Politica locală în Mangalia

Protocolul secret DNA-SRI nu m-a surprins. Scrisesem despre echipele mixte de procurori și ofițeri de informații, despre amestecul direct în anchetele penale, implicarea în dosare, încă din decembrie 2017. Când pur și simplu am citit rapoartele SRI din 2004 până la ultimul. Unde am descoperit că scria negru pe alb că DNA și SRI formează un Binom, că informații neprelucrate au fost puse la dispoziția procurorilor și alte câteva amănunte care-mi dădeau fiori.

Protocolul desecretizat de SRI nu a făcut altceva decât să confirme scenariul negru al transformării actului de justiție într-un instrument de epurare a celor deveniți indezirabili și ocrotire a celor care se conformau noilor reguli. „Culoarele morții”, așa cum au fost denumit traseul notă informativă-rechizitoriu-sentință, au căpătat concretețe prin articolele unui document/protocol care modifică sau adaugă la legi organice, de stai să te întrebi cât de proști au fost cei care l-au semnat.

De fapt, avem dovada clară că ceea ce am definit ca fiind un grup de oameni care și-au unit forțele pentru a păstra puterea în România pentru cel puțin o generație, Operațiunea „Noi suntem Statul”, sau Deep State, cum i-au spus americanii încă din anii ’70, a fost o realitate instituțională.

În plan mai profund, acest protocol desecretizat are în primul rând un rol istoric, întrucât arată, în toată „frumusețea”, eșecul democrației în România și consacră cu „indicii temeinice” caracterul etern al obedienței unor conducători.

În anii ’50 eram sub pulpana lui Stalin, în anii 2000 am întors busola, dar metehnele s-au păstrat, numai că de această dată au căpătat și formă scrisă, sub numele de Protocol. Și unii și alții, la distanță de 50 de ani, au găsit în România un tip de colaboraționism care i-a scutit de o grămadă de bătăi de cap. Vâzând istoria ultimilor 10-12 ani îți dai seama și că așa-zisul parteneriat era o formă de mascare a ambițiilor unor sergenți mesianici.

Ceea ce însă nu trebuie uitat este faptul că dacă așa s-au născut cele mai nocive instituții, așa s-au sădit și germenii urii față de cei care le-au cultivat. Este adevărat că acum sunt alte circumstanțe, că lumea pare mai modernă, dar instinctele primare ale unui popor rămân aceleași. Iar primele semne se văd.

Este greu de explicat care au fost circumstanțele unei asemenea evoluții, dar Parlamentul a jucat un rol important prin rolul decorativ pe care și l-a asumat. Sub mandatul unor lideri politici care au ales să trimită în legislativ oameni tineri, fără experiență politică sau de viață, au crescut nu alți viitori lideri, ci politicieni-eunuci.

Nu pot uita imaginea în care președintele unei de comisii de control, aleargă după șeful instituției controlate ca să-i explice ceva, întrucât demonstrativ acesta refuzase să-i strângă mâna. Normal, trebuia să o pupe…

Deloc întâmplător era vorba de Georgian Pop, președintele comisiei de control a SRI și George Maior, directorul serviciului de informații.

Un al doilea experiment eșuat al acestor 10-12 ani s-a dovedit cel al directorului civil pus în fruntea unei structuri militare. Rostul acestei cerințe, venită de la Washington încă din anii ’90, era acela de a domoli instinctele războinice și pornirile nedemocratice ale oricărei structuri militare, tentată de propria putere să acumuleze cât mai multă putere. Virgil Măgureanu a avut păcatele lui, Radu Timofte la fel, dar au condus într-o perioadă când prioritățile SRI erau altele, sau nu aveau nevoie de un Protocol pentru a supune Justiția.

În condiții noi după 9/11, George Maior, altfel un intelectual respectabil, s-a împotmolit într-o logică mesianică care i-a distrus mandatul. Poate că dacă mai rămânea director al SRI reușea să țină sub oboroc pornirile maniaco-depresive ale cuplului Coldea-Kovesi, dar a fost înghițit de Binom și aruncat peste Ocean. Poate că a fost mai bine așa!

Ca șef al SRI, George Maior nu ar fi avut niciodată realismul lui Eduard Hellvig.

Pentru că nu mai avea ochi să vadă, sau nu mai avea forță să se opună. Era prea implicat în operațiuni cu Coldea sau prea amenințat cu posibile dezvăluiri de către Kovesi, ca să schimbe cursul evenimentelor. Nu ar fi desecretizat niciodată Protocolul! Iar societatea românească nu ar fi aflat.

Râmâneam cu versiunea generalului SRI (cu trei stele, nu patru) Florian Coldea: „S-a vorbit și de sintagmele cu care azi e redefinit statul, de unele voci. Am precizat că eu nu înțeleg sintagma, dar mă pot referi doar la statul vertical pe care l-am servit, în care s-au făcut eforturi deosebite pentru consolidarea legii.”

Normal că avea la dispoziție un Stat-Vertical pentru că-i înfipsese pe din dos un ditamai Protocolul, ca într-un ritual de obediență barbar. Ca să-i consolideze legile!

În rest, faptul că România a fost un spațiu de securitate și că n-am avut atentate teroriste, merită un singur comentariu: pentru asta era plătit gen. Coldea, să protejeze cetățenii români! Nu ca să inventeze amenințări la adresa siguranței naționale.

Minciunile Laurei Codruța Kovesi nu mai are rost să le trecem în revistă, iar celor care-i cer să-și dea demisia de onoare, le sugerez să renunțe la ideea de onoare. Ce onoare mai poate avea un magistrat care a mințit în ultimii doi ani incontinuu? Își mai aduce aminte „prietena Codruța” melodia preferată a lui Vasile Dâncu? Mă suii pe dealu’ Clujului, la la la…Dacă nu, poate o găsim pe vreo filmare a lui Ghiță-Cel-Pe-Care-Nu-L’a-Văzut-La-Petreceri. Va fi cu multe bipuri.

Revenind la tonul serios, cred că după un an de scoatere la iveală a unor lucruri incredibile, ajungi să te întrebi, așa cum făceau nemții după procesele de la Nürnberg:

– Cum de a fost posibil…

Dan Andronic, evz.ro 31.03.2018