Neputința, neștiința, lipsa de viziune și slaba preocupare a actualului Guvern față de situația companiei Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) ne forțează să ieșim în stradă să ne strigăm nemulțumirea, frustrarea și îngrijorarea.
Protestăm!
Protestăm pentru că am fost mințiți și amăgiți, în ultimii 2 ani, de către toate Guvernele care s-au perindat sporadic pe la Palatul Victoria. Protestăm pentru că bâlbâiala lor ne știrbește viitorul, pentru că lipsa competenței, lașitatea și micimea lor este suportată de noi, de copiii nostri și de locuitorii orașului Mangalia. Protestăm pentru că în ultimele 6 luni am tot avut răbdare, am sperat, am fost înțelegători și am așteptat ca Guvernul României să livreze o soluție corectă și
sustenabilă la problemele cu care compania Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) se confruntă.
Am asistat plini de speranță la vizitele diverșilor prim – miniștri și președinți de stat în cadrul șantierului nostru crezând că vor avea bărbăția să se preocupe, într-o manieră corectă, de situația șantierului naval din Mangalia. Din păcate, timpul a demostrat că rolul acestora nu a fost decât cel de observator, aceștia fiind mai degrabă în vizită în cadrul șantierului nefiind capabili sau poate doritori să genereze o soluție la situația companiei DMHI din Mangalia.
Reprezentanții salariaților și–au exprimat constantat și cu argumente îngrijorarea cu privire la situația financiară a companiei, acest lucru fiind mai mult decât evident. Datoriile de 1,2 miliarde de euro sau faptul că această companie a livrat un număr record de nave în 2016 în timp ce pierderile creșteau nu au constituit elemente de îngrijorare, nici pentru mediul politic nici pentru instituțiile de forță din această țară. Nu am observat nicio preocupare pentru reducerea pierderilor înregistrate de statul român generate de transferul profiturilor în alte state, transfer
realizat cu implicarea și susținerea reprezentanților statului român în consiliul de administrație.
Docurile goale, lipsa comenzilor și a frontului de lucru pentru salariați recurgerea la șomaj tehnic și la concedii fără plată reprezintă elemente de profundă îngrijorare, atât pentru salariații companiei cât și pentru locuitorii orașului Mangalia, oraș care este afectat într-o manieră majoră de situația șantierului naval. Starea de incertitudine, de confuzie cu privire la viitorul companiei a generat un exod masiv al forței de muncă superior calificată, fapt ce va determina, pentru orice nou investitor, dificultăți majore în a îndeplini chiar și un plan de afaceri mai puțin optimist.
Ceea ce se întâmplă cu șantierul naval din Mangalia nu este ceva nou pentru România. Capacități importante de producție, unele cu caracter stategic, au fost abandonate, lăsate de izbeliște sau sabotate în ultimii 27 de ani. Facem un apel către cei care #rezistă, către cei care consideră că s-au săturat să fie batjocoriți și neglijați de statul român, către cei care s-au săturat de corupția endemică din această țară și de nepăsarea generalizată să vină alături de Federația Sindicatelor Libere din România și Sindicatul Liber Navalistul să protesteze joi, 22 martie 2018, în fata Ministerului Economiei, în intervalul orar 12,30 – 14,30.
Sindicatul Liber Navalistul
Solicitări:
1. Adoptarea unei decizii cu privire la exercitare/neexercitarea dreptului de preferință al
Guvernului României cu privire la achiziția pachetului de acțiuni deținut de DSME.
2. Avansarea unui calendar concret, cu termene precise, cu privire la procesul transferului de
acțiuni, indiferent de caracteristicile acestuia sau părțile acestui proces.
3. Informarea corectă, clară și concretă a salariaților cu privire la intențiile Guvernului
României referitoare la situația șantierului naval din Mangalia.
4. Integrarea interesului salariaților în procesul de modificare a acționariatului, cel puțin prin
garantarea menținerii tuturor locurilor de muncă existente în acest moment în cadrul
companiei.
5. Avansarea unui plan managerial coerent care să vizeze redresarea financiară a companiei
concomitent cu creșterea veniturilor salariaților companiei, aceștia având în acest moment
cele mai mici salarii de la nivelul industriei navale românești.
Laurențiu Gobeajă – 0757431330
Președinte Sindicat Liber Navalistul
Marin Florian – 0753032500
Președințe Federația Sindicatelor Libere din România
editiadesud.ro
Ozzy … „de bacanie” cu PSD-ul tau, Griguta (el) „a luat caimacul” la negocierile cu Damen.
Comentariu by nabuco — 21 martie 2018 @ 21:49
https://www.replicaonline.ro/damen-si-ministerul-economiei-au-batut-palma-pentru-santierul-naval-mangalia-349746/
Comentariu by nabuco — 21 martie 2018 @ 21:59