în care ajunge diferența de bani. Bani dintr-un împrumut. Aceasta este minunata faptă cu trotuarele, descrisă cu vorbe de consilierul Ciuraru : un mare furt al banilor din viitor.

    Când priviți la acele trotuare să imaginați că acolo se află o școală pentru Gala Galaction, un cinema construit și un palat al sporturilor cu 2 bazine de natație olimpice, vestiare, sală tehnică cu vas de decantare, cu 1 sală sport handbal-baschet cu tribună spectatori, cu 1 teren de fotbal acoperit temporar. Atât au costat pe primăria lui Radu Cristian aceste trotuare, cât toate la un loc: o școală, un cinema și un palat al sporturilor (19.000.000 lei).
    Când am propus ca în loc de trotuare să se construiască toate acele proiecte – care au documentațiile tehnico-economice deja aprobate – am fost singurul dintre consilieri care a votat amendamentul.

    Apropos, consiliere Ciuraru:
    Există vorbe care făptuiesc. Când ceea ce spui este important pentru alți oameni vorbele devin fapte. Se înfăptuiesc și revoluții.
    Când omul care spune a dezamăgit sau este un prost, vorbele sale nu au nicio valoare pentru ceilalți, nu sunt vorbe care făptuiesc.

    Și tot ca unui copil de țâță te informez că textul pe care l-ai scris sunt tot vorbe. Fără vorbe ai fi fost unul care nu vorbește. Și era mai bine pentru omenirea Mangaliei să nu naști vorbe deșarte, ci vorbe care făptuiesc.

    Comentariu by Mentalistul — 4 mai 2019 @ 9:21

  7. https://www.replicaonline.ro/galerie-foto-asa-sunt-intampinati-turistii-in-sudul-litoralului-gara-mangalia-si-halta-neptun-ca-dupa-bombardament-390059/

    Comentariu by nabuco — 4 mai 2019 @ 10:32

  8. Nu a trecut mult timp,de cand am remarcat de la Ciuraru o „zicere” care,se pare ca a intrat in „obisnuinta”…si care trebuie impusa si consilierilor care se opun,dar si curtii de conturi,ale caror concluzii de control,sunt atacate in instanta,cu avocatii care ne storc de bani(de la ultimul proces ,nici nu cunoastem rezultatul!): „Nu există preț corect, ci doar statistic. Prețul corect este cel la care se încheie contractul și la care se achiziționează produsul/marfa”.

    Comentariu by I.S — 4 mai 2019 @ 10:57

  9. Cine e Ciuraru?

    Comentariu by Mentalistul — 4 mai 2019 @ 16:23

  10. Pt.2
    Nu te obligă nimeni să citești sau să comentezi aici. Comentez eu pe site-ul tău anonim sau tu pe al meu cu nume și prenume ? Când spun că poporul e idiot, o spun statistic și mă refer la cei care-l vor mai vota pe actualul primar, fără a avea vreun interes personal.

    Pt.3
    Chiar și 2000 de persoane să fie, tot jaf public e.

    Referitor la articol, ar mai fi ceva de adăugat la care autorul articolului nu s-a documentat. După noile modificările la codul penal, la șpagă sub 30.000 de euro la servicii, e legală încredințarea directă !!!

    Comentariu by lucian visa — 4 mai 2019 @ 16:35

  11. Pt @2 : Tu sa ne lasi pe noi, mancatorule de rahat si slugoi mizerabil . Crezi ca daca-ti da acum Radu o ciosvarta si te abureste cu un post caldut, copiii tai vor fi mandri de tine sau o vor duce mai bine ? Te asigur ca nu, ba chiar vor plati datoriile pe care nemernicul de Radu si haita lui fomista le-au facut in numele nostru, pe banii nostri. Niciodata, dar NICIODATA Mangalia nu a fost atat de degradata, furata, batjocorita si rascolita cum este acum . Te asigur ca oricat ar plati Radu, sau ar fura la vot, oricate posturi caldute va da in schimbul aducerii de liste de catre angajatii primariei, nu-l mai vrem si nu mai iese. Eu, familia, prietenii, fostii si actuali angajati din primarie vom face tot ce este posibil omeneste si legal, ca asta sa dispara. Pt Ciurari, Filipi, Colgii, metrese si amante ieftine, avem meniuri speciale care vor fi servite la momentul oportun. Revolta, frustrarea, neputinta, intimidarea si bataia de joc au lasat urme si sunt contabilizate de fiecare om intreg la minte care vede si simte ca asa, nu se mai poate . Idiotul crede ca ne-a fraierit si de data asta cu 2 ore de circ ieftin dar cu atata banet furat la propriu.Va raspunde si legal si electoral dar mai ales uman. Nu sunt om politic si nu am party-pri-uri dar votez si pe unul de la Polaris care matura strada, e din Mangalia si e de buna credinta, in comparatie pe pinguinul asta frustrat si pitic. P.S. Macar Visa e singurul care a ramas constant in convingeri de cel putin 8 ani, si pana una alta ne-am spus si v-ati spus of-ul chiar daca, aparent erau doar 2 comentarii… Asa ca, draga sluga, las-o mai moale si daca tot nu ti-a placut cartea,pupa cur si taci.

    Comentariu by Mangaliot — 4 mai 2019 @ 18:30

  12. Pt. #9
    E unul care credeam ca a atins „hipogeul” la:
    http://www.lucianvisa.ro/2015/12/06/mesaj-de-la-un-cititor-2-continuarea-continuarii/
    🙁

    Comentariu by nabuco — 4 mai 2019 @ 19:35

  13. @9- Ai gasit raspuns la intrebare ? Nabuco a scos acolo „esentialul”(@12) ! Asta (bazelu)”tine la tavaleala”…mai ceva decat „unii noi aparuti in campul de lupta” ! Iaca de ce ar trebui sa „revizuiesti”,pe ici pe colo,prin partile esentiale,aprecierile d-tale despre noi doi !

