Strategia cel puţin uluitoare de dărâmare a diverselor construcţii din Mangalia a continuat, zilele trecute, în Parcul din faţa Sanatoriului Balnear Mangalia. De pe spaţiul verde a dispărut prima dată pavilionul din lemn, construit de fostul primar Tusac, în care se întâlneau pensionarii din Mangalia. Seniorii au fost mutaţi în fosta Piaţă Saturn, unde se întâlnesc să joace table la fiecare sfârşit de săptămână.
După pavilion, a venit rândul terenului de minigolf, amenajat tot de către Tusac, dar nefolosit niciodată de către copii. În loc ca terenul de minigolf să fie reabilitat şi dat celor mici pentru a se recreea, a fost mai uşor să fie distrus.
Zilele trecute, au fost rase atât fântâna care, cânta, odinioară, ce fusese amplasată în faţa pavilionului pentru pensionari, cât şi impunătorul carilion cu clopoţei din fier. Ambele obiective au fost inaugurate în perioada când primar era Zanfir Iorguş. În parc au rămas doar ruinele, hârtoapele, puţinele bănci, leagăne şi tobogane pentru copii. Aspectul este sinistru şi de neînţeles, mai cu seamă că se află la un pas de Portul Turistic, un alt proiect lăsat de izbelişte.
După cum se ştie, Portul a fost afectat atât de vreme, cât şi de către cei care nu au altă treabă decât să distrugă. Astfel, toate corpurile de iluminat sunt sparte de câţiva ani, nefiind înlocuite, la fel băncile şi dalele de pe jos. Trist, dar pe zi ce trece, Mangalia se transformă, la propriu, într-o ruină, însă autorităţile locale spun că au în vedere o strategie de sistematizare. „Intenţionăm ca la primăvară să modernizăm Parcul de la Balnear. Vom amenaja un alt loc de joacă, aleile şi vom reabilita spaţiile verzi. De asemenea, vom mai amenaja alte două locuri de recreere în oraş, tot în cursul anului viitor”, au precizat reprezentanţii Primăriei Mangalia.
editiadesud.ro 11.12.2018
https://www.ordinea.ro/video-horticultorul-de-la-politia-locala-mangalia-a-vrut-sa-l-incatuseze-pe-consilierul-ozzy-menabit/?fbclid=IwAR2PRMiFvvgs1JGouOuNjzOQN68SEzqmOlylcXJnkh5Q-L_jEl80vZi5FBY
Comentariu by Anonim — 11 decembrie 2018 @ 23:41
Votati psd, pnl, unpr la Mangalia. Orasul arata „super” in prag de sarbatori, moluz si ruine peste tot.
Str Negru Voda in ceputa spre „reabilitare”, au facut un trotuar si restul la sf, asteapta. Au dat navala hienele din Constanta sa-si faca curu mare la Mangalia.
Comentariu by pop — 12 decembrie 2018 @ 9:18
https://www.replicaonline.ro/sanatoriul-din-mangalia-cumpara-aparatura-medicala-de-la-un-udmr-ist-cercetat-penal-375458/
Comentariu by nabuco — 12 decembrie 2018 @ 14:58
rautacisme.numai rautacisme.
ia uite ce face o mana dibace.
din ciclul alina mea e manager urca firma pan la cer
http://www.mangalia.tv/proiectele-spitalului-municipal-mangalia-in-anul-2018/…
un neavenit ar crede ca pana acum spitalul era nimic si acu a inflorit.rusine ba doctorilor manageri care ati fost pana acum sii n ati fost in stare.noroc cu ea.
oare cat mananca si asta de la mangalia tv pentru un astfel de articol???
Comentariu by wow — 12 decembrie 2018 @ 16:08
Pt 1, dedicație, o completare de la început:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2825010620858434&id=100000485715789
Restul, tot de la început, păstrez pentru mai departe.
Comentariu by Mentalistul — 12 decembrie 2018 @ 16:54
http://observator.ro/teren-de-minigolf-in-portul-turistic-mangalia-76631.html
Comentariu by nabuco — 12 decembrie 2018 @ 17:47
Tot ce pizide a „construit”, a venit penele + unpr si a distrus. Doua grupari de bipezi care se razbuna una pe cealalta pe banii nostri. Daca le-ar analiza cineva creierele nu ar gasi nimic in ele, doar celule moarte.
La asta se rezuma „politica” in Mangalia.
Comentariu by pop — 12 decembrie 2018 @ 19:40
Nu inteleg de ce se comenteaza totul cu iz politic cand aici este vorba de educatie , bun simt si dorinta de a lasa ceva in urma ta ca OM. Tusac a tinut orasul in frig dinntr-o ambitie, Iorgu a votat taierea pensiilor si acum se pupa cu pensionarii, Radu stie ca o parte a ternurilor dezafectate de garaje vor pleca catre persoane implicate in zona imobiliarelor dar nu recunoaste iar in acest timp oamenii pe care acestia ii indeamna sa vina la vot sufera. Personal cred ca acest oras este distrus de clasa politica din acest oras si fara sa exagerez printre consilieri s-au aflat analfabeti la propriu.
Comentariu by neavenit — 12 decembrie 2018 @ 20:45
Nu tusac a tinut orașul în frig.Iorguș a făcut o si l a durut fix în cur că oamenii mureau de frig.Ăsta merită împușcat ca Craușescu.
Comentariu by ali baba — 12 decembrie 2018 @ 22:29
Daca nu am sti ca Tusy a refuzat plata pana cand a trecut firma pe numele lui prin interpusi dandu-le alora o treime , parca te-am crede. Dar stim…
Comentariu by Fane — 13 decembrie 2018 @ 2:50
Nu fii rau. Din alea 2 treimi a ,,omenit” si pe altii. Director economic, marioneta firma, dreptu la Iorgu ca i-a servit mingea la fileu … multe altele. Pe urma ca sa scape de dosar pe fraieri , e.t.c.
Comentariu by Garcea — 13 decembrie 2018 @ 2:54
https://www.replicaonline.ro/de-ce-a-primit-zanfir-iorgus-condamnare-cu-suspendare-in-dosarul-de-abuz-in-serviciu-375596/
Comentariu by nabuco — 13 decembrie 2018 @ 14:14
cont. #12
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/apel-la-transparenta/contract-cu-primaria-mangalia-victorie-facila-pentru-euro-coram-srl-documente-592307.html?
Comentariu by nabuco — 13 decembrie 2018 @ 15:33