Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, o acțiune de demolare sau ridicare a unor construcții amplasate ilegal pe domeniul public. Astfel, au fost ridicate mai multe chioșcuri care nu aveau documentele necesare și autorizațiile de funcționare.
„Două dintre aceste construcții se aflau pe spațiul verde din fața gării. Alte două chioșcuri au fost ridicate din zona sensului giratoriu, respectiv Casa Tineretului și de lângă restaurantul Cristopher. De asemenea, a mai fost ridicat un chioșc amplasat ilegal pe str. Oituz, la intersecția cu Ștefan cel Mare”, a explicat primarul Mangaliei, Cristian Radu.
El a precizat că, în perioada următoare, Primăria va continua acțiunile de demolare sau ridicare a construcțiilor fără documente legale de ocupare a domeniului public.
„Deja am întocmit câteva zeci de dosare în acest sens, iar acțiunea urmează toate procedurile legale, atât pentru oraș, dar și pentru stațiuni. Din păcate, unii patroni reacționează violent, cum a fost cazul celui din Portul Turistic, în urmă cu o săptămână, atunci când l-a lovit pe șeful Poliției Locale. În acest caz, s-a depus plângere penală”, a subliniat edilul.
Carmen Mocanu. Cuget Liber 29.03.2018
De ce le demolati, domnule primar?
Nu mai bine le solicitati „taxa de ocupare abuziva a domeniului public” in cuantum de miloane de lei?… sau acum s-au lamurit si asa-zisii juristi ai primariei care este calea legala?! Si cu actiunile in instanta deja demarate, unde solicitati sume astronomice, doar pentru a justifica onorariile avocatilor, ce faceti? Fiti atenti ca lasati firmele de consultanta juridica fara obiectul muncii!…sau si-au facut de mult „plinul”?!
Comentariu by Cobe — 30 martie 2018 @ 15:05
CHIOȘCUL DE LA GARĂ, DEMOLAT DE PRIMĂRIE, ERA AL …PRIMĂRIEI
Proprietarul chioșcului de la gară era primăria, care și-a demolat propriul chioșc pe motiv de amplasare ilegală. Apoi mașina de propagandă a primarului a transmis comunicate de presă.
Comentariu by Ozzy — 30 martie 2018 @ 15:16
Campanie ieftina si jalnica de imagine, pentru niste mizerii care zac de zeci de ani pe domeniul public.
Si o noua sursa de venituri pentru o firma de casa.
Doi iepuri dintr-un foc.
Trei, cu Colgiu. Ca el scrie si comunicatele si le mediatizeaza, apoi factureaza.
Trage, trage rovigneta… eee-eei…
Comentariu by Anonim — 30 martie 2018 @ 16:06
https://www.replicaonline.ro/primaria-mangalia-cauta-firma-de-paza-pentru-parcul-evergreen-350555/
Comentariu by nabuco — 30 martie 2018 @ 22:27