Lovitură pentru PSD Constanța! Fostul ministru Mircea Titus Dobre s-a alăturat partidului condus de Victor Ponta
Fostul ministru al Turismului, deputatul Mircea Titus Dobre, de la PSD Constanța, a anunțat, ieri, că părăsește formațiunea politică și se alătură proiectului inițiat de Victor Ponta. Mai exact, Dobre a anunțat că se înscrie în ProRomânia. Aceeași decizie a luat-o și deputatul Gabriela Podașcă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate de Victor Ponta la Constanța.
„Poate că o să spună colegii că sunt traseist politic, dar nu este aşa. Plec după 19 ani din partid. Un singur om a confiscat Parlamentul şi Guvernul. Nu am nimic cu nimeni de la PSD Constanţa. Dacă am avut ceva de zis, am zis în interiorul partidului, nu în exterior. Nu am dat niciodată informaţii pe surse, alţii s-au ocupat de asta şi îi ştiţi. Nu o să vorbesc niciodată urât de PSD-iştii adevăraţi. La ora actuală nu mai vorbim de PSD, partidul a fost confiscat. Victor îmi permite să vorbesc, până acum nu mi se permitea”, a declarat deputatul Mircea Dobre.
La rândul lui, fostul premier Victor Ponta a precizat că 10 deputaţi fac parte din partidul ProRomânia, motiv pentru care a anunţat că a depus o cerere pentru a înfiinţa un grup parlamentar.
„Nu vrem să fim Gică-contra şi să strigăm jos Dragnea. După ce lansăm agenda politică, ne vom ocupa de organizare. Toţi am învăţat mult de la PSD, iar Mircea Dobre nu se va ocupa doar de județul Constanţa, ci şi de alte judeţe. Cu Cazinoul am greşit când mi s-a zis să-l trec la Ministerul Dezvoltării Regionale, am fost convins atunci de fostul ministru Liviu Dragnea. Nu trebuie să repetăm greşelile”, a spus Victor Ponta.
Printre altele, fostul premier a mai explicat că partidul pe care l-a fondat va fi selectiv în privința oamenilor ce vor face parte din el și că pe 28 mai va avea loc lansarea partidului ProRomânia.
„Având un aşa cârmaci, care va scufunda PSD-ul ca Titanicul, noi am făcut o barcă, ce se numeşte ProRomânia. Ne permitem să fim selectivi. Nu vreau baroni, m-a durut destul de tare când a ieşit Iohannis cu lista în 2014 şi eu trebuia să îi apăr, deşi eram de acord cu Iohannis. Mazăre şi Constantinescu se numără printre baronii despre care vorbeam înainte”, a mai precizat fostul prim-ministru.
Referitor la zvonurile care îl privesc pe primarul de la Medgidia, Valentin Vrabie, precum că acesta s-ar înscrie în ProRomânia, Victor Ponta nici nu a negat, nici nu a infirmat.
„Nu ştiu exact, ştiu că a vorbit cu Daniel Constantin. Nu am avut ocazia să discut cu dânsul. O să avem grijă să selectam şi să vedem pe cine primim în partid. Nu mă interesează să vină nimeni doar pentru a aduce voturi”, a spus Ponta.
Totodată, în cadrul întâlnirii cu presa, fostul prim-ministru a criticat actualele decizii ale guvernului, despre care a spus că nu au făcut parte din agenda electorală şi spune că dacă ar fi ştiut, nu ar fi făcut campanie pentru PSD.
„Actuala guvernare este o ruşine pentru orice cetăţean şi pentru oricine ţine cu PSD-ul. Doar aici s-a întâmplat să dai jos un guvern ca să vină altul mai rău”, a conchis Victor Ponta.
În ceea ce privește viitorul politic al soției sale, Victor Ponta a spus că, deocamdată, nu știe dacă Daciana Sârbu va mai candida, la anul, din partea PSD la europarlamentare.
„Nu am discutat cu soţia mea despre intrarea ei în partid. Ne-am cunoscut în politică. Dacă mai candidează la anul, dacă o pune PSD pe listă, nu ştiu, nu vreau să vorbesc în numele ei. Deocamdată e de ajuns un membru al familiei în partid. Cred că fiecare om care stă pe picioarele lui îşi asumă deciziile”, a explicat Victor Ponta.
Sorin Hulubei, Cuget Liber 24.05.2018
Felix Stroe: Gestul lui Dobre este josnic, mizerabil, este un trădător!
Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, n-a avut nici cea mai mică idee că deputatul Mircea Dobre (purtător de cuvânt al PSD Constanţa) va părăsi partidul pentru a se înscrie în formaţiunea lui victor Ponta, Pro România!
Stroe a avut o reacţie virulentă la adresa fostului coleg de partid, declarându-se dezamăgit şi trădat: „Este o surpriză totală. Este un gest extrem de urât din partea lui. În această familie a PSD Constanţa, Dobre a fost respectat şi a fost ascultat de fiecare dată când a avut ceva de spus la şedinţele de partid, dacă a avut idei bune, ele au fost însuşite. Acest partid i-a oferit două mandate de deputat şi recomandarea pentru postul de ministru al Turismului”, a afirmat Stroe.
„E o mare dezamăgire (plecarea lui Mircea Dobre la Pro România – n.r.), este un gest josnic, mizerabil, este un act de trădare. Pentru Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa, el este un trădător”, a continuat Felix Stroe. Mai mult, a spus Stroe: „El nu are ce să reproşeze partidului şi nu are nici cea mai mică justificare pentru gestul său. Să se supere pe el, că poate atunci când a fost ministru nu toate lucrurile au fost întotdeauna bune. La fel şi eu, când nu am mai fost ministru, nu am fost supărat pe partid, ci pe mine, că nu am reuşit să fac toate lucrurile bine”, a conchis Stroe.
Alexandra CUCU, Replica 24.05.2018
Un pesedist corect ar pleca, naibii, din politică.
Comentariu by Părintele Grijanie — 26 mai 2018 @ 12:34
https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-tezaurul-de-la-sibiu/
Comentariu by nabuco — 26 mai 2018 @ 14:39
https://www.replicaonline.ro/dobre-tradarea-este-a-celor-care-duc-romania-spre-prapastie-nu-a-celor-care-ies-din-acest-joc-murdar-356727/
http://evz.ro/ponta-psd-alde-camera-deputatilor.html
Comentariu by lucian visa — 27 mai 2018 @ 11:10
oare dobre asta , sclipitor de altfel, din ce a trait pana acum?din afacerile lu taticu afaceri in mare parte facute sub umbrela psd.sa ne aducem aminte doar de cornu pe care l a dat in tot judetu.sa nu mai vb si de alte smenuri.
Comentariu by wow — 30 mai 2018 @ 15:31