    Comentariu by I.S — 4 mai 2019 @ 20:34

  14. https://www.evensi.com/spectacol-mangalia-dedicat-zilei-limbii-atare-kadyr-house-evenimente/306323512
    Chiar s-a platit pentru intrare?

    Comentariu by nabuco — 4 mai 2019 @ 21:50

  15. Pe banii vostri isi finanteaza campania din „20.20”.
    Ma intreb, oare cati de aici sunteti cumparati?

    Comentariu by Un Om — 5 mai 2019 @ 10:11

  16. Oare care e rostul unor trotuare din pavele scumpe in zone
    unde traficul pietonal e foarte scazut spre deloc
    E din serialul parandarat urmare a chelului cu tichie de margaritar?

    Comentariu by Wow — 5 mai 2019 @ 10:27

  17. Dar cate sute de mii da pe caldura putorilor la subventii din banii celor cu centrale termice , care stau la case sau care nu au caldura si se incalzesc electric de ce nu se spune.

    Comentariu by Fane — 5 mai 2019 @ 10:52

  18. Nu da numai la putori, intai este subventia generala pentru toti , apoi cea pentru putori. Adica e mult mai grav. De asta nu avem strazi asfaltate.

    Comentariu by Profesorul — 5 mai 2019 @ 10:53

  19. Pt 14:
    Da, s-a plătit pentru intrare. S-a plătit și chiria sălii. Cum ar veni, am adus bani la buget, nu am scos din buget.
    Primăria nu a ajutat cu nimic, chiar dacă o lege s-a dat în acest sens:

    《Legea nr. 256/2010 pentru instituirea Zilei limbii tătare

    Art. 1. –
    Se instituie ziua de 5 mai ca Zi a limbii tătare.
    Art. 2. –
    (1) Anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei limbii tătare, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității tătare se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.
    (2) Autoritățile centrale și locale pot contribui cu sprijin logistic și/sau financiar, după caz.》

    Artiștii au venit din Crimeea, au fost costuri de viză, de transport a de cazare, de masă și onorariu.
    Biletul a costat 25 lei. A fost frumos.

    Comentariu by Mentalistul — 5 mai 2019 @ 18:55

  20. Mai există o lege pentru Ziua Tineretului de 2 Mai.

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    Articolul 1
    Se instituie ziua de 2 mai ca Zi Naţională a Tineretului.
    Articolul 2
    Cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului se organizează activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează domeniile de interes ale tineretului.
    Articolul 3
    Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv unităţile şi serviciile publice din subordinea acestora, care au atribuţii în domeniul tineretului, educaţiei, culturii, sportului, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor, precum şi structurile de şi pentru tineret acordă sprijin material, financiar şi organizatoric sărbătoririi Zilei Naţionale a Tineretului.

    Dacă primarul voia un eveniment, putea folosi că face de Ziua Tineretului și să lase Ziua Mangaliei la locul ei.
    Nu am insistat, pt că găsea motiv să fure mai mult.

    Comentariu by Mentalistul — 5 mai 2019 @ 19:01

  21. Pe mine, nu stiu cum sa zic, dar nu prezinta interes gen scursuri ca Ciuraru sau Griguta sau Stan, sau alti hoti. Astia sunt pionii. Important ca Mangalia sa scape de acest infractor pe nume Radu Cristian.

    Comentariu by Anonim — 6 mai 2019 @ 7:02

  22. din pacate scursurile astea mici de care pomenesti dau tonul.s au imbogatit toti fiind bugetari , neavand coloana vertebrala sa se opuna ideilor unui primar.nu numai acum.reamintesc ca griguta si stan si au facut averile de bugetari pupandu l in dos pe iorgus.acum s a schimbat doar dosul.

    Comentariu by wow — 6 mai 2019 @ 10:58

  23. Cu astfel de saltimbaci ca astia de la nasu primaru va mai lua un mandat. Unu zice ca e crumos sa faci pomeni ptr societate. Babaieti nush cine e chelu asta da credeti ma emisiunea e un plus pentru primar. Ine ca nu prea se uita nimeni la postunasta

    Comentariu by Wow — 6 mai 2019 @ 21:06

  24. Băi doiule, tu de fapt ne explici că nu toţi proştii sînt mangalioţi?…

    Comentariu by Părintele Jumi-Juma — 7 mai 2019 @ 0:28

  25. Bai, popo ? De ce nu-l intrebi pe number one , chestia asta ?

    Comentariu by Anonim — 7 mai 2019 @ 7:46

  26. Pt. #21
    https://www.replicaonline.ro/sorin-blejnar-condamnat-definitiv-la-5-ani-de-inchisoare-pentru-o-spaga-de-12-5-milioane-de-lei-luata-ca-sef-al-fiscului-390349/

    Comentariu by nabuco — 7 mai 2019 @ 16:02

  27. @25
    Chiar era nevoie să confirmi că nu toţi proştii sînt pesedişti?

    Comentariu by Părintele Jumi-Juma — 7 mai 2019 @ 19:10

  28. Formularea corecta este,,Un primar liberal isi face campanie electorala pe 400.000 lei ,bani publici ai municipaliatatii”.

    Comentariu by VUCEA DAN — 18 mai 2019 @ 9:56

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